ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1691/2005
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1691/2005 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2005)
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor
din dosar, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la 4
iulie 2002, Fundația N.S. a solicitat, în numele și pentru reclamanta M.E.,
anularea deciziei nr. 63 din 30 ianuarie 2002, emisă de Comisia de aplicare a
Legii nr. 367/2001 din cadrul Casei Județene de Pensii Neamț și obligarea
acesteia să-i recunoască drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000.
În motivarea acțiunii s-a
arătat că reclamanta, împreună cu familia sa și cu alți membri ai comunității
romilor, a fost deportată în localitatea Bug, din Transnistria, ca urmare a
măsurilor discriminatorii luate de regimul Antonescu, în anii 1942 - 1944.
S-a mai menționat că în cei
3 ani de deportare au suportat foamete, boli, și muncă forțată, în condiții de
frig extrem, mulți dintre ei pierzându-și viața.
Reclamanta a mai făcut
precizarea că, deși deportarea a cca 4.000 de romi în Transnistria este un fapt
istoric de notorietate și ale cărei consecințe traumatizante sunt cunoscute,
pârâta a refuzat să-i recunoască statutul de persecutat etnic.
În cauză, a formulat cerere
de intervenție în interesul reclamantei, Partida Romilor Social Democrată din
România.
Curtea de Apel Bacău, secția
comercială și de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 58 din 27
ianuarie 2004, a admis acțiunea, a anulat decizia nr. 63 din 30 ianuarie 2002,
emisă de pârâtă și a recunoscut calitatea de persecutat din motive etnice, a
reclamantei, pentru perioada iulie 1942 - iulie 1944 și i-a acordat acestuia,
drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000, începând cu data de 1 ianuarie
2002.
Pentru a pronunța această
sentință, instanța a reținut că reclamanta a făcut dovada persecuțiilor etnice
la care a fost supusă, cu declarația autentificată a martorei S.S.M., iar a
perioadei de deportare, apreciat ca fiind intervalul 1942 - 1944, acesta fiind atestat
prin adeverința emisă de Fundația Î. din Brașov.
Împotriva acestei sentințe a
declarat recurs, pârâta, criticând-o numai sub aspectul datei de început a
acordării drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000.
În motivarea recursului s-a
susținut că Fundația Umanitară N.S., în sprijinul cererii reclamantei, a depus
probatoriile necesare, direct la instanța de fond, la data de 12 noiembrie 2001,
după repunerea pe rol a cauzei, astfel încât drepturile solicitate, trebuiau
acordate cu data de întâi a lunii următoare celei în care a fost dovedită
calitatea de persecutat etnic, respectiv 1 decembrie 2003.
Examinând hotărârea atacată,
în raport cu critica formulată, actele dosarului și normele legale incidente în
cauză, se constată că recursul este nefondat.
Potrivit art. 1 lit. a) din
Legea nr. 189/2000, beneficiază de prevederile O.G. nr. 105/1999, persoana,
cetățean român, care, în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6
septembrie 1940, până la 6 martie 1945, a avut de suferit persecuții din motive
etnice, fiind deportată.
Dovada încadrării în
situațiile prevăzute de O.G. nr. 105/1999, aprobată și modificată prin Legea nr.
189/2000, cu modificările ulterioare, se poate face, potrivit art. 4 din H.G. nr.
127/2002, cu acte oficiale eliberate de organele competente sau, în lipsa
actelor oficiale, prin declarație cu martori.
În cauză, din declarația
autentificată a martorei S.S.M., care a fost și ea victimă a deportării și
căreia i s-au recunoscut drepturile prevăzute de legea precitată, rezultă că
reclamanta a fost deportată în lagărul din Transnistria - Bug.
Reclamanta a făcut, deci
dovada, în condițiile legii, că îndeplinește cerințele pentru a beneficia, în
perioada iulie 1942 - iulie 1944, de drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000,
împrejurare, de altfel, necontestată de recurenta-pârâtă.
Cât privește data de început
a acordării drepturilor, se constată că în mod corect instanța, în considerarea
caracterului reparator și dispozițiilor imperative ale legii, a dispus
acordarea acestora din luna următoare celei în care s-a depus cererea inițială,
astfel încât critica adusă sentinței nu poate fi reținută.
În consecință, față de
considerentele arătate, se constată că instanța de fond a pronunțat o hotărâre
legală și temeinică, iar recursul fiind nefondat, urmează a fi respins ca
atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat
de Casa Județeană de Pensii Neamț împotriva sentinței civile nr. 58 din 27
ianuarie 2004, a Curții de Apel Bacău, secția comercială și de contencios
administrativ, ca nefondat.
Pronunțată în ședință
publică, astăzi 15 martie 2005.