ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 646/2003

S-a luat în examinare recursul declarat de inculpatul D.R. împotriva încheierii de ședință din 16 ianuarie 2003 a Curții de Apel Pitești. S-a prezentat inculpatul D.R., asistat de apărătorul desemnat din oficiu, avocat B.A. Procedura de citare a fost îndeplinită. Instanța a pus în discuția părților admisibilitatea recursului. Apărătorul inculpatului a lăsat la aprecierea instanței admiterea recursului. Procurorul a solicitat respingerea recursului, ca inadmisibil. Inculpatul, în ultimul cuvânt, consideră recursul admisibil. C U R T E A Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Curtea de Apel Pitești – Secția penală, prin încheierea din 16 ianuarie 2003, a admis cererile formulate de inculpații B.F.C., B.G., P.I., C.E., C.B., D.C.C., M.I., I.V., T.C., B.F., D.G., C.M., F.C., B.D.

privind amânarea judecării cauzei pentru a-și angaja apărători aleși. Prin aceeași încheiere, în baza dispozițiilor art.155 și următoarele C.proc.pen., a dispus prelungirea duratei arestului preventiv pentru toți cei 31 de inculpați arestați, printre care figurează și inculpatul D.R. Împotriva acestei încheieri, în termen legal, inculpatul D.R., aflat în stare de arest, a declarat recurs împotriva arestării preventive, recurs care, fiind făcut în mai multe exemplare a fost înregistrat la această Curte, în două dosare și anume: dosarul nr.384/2003 și dosarul nr.540/2002. Observându-se că, în fapt, cele două declarații de recurs constituie un singur recurs, îndreptat de același inculpat împotriva aceleiași încheieri de prelungire a arestării preventive, dosarul nr.540/2003 a fost conexat la dosarul nr.384/2003.

În motivarea recursului, inculpatul arată că, din luna mai 2001, Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar București și Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar Teritorial București, precum și Tribunalul Vâlcea și Curtea de Apel Pitești, au prelungit succesiv măsura arestării preventive în ce-l privește, ultima dată pe o durată de 30 zile, începând cu 18 ianuarie 2003. În toate cazurile s-a avut în vedere numai prevederile art.148 lit.b C.proc.pen., în sensul că a săvârșit o infracțiune pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 2 ani, iar lăsarea sa în libertate ar prezenta un pericol public pentru ordinea publică.

Or, dispozițiile acestui text de lege ar fi trebuit coroborate cu dispozițiile art.136 C.proc.pen., care cer, pentru a se asigura buna desfășurare a procesului penal și pentru a se împiedica sustragerea învinuitului sau inculpatului de la urmărirea penală, de la judecată ori de la executarea pedepsei, luarea, printre alte măsuri,și a arestării preventive dar, ținându-se seama de scopul acesteia, gradul de pericol social al infracțiunii, de sănătatea, vârsta și antecedentele penale etc. În speță nu este îndeplinită nici una dintre aceste condiții, spune inculpatul, iar faptul că pedeapsa sa prevăzută de lege este mai mare de 2 ani, nu este relevant, o astfel de pedeapsă găsindu-se și în cazul infracțiunilor de insultă și calomnie.

Nu este îndeplinită nici condiția prevăzută de art.136 C.proc.pen., în sensul că nu s-a sustras niciodată de la urmărirea, judecata sau executarea pedepsei. De asemenea, nu a părăsit localitatea, nu a influențat martorii și nu a obstrucționat desfășurarea procesului penal. Anterior săvârșirii infracțiunii a lucrat la IPJ Vâlcea 15 ani, având o comportare ireproșabilă la vegherea liniștii și ordinii publice, iar pentru rezultatele înregistrate a fost și decorat. În sfârșit, în susținerea recursului, inculpatul a invocat și Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale. În drept, inculpatul a invocat art.159 alin.7 C.proc.pen. Recursul este inadmisibil. Conform art.141 C.proc.pen., încheierea dată în primă instanță prin care se dispune luarea, revocarea, înlocuirea sau încetarea unei măsuri preventive poate fi atacată separat cu recurs, de procuror sau de inculpat.

Rezultă din textul enunțat, că încheierea de menținere a măsurii de prelungire a arestării preventive cum este cea din speță, nu poate fi atacată cu recurs, Curtea va trebui să privească recursul inculpatului D.R. împotriva încheierii de ședință din 16 ianuarie 2003 a Curții de Apel Pitești, ca inadmisibil, și a-l respinge ca atare, în temeiul art.385 15 alin.1 pct.1 lit.a C.proc.pen., menținând astfel încheierea atacată. Văzând și reglementarea plății cheltuielilor judiciare către stat, inclusiv a onorariului pentru apărarea din oficiu, ce se va avansa din fondul Ministerului Justiăiei;

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE Respinge, ca inadmisibil,recursul declarat de recurentul D.R. împotriva încheierii de ședință din 16 ianuarie 2003 a Curții de Apel Pitești. Obligă pe recurent la plata sumei de 650.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 150.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Pronunțată, în ședință publică, azi 7 februarie 2003.