Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 05.02.2010
inadmisibil

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 624/2010

HOTĂRÂRE
05.02.2010
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 624/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursului de față, Din examinarea lucrărilor din dosar, a constatat următoarele: Prin Sentința nr. 142/CA din 15 iulie 2009 a Curții de Apel Iași a fost respinsă plângerea reclamantului P.N., cetățean al Republicii Moldova, formulată în contradictoriu cu M.A.I. - Oficiul Român pentru Imigrări - Biroul pentru Imigrări Vaslui, având ca obiect anularea deciziei de returnare de pe teritoriul României.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța învestită cu soluționarea acțiunii introductive a reținut că, prin decizia de returnare de pe teritoriul României nr. 3306858/28 mai 2009, Oficiul Român pentru Imigrări - Biroul pentru Imigrări Vaslui a respins cererea de prelungire a dreptului de ședere în România în scopul desfășurării de activități comerciale, dispunând obligarea cetățeanului moldovean de a părăsi teritoriul României, reținând că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru a se dispune prelungirea dreptului de ședere pe teritoriul României de către petent. Instanța de fond analizând lucrările dosarului a concluzionat că nu rezultă o altă situație decât cea avută în vedere prin decizia de returnare emisă în cauză, întrucât nu au fost respectate dispozițiile art. 55 alin. (6) din O.U.G.

nr. 194/2002 privind cuantumul investiției sau crearea a cel puțin 10 locuri de muncă. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul, criticând sentința pronunțată ca netemeinică și nelegală. Înalta Curte sesizată cu cererea de recurs de față și procedând la verificarea acesteia a constatat faptul că recursul este inadmisibil, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare. În conformitate cu dispozițiile art. 125 alin. (3) și art. 128 din Constituție, competența și procedura de judecată sunt stabilite de lege, iar împotriva hotărârilor judecătorești, părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii. C. proc. civ. reglementează în Titlul V - Capitolul I, recursul (art. 299 - 316), cale extraordinară de atac, iar în art. 299 se precizează ce hotărâri sunt supuse recursului.

Conform dispozițiilor art. 299 alin. (1) C. proc. civ. hotărârile date fără drept de apel, cele date în apel, precum și, în condițiile prevăzute de lege, hotărârile altor organe cu activitate jurisdicțională sunt supuse recursului. Înalta Curte, văzând actele și lucrările dosarului, a constatat că hotărârea atacată cu recurs este irevocabilă, conform dispozițiilor art. 377 alin. (2) pct. 5 C. proc. civ., întrucât dispozițiile art. 84 alin. (1) din O.U.G. nr. 194/2002 privind regimul străinilor, republicată, prevăd expres faptul că decizia de returnare poate fi contestată în termen de 10 zile de la data comunicării la Curtea de Apel București, în cazul în care a fost emisă de Oficiul Român pentru Imigrări, sau la Curtea de Apel în a cărei rază de competență se află formațiunea teritorială care a emis decizia de returnare, iar Hotărârea instanței este irevocabilă.

Procedura privind îndepărtarea străinilor este strict reglementată de lege și prevede accesul la un singur grad de jurisdicție al persoanelor vătămate, fără a da posibilitatea persoanelor nemulțumite de hotărârea instanței să formuleze o cale de atac împotriva acesteia. Curtea Constituțională (Dec. nr. 171/2005, publicată în M. Of. nr. 388/09.05.2005), sesizată cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor prevăzute de art. 82 (devenite acum art. 84 după modificare) din O.U.G. nr. 194/2002, a statuat constant faptul că accesul la justiție nu presupune accesul la toate mijloacele procedurale prin care se înfăptuiește justiția, iar instituirea regulilor de desfășurare a procesului în fața instanțelor judecătorești, deci și reglementarea căilor de atac, este de competența exclusivă a legiuitorului.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul formulat ca inadmisibil.

D E C I D E Respinge recursul formulat de P.N. împotriva Sentinței nr. 142/CA din 15 iulie 2009 a Curții de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal ca inadmisibil. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 5 februarie 2010.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2010-02-05
0,93
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 623/2010
re a unei restricționări a unui drept. Autoritatea recurentă a precizat că există o cauză exoneratoare de culpă administrativă în materia litigiilor de această natură, în sensul că gestionarea atribuțiilor ce le revin, exercitate pe teritor
ÎCCJ 2010-11-23
0,93
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5170/2010
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată sub nr. 9287/2/2009 pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul B.A., ce
ÎCCJ 2010-04-13
0,93
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1806/2010
., criticând soluția pronunțată ca netemeinică și nelegală. Recurentul a arătat că instanța a pronunțat o hotărâre întemeiată pe o interpretare greșită a legii, întrucât autoritatea pârâtă a arătat că nu neagă caracterul rezonabil al termen
ÎCCJ 2010-02-24
0,93
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1022/2010
mpotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâtul Ministerul Afacerilor Externe, criticând sentința pronunțată ca netemeinică și nelegală. Recurentul a arătat că instanța a pronunțat o hotărâre întemeiată pe o interpretare greșită a legii
ÎCCJ 2010-11-04
0,93
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4783/2010
Asupra recursului de față, Din examinarea lucrărilor din dosar, a constatat următoarele: Prin sentința nr. 886 din 18 februarie 2010 a Curții de Apel București a fost admisă acțiunea reclamantului P.R. în contradictoriu cu M.A.E., în sensul
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă