AFFAIRE DİCLE c. TURQUIE (N° 2)

RESPONDENT

TUR

HOTĂRÂRE

11.04.2006

Pe scurt

Instanță: CtEDO
Concluzie: Violation de l'art. 10;Irrecevable pour le surplus;Dommage matériel - demande rejetée;Préjudice moral - réparation pécuniaire;Remboursement partiel frais et dépens - procédure nationale;Remboursement partiel frais et dépens - procédure de la Convention

RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2006
DESCARCĂ: PDF · DOCX

Citează această cauză

AFFAIRE DİCLE c. TURQUIE (N° 2) (CtEDO, 2006)

HUDOC · oficial

SECȚIUNEA A PATRA DEFINIȚIE A CELEI DE TURCIE (n (solicitarea nr. 46733/99) HOTĂRÂREA STRASBURG 11 aprilie 2006 DEFINITIVF 11/07/2006 Această hotărâre va deveni definitivă în condițiile definite în art. 44 alin. (2) din Convenție. El poate fi supus unor modificări de formă. În cauza Dique c. Turcia (n 2), Curtea Europeană a Drepturilor Omului (adică secțiunea), care se află într-o cameră compusă din Sir Nicolae Nicolae Bratza președinte dnii Casadevall Türmen Pellonpć Maruste Pavlovschi, Borrego Borrego, judecători O Mehmet Hatip D'i ( În cazul în care, în urma unei proceduri în fața Curții, se constată o încălcare a dispozițiilor articolului 6, ale articolului 9 și ale articolului 10 din convenție, se consideră că, în conformitate cu art. 9 alineatul (1) litera (a) punctul (ii) și cu art. 9 alineatul (2) litera (a) punctul (ii) și cu art. 9 alineatul (2) litera (b) punctul (ii) din convenție, o încălcare a dispozițiilor articolului 6 alineatul (1) litera (b) din convenție este considerată a fi o încălcare a dreptului Uniunii. La 23 mai 2003, Curtea a decis să comunice cererea guvernului. Prin decizia din 7 iunie 2005, Curtea a decis că va fi examinată în același timp admisibilitatea și fondul cauzei, în conformitate cu art. 29 alineatul (3) din Convenție. Atât guvernul, cât și reclamantul au prezentat observații scrise cu privire la admisibilitate și fond. Reclamantul, politician și fost deputat, s-a născut în 1955. La 2 martie 1994, Adunarea națională a pronunțat ridicarea imunității parlamentare a anumitor deputați ai DEP (Demokrasi Partsi; partid politic pro kurde), inclusiv pe reclamant. La 16 iunie 1994, Curtea Constituțională a dispus dizolvarea DEP-ului pe motiv că acesta a adus atingere integrității teritoriale a statului și proprietății națiunii. La 9 decembrie 1995, pentru comemorarea adoptării Declarației Universale a Drepturilor Omului, reclamantul a fost invitat să participe la un colocviu intitulat "Parorama drepturilor la În iulie 1996, biroul local al Asociației Drepturilor Omului a publicat discursurile și textele referitoare la acest colocviu într-o carte intitulată "Pankara" în Turcia 11. În apropierea Curții de Securitate a Țării Ankara a deschis o anchetă împotriva autorilor anumitor texte care se află în cartea în cauză. 12. Printr-un act de punere sub acuzare din 21 octombrie 1996, procurorul din apropierea Curții de Securitate a statului solicită condamnarea reclamantului pentru propagandă separatistă, prin intermediul unei publicații, împotriva integrității teritoriale a statului și a unității indivizibile a națiunii turce, în conformitate cu art. 8 alin. (1) din Legea nr. 3713 privind combaterea terorismului. 13. Doresc să subliniez cu multă tristețe că poziția Republicii Turcia cu privire la drepturile omului este foarte îngrijorătoare și ar putea fi comparată cu dictaturile recunoscute pentru încălcarea drepturilor omului. Cu atât mai mult cu cât această situație este o rușine pentru conducătorii de lamâi, cu atât mai mult ar trebui să fie o sursă de îngrijorare pentru apărătorii drepturilor de la . Satele au fost complet incendiate până la vitele aflate în grajduri, aproape 3 000 de oameni au fost executați pe scurt, oameni au murit din cauza torturii pe care le-au comis în timpul arestării, numărul persoanelor dispărute crește în fiecare zi; intelectuali, jurnaliști și politicieni sunt reținuți pentru că și-au exprimat opiniile; există o lipsă de cunoaștere a identității poporului kurd, precum și a drepturilor sale. În această țară, în care chiar apărarea păcii este considerată o infracțiune, în cazul în care disputele colective nu pot fi organizate în fața acestor încălcări rușinoase, în cazul în care aceste încălcări pot continua și dacă oamenii se reduc, în fața acestora, la silențioși spectatori, trebuie să ne gândim cu toții, în măsura responsabilităților care ne revin, trebuie să ne punem la îndoială, trebuie să știm cum să ne judecăm. Trebuie să știm că nici o libertate nu a fost cucerită fără a face eforturi mari și fără a plăti un anumit preț (...) 