ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 657/2012

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 657/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele

cauzei

de chemare în judecată și hotărârea primei instanțe.

Prin acțiunea formulată la data de 29

octombrie 2010 pe rolul Curții de Apel Craiova sub nr. 2940/54/2010,

reclamantul P.M. a chemat în judecată pârâții Guvernul României și Consiliul

Național pentru Combaterea Discriminării solicitând instanței ca prin sentința

ce o va pronunța să dispună anularea H.G. nr. 737/2010 art. 1 lit. c) - h).

Reclamantul a mai

solicitat și suspendarea executării H.G. nr. 737/2010, în temeiul dispozițiilor

art. 15 din Legea nr. 554/2004.

În motivarea

acțiunii, reclamantul a arătat că prin H.G. nr. 737/2010 s-a aprobat

metodologia de punere în aplicare a dispozițiilor Legii nr. 119/2010, prin care

s-a dispus anularea pensiei de serviciu a acestuia, stabilită prin decizia de

pensionare nr. 191337 emisă de Casa Județeană de Pensii Olt. S-a mai susținut

că hotărârea de guvern este nelegală întrucât contravine atât prevederilor art.

15 din Constituția României cât și prevederilor art. 1 din Protocolul 1 la

Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

S-a mai arătat că

H.G. nr. 737/2010 este o normă retroactivă, în condițiile în care afectează

drepturi patrimoniale stabilite anterior intrării sale în vigoare.

În ceea ce privește

cererea de suspendare întemeiată pe dispozițiile art. 15 din Legea nr.

554/2004, s-a arătat că aceasta are la bază un caz bine justificat și este

menită să prevină o pagubă iminentă.

La data de 15

noiembrie 2010, Guvernul României a formulat întâmpinare în cuprinsul căreia a

invocat excepția inadmisibilității acțiunii pentru neîndeplinirea procedurii

prealabile; excepția lipsei calității procesuale active și excepția lipsei de

interes în promovarea acțiunii.

Pe fondul cauzei a

solicitat respingerea cererii de anulare și suspendare a H.G. nr. 737/2010 ca

neîntemeiată.

La data de 16

noiembrie 2010, Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale a depus la

dosar o cerere de intervenție accesorie în favoarea pârâtului Guvernul

României, arătând că, cererea se justifică dată fiind calitatea acestui

minister de inițiator al actului normativ contestat de reclamant în prezenta

cauză.

Intervenientul a

invocat excepția netimbrării acțiunii, iar pe fond a solicitat respingerea

acesteia ca neîntemeiată.

La data de 08 noiembrie

2010, reclamantul a depus la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru

și a timbrului judiciar.

La termenul din data

de 14 decembrie 2010 a fost admisă în principiu cererea de intervenție

accesorie.

La data de 01

februarie 2011, la prezentul dosar, a fost conexat dosarul nr. 26/54/2011 al

Curții de Apel Craiova, apreciindu-se că există identitate de părți, obiect și

cauză.

Prin sentința nr. 133

din 15 martie 2011 Curtea de Apel Craiova, secția de contencios administrativ

și fiscal a respins acțiunea formulată de reclamantul P.M. în contradictoriu cu

pârâții Guvernul României, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării

și intervenientul Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale, ca

neîntemeiată.

A admis cererea de

intervenție formulată de Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale.

Examinând cu

prioritate excepțiile invocate, prima instanță a reținut următoarele:

Referitor la excepția

netimbrării invocată de intervenientul accesoriu, instanța a constatat că

reclamantul a achitat taxele judiciare conform chitanțele de la fila nr. 45 din

dosar și, ca atare, această excepție nu este întemeiată.

Cu privire la

îndeplinirea procedurii prealabile, instanța a reținut că reclamantul a depus

la dosarul nr. 26/54/2011 (conexat la prezentul dosar) copie a plângerii

prealabile și confirmare de primire, astfel că această condiție de promovare a

acțiunii în baza Legii nr. 554/2004 a fost respectată.

În ceea ce privește

excepțiile lipsei calității procesuale active și a lipsei de interes a reclamantului,

invocate de pârâtul Guvernul României, instanța a apreciat că există identitate

între persoana reclamantului și cel care ar fi titularul dreptului afirmat,

precum și un folos practic urmărit de reclamant prin promovarea prezentei

acțiuni în contencios administrativ, ce derivă din împrejurarea că prin H.G.

nr. 737/2010 s-a aprobat metodologia de punere în aplicare a prevederilor Legii

nr. 119/2010, prin care s-a dispus anularea pensiei de serviciu a

reclamantului, stabilită prin decizia de pensionare arătată în petitul cererii

de chemare în judecată.

