ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2264/2011

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2264/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra

recursului de față,

Din examinarea

lucrărilor din dosar a constatat următoarele:

Prin sentința nr. 5052 din 13 decembrie 2010 a

Curții de Apel București au fost

respinse excepțiile lipsei de interes

și a lipsei calității procesuale active ca neîntemeiate și a fost admisă

cererea formulată de reclamantul I.C., în contradictoriu cu pârâtul Guvernul

României.

Instanța a

dispus suspendarea executării H.G. nr. 737/2010, până la pronunțarea instanței

de fond, respectiv până la împlinirea termenului prevăzut de art. 14 alin. (1)

teza a 2-a din Legea nr. 554/2004, republicată.

Având în

vedere soluția dată cererii principale, instanța a respins cererea de

intervenție accesorie, formulată de intervenientul Ministerul Muncii, Familiei

și Protecției Sociale, ca neîntemeiată.

Pentru a

pronunța această hotărâre, instanța a reținut că prin acțiunea introductivă,

reclamantul I.C. în temeiul art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004,

republicată, a solicitat în contradictoriu cu pârâtul GUVERNUL ROMÂNIEI,

suspendarea în tot a H.G. nr. 737 din 21 iulie 2010 privind "metodologia

de recalculare a categoriilor de pensii de serviciu prevăzute la art. 11 lit.

c)-h) din Legea nr. 119/2010", cu cheltuieli de judecată.

Pârâtul

Guvernul României a formulat întâmpinare la cererea de chemare în judecată

formulată I.C. prin care a fost invocată excepția lipsei de interes în

promovarea cererii de suspendare.

Pârâtul a

arătat că H.G. nr. 737/2010 a fost publicată în M.Of. al României nr. 528 din

29 iulie 2010, considerând că actul administrativ ce se solicită a fi suspendat

a fost executat, „producându-și deja efectele juridice, iar măsura suspendării

solicitată de reclamant apare ca ineficientă, neputând restabili situația

materială anterioară".

Pârâtul a

invocat și excepția lipsei calității procesuale active, arătând că reclamantul

nu își justifică, în raport cu dispozițiile art. 52 din Constituția României și

cele ale Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, calitatea

procesuală activă, deoarece nu face dovada drepturilor existente, prevăzute de

lege și care să fi fost vătămate de actul contestat, după cum nu face nici

dovada legăturii de cauzalitate între actul administrativ contestat și

vătămarea invocată.

Reclamantul nu

probează că are calitatea de beneficiar al categoriilor de pensii vizate prin

dispozițiile H.G. nr. 737/2010, iar pe de altă parte nu precizează în mod clar

care este dreptul pretins vătămat pentru a se putea verifica existența

legăturii de cauzalitate cerută de lege între actul administrativ și vătămarea

invocată.

Analizând

excepțiile invocate și apoi fondul cererii de chemare în judecată, instanța de

fond a reținut că potrivit art. 1 din Legea nr. 119/2010 la data intrării în

vigoare a prezentei legi, următoarele categorii de pensii stabilite pe baza

legislației anterioare, devin pensii în înțelesul Legii nr. 19/2000 privind

sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, cu

modificările și completările ulterioare: a) pensiile militare de stat; b)

pensiile de stat ale polițiștilor și ale funcționarilor publici cu statut

special din sistemul administrației penitenciarelor; c) pensiile de serviciu

ale personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al

parchetelor de pe lângă acestea; d) pensiile de serviciu ale personalului

diplomatic și consular; e) pensiile de serviciu ale funcționarilor publici

parlamentari; f) pensiile de serviciu ale deputaților și senatorilor; g)

pensiile de serviciu ale personalului aeronautic civil navigant profesionist

din aviația civilă; h) pensiile de serviciu ale personalului Curții de Conturi.

De asemenea

Curtea reține că prin H.G. nr. 737 din 21 iulie 2010 a fost aprobată

metodologia de recalculare a categoriilor de pensii de serviciu prevăzute la

art. 1 lit. c) - h) din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în

domeniul pensiilor.

Potrivit art.

2 din același act normativ, în termen de 30 de zile de la data intrării în

vigoare a prezentei hotărâri, pensiile de serviciu, stabilite în baza legilor

cu caracter special, cuvenite sau aflate în plată, se recalculează prin

determinarea punctajului mediu anual și a cuantumului fiecărei pensii,

utilizându-se algoritmul de calcul prevăzut de Legea nr. 19/2000 privind

sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, cu

modificările și completările ulterioare, și respectând metodologia din prezenta

hotărâre.

De asemenea în

temeiul art. 11 și art. 12 din aceeași hotărâre de guvern, pensiile de serviciu

care au făcut obiectul unor cauze soluționate prin hotărâri definitive și

irevocabile ale instanțelor de judecată vor avea regimul juridic stabilit de Legea

nr. 119/2010 și de prezenta hotărâre, iar pensiile recalculate conform

prevederilor Legii nr. 119/2010, precum și în baza prezentei hotărâri devin

pensii în înțelesul Legii nr. 19/2000, cu modificările și completările

ulterioare, ale cărei reglementări le sunt aplicabile.

