ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2290/2011
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2290/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)
Asupra recursurilor de față;
În baza lucrărilor din dosar, constată
următoarele:
Prin sentința penală nr. 9 din 19 ianuarie 2011,
Tribunalul Vrancea,
secția penală,
a condamnat pe inculpatul D.M. pentru comiterea
infracțiunii de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte
prev. de
art. 183 C. pen.
la pedeapsa de 15 ani
închisoare. A aplicat inculpatului pedeapsa
complementară
a exercitării drepturilor
prev.
de
art. 64 alin. (1) lit.
a) teza
II
și lit. b) C. pen.
pe o perioadă de 2 ani
după executarea pedepsei.
În baza disp. art. 71 C.pen., a interzis inculpatului
pe perioada executării
pedepsei
exercitarea drepturilor
prev.
de
art. 64 alin. (1) lit.
a) teza a II-a și lit. b) C. pen.
În temeiul art. 350 C. proc. pen. a menținut
starea de arest a inculpatului și a
dedus
din pedeapsa aplicată durata reținerii și arestării preventive începând cu
data
de 04 aprilie 2010, până la zi.
În conformitate cu art. 998 C .civ., a obligat
inculpatul la plata sumei de
100 lei
lunar cu titlu de prestație periodică pentru M.S.G.,
începând cu data de 5 aprilie 2010 până la
încetarea stării de nevoie, și la plata sumei de 454 lei, cu dobânda legală
aferentă, Serviciului de Ambulanță Vrancea.
De asemenea, a obligat inculpatul la plata
cheltuielilor judiciare către stat.
Pentru a dispune în acest sens, prima instanță a
reținut următoarele:
Prin rechizitoriul nr. 807/P/2010, Parchetul de pe
lângă Tribunalul Vrancea a
dispus
trimiterea în judecată a inculpatului D.M., pentru fapta constând în aceea că, în
zilele de 3 și 4 aprilie 2010, fiind sub influența băuturilor
alcoolice, și pe fondul unui acces de gelozie, a
aplicat concubinei sale, M.A.M.
,
lovituri repetate cu pumnii, cureaua de la pantaloni și cu picioarele încălțate
cu pantofi, cauzându-i leziuni
traumatice care, în final, au condus la decesul
acesteia.
La urmărirea penală a fost audiat inculpatul,
martorii D.L.,
M.D., R.I., s-au
depus acte medicale privind necropsia
victimei,
acte privind starea de arest preventiv a inculpatului.
La cercetarea judecătorească s-au audiat
inculpatul, partea civilă M.M., martorii R.I., M.D., D.L.; s-au depus
acte de stare civilă, referat de evaluare,
relații privind tutela copilului avut dintre o
relație anterioară a
victimei, fetița M.S.G.
S-a reținut că inculpatul a recunoscut acuzațiile
aduse, însă a motivat
comiterea
infracțiunii prin starea de tulburare produsă de comportamentul
duplicitar al victimei, gelozia și bănuielile
privind imoralitatea acesteia, viața
anterioară promiscuă a acesteia.
În final, în raport cu întregul probatoriu
administrat, instanța de fond a
reținut următoarele:
Inculpatul D.M. este născut în
jud. Vrancea, unde a locuit până în anul 1990. A
plecat apoi în mun. București,
unde
nu a avut o locuință statornică și, de asemenea, niciun loc de muncă stabil.
A lucrat la diverși patroni, ca șofer, și se mai
ocupa cu activități de comerț cu
confecții, pe care le achiziționa de la
Complexul EUROPA.
Inculpatul nu a fost niciodată căsătorit legitim,
conviețuind în concubinaj cu
diverse
femei. Astfel, în urmă cu aproximativ 2 ani a cunoscut-o pe numita
M.A.M., în vârstă de 18 ani,
din județul Galați,
locuind împreună cu
aceasta în municipiul București.