Pe fondul cauzei,

prima instanță a reținut că instanța de contencios administrativ este ținută să

verifice doar concordanța între actul administrativ supus analizei sale,

respectiv H.G. nr. 737/2010, cu actele normative cu forță juridică superioară,

respectiv Legea nr. 119/2010, în temeiul și în executarea căreia a fost emisă,

ținând seama de principiul ierarhiei și forței juridice a actelor normative,

consacrat de art. 1 alin. (5) din Constituție și art. 4 alin. (3) din Legea nr.

24/2000, privind normele de tehnică legislativă.

În opinia primei

instanțe, toate argumentele aduse de reclamant au practic în vedere

"nelegalitatea" Legii nr. 119/2010, actul juridic cu forță superioară

în executarea căruia s-a emis hotărârea atacată, respectiv art. 1 lit c), atât

în raport de practica mai veche a Curții Constituționale, precum și de

reglementările comunitare și jurisprudența CEDO.

Totodată, prima

instanță a invocat Decizia nr. 873 pronunțată în procedura controlului de

constituționalitate a priori de către Curtea Constituțională, în care s-a

stabilit constituționalitatea art. 1 din Legea nr. 119/2010.

Prin această decizie,

Curtea Constituțională a statuat că înlăturarea pensiilor de serviciu ale

magistraților este neconstituțională, pentru argumente de țin de statutul

magistratului, însă nu se poate reține discriminarea între menținerea pensiilor

speciale pentru magistrați și înlăturarea lor pentru personalul auxiliar din

justiție, cum este cazul reclamantei, deoarece cele două categorii profesionale

nu sunt similare, indiferent de incompatibilitățile la care sunt supuși

grefierii.

Prima instanță nu a

reținut nici critica privitoare la aplicarea retroactivă a legii, având în

vedere considerentele Curții Constituționale din Decizia nr. 873/2010 și natura

juridică a dreptului la pensie stabilit în baza principiului contributivității,

conform considerentelor obligatorii ale Deciziei nr. 874/2010 CCR.

În ce privește

susținerile reclamantului de încălcare a prevederilor CEDO, instanța a avut în

vedere atât considerentele Curții Constituționale cât și explicațiile din nota

de fundamentare a Guvernului. Astfel, instanța a reținut că reclamantul

beneficiază de un bun în sensul CEDO în ceea ce privește dreptul său la pensie.

Recalcularea reprezintă o ingerință din partea statului, justificată de

principiul contributivității precum și de angajamentele asumate de statul român

în condițiile de criză economică odată cu acordurile de împrumut încheiate cu

organismele financiare internaționale. Prin urmare, reducerea diferenței de

pensie suportată de stat, peste nivelul determinat în baza contribuției

reclamantei la sistemul public de pensii, intră în marja de apreciere a

statului în condițiile de interes public major, gestionarea resurselor bugetare

în situație de criză.

Având în vedere

soluția pronunțată în cererea principală, instanța a admis cererea de

intervenție accesorie în interesul pârâtului, Guvernul României.

Față de cererea de

suspendare a executării hotărârii de guvern, formulată de reclamant în

cuprinsul acțiunii în anulare a actului atacat și întemeiată pe dispozițiile

art. 15 din Legea nr. 554/2004, Curtea a reținut că reclamantul nu a dovedit

împrejurările legate de starea de fapt și de drept prevăzute la art. 2 lit. t),

care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității

actului de aprobare a metodologiei în raport de actul de bază.

în cauză.

Împotriva acestei

hotărâri a declarat recurs reclamantul, criticând-o pentru nelegalitate și

netemeinicie.

Un prim motiv de

recurs vizează faptul că, instanța nu s-a pronunțat cu privire la excepția

lipsei capacității procesuale de exercițiu a directorului E.C., de a semna

cererea de intervenție, deși pentru termenul de judecată din data de 14

decembrie 2010, a invocat această excepție.

Al doilea motiv de

recurs se referă la faptul că prima instanță, în mod greșit s-a pronunțat, mai

întâi cu privire la anularea hotărârii și apoi cu privire la cererea de

suspendare, deși ordinea legală de soluționare a cererilor era inversă.

Referitor la soluția

primei instanțe, de a respinge cererea de suspendare a executării hotărârii,

recurentul a susținut că în mod greșit s-a apreciat că nu există cazul bine

justificat, întrucât prin cererea de chemare în judecată a furnizat o serie de

argumente, care la o analiză sumară conduc la îndeplinirea acestei condiții.

Are în vedere aparenta nelegalitate a H.G. nr. 737/2010 raportată la

argumentele privind încălcarea art. 1 din Protocolul 1 CEDO, referitoare la

dreptul de proprietate și art. 14 din aceeași convenție cu trimitere la

principiul nediscriminării.

