ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 657/2012

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cererii de chemare în judecată și hotărârea primei instanțe. Prin acțiunea formulată la data de 29 octombrie 2010 pe rolul Curții de Apel Craiova sub nr. 2940/54/2010, reclamantul P.M. a chemat în judecată pârâții Guvernul României și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării solicitând instanței ca prin sentința ce o va pronunța să dispună anularea H.G. nr. 737/2010 art. 1 lit. c) - h). Reclamantul a mai solicitat și suspendarea executării H.G. nr. 737/2010, în temeiul dispozițiilor art. 15 din Legea nr. 554/2004. În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că prin H.G.

nr. 737/2010 s-a aprobat metodologia de punere în aplicare a dispozițiilor Legii nr. 119/2010, prin care s-a dispus anularea pensiei de serviciu a acestuia, stabilită prin decizia de pensionare nr. 191337 emisă de Casa Județeană de Pensii Olt. S-a mai susținut că hotărârea de guvern este nelegală întrucât contravine atât prevederilor art. 15 din Constituția României cât și prevederilor art. 1 din Protocolul 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului. S-a mai arătat că H.G. nr. 737/2010 este o normă retroactivă, în condițiile în care afectează drepturi patrimoniale stabilite anterior intrării sale în vigoare. În ceea ce privește cererea de suspendare întemeiată pe dispozițiile art. 15 din Legea nr. 554/2004, s-a arătat că aceasta are la bază un caz bine justificat și este menită să prevină o pagubă iminentă.

La data de 15 noiembrie 2010, Guvernul României a formulat întâmpinare în cuprinsul căreia a invocat excepția inadmisibilității acțiunii pentru neîndeplinirea procedurii prealabile; excepția lipsei calității procesuale active și excepția lipsei de interes în promovarea acțiunii. Pe fondul cauzei a solicitat respingerea cererii de anulare și suspendare a H.G. nr. 737/2010 ca neîntemeiată. La data de 16 noiembrie 2010, Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale a depus la dosar o cerere de intervenție accesorie în favoarea pârâtului Guvernul României, arătând că, cererea se justifică dată fiind calitatea acestui minister de inițiator al actului normativ contestat de reclamant în prezenta cauză.

Intervenientul a invocat excepția netimbrării acțiunii, iar pe fond a solicitat respingerea acesteia ca neîntemeiată. La data de 08 noiembrie 2010, reclamantul a depus la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar. La termenul din data de 14 decembrie 2010 a fost admisă în principiu cererea de intervenție accesorie. La data de 01 februarie 2011, la prezentul dosar, a fost conexat dosarul nr. 26/54/2011 al Curții de Apel Craiova, apreciindu-se că există identitate de părți, obiect și cauză. Prin sentința nr. 133 din 15 martie 2011 Curtea de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea formulată de reclamantul P.M. în contradictoriu cu pârâții Guvernul României, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării și intervenientul Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale, ca neîntemeiată.

A admis cererea de intervenție formulată de Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale. Examinând cu prioritate excepțiile invocate, prima instanță a reținut următoarele: Referitor la excepția netimbrării invocată de intervenientul accesoriu, instanța a constatat că reclamantul a achitat taxele judiciare conform chitanțele de la fila nr. 45 din dosar și, ca atare, această excepție nu este întemeiată. Cu privire la îndeplinirea procedurii prealabile, instanța a reținut că reclamantul a depus la dosarul nr. 26/54/2011 (conexat la prezentul dosar) copie a plângerii prealabile și confirmare de primire, astfel că această condiție de promovare a acțiunii în baza Legii nr. 554/2004 a fost respectată.

În ceea ce privește excepțiile lipsei calității procesuale active și a lipsei de interes a reclamantului, invocate de pârâtul Guvernul României, instanța a apreciat că există identitate între persoana reclamantului și cel care ar fi titularul dreptului afirmat, precum și un folos practic urmărit de reclamant prin promovarea prezentei acțiuni în contencios administrativ, ce derivă din împrejurarea că prin H.G. nr. 737/2010 s-a aprobat metodologia de punere în aplicare a prevederilor Legii nr. 119/2010, prin care s-a dispus anularea pensiei de serviciu a reclamantului, stabilită prin decizia de pensionare arătată în petitul cererii de chemare în judecată. Pe fondul cauzei, prima instanță a reținut că instanța de contencios administrativ este ținută să verifice doar concordanța între actul administrativ supus analizei sale, respectiv H.G.