În ziua de 29 martie 2010, cei doi au sosit în
comuna Slobozia Bradului, la
locuința
mamei inculpatului, numita D.V., cu scopul de a petrece
sărbătorile de
Paște împreună cu rudele.
Martorele D.L., M.D., R.I., audiate atât
la urmărirea penală, cât și la cercetarea
judecătorească, au relatat că M.A.M.
li s-a părut nepotrivită pentru mediul în care trăiau, nu avea îmbrăcămintea
și comportamentul așteptat de martore, încălcând
buna cuviință și decența așa
cum o
percepeau martorele. Acestea erau probabil revoltate de faptul că, în
locuință, se afla și fosta concubină a
inculpatului iar „noua concubină" a acceptat
să vină, știind aceasta, încât se poate concluziona
că atmosfera din familia
inculpatului
era încordată, iar martorele - cu siguranță - au influențat negativ pe
inculpat. Cum acesta deja era gelos, bănuind-o
permanent de infidelitate pe
M.A.M.,
atmosfera din familie, și comportamentul dezinvolt al
concubinei, au declanșat din partea inculpatului o
agresivitate ieșită din comun.
Inculpatul,
în declarațiile date, nu a precizat de câte ori a lovit-o pe concubină, și
cât timp, și nici nu a enumerat toate obiectele
cu care a lovit-o, afirmând că
aceasta
fusese anterior lovită de tatăl ei. Inițial, inculpatul a declarat că a lovit-o
în
zilele de 3 și 4 aprilie, că
aceasta nu se simțea rău, chiar au mers ulterior la
biserică, pentru ca noaptea, concubina sa să spună
că se simte rău „o doare
burtica"
și au chemat ambulanța; și-a amintit că a lovit-o cu cureaua de la
pantaloni și, „parcă", a lovit-o și cu
piciorul ca să spună numele bărbatului cu care
îl înșela.
La cercetarea judecătorească inculpatul nu a
făcut declarații detailate însă
a
depus la dosar memorii în care descria viața imorală pe care ar fi dus-o M.A.M.
, relațiile - abjecte, în opinia inculpatului, cu
diferiți bărbați, chiar din
familia
sa - și cât de mult a evoluat situația după începerea concubinajului cu
inculpatul. Martorele R.I., M.D., audiate în
cauză, au
declarat că inculpatul a
început să o lovească cu palmele pe concubina sa, însă - după ce au mers la
culcare - au declarat că nu au auzit ce se întâmplă în camera
părților.
Reține instanța de fond că din procesul verbal de
cercetare, planșele foto,
consemnările
medicului legist la locul decesului, raportul de constatare medico-
legală, rezultă că M.A.M. a fost lovită repetat,
cu mijloace contondente
și cu
corpuri dure contondente, atât de violent încât au fost afectate dramatic
organele interne și a survenit moartea - cauza
medicală fiind hemoragia internă acută secundară unei rupturi transfixiante la
nivelul rinichiului drept.
Mai constată
instanța de fond că nu a rezultat, din nici o probă, că
inculpatul se afla, în momentul agresării victimei, în stare de
ebrietate sau să
existe o altă
motivație a comportamentului brutal, excesiv de violent. Nu a
rezultat, de asemenea, din nicio probă, că au
existat alte persoane care au lovit și
ele
pe M.A.M., fie anterior, fie în aceleași împrejurări cu inculpatul.
Cert este, în opinia instanței de fond, că inculpatul
- cu intenție - a lovit-o
pe
concubina sa de atât de multe ori cu diferite mijloace sau corpuri dure încât
medicii legiști au constatat pe corpul victimei
aproximativ 30 de echimoze și zone echimotive de diferite forme și mărimi.
Față de violența cu care inculpatul a lovit
victima curmându-i acesteia viața, nici o motivație nu poate diminua gravitatea
faptei comisă de inculpat.