Referitor la capătul

de cerere privind anularea H.G. nr. 737/2010, recurentul a reiterat motivele

formulate prin cererea introductivă de chemare în judecată, susținând în esență

că măsura dispusă prin această hotărâre încalcă dispozițiile art. 1 din

Protocolul 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, care se aplică cu

prioritate față de orice altă dispoziție de drept intern, în temeiul art. 20 alin.

(2) din Constituția României.

II. Considerentele

Înaltei Curți de Casație și Justiție.

În ceea ce privește

motivul de recurs referitor la împrejurarea că prima instanță nu s-a pronunțat

cu privire la excepția lipsei capacității procesuale de exercițiu a directorului

E.C., de a semna cererea de intervenție accesorie formulată Ministerului

Muncii, Familiei și Protecției Sociale, Înalta Curte reține că acest motiv de

recurs este nefondat.

Într-adevăr, prin

cererea înregistrată pe rolul instanței la data de 10 decembrie 2010,

reclamantul a invocat această excepție. Cu toate acestea la termenul de

judecată din data de 14 decembrie 2010, când s-a pus în discuție, cu

respectarea principiului contradictorialității procesului civil,

admisibilitatea în principiu a cererii de intervenție, reclamantul prezent în

instanță nu a mai susținut excepția lipsei capacității procesuale de exercițiu

a directorului E.C., punând concluzii doar cu privire la admisibilitatea

acestei cereri.

În atare condiții,

așa cum s-a reținut mai sus, acest motiv de recurs nu poate fi primit.

Pe fond, Înalta Curte

reține că prima instanță a pronunțat hotărâre legală și temeinică, astfel:

Potrivit prevederilor

art. 3 alin. (3) din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în

domeniul pensiilor, „în termen de 15 zile de la data intrării în vigoare a

prezentei legi, se elaborează metodologia de recalculare a pensiilor prevăzute

la art. 2, care se aprobă prin hotărâre a Guvernului".

În temeiul acestor

prevederi legale, precum și al dispozițiilor art. 108 din Constituția României,

Guvernul României a adoptat H.G. nr. 737/2010 privind metodologia de

recalculare a categoriilor de pensii de serviciu prevăzute la art. 1 lit. c) -

h) din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor.

Așa cum o arată și

titlul actului administrativ normativ contestat, prin conținutul acestuia se

reglementează „metodologia de recalculare a categoriilor de pensii de serviciu

prevăzute la art. 1 lit. c) - h) din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor

măsuri în domeniul pensiilor", constituind normele procedurale efective de

punere în executare a dispozițiilor legale în temeiul cărora a fost emis actul

administrativ în discuție.

H.G. nr. 737/2010 nu

conține, așadar, principii sau norme de drept substanțial referitoare la

pensii, acestea fiind reglementate de Legile nr. 19/2000 și nr. 119/2010,

dispozițiile acestui din urmă act normativ constituind și temeiul legal al

emiterii actului administrativ contestat.

Aceasta rezultă din

însuși conținutul actului administrativ contestat, raportat la prevederile art.

3 alin. (3) din Legea nr. 119/2010, care definesc în mod explicit rolul și

sfera de reglementare a actului emis în temeiul și aplicarea acestei legi,

respectiv acela de a se constitui într-o sumă de procedee tehnice, practice, pe

baza cărora să se realizeze operațiunea de transformare a pensiilor de serviciu

în pensii în înțelesul Legii nr. 19/2000; H.G. nr. 737/2010 îndeplinește, deci,

o simplă funcție metodologică (tehnică), iar nu un rol creator sau modificator

de drepturi, de natura celor invocate de intimata-reclamantă, care prin

criticile aduse vizează, în realitate, Legea nr. 119/2010, criticile neputând

fi, însă, transpuse în procedura de control a legalității actului administrativ

contestat.

Rolul H.G. nr.

737/2010, precum și sfera de aplicare a acesteia, se rezumă la stabilirea

instrumentelor de ordin procedural, practic, care să permită aplicarea

dispozițiilor actului legislativ cu forță juridică superioară, care este Legea

nr. 119/2010, pentru a cărei executare a fost emis actul administrativ

contestat și ale cărei dispoziții nu le încalcă.

Or, dispozițiile

Legii nr. 119/2010 în temeiul căreia s-a emis H.G. nr. 737/2010, au făcut deja

obiectul unor excepții de neconstituționalitate, respinse prin Decizia nr. 871

din 25 iunie 2010, care a considerat că sunt neîntemeiate criticile ce vizau

încălcarea art. 1 alin. (5), art. 15 alin. (2), art. 16 alin. (1), art. 44,

art. 47, art. 53, art. 135 (2) lit. f) și art. 20 din Constituție, prin raportare

la Primul Protocol adițional CEDO (art. 1), Declarația Universală a Drepturilor

Omului (art. 17, art. 23 pct. 3 și art. 25 pct. 1) Carta Drepturilor

Fundamentale UE (art. 1, art. 17 alin. (1), art. 25, art. 34 alin. (1) și art.