nr. 737/2010, cu actele normative cu forță juridică superioară, respectiv Legea nr. 119/2010, în temeiul și în executarea căreia a fost emisă, ținând seama de principiul ierarhiei și forței juridice a actelor normative, consacrat de art. 1 alin. (5) din Constituție și art. 4 alin. (3) din Legea nr. 24/2000, privind normele de tehnică legislativă. În opinia primei instanțe, toate argumentele aduse de reclamant au practic în vedere "nelegalitatea" Legii nr. 119/2010, actul juridic cu forță superioară în executarea căruia s-a emis hotărârea atacată, respectiv art. 1 lit c), atât în raport de practica mai veche a Curții Constituționale, precum și de reglementările comunitare și jurisprudența CEDO.

Totodată, prima instanță a invocat Decizia nr. 873 pronunțată în procedura controlului de constituționalitate a priori de către Curtea Constituțională, în care s-a stabilit constituționalitatea art. 1 din Legea nr. 119/2010. Prin această decizie, Curtea Constituțională a statuat că înlăturarea pensiilor de serviciu ale magistraților este neconstituțională, pentru argumente de țin de statutul magistratului, însă nu se poate reține discriminarea între menținerea pensiilor speciale pentru magistrați și înlăturarea lor pentru personalul auxiliar din justiție, cum este cazul reclamantei, deoarece cele două categorii profesionale nu sunt similare, indiferent de incompatibilitățile la care sunt supuși grefierii.

Prima instanță nu a reținut nici critica privitoare la aplicarea retroactivă a legii, având în vedere considerentele Curții Constituționale din Decizia nr. 873/2010 și natura juridică a dreptului la pensie stabilit în baza principiului contributivității, conform considerentelor obligatorii ale Deciziei nr. 874/2010 CCR. În ce privește susținerile reclamantului de încălcare a prevederilor CEDO, instanța a avut în vedere atât considerentele Curții Constituționale cât și explicațiile din nota de fundamentare a Guvernului. Astfel, instanța a reținut că reclamantul beneficiază de un bun în sensul CEDO în ceea ce privește dreptul său la pensie. Recalcularea reprezintă o ingerință din partea statului, justificată de principiul contributivității precum și de angajamentele asumate de statul român în condițiile de criză economică odată cu acordurile de împrumut încheiate cu organismele financiare internaționale.

Prin urmare, reducerea diferenței de pensie suportată de stat, peste nivelul determinat în baza contribuției reclamantei la sistemul public de pensii, intră în marja de apreciere a statului în condițiile de interes public major, gestionarea resurselor bugetare în situație de criză. Având în vedere soluția pronunțată în cererea principală, instanța a admis cererea de intervenție accesorie în interesul pârâtului, Guvernul României. Față de cererea de suspendare a executării hotărârii de guvern, formulată de reclamant în cuprinsul acțiunii în anulare a actului atacat și întemeiată pe dispozițiile art. 15 din Legea nr. 554/2004, Curtea a reținut că reclamantul nu a dovedit împrejurările legate de starea de fapt și de drept prevăzute la art. 2 lit. t), care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului de aprobare a metodologiei în raport de actul de bază.

2. Recursul exercitat în cauză. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. Un prim motiv de recurs vizează faptul că, instanța nu s-a pronunțat cu privire la excepția lipsei capacității procesuale de exercițiu a directorului E.C., de a semna cererea de intervenție, deși pentru termenul de judecată din data de 14 decembrie 2010, a invocat această excepție. Al doilea motiv de recurs se referă la faptul că prima instanță, în mod greșit s-a pronunțat, mai întâi cu privire la anularea hotărârii și apoi cu privire la cererea de suspendare, deși ordinea legală de soluționare a cererilor era inversă.

Referitor la soluția primei instanțe, de a respinge cererea de suspendare a executării hotărârii, recurentul a susținut că în mod greșit s-a apreciat că nu există cazul bine justificat, întrucât prin cererea de chemare în judecată a furnizat o serie de argumente, care la o analiză sumară conduc la îndeplinirea acestei condiții. Are în vedere aparenta nelegalitate a H.G. nr. 737/2010 raportată la argumentele privind încălcarea art. 1 din Protocolul 1 CEDO, referitoare la dreptul de proprietate și art. 14 din aceeași convenție cu trimitere la principiul nediscriminării. Referitor la capătul de cerere privind anularea H.G.

nr. 737/2010, recurentul a reiterat motivele formulate prin cererea introductivă de chemare în judecată, susținând în esență că măsura dispusă prin această hotărâre încalcă dispozițiile art. 1 din Protocolul 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, care se aplică cu prioritate față de orice altă dispoziție de drept intern, în temeiul art. 20 alin. (2) din Constituția României. II. Considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție. În ceea ce privește motivul de recurs referitor la împrejurarea că prima instanță nu s-a pronunțat cu privire la excepția lipsei capacității procesuale de exercițiu a directorului E.C., de a semna cererea de intervenție accesorie formulată Ministerului Muncii, Familiei și Protecției Sociale, Înalta Curte reține că acest motiv de recurs este nefondat.