14. În fața instanței de securitate a statului, reclamantul a contestat toate acuzațiile aduse împotriva sa. În sprijinul apărării sale, el a susținut că articolul a menționat doar sugestiile sale cu privire la soluțiile politice care trebuie aduse problemelor actuale ale țării, evidențiind încălcarea drepturilor omului în regiunea sud-est a Turciei, criticând indiferența societății față de aceste probleme și absența organizațiilor civile. Reclamantul a adăugat, în plus, că articolul său nu a fost scris pe de-a-nălțimea cu privire la urâțenie și la dușmănie, dar că, în calitatea sa de politician, el a criticat doar anumite practici puse în aplicare de înalții funcționari ai statului, și aceasta, în scopul de a aduce soluții alternative la aceasta. 15. Printr-o hotărâre din 8 octombrie 1997, Curtea de Securitate a statului, compusă din trei judecători, printre care unul care face obiectul magistraturii militare, referindu-se la anumite pasaje din textul în litigiu, a declarat reclamantul vinovat de propagandă separatistă în temeiul articolului 8 alineatul (1) din Legea nr. 3713 și l-a condamnat la o pedeapsă cu închisoarea de un an și la o amendă de 100 000 000 de lire turcești (TL) (61 EUR) 16. Reclamantul a formulat un recurs în fața Curții de Casație, care, printr-o hotărâre din 21 mai 1998, a infirmat hotărârea de primă instanță pe motiv că . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 17. La cauza a fost reexaminată de Curtea de Securitate a statului, care, printr-o hotărâre din 5 august 1998, l-a condamnat pe reclamant, de data aceasta, în temeiul articolului 312 alineatul (2) din Codul penal la o pedeapsă de închisoare de un an și la o amendă de 420 000 TRL 18. Recurentul a formulat din nou un recurs la Curtea de Casație care, printr-o hotărâre din 19 noiembrie 1998, a confirmat hotărârea Curții de Securitate a Uniunii Europene. 19. printr-o ordonanță din 10 septembrie 1999, pe baza Legii nr. 4454 care a intrat în vigoare la 28 august 1999, președintele Curții de Securitate a statului care a impus suspendarea executării pedepsei pronunțate împotriva reclamantului. 20. La 30 mai 2003, Curtea de Securitate a Uniunii Europene a constatat că reclamantul nu a comis nicio încălcare pe parcursul celor trei ani de suspendare a acesteia. Astfel, cazierul judiciar al reclamantului a fost clasat. II. DREPTUL ȘI PRACTICA INTERNELE PERTINENTE 21. Dreptul și practica internă relevante în vigoare la momentul respectiv sunt descrise în hotărâri. Ökna c. Turcia, nr. 439298/98, § 17 și 19, 23 septembrie 2003, Özel c. Turcia 4339/98, § 20-21, 7 noiembrie 2002 și Gençel c. Turcia 53431/99, §§ 11-12, 23 octombrie 2003. 22. 4454, care a intrat în vigoare la 28 august 1999, prevede suspendarea executării pedepselor pronunțate împotriva persoanelor fizice, cu condiția ca, în termen de trei ani de la data suspendării, părțile interesate să nu comită o nouă infracțiune similară celei pentru care au fost condamnați. Tribunalul de Securitate al Uniunii Europene (JRC) și Curtea a Curții de Justiție a Uniunii Europene a Uniunii Europene (denumită în continuare "JRC") au susținut că Curtea a Curții de Justiție a Uniunii Europene a Uniunii Europene (denumită în continuare " Curtea a Uniunii Europene"), în conformitate cu jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene (denumită în continuare " Curtea a Uniunii Europene"), că Curtea a Curții de Justiție a Uniunii Europene a Uniunii Europene (denumită în continuare " Curtea a Uniunii Europene" (denumită în continuare " Curtea a Uniunii Europene"), a dispus suspendarea pedepsei pronunțate împotriva reclamantului în temeiul dispozițiilor Legii nr. 4454 și, ulterior, a declarat condamnarea reclamantului ca fiind nulă și neavenită 24. Curtea observă că nesupraveghearea hotărârii de condamnare constituie, în temeiul dreptului intern, un mecanism juridic specific care are ca efect anularea condamnării penale și a pedepselor aferente. În plus, acesta se prezintă ca un mecanism de închidere a cazierului judiciar. 