- Instanța
- Înalta Curte de Casație și Justiție (România) · Secția de contencios administrativ și fiscal
- Data
- 15 martie 2005
Decizia nr. 1690/2005 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 4 iulie 2002, Fundația N.S. a solicitat, în numele și pentru reclamantul S.G. , anularea deciziei nr. 29 din 30 ianuarie 2002, emisă de Comisia de aplicare a Legii nr. 367/2001, din cadrul Casei Județene de Pensii Neamț și obligarea acesteia să-i recunoască drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000. În motivarea acțiunii s-a arătat că reclamantul, împreună cu familia sa și cu alți membri ai comunității romilor, a fost deportat în localitatea Bug, din Transnistria, ca urmare a măsurilor discriminatorii luate de regimul Antonescu, în anii 1942 - 1944. S-a mai menționat că în cei 3 ani de deportare, au suportat foamete, boli și muncă forțată în condiții de frig extrem, mulți dintre ei pierzându-și viața.
Reclamantul a mai făcut precizarea că, deși deportarea a circa 4.000 de romi în Transnistria, este un fapt istoric de notorietate și ale cărei consecințe traumatizante sunt cunoscute, pârâta a refuzat să-i recunoască statutul de persecutat etnic. În cauză, a formulat cerere de intervenție în interesul reclamantului, Partida Romilor Social Democrată din România. Ulterior depunerii contestației și înainte de soluționarea cauzei, s-a învederat instanței, că reclamantul S.G. a decedat la 18 februarie 2002. Curtea de Apel Bacău, secția comercială și de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 52 din 27 ianuarie 2004, a admis acțiunea, a anulat decizia nr. 29 din 30 ianuarie 2002, emisă de pârâtă și a recunoscut calitatea de persecutat din motive etnice, a reclamantului, pentru perioada iulie 1942 - iulie 1944 și i-a acordat acestuia, drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000, începând cu data de 1 ianuarie 2002 și până la 18 decembrie 2002, data decesului său.
Pentru a pronunța această sentință, instanța a reținut că reclamantul a făcut dovada persecuțiilor etnice la care a fost supus, cu adeverința nr. 208 din 3 iunie 2003, emisă de O.N.G. - A.D.C. Î. din Brașov, care atestă că solicitantul figurează pe lista persoanelor deportate în Transnistria, în perioada 1942 - 1944. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, pârâta, criticând-o numai sub aspectul datei de început a acordării drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000. În motivarea recursului s-a susținut că Fundația Umanitară N.S., în sprijinul cererii reclamantului, a depus probatoriile necesare, în fața comisiei, la data de 14 august 2003, astfel încât drepturile solicitate, trebuiau acordate cu data de întâi a lunii următoare celei în care a fost dovedită calitatea de persecutat etnic.
Examinând hotărârea atacată, în raport cu critica formulată, actele dosarului și normele legale incidente în cauză, se constată că recursul este nefondat. Potrivit art. 1 lit. a) din Legea nr. 189/2000, beneficiază de prevederile O.G. nr. 105/1999, persoana, cetățean român, care în perioada regimurilor instaurate, cu începere de la 6 septembrie 1940, până la 6 martie 1945, a avut de suferit persecuții din motive etnice, fiind deportată. Dovada încadrării în situațiile prevăzute de O.G. nr. 105/1999, aprobată și modificată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările ulterioare, se poate face, potrivit art. 4 din H.G. nr. 127/2002, cu acte oficiale eliberate de organele competente sau, în lipsa actelor oficiale, prin declarație cu martori.
În cauză, din adeverința emisă de A.D.C. Î., rezultă că reclamantul a fost deportat în lagărul din Transnistria - Bug. Reclamantul a făcut, deci, dovada, în condițiile legii, că îndeplinește cerințele pentru a beneficia, în perioada iulie 1942 - iulie 1944, de drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000, împrejurare, de altfel, necontestată de recurenta-pârâtă. Cât privește data de început a acordării drepturilor, se constată că în mod corect instanța, în considerarea caracterului reparator și dispozițiilor imperative ale legii, a dispus acordarea acestora din luna următoare celei în care s-a depus cererea inițială, astfel încât critica adusă sentinței nu poate fi reținută. În consecință, față de considerentele arătate, se constată că instanța de fond a pronunțat o hotărâre legală și temeinică, iar recursul fiind nefondat, urmează a fi respins ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE Respinge recursul declarat de Casa Județeană de Pensii Neamț împotriva sentinței civile nr. 52 din 27 ianuarie 2004, a Curții de Apel Bacău, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 martie 2005.