În opinia aceleiași instanțe de fond, faptul că
inculpatul nu are antecedente penale, că victima nu se adaptase suficient
cerințelor sau obiceiurilor comunității,
diferența de vârstă, suspiciunile inculpatului, moralitatea concubinei,
privind
fidelitatea sau imaturitatea,
nu pot motiva în opinia instanței, aplicarea unei
pedepse mai mici față
de motivul prevăzut de legiuitor.
În final, pentru fapta săvârșită, care a realizat
elementele constitutive ale
infracțiunii
„loviri sau vătămări cauzatoare de moarte",
prev. de
art. 183 C. pen.,
instanța de fond a apreciat - în raport de gravitatea deosebită,
împrejurările
concrete, vârsta
victimei - că este necesară aplicarea pedepsei maxime prevăzute de legiuitor, pedeapsă
care să sancționeze atât comportamentul inculpatului cât și
să asigure
corijarea acestuia.
Sub aspectul laturii civile, instanța de fond a
reținut următoarele:
Din actele de stare civilă a rezultat că victima
avea un copil dintr-o relație
de
concubinaj anterioară și anume M.S.G. Minora a rămas în
grija familiei victimei și, pentru aceasta, s-a
constituit parte civilă M.M.. Față de disp. art. 998 C. civ., s-a apreciat că
inculpatul trebuie - financiar - să contribuie la întreținerea minorei, în
locul mamei decedate, până când minora nu
se va mai afla în situația unei persoane care să aibă nevoie de
întreținere
materială. La stabilirea
cuantumului datorat, instanța de fond a avut în vedere
faptul că victima nu era încadrată în muncă, și nu
realiza un venit lunar stabilit, urmând să apreciere prin raportare la venitul
minim ( H.G. nr. 1051/2008).
Împotriva sentinței, a declarat apel inculpatul D.M.
criticând-o ca netemeinică sub
aspectul cuantumului pedepsei aplicate. S-a
solicitat, prin reținerea în favoarea sa a unor circumstanțe atenuante
judiciare,
reducerea pedepsei sub minimul prevăzut de lege.
Prin decizia penală nr. 78 din 25 martie 2011,
Curtea de Apel Galați,
secția penală,
a admis apelul declarat de inculpat,
a desființat, în parte, sentința
și,
în rejudecare, a redus cuantumul pedepsei principale de la 15 ani închisoare la
9 ani închisoare.
A menținut restul dispozițiilor sentinței penale
atacate.
De asemenea, a fost menținută starea de arest a
inculpatului și s-a
computat din
pedeapsa aplicată durata arestării preventive cu începere de la data
de
4 aprilie 2010 la zi, respectiv 25 martie 2011.
Pentru a dispune în acest sens, instanța de prim
control judiciar a reținut
următoarele:
În primul rând, curtea de apel a constatat că
prima instanță a reținut o
corectă
situație de fapt pe baza probelor administrate, vinovăția inculpatului,
precum
și încadrarea juridică dată faptei săvârșite.
În al doilea rând, s-a constatat că pedeapsa
aplicată inculpatului se află la
limita
maximă a pedepsei prevăzute de lege pentru această infracțiune.
În opinia instanței de apel nu poate fi admisă
solicitarea inculpatului privind
reținerea
în favoarea sa a circumstanțelor atenuante judiciare
prev. de
art. 74 alin. (1)
lit. a) și c
C. pen., deoarece faptul că nu are antecedente penale, și că a
transportat-o la spital pe victimă, nu atrag - în
mod automat - necesitatea reținerii
acestor circumstanțe atenuante.
Cu toate acestea, instanța de apel a ținut cont
de faptul că inculpatul se
află la
primul impact cu legea penală, că a fost sincer și că a colaborat cu organele
judiciare și, în considerarea acestor împrejurări
favorabile, a apreciat că se impune
reducerea
pedepsei aplicate acestuia de la 15 ani închisoare - ce constituie
maximul prevăzut de lege pentru această
infracțiune, la 9 ani închisoare.