Excepțiile

lipsei de interes și a lipsei calității procesuale active au fost respinse de

instanță, având în vedere că executarea acestui act cu caracter normativ

vizează aplicarea succesivă, respectiv plata drepturilor de pensie către

reclamant lunar, iar nu o singură dată, nefiind finalizată aplicarea actului

prin simpla emitere a deciziei prin care a fost recalculată această pensie.

Pe de altă

parte, reclamantul a justificat calitatea procesuală activă atașând fotocopie a

deciziilor de pensionare, existând astfel o identitate între persoana

reclamantului și persoana care în raport de dispozițiile art. 1 și art. 2 din

Legea nr. 554/2004 se poate considera persoană vătămată în raport de actul

administrativ a cărui anulare a solicitat-o.

Cu privire la

fondul cauzei, Curtea reține că prin acțiunea de față reclamantul a invocat

drept motive de nelegalitate a acestei hotărâri de guvern posibila încălcare a

neretroactivității legii civile, a dreptului constituțional la asistență

socială și la proprietate, în acord cu dispozițiile Convenției Europene ale

Drepturilor Fundamentale ale Omului, împrejurări legate de starea de fapt și

drept care aparent constituie motive serioase de nelegalitate a actului a cărui

suspendare se solicită, urmând ca pe fondul cererii de anulare să fie analizate

aceste susțineri, iar instanța a apreciat ca fiind întrunită cerința unui caz

temeinic justificat conform art. 2 lit. ș) din Legea nr. 554/2004, republicată.

Cu privire la

existența unei pagube iminente, instanța a constatat că și această condiție

este întrunită având în vedere faptul că, urmare a aplicării acestui act

administrativ, cuantumul pensiei stabilită anterior reclamantului a fost

stabilit în sensul scăderii acestuia, fiind lipsit pentru viitor de drepturile

bănești esențiale pentru asigurarea traiului acestuia, avându-se în vedere și

calitatea sa de pensionar, fiind prezumată producerea în patrimoniul

reclamantului a unui prejudiciu material, viitor și previzibil.

Împrejurarea

că reclamantul ar avea ulterior posibilitatea recuperării unei părți din

drepturile de pensie în măsura anulării acestui act administrativ nu are

relevanță din perspectiva dispozițiilor art. 2 lit. ș) din Legea nr. 554/2004,

potrivit cărora noțiunea de pagubă iminentă nu include și imposibilitatea

recuperării ulterioare a acestui prejudiciu, fiind vorba exclusiv despre

existența prejudiciului material viitor și previzibil sau, după caz,

perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui

serviciu public.

Având în

vedere soluția asupra cererii principale, precum și faptul că intervenția a

fost formulată în interesul pârâtului, instanța a dispus respingerea cererii de

intervenție în interes accesoriu formulată de către Ministerul Muncii, Familiei

și Protecției Sociale ca neîntemeiată.

Împotriva

acestei hotărâri au declarat recurs Guvernul României și Ministerul Muncii, Familiei

și Protecției Sociale, criticând hotărârea instanței de fond ca nelegală și

netemeinică.

Prin motivele

de recurs formulate, Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale a arătat

că hotărârea instanței de fond a fost dată cu aplicarea greșită a legii.

S-a arătat că

această autoritate a avut calitatea de inițiator al actului normativ atacat iar

actul normativ în discuție a fost emis cu respectarea dispozițiilor legale,

nefiind întrunite astfel condițiile cumulative prevăzute de lege pentru suspendarea

actului.

Guvernul

României a criticat soluția dată de instanța de fond pe excepția lipsei de

interes în promovarea acțiunii reclamantului, susținând că intimatul-reclamant

nu a făcut dovada interesului legitim, personal, născut și actual în promovarea

cererii sale.

De asemenea, a

fost criticată și soluția dată excepției lipsei calității procesuale active a

intimatului-reclamant, apreciind că acesta trebuia să-și justifice calitatea

procesuală în cauză, întrucât în materia contenciosului administrativ,

calitatea procesuală activă este indisolubil legată de existența unui drept

recunoscut de lege în favoarea persoanei reclamante, care a fost vătămat

printr-un act al autorității publice pârâte.

Astfel, s-a

susținut că intimatul-reclamant nu a precizat clar care este dreptul pretins

vătămat pentru a se putea verifica existența legăturii de cauzalitate cerută de

lege între actul atacat și vătămarea invocată.

