- Instanța
- Înalta Curte de Casație și Justiție (România) · Secția I civilă
- Data
- 23 februarie 2012
Decizia nr. 1249/2012 — ÎCCJ, Secția I civilă
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele: La data de 18 aprilie 2011 a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție cererea de revizuire formulată de S.T. împotriva deciziei civile nr. 1237 din 15 februarie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală. Analizând cu prioritate excepția inadmisibilității cererii de revizuire cu care a fost sesizată, Înalta Curte reține următoarele: Conform art. 322 alin. (1) C. proc. civ. împotriva unei hotărâri pronunțate de o instanță de recurs se poate exercita calea de atac a revizuirii numai atunci când, prin această hotărâre se evocă fondul. Prin decizia nr. 1237 din 15 februarie 2011 a cărei revizuire se cere, Înalta Curte a respins ca tardiv recursul declarat de reclamantul S.T.
împotriva deciziei civile nr. 68/ A din 18 martie 2010 a Curții de Apel Timișoara, secția civilă. Întrucât prin decizia nr. 1237 din 15 februarie 2011, Înalta Curte a soluționat recursul cu care a fost sesizată în temeiul unei excepții procesuale, fără a schimba situația de fapt reținută și fără a aplica alte dispoziții legale la împrejurările de fapt stabilite în fazele procesuale anterioare, nu se poate susține că, prin această hotărâre, instanța de recurs ar fi evocat fondul litigiului în sensul art. 322 alin. (1) C. proc. civ. În consecință, în temeiul art. 322 alin. (1) C. proc. civ., cererea de revizuire a acestei decizii, urmează a fi respinsă ca inadmisibilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE Respinge ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de revizuentul S.T. împotriva deciziei civile nr. 1237 din 15 februarie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 februarie 2012