Într-adevăr, prin cererea înregistrată pe rolul instanței la data de 10 decembrie 2010, reclamantul a invocat această excepție. Cu toate acestea la termenul de judecată din data de 14 decembrie 2010, când s-a pus în discuție, cu respectarea principiului contradictorialității procesului civil, admisibilitatea în principiu a cererii de intervenție, reclamantul prezent în instanță nu a mai susținut excepția lipsei capacității procesuale de exercițiu a directorului E.C., punând concluzii doar cu privire la admisibilitatea acestei cereri. În atare condiții, așa cum s-a reținut mai sus, acest motiv de recurs nu poate fi primit.

Pe fond, Înalta Curte reține că prima instanță a pronunțat hotărâre legală și temeinică, astfel: Potrivit prevederilor art. 3 alin. (3) din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, „în termen de 15 zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi, se elaborează metodologia de recalculare a pensiilor prevăzute la art. 2, care se aprobă prin hotărâre a Guvernului". În temeiul acestor prevederi legale, precum și al dispozițiilor art. 108 din Constituția României, Guvernul României a adoptat H.G. nr. 737/2010 privind metodologia de recalculare a categoriilor de pensii de serviciu prevăzute la art. 1 lit. c) - h) din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor.

Așa cum o arată și titlul actului administrativ normativ contestat, prin conținutul acestuia se reglementează „metodologia de recalculare a categoriilor de pensii de serviciu prevăzute la art. 1 lit. c) - h) din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor", constituind normele procedurale efective de punere în executare a dispozițiilor legale în temeiul cărora a fost emis actul administrativ în discuție. H.G. nr. 737/2010 nu conține, așadar, principii sau norme de drept substanțial referitoare la pensii, acestea fiind reglementate de Legile nr. 19/2000 și nr. 119/2010, dispozițiile acestui din urmă act normativ constituind și temeiul legal al emiterii actului administrativ contestat.

Aceasta rezultă din însuși conținutul actului administrativ contestat, raportat la prevederile art. 3 alin. (3) din Legea nr. 119/2010, care definesc în mod explicit rolul și sfera de reglementare a actului emis în temeiul și aplicarea acestei legi, respectiv acela de a se constitui într-o sumă de procedee tehnice, practice, pe baza cărora să se realizeze operațiunea de transformare a pensiilor de serviciu în pensii în înțelesul Legii nr. 19/2000; H.G. nr. 737/2010 îndeplinește, deci, o simplă funcție metodologică (tehnică), iar nu un rol creator sau modificator de drepturi, de natura celor invocate de intimata-reclamantă, care prin criticile aduse vizează, în realitate, Legea nr. 119/2010, criticile neputând fi, însă, transpuse în procedura de control a legalității actului administrativ contestat.

Rolul H.G. nr. 737/2010, precum și sfera de aplicare a acesteia, se rezumă la stabilirea instrumentelor de ordin procedural, practic, care să permită aplicarea dispozițiilor actului legislativ cu forță juridică superioară, care este Legea nr. 119/2010, pentru a cărei executare a fost emis actul administrativ contestat și ale cărei dispoziții nu le încalcă. Or, dispozițiile Legii nr. 119/2010 în temeiul căreia s-a emis H.G.

