ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4840/2004

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Tribunalul București, secția a II-a

penală, prin sentința penală nr. 1120 din 8 decembrie 2003, a respins, ca

inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de condamnatul J.S. împotriva

sentinței penale nr. 513 din 15 august 2000, pronunțată de Tribunalul

București, secția I penală, în dosarul nr. 522/2000, rămasă definitivă prin

decizia penală nr. 2781 din 30 mai 2002 a secției penale a Curții Supreme de

Justiție.

Hotărând astfel, prima instanță a

reținut că, prin cererea înregistrată sub nr. 2712/2003, din 3 iunie 2003,

condamnatul J.S. a solicitat revizuirea sentinței penale nr. 513 din 15 august

2000 a Tribunalului București, secția I penală, motivând că nu este vinovat de

săvârșirea faptei reținută în sarcina sa, că la judecata în fond s-a dat o

greșită interpretare probelor administrate, că interpretul în mod voit i-a

tradus în mod greșit declarația lui S.C. și împrejurarea că unul din autorii

infracțiunii S.S., zis S. a fost arestat în India, acesta relatând că ar fi

săvârșit fapta de unul singur.

A mai reținut că prin sentința

penală nr. 513 din 15 august 2000 a Tribunalului București, secția I penală, a

cărei revizuire se cere, inculpatul J.S. a fost condamnat pentru săvârșirea

infracțiunii prevăzută de art. 174 – art. 176 lit. a), cu aplicarea art. 37

lit. b), art. 75 lit. a) și a art. 13 C. pen., la 12 ani închisoare, pedeapsă

ce a fost majorată, urmare admiterii apelului declarat de Parchetul de pe lângă

Tribunalul București, la 17 ani închisoare, soluția rămânând definitivă prin

decizia penală nr. 2781 din 30 mai 2002 a secției penale a Curții Supreme de

Justiție.

În fapt, s-a reținut că în noaptea

de 18 ianuarie 1996, inculpatul J.S. împreună cu inculpatul E.C., prin lovirea

repetată, urmată de legarea și expunerea la frig a victimei N.R.K., au suprimat

viața acesteia, după ce în prealabil l-au expus la chinuiri prelungite.

Analizând actele și lucrările de la

dosar, tribunalul a apreciat că motivele invocate de revizuient nu se

încadrează în cazurile expres și limitativ prevăzute de art. 394 alin. (1) C.

proc. pen. și a respins cererea.

Împotriva acestei sentințe penale,

condamnatul a declarat apel, solicitând admiterea cererii de revizuire potrivit

dispozițiilor art. 394 alin. (1) C. proc. pen., propunând reaudierea unor

martori ascultați la judecarea cauzei în fond, precum și administrarea de probe

noi, el neconsiderându-se vinovat de săvârșirea faptei reținută în sarcina sa,

motivând că instanța de fond a dat o greșită interpretare probelor

administrate, iar interpretul în mod voit, a tradus greșit declarația lui S.C.

Curtea de Apel București, prin

decizia penală nr. 238 din 5 aprilie 2004, a respins apelul, ca nefondat, cu

motivarea că prin solicitările formulate de condamnat nu se tinde la dovedirea

unor fapte sau împrejurări noi, ci la prelungirea probațiunii referitor la

fapte și împrejurări deja cunoscute și verificate de instanță, la

readministrarea unor probe, astfel că, nu poate fi admisă cererea de revizuire.

În termenul legal, împotriva

deciziei penale, condamnatul J.S. a declarat recurs, pe care nu l-a motivat, în

scris, însă, prin concluziile orale puse de apărătorul desemnat din oficiu, în

fața instanței de recurs a reiterat criticile analizate și în apel și anume, că

nu este vinovat pentru săvârșirea infracțiunii reținută în sarcina sa, motiv

pentru care solicită reanalizarea probatoriilor de la dosar, precum și

administrarea de noi probe.

Recursul nu este fondat.

În conformitate cu prevederile art.

394 C. proc. pen., revizuirea poate fi cerută când este îndeplinit vreunul

dintre motivele înscrise expres în acest text.

Analizând actele și lucrările de la

dosar se constată că atât instanța de fond, cât și cea de apel în mod

justificat au constatat că motivele pentru care condamnatul J.S. a solicitat

revizuirea hotărârii judecătorești prin care a fost condamnat nu se înscriu

între cele arătate în art. 394 C. proc. pen., deoarece aspectul invocat,

reaprecierea materialului probator, nu poate fi asimilat unor împrejurări

necunoscute de instanțe la soluționarea cauzei [(așa cum o cer dispozițiile

art. 394 lit. a) C. proc. pen.)].

În consecință, în baza dispozițiilor

art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursul urmează a fi

respins.

În conformitate cu dispozițiile art.

192 C. proc. pen., recurentul va fi obligat să plătească cheltuielile judiciare

către stat, în care se include și onorariul pentru apărarea din oficiu.

Onorariul cuvenit interpretului de

limba hindi se va plăti din fondul Înaltei Curți de Casație și Justiție.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de condamnatul revizuient J.S. împotriva deciziei penale nr. 238 din 5

aprilie 2004 a Curții de Apel București, secția I penală.

Obligă pe recurent la plata sumei de

800.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat din care, suma de

200.000 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va

avansa din fondul Ministerului Justiției.

Onorariul cuvenit interpretului de

limba hindi se va plăti din fondul Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 28

septembrie 2004.