ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 942/2003

R

O  M    N  I  A

Decizia nr.942

Dosar nr.4968/2002

S-a luat în examinare recursul declarat de inculpatul

G.M., împotriva deciziei penale nr.716 din 4 noiembrie 2002 a Curții de Apel București

Secția a II-a penală.

S-a prezentat recurentul inculpat

în stare de arest, asistat de avocatul I.I., apărător ales.

Procedura

de citare a fost legal îndeplinită.

Apărătorul

inculpatului a cerut admiterea

recursului, casarea hotărârilor

și, în principal, prin reținerea de circumstanțe atenuante reducerea pedepsei.

În

subsidiar, a cerut schimbarea încadrării juridice a faptei, în infracțiunea

prevăzută de art.4 din Legea nr.143/2000, inculpatul fiind consumator de

droguri, nu comerciant de substanțe stupefiante.

Procurorul a cerut

respingerea, ca nefondat a recursului declarat de inculpat.

Inculpatul recurent, în

ultimul cuvânt, a fost de acord cu apărările formulate pentru admiterea

recursului său.

C

U  R  T  E  A,

Asupra

recursului de față;

În

baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin

sentința penală nr.725 din 15 august 2002, Tribunalul București, Secția I

penală, a condamnat pe inculpatul G.M. la 3 ani închisoare, pentru infracțiunea

prevăzută de art.2 alin.2 din Legea nr.143/2000, cu aplicarea art.74 și a

art.76 lit.a și e din Codul penal.

S-a

făcut aplicarea art.71 și art.64 din Codul penal.

În

baza art.17 din Legea nr.143/2000, s-a dispus confiscarea cantității de 0,80

gr.heroină și, respectiv, a cantității de 4,47 gr.heroină.

Pentru a pronunța hotărârea, instanța a reținut următoarea

situație de fapt:

Existând

indicii că din locuința ocupată de inculpat și mătușa sa, S.A., se vând

droguri, organele specializate au organizat supravegherea, ocazie în care, în

ziua de 24 octombrie 2001, când la ușa apartamentului în cauză a sunat un

tânăr, l-au identificat pe acesta în persoana lui R.C.M. care se prezentase cu

suma de 250.000 lei pentru a cumpăra o doză de heroină, cel care vindea fiind G.M.

Efectuându-se

percheziția locuinței, s-au descoperit mai multe pungulițe din celofan ce

conțineau heroină. În acest timp, în locuință au venit mai mulți tineri,

aceștia declarând că sunt consumatori de heroină, de mai mult timp ei

procurându-și drogul de la inculpat, sens în care au indicat și un alt loc de

depozitare, respectiv scara blocului, deasupra ușii de la intrarea în subsolul

imobilului.

Raportul

de constatare tehnico-științifică a înscris că substanța pulverulentă de

culoare bej este heroină în cantitate de 0,97 gr.și,     respectiv, 4,57 gr.,

ea (diacetilmorfină), făcând parte din Tabelul I, anexă la Legea nr.143/2000

privind combaterea traficului și consumului ilicit de droguri.

Împotriva

sentinței, au declarat apeluri Parchetul de pe lângă Tribunalul București și

inculpatul.

În

apel, parchetul a criticat hotărârea pentru netemeinicia pedepsei aplicate.

La

rândul său, inculpatul a invocat în apelul declarat, neeficiența dată, în ce-l

privește, efectului circumstanțelor atenuante, sens în care a cerut aplicarea

unei pedepse orientate sub minimul general.

Prin

decizia penală nr.716 din 4 noiembrie 2002, Curtea de Apel București, Secția a

II-a penală a admis apelul declarat de parchet, a desființat sentința și a

majorat pedeapsa de la 3 ani închisoare, la 6 ani închisoare.

În

baza art.65 din Codul penal, a interzis inculpatului exercitarea drepturilor

prevăzute de art.64 lit.a și b din același cod, pe timp de 4 ani după

executarea pedepsei principale.

Prin

aceeași hotărâre, s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpat.