nr. 737/2010, au făcut deja obiectul unor excepții de neconstituționalitate, respinse prin Decizia nr. 871 din 25 iunie 2010, care a considerat că sunt neîntemeiate criticile ce vizau încălcarea art. 1 alin. (5), art. 15 alin. (2), art. 16 alin. (1), art. 44, art. 47, art. 53, art. 135 (2) lit. f) și art. 20 din Constituție, prin raportare la Primul Protocol adițional CEDO (art. 1), Declarația Universală a Drepturilor Omului (art. 17, art. 23 pct. 3 și art. 25 pct. 1) Carta Drepturilor Fundamentale UE (art. 1, art. 17 alin. (1), art. 25, art. 34 alin. (1) și art. 52 alin. (1)). De asemenea, prin Decizia nr. 873 din 25 iunie 2010 s-a constatat că dispozițiile art. 1 lit. a), b), d) - i) și art. 2-12 din Legea nr. 119/2010 sunt constituționale, reținându-se în schimb neconstituționalitatea art. 1 lit. c) din Legea nr. 119/2010, în raport cu prevederile art. 124 alin. (3) și art. 132 alin. (1) din Constituție (este vorba de pensiile de serviciu al judecătorilor, procurorilor, respectiv magistraților-asistenți ai Curții Constituționale).

Înalta Curte constată că instanța constituțională a considerat că dispozițiile Legii nr. 119/2010 privind unele măsuri în domeniul pensiilor, care prevăd recalcularea pensiilor de serviciu prin determinarea punctajului mediu anual și a cuantumului fiecărei pensii, utilizând algoritmul de calcul prevăzut de Legea nr. 19/2000, nu încalcă principiul constituțional instituit prin art. 15 alin. (2), al neretroactivității legii, luând în considerare componentele pensiei de serviciu reglementată prin lege specială pentru o anumită categorie profesională, respectiv pensia contributivă, care se suportă din bugetul asigurărilor sociale de stat și suplimentul care depășește acest cuantum și se suportă din bugetul de stat.

Curtea Constituțională a reținut că acordarea acestui supliment ține de politica statului în domeniul pensiilor și nu se subsumează dreptului constituțional la pensie, așa cum este reglementat de art. 47 alin. (2) din Constituție, din rațiuni suficient de puternice cum ar fi criza economică, pensiile speciale putând fi eliminate.

În Decizia nr. 873/2010 instanța constituțională a clarificat conceptul de „drepturi câștigate" precizând că acestea pot cuprinde numai prestațiile realizate până la intrarea în vigoare a noii reglementări, care nu le-a afectat în nici un fel și așa cum a arătat și în Decizia nr. 458/2003 a statuat că „ o lege nu este retroactivă atunci când modifică pentru viitor o stare de drept născută anterior și nici atunci când suprimă producerea în viitor a efectelor unei situații juridice constituite sub imperiul vechii legi, pentru că în aceste cazuri legea nouă nu face altceva decât să refuze supraviețuirea legii vechi și să reglementeze modul de acțiune în timpul următor intrării ei în vigoare, adică în domeniul ei propriu de aplicare". Pe baza celor două componente ale pensiei de serviciu, ținând cont de împrejurarea că suplimentul din partea statului se acordă numai în măsura în care există resursele financiare necesare, suprimarea pe viitor a acestei componente nu încalcă art. 1 din Protocolul 1 adițional CEDO, în cauza Muller contra Austriei - 1972, instanța europeană subliniind că acest text nu poate fi interpretat în sensul garantării numai unui anumit cuantum al pensiei, ci numai a dreptului la pensie, de care intimata nu a fost privată (cauza Bechen v. Cehia 2006, Kjartan Asmundsson v. Islanda).

Din analiza efectuată mai sus rezultă că nu sunt motive de nelegalitate a H.G. nr. 737/2010, că aceasta a fost emisă pentru organizarea executării Legii nr. 119/2010 și este conformă cu legea în baza căreia s-a adoptat. Față de cele prezentate se va reține că, prin criticile de nelegalitate formulate, reclamanta își manifestă nemulțumirea, în realitate, față de dispozițiile de ordin substanțial cuprinse în Legea nr. 119/2010, ce constituie temeiul emiterii de către Guvern a actului administrativ contestat, iar nu față de normele pur tehnice, de aplicare a legii, conținute de acest din urmă act. Așa fiind, constatându-se că actul administrativ contestat nu încalcă prevederile legale pentru a căror executare a fost emis, Înalta Curte va respinge recursul reclamanților ca neîntemeiat.

Pentru motivele expuse mai sus, Înalta Curte nu va reține nici criticile privind respingerea cererii de suspendare a executării hotărârii, instanța de fond apreciind în mod corect că o astfel de măsură nu se justifică. De altfel cererea privind suspendarea executării H.G. nr. 737/2010 este lipsită de obiect având în vedere că această hotărâre a fost abrogată prin O.U.G. nr. 59/2011.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E: Respinge recursul declarat de P.M. împotriva Sentinței nr. 133 din 15 martie 2011 a Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 9 februarie 2012.