25. Cu toate acestea, Curtea este de acord cu faptul că o condamnare nu este consecința faptului că termenul de suspendare și, în special, lipsa de permeabilitate de către solicitant a unei infracțiuni de același tip (a se vedea, printre altele, Erdoddu c. Turcia, nr. 25723/94, § 72, CEDH 2000-VI). Cu toate acestea, în circumstanțele din speță, Curtea constată că această nesupraviețuire, luând în considerare condamnarea și menționarea sa asupra cazierului său judiciar, a pus capăt tuturor consecințelor dăunătoare legate de obiecțiunile care decurg din lipsa de independență și de imparțialitate a Curții de Securitate a statului, precum și din lipsa de echitate a procedurii penale. Prin urmare, reclamantul care nu mai este afectat în niciun fel, prin condamnarea în litigiu, nu poate pretinde că are interes, în sensul articolului 34 din Convenție, să continue examinarea obiecțiunilor referitoare la lipsa de independență și de imparțialitate a instanței de securitate a statului și la lipsa de echitate a procedurii (a se vedea Asl Koç și Tambaș c. Turcia, (dec), nr. 46947/99, 24 februarie 2005). Prin urmare, aceste obiecțiuni trebuie respinse în temeiul articolului 35 alineatul (3) și al articolului 4 din Convenție. 35 alin. (3) din Convenție, menționează, de asemenea, că acestea nu se confruntă cu nici un alt motiv, prin urmare, acestea trebuie declarate admisibile. II. PE FONDUL 27. Recurentul se plânge că condamnarea sa la penalitate și-a încălcat dreptul la libertatea de gândire și de exprimare. În acest sens, invocă articolele 9 și 10 din Convenție. Curtea consideră că este necesar să se examineze aceste obiecții din unghiul articolului 10 din Convenție, astfel cum se prevede la art. 10 din Convenție. Orice persoană are dreptul la libertatea de exprimare. Acest drept include libertatea de a înțelege și libertatea de a primi sau de a comunica informații sau idei fără a putea interveni din partea autorităților publice și fără a ține seama de graniță. (...) exercitarea acestor libertăți cu obligații și responsabilități poate fi supusă anumitor formalități, condiții, restricții sau sancțiuni prevăzute de lege, care constituie măsurile necesare, într-o societate democratică, securității naționale, integrității teritoriale sau securității publice, apărării ordinii și prevenirii infracțiunilor (...) 28. Curtea ia notă de faptul că nu este controversat între părți că condamnarea în litigiu constituia o interferență în dreptul reclamantului la libertatea de exprimare, protejat de art. 10 alineatul (1). Nu se contestă mai mult faptul că ingerința era prevăzută de lege și urmărea un scop legitim, și anume protecția integrității teritoriale, în sensul articolului 10 alineatul (2) (a se vedea În acest caz, litigiul se referă la necesitatea unei ingerințe într-o societate democratică. 29. Curtea a tratat deja cauze care ridică probleme similare celor din speță și a constatat încălcarea articolului 10 din convenție (a se vedea în special art. 10 din convenție). Ceylan c. Turcia [GC], nr. 23556/94, § 38, CEDH 1999-IV Öztürk c. Turcia [GC], nr. 22479/93, § 74, CEDH 1999 ; și Curtea a examinat prezenta cauză în lumina jurisprudenței sale și consideră că nu există dovezi sau argumente care să conducă la o concluzie diferită în acest caz. Curtea a acordat o atenție deosebită termenilor utilizați în articolul incriminat și contextului publicării sale. În această privință, Comisia a ținut seama de circumstanțele care privesc cazul supus examinării sale, în special de dificultățile legate de lupta împotriva terorismului (a se vedea Hotărârea din 9 iunie 1998, Rec., p. 1568, punctul 58). 31. La articolul a fost criticată situația generală a drepturilor omului în țară, în special politica condusă de autoritățile din statul membru pârât în regiunile populate în principal de cetățenii de origine kurdă. 32. Curtea arată că instanța de securitate a statului și Curtea de Casație au considerat că articolul Õ conținea termeni care îi incită pe oameni să se înfurie și să se agite. 