Nemulțumit

de hotărârea pronunțată în apel, în termen legal, inculpatul a declarat recurs,

motivele invocate fiind greșita stabilire a situației de fapt și, implicit, a

vinovăției sale, precum și netemeinicia pedepsei aplicate întrucât, deși în

favoarea sa s-au reținut circumstanțe atenuante, cuantumul pedepsei este prea

mare.

Recursul

declarat de inculpat nu este fondat.

Din

verificarea lucrărilor cauzei se reține că, în baza probatoriului administrat

în baza urmăririi penale și în cea a cercetării judecătorești, instanțele au

reținut, corect, că inculpatul a săvârșit infracțiunea prevăzută de art.2

alin.2 din Legea nr.143/2000, el deținând heroină, drog de mare risc, pentru

comercializare. În acest sens, sunt de relevat declarațiile mătușii

inculpatului, S.A., în locuința acesteia fiind găzduit el și aici organele

abilitate depistându-l în fapt, când s-a prezentat cumpărătorul R.C.M., pentru

ca în schimbul sumei de 250.000 lei să-i vândă o doză de heroină. În timpul

efectuării percheziției în acea locuință s-au mai prezentat tineri care au

declarat că de mai mult timp se „aprovizionau „ cu doze de heroină de la

inculpat, ei indicând și modalitățile practice în baza cărora li se vindea

drogul: fie în ușa apartamentului, fie printr-o fereastră deschisă ce dădea

într-o curte interioară (apartamentul era situat la parterul blocului), fie la

scara blocului declarații ce se coroborează cu recunoașterile parțiale ale

inculpatului.

Revenirile

asupra declarațiilor date la urmărirea penală nu sunt justificate în fapt,

martorii susținând fie că erau sub influența drogurilor când au declarat în

fața procurorului, fie că acesta le-a impus ce să susțință sau au semnat

declarațiile fără să le citească.

În

ce privește motivul de recurs vizând netemeinicia pedepsei aplicate, și acesta

este nefondat.

Potrivit

art.72 din Codul penal, text de lege care prevede criteriile generale de

individualizare, la stabilirea și aplicarea pedepselor se ține seama de

dispozițiile părții generale a codului, de limitele  de pedeapsă fixate în

partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârșite, de persoana

infractorului și de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea

penală.

Pe

de altă parte, art.52 din Codul penal prevede că pedeapsa este o măsură de

constrângere și un mijloc de reeducare a condamnatului, scopul ei fiind

prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni.

În

cauză, stabilind pedepasa de 6 ani închisoare și 4 ani pedeapsa complementară a

interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art.64 lit.a și b din Codul

penal, instanța de apel a considerat pericolul social grav al faptei, aceasta

aducând atingere sănătății publice și normelor privind regimul juridic al

substanțelor stupefiante, împrejurările în care s-a săvârșit, respectiv într-o

manieră aptă să inducă dependență de drog de mare risc a altor persoane, dar și

datele ce caracterizau profilul făptuitorului, fără antecedente penale, sens în

care s-a făcut aplicarea art.74 și a art.76 din Codul penal referitor la

circumstanțe atenuante.

Executarea

pedepsei în regim de privare de libertate corespunde și scopului așa cum este

prevăzut în art.52 din Codul penal.

Pentru

considerentele expuse, în baza dispozițiilor art.385

15

pct.1 lit.b

din Codul de procedură penală, recursul declarat de inculpat va fi respins ca

nefondat.

În

baza dispozițiilor art.192 din Codul de procedură penală, recurentul inculpat

va fi obligat să plătească cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Respinge,

ca nefondat, recursul declarat de inculpatul G.M. împotriva deciziei penale

nr.716/A din 4 noiembrie 2002 a Curții de Apel București, Secția a II-a penală.

Deduce

din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul reținerii și al arestării preventive

de la 24 octombrie 2001 la 25 februarie 2003.

Obligă

pe recurentul inculpat la plata sumei de 800.000 lei cheltuieli judiciare către

stat.

Pronunțată

în ședință publică, azi 25 februarie 2003.