Cu privire la

fondul cauzei, recurentul a apreciat că soluția instanței de fond a fost dată

cu aplicarea greșită a legii, întrucât din motivarea instanței rezultă că s-au

antamat în această etapă procesuală chestiuni de fond, iar analiza instanței

excede cadrului procesual limitat al unei cereri de suspendare provizorie a

executării.

Înalta Curte

de Casație și Justiție sesizată cu soluționarea recursului declarat, analizând

motivele de recurs formulate în raport cu sentința atacată, materialul probator

și dispozițiile legale incidente în cauză va admite recursurile formulate și

rejudecând cauza pe fondul cererii de suspendare, va respinge cererea

reclamantului ca neîntemeiată, pentru considerentele ce urmează:

Prin Legea

contenciosului administrativ nr. 554/2004 s-au instituit proceduri speciale de

suspendare a executării actului administrativ, proceduri

prevăzute de art. 14 și art. 15 din lege, atât în

faza procedurii prealabile prevăzută

de art. 7 din actul normativ

indicat, cât și în faza sesizării instanței cu cererea de anulare a

respectivului act administrativ.

Este bine

cunoscut faptul că actul administrativ se bucură de prezumția de legalitate

care, la rândul său, se bazează pe prezumția de autenticitate și de

veridicitate și că acest act administrativ constituie el însuși titlu

executoriu.

A nu executa

actele administrative, care sunt emise în baza legii, echivalează cu a nu

executa legea, ceea ce este de neconceput într-o bună ordine juridică, într-un

stat de drept și o democrație constituțională.

Tocmai de

aceea suspendarea actelor administrative, ca operație juridică de întrerupere

vremelnică a efectelor acestora, ne apare ca o situație de excepție, care poate

fi de drept, când legea o prevede sau judecătorească, dar în limitele și

condițiile prevăzute de lege.

In cauza de

față dedusă judecății ne aflăm în situația prevăzută de art. 14 din Legea contenciosului

administrativ în conformitate cu care în cazuri bine justificate și pentru

prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, a

autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare,

persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea

executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de

fond.

Dispozițiile

mai sus citate prevăd obligația îndeplinirii cumulative a condițiilor prevăzute

de art. 14 alin. (1), întrucât cele două condiții se determină reciproc,

neputându-se vorbi despre un caz bine justificat fără a exista pericolul

producerii pagubei.

Analizând

actele și lucrările dosarului, Înalta Curte a constatat că hotărârea instanței

de fond este dată cu aplicarea greșită a legii, întrucât se reține faptul că

reclamantul prezintă cazul bine justificat ca fiind acela al existenței unor

indicii temeinice cu privire la nelegalitatea actului administrativ atacat,

fiind arătate împrejurări legate de starea de fapt și de drept, care sunt de

natură a induce o îndoială serioasă în privința legalității actului

administrativ, fiind arătate și efectele posibile și previzibile ale executării

actului administrativ, iar Înalta Curte reține că toate aceste situații nu sunt

de natură a argumenta cazul bine justificat.

Ori, în cauza

de față, instanța de control judiciar nu a identificat existența unei încălcări

flagrante a legii, a unui abuz vădit al autorității, ca paguba previzibilă să

nu poată fi recuperată în ipoteza anulării actului administrativ atacat.

Înalta Curte

reține că autoritatea pârâtă a emis actul atacat cu respectarea aparentă a

competențelor sale, în domeniul reglementat de aceasta și cu privire la

metodologia de recalculare a categoriilor de pensii de serviciu prevăzute la

art. 1 lit. c) - h) din Legea nr. 119/2010

privind stabilirea unor măsuri în domeniul

pensiilor.

S-a reținut că

prin metodologia de recalculare a pensiilor de serviciu se aplică de fapt

prevederile art. 4 din Legea nr. 119/2010, neexistând elemente de nelegalitate

în elaborarea și adoptarea H.G. nr. 737/2010.

In ceea ce

privește cazul bine justificat, este evident că prin formularea cererii de

suspendare a H.G. nr. 737/2010 recurentul urmărește menținerea cuantumului

pensiei sale, însă cuantumul pensiei rezultat al recalculării, nu poate

constitui prin el însuși un motiv suficient pentru a se putea admite cererea de

suspendare, având în vedere faptul că aceste criterii, avute în vedere pentru

recalculare prin metodologia prevăzută de H.G. nr. 737/2010, sunt cele

stabilite prin Legea nr. 119/2010.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D

E C I D E

Admite

recursurile formulate de Guvernul României și Ministerul Muncii, Familiei și

Protecției Sociale împotriva sentinței nr. 5052 din 13 decembrie 2010 a Curții

de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Modifică în

parte sentința atacată în sensul că respinge cererea de suspendare a efectelor

H.G. nr. 737/2010 ca neîntemeiată.

Admite cererea

de intervenție accesorie formulată de Ministerul Muncii, Familiei și Protecției

Sociale.

Menține

celelalte dispoziții ale sentinței atacate.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 aprilie

2011.