33. Curtea a examinat motivele care figurează în hotărârile instanțelor interne care nu pot fi considerate în ele însele suficiente pentru a justifica ingerința în dreptul reclamantului la libertatea de exprimare (a se vedea mutatis mutandis Sürek c. Turcia (n [GC], n 24762/94, § 58, 8 iulie 1999). Curtea observă în special că, în cazul în care anumite pasaje, în special acerbe, de la articolul perie un tablou cel mai negativ de la la ë â , și dă astfel poveștii o conotație ostilă, ele nu solicită totuși utilizarea violenței, a rezistenței armate sau a revoltei, și nu este vorba despre un discurs de murături, ceea ce este în ochii Curii l a réto, Sürek c. Turcia [GC], nr. 26682/95, § 62, CEDH 1999 IV, Gerger c. Turcia [GC], nr. 24919/94, § 50, 8 iulie 1999). 34. Prin urmare, condamnarea reclamantului nu este necesară într-o societate democratică. Prin urmare, a avut loc o încălcare a articolului 10 din Convenție. III. PRIVIND APLICAREA ARTICOLULUIUI 41 DIN CONVENȚIE 35. În cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenției sau a Protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei P ă r ț i contractante nu permite să se șteargă de la ^ i ^ i ^ i ^ i ^ i pe deplin consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții care, dacă este cazul, acordă o satisfacție echitabilă. Pagubă 36. Reclamantul a declarat că a suferit un prejudiciu material pe care îl evaluează la 20 În plus, el solicită repararea unei daune morale pe care o are la 20 000 EUR. 37. Guvernul contestă aceste pretenții. 38. Curtea amintește că numai prejudiciile cauzate de încălcările convenției constatate de Curte sunt susceptibile de a da naștere unei satisfacții echitabile. Curtea arată că reclamantul nu a prezentat niciun document care să ateste că a suferit o pierdere materială ca urmare a condamnării sale la penalitate. Prin urmare, Curtea respinge această cerere. 39. În ceea ce privește prejudiciul moral, Curtea consideră că este posibil să fi trecut pentru că a trecut printr-o anumită neplăcere din cauza circumstanțelor din speță. Statuând în echitate, astfel cum prevede art. 41 din Convenție, Curtea îi alocă 2 000 EUR ca despăgubire pentru prejudiciul moral. Prospături și cheltuieli de judecată 40. Reclamantul solicită, de asemenea, 5 500 EUR pentru cheltuielile și cheltuielile de judecată suportate în fața instanțelor interne și în fața Curții. Ca probe, acesta furnizează un tarif minim de plată aplicabil publicat de baroul d ankara. 41. Guvernul contestă aceste pretenții. 42. Având în vedere elementele în posesia sa și jurisprudența sa în domeniu, Curtea consideră rezonabilă suma de 1 500 EUR, indiferent de costuri, iar la data la care Curtea acordă reclamantului, minus 701 EUR plătite de Consiliul Europei în cadrul asistenței judiciare. Interese moratorii 43. Curtea consideră că este adecvat să se bazeze rata dobânzii moratorii pe rata dobânzii aferente facilității de împrumut marginală a Băncii Centrale Europene plus trei puncte procentuale. Declară inadmisibile obiecțiile reclamantului care au fost luate în considerare pentru a-și atinge libertatea de exprimare și declară cererea inadmisibilă pentru surplus. A declarat că a avut loc o încălcare a articolului 10 din convenție A declarat că statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni de la data la care hotărârea va deveni definitivă în conformitate cu art. 44 alin. (2) din Convenție, următoarele sume care urmează să fie convertite în noi cărți turcești (TRL) la rata aplicabilă la data Regulamentului (CE) nr. 000 EUR (două mii de euro) pentru daune morale (ii. 500 EUR (o mie cinci sute de euro) pentru cheltuieli și cheltuieli, minus 701 EUR pentru asistență juridică (iii). plus orice sume care pot fi datorate cu titlu de impozit de la data expirării termenului menționat și până la data de plată, aceste sume vor fi majorate de la dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene aplicabilă în această perioadă, plus trei puncte procentuale resping cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus. Înmânat în limba franceză, apoi comunicat în scris la 11 aprilie 2006 în temeiul articolului 77 alineatul (2) și al articolului 3 din Regulamentul de procedură.