În opinia instanței de apel, pe de o parte,
pedeapsa de 9 ani închisoare se
situează
între minimul și maximul prevăzut de lege pentru infracțiunea de loviri
sau vătămări cauzatoare de moarte, reflectă
împrejurările în care a fost săvârșită
fapta,
pericolul social al acesteia, precum și persoana inculpatului, care se află la
primul impact cu legea penală, a săvârșit fapta dintr-un impuls provocat de
gelozie
și de starea de beție în care
se afla, toate în considerarea criteriilor prevăzute de
art. 72 C. pen. Pe de altă parte, pedeapsa aplicată
întrunește și condițiile
prevăzute de
art. 52 C. pen., privind scopul pedepsei, considerând că o
pedeapsă de 9 ani închisoare reflectă și
caracterul punitiv și cel educativ al
acesteia.
În final, instanța de apel a menționat că nu poate
fi primită cererea
inculpatului
privind aplicarea prevederilor art. 320
1
C. proc. pen., întrucât
beneficiile acestui articol au fost introduse în
Codul de procedură penală prin
Legea
nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluționării proceselor,
intrată în vigoare la data de 25 noiembrie 2010
și care, în alin. (1) prevede că
inculpatul
poate declara că recunoaște faptele reținute în actul de sesizare a
instanței și să solicite ca judecata să se facă
în baza probelor administrate în faza de urmărire penală doar până la începerea
cercetării judecătorești.
Or, constată instanța de apel, în cauza de față,
cercetarea judecătorească a
început
înaintea intrării în vigoare a acestei legi, respectiv la data de 16 iunie 2010
când s-a dat citire actului de
sesizare a instanței, ulterior procedându-se la administrarea tuturor probelor
necesare soluționării cauzei la instanța de fond,
astfel că nu este
îndeplinită nici cealaltă condiție cerută de lege privind
neefectuarea actelor de cercetare judecătorească,
pe lângă acela al situării înainte
de intrarea în vigoare a Legii nr. 202/2010.
Împotriva
deciziei MINISTERUL PUBLIC și inculpatul D.M. au declarat prezentele recursuri.
Atât motivele
de recurs ale Ministerului Public, cât și cele ale inculpatului, au vizat
exclusiv cazul de casare prevăzut de art.385/9 pct. 14 C. proc. pen.
În timp ce Ministerul Public a apreciat că
dispoziția de reducere a pedepsei
de
către instanța de apel este netemeinică (solicitându-se menținerea sentinței),
inculpatul a susținut că se impune o nouă reducere
a pedepsei, chiar sub cea de 9 ani închisoare (fiind invocate, din nou,
sinceritatea și lipsa antecedentelor penale).
Înalta Curte, pentru motivele ce se vor arăta,
apreciază că recursul
inculpatului
este nefondat, fiind însă fondat cel al Ministerului Public.
Potrivit art. 385/9 pct. 14 C. proc. pen., hotărâri/e
sunt supuse casării când s-au aplicat pedepse greșit individualizate în raport
cu prevederile art. 72 C. pen. sau în
alte
limite decât cele prevăzute de lege.
Conform
art. 72 C. pen., care stabilește
criteriile
generale de individualizare, la stabilirea și aplicarea pedepselor se ține
seama: de dispozițiile părții generale a Codului
penal; de limitele de pedeapsă
fixate
în partea specială a Codului penal; de gradul de pericol social al faptei
săvârșite; de persoana infractorului; de împrejurările
care atenuează sau
agravează răspunderea penală.
Or, din examinarea acestor criterii, se constată
că cel referitor la „gradul
de
pericol social al faptei săvârșite"
este unul prioritar celui referitor la
„persoana infractorului"
ambele
instanțe apreciind corect că fapta săvârșită de
inculpat - astfel cum a fost expusă anterior - prezintă, în concret, un
ridicat grad
de pericol social.