52 alin. (1)).

De asemenea, prin

Decizia nr. 873 din 25 iunie 2010 s-a constatat că dispozițiile art. 1 lit. a),

b), d) - i) și art. 2-12 din Legea nr. 119/2010 sunt constituționale,

reținându-se în schimb neconstituționalitatea art. 1 lit. c) din Legea nr.

119/2010, în raport cu prevederile art. 124 alin. (3) și art. 132 alin. (1) din

Constituție (este vorba de pensiile de serviciu al judecătorilor, procurorilor,

respectiv magistraților-asistenți ai Curții Constituționale).

Înalta Curte constată

că instanța constituțională a considerat că dispozițiile Legii nr. 119/2010

privind unele măsuri în domeniul pensiilor, care prevăd recalcularea pensiilor

de serviciu prin determinarea punctajului mediu anual și a cuantumului fiecărei

pensii, utilizând algoritmul de calcul prevăzut de Legea nr. 19/2000, nu

încalcă principiul constituțional instituit prin art. 15 alin. (2), al

neretroactivității legii, luând în considerare componentele pensiei de serviciu

reglementată prin lege specială pentru o anumită categorie profesională,

respectiv pensia contributivă, care se suportă din bugetul asigurărilor sociale

de stat și suplimentul care depășește acest cuantum și se suportă din bugetul

de stat.

Curtea

Constituțională a reținut că acordarea acestui supliment ține de politica

statului în domeniul pensiilor și nu se subsumează dreptului constituțional la

pensie, așa cum este reglementat de art. 47 alin. (2) din Constituție, din

rațiuni suficient de puternice cum ar fi criza economică, pensiile speciale

putând fi eliminate.

În Decizia nr.

873/2010 instanța constituțională a clarificat conceptul de „drepturi

câștigate" precizând că acestea pot cuprinde numai prestațiile realizate

până la intrarea în vigoare a noii reglementări, care nu le-a afectat în nici

un fel și așa cum a arătat și în Decizia nr. 458/2003 a statuat că „ o lege nu

este retroactivă atunci când modifică pentru viitor o stare de drept născută

anterior și nici atunci când suprimă producerea în viitor a efectelor unei

situații juridice constituite sub imperiul vechii legi, pentru că în aceste

cazuri legea nouă nu face altceva decât să refuze supraviețuirea legii vechi și

să reglementeze modul de acțiune în timpul următor intrării ei în vigoare,

adică în domeniul ei propriu de aplicare".

Pe baza celor două

componente ale pensiei de serviciu, ținând cont de împrejurarea că suplimentul

din partea statului se acordă numai în măsura în care există resursele

financiare necesare, suprimarea pe viitor a acestei componente nu încalcă art.

1 din Protocolul 1 adițional CEDO, în cauza Muller contra Austriei - 1972,

instanța europeană subliniind că acest text nu poate fi interpretat în sensul

garantării numai unui anumit cuantum al pensiei, ci numai a dreptului la

pensie, de care intimata nu a fost privată (cauza Bechen v. Cehia 2006, Kjartan

Asmundsson v. Islanda).

Din analiza efectuată

mai sus rezultă că nu sunt motive de nelegalitate a H.G. nr. 737/2010, că

aceasta a fost emisă pentru organizarea executării Legii nr. 119/2010 și este

conformă cu legea în baza căreia s-a adoptat.

Față de cele

prezentate se va reține că, prin criticile de nelegalitate formulate,

reclamanta își manifestă nemulțumirea, în realitate, față de dispozițiile de

ordin substanțial cuprinse în Legea nr. 119/2010, ce constituie temeiul

emiterii de către Guvern a actului administrativ contestat, iar nu față de

normele pur tehnice, de aplicare a legii, conținute de acest din urmă act.

Așa fiind,

constatându-se că actul administrativ contestat nu încalcă prevederile legale

pentru a căror executare a fost emis, Înalta Curte va respinge recursul

reclamanților ca neîntemeiat.

Pentru motivele

expuse mai sus, Înalta Curte nu va reține nici criticile privind respingerea

cererii de suspendare a executării hotărârii, instanța de fond apreciind în mod

corect că o astfel de măsură nu se justifică. De altfel cererea privind

suspendarea executării H.G. nr. 737/2010 este lipsită de obiect având în vedere

că această hotărâre a fost abrogată prin O.U.G. nr. 59/2011.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Respinge recursul

declarat de P.M. împotriva Sentinței nr. 133 din 15 martie 2011 a Curții de

Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 9 februarie 2012.