De asemenea, Înalta Curte, în acord cu instanțele
anterioare, mai constată
că nu se
regăsesc în prezenta cauză împrejurări de natura celor prevăzute de
art. 73 sau art. 74 C. pen., împrejurări care să
justifice legal reținerea unor
circumstanțe
atenuante în favoarea inculpatului și, pe cale de consecință,
reducerea
pedepsei sub minimul special prevăzut de lege.
Recunoașterea anumitor împrejurări ca circumstanțe
atenuante judiciare nu
este posibilă
decât dacă împrejurările luate în considerare reduc în asemenea
măsură gravitatea faptei în ansamblu sau
caracterizează favorabil de o asemenea
manieră
persoana făptuitorului încât numai aplicarea unei pedepse sub minimul
special
se învederează a satisface, în cazul concret, imperativul justei
individualizări a pedepsei.
În acord cu opinia instanței de fond, înalta
Curte apreciază că, în prezenta
cauză,
datele personale ale inculpatului și pretinsele împrejurări ale săvârșirii
faptei (
vârsta, pretinsa stare de
beție, pretinsa gelozie ori viață imorală a victimei, lipsa
antecedentelor penale, pretinsa sinceritate în
fața organelor judiciare, alertarea serviciului de urgență),
devin împrejurări lipsite de orice relevanță
juridică prin
compararea cu fapta
inculpatului - lovirea repetată, cu extremă violență, pe
parcursul a 2
zile, a unei tinere femei în vârstă de numai 18 ani, față de
care se pretindea existența unui atașament
sufletesc.
Un astfel de comportament al inculpatului
sugerează, mai degrabă, nu atât
o
„atenționare" în scopul „îndreptării conduitei morale" a victimei, ci
intenția
acestuia de „pedepsire"
a victimei (concubinei), prin acceptarea unui rezultat letal,
evident previzibil în raport cu vârsta și
experiența de viață al inculpatului. Or, așa
cum a menționat cu ocazia dezbaterilor reprezentantul Ministerului
Public, fapta inculpatului - în condițiile și împrejurările descrise anterior -
sugerează un element
volitiv
orientat, aspect care a justificat legal instanței de fond imperativul
aplicării
pedepsei maxime prevăzută de textul incriminator al faptei.
Față de cele reținute, Înalta Curte - în temeiul
art. 385/15 pct. 2 lit. d) și, respectiv, pct. l lit. b) C. proc. pen. - va
admite recursul Ministerului Public și va
respinge ca nefondat recursul inculpatului, în sensul celor arătate,
prin casarea deciziei și menținerea sentinței penale pronunțată de instanța de
fond.
Potrivit art. 385/17 alin. (4) raportat la art. 383
alin. (3) C. proc. pen., combinat cu
art.
88 C. pen., din pedeapsa aplicată inculpatului se va deduce durata măsurilor
preventive
privative de libertate.
Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen.,
recurentul-inculpat va fi obligat la plata
către stat a cheltuielilor judiciare, iar în temeiul art. 192 alin. (3) C.
proc. pen. cheltuielile
judiciare
ocazionate de soluționarea recursului Ministerului Public vor rămâne în
sarcina
statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă
Curtea de Apel Galați
împotriva deciziei penale nr. 78/A din 25 martie
2011 a Curții de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori.
Casează
decizia penală sus-menționată și menține sentința penală nr. 9 din 19 ianuarie
2011 a Tribunalului Vrancea.
Respinge, ca
nefondat, recursul declarat de inculpatul D.M. împotriva aceleiași decizii
penale.
Deduce din
pedeapsa aplicată inculpatului, durata reținerii și arestării preventive de la
04 aprilie 2010 la 07 iunie 2011.
Obligă
recurentul inculpat la plata sumei de 800 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare
către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului
desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată, în ședință publică, azi 07 iunie
2011.