ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1692/2005

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la 4

iulie 2002, Fundația N.S. Piatra Neamț a solicitat, în numele și pentru

reclamantul C.V., anularea deciziei nr. 62 din 30 ianuarie 2002, emisă de

Comisia de aplicare a Legii nr. 367/2001 din cadrul Casei Județene de Pensii

Neamț și obligarea acesteia să-i recunoască drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000.

În motivarea acțiunii s-a

arătat că reclamantul, împreună cu familia sa și cu alți membri ai comunității

romilor, a fost deportat în localitatea Bug, din Transnistria, ca urmare a

măsurilor discriminatorii luate de regimul Antonescu, în anii 1942 - 1944.

S-a mai menționat că în cei

3 ani de deportare au suportat foamete, boli și muncă forțată, în condiții de

frig extrem, mulți dintre ei pierzându-și viața.

Reclamantul a mai făcut

precizarea că, deși deportarea a cca 1.000 de romi în Transnistria este un fapt

istoric de notorietate și ale cărei consecințe traumatizante sunt cunoscute,

pârâta a refuzat să-i recunoască statutul de persecutat etnic.

În cauză, a formulat cerere

de intervenție în interesul reclamantului, Partida Romilor Social Democrată din

România.

Curtea de Apel Bacău, secția

comercială și de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 57 din 27

ianuarie 2004, a admis acțiunea, a anulat decizia nr. 62 din 30 ianuarie 2002,

emisă de pârâtă și a recunoscut calitatea de persecutat din motive etnice, a

reclamantului, pentru perioada iulie 1942 - iulie 1944 și i-a acordat acestuia,

drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000, începând cu data de 1 ianuarie

2002.

Pentru a pronunța această

sentință, instanța a reținut că reclamantul a făcut dovada persecuțiilor etnice

la care a fost supus, cu declarațiile autentificate ale martorei S.S.M., iar ca

perioadă a deportării, a apreciat intervalul 1942 - 1944, acesta fiind atestat

prin adeverința emisă de Fundația Î. din Brașov, pe baza căreia acestuia i s-a

recunoscut calitatea de persecutat etnic.

Împotriva acestei sentințe a

declarat recurs, pârâta, criticând-o numai sub aspectul datei de început a

acordării drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000.

În motivarea recursului s-a susținut

că Fundația Umanitară N.S., în sprijinul cererii reclamantului, a depus

probatoriile necesare, direct la instanța de fond, astfel încât drepturile

solicitate trebuiau acordate cu data de întâi a lunii următoare celei în care a

fost dovedită calitatea de persecutat etnic.

Examinând hotărârea atacată,

în raport cu critica formulată, actele dosarului și normele legale incidente în

cauză, se constată că recursul este nefondat.

Potrivit art. 1 lit. a) din

Legea nr. 189/2000, beneficiază de prevederile O.G. nr. 105/1999, persoana,

cetățean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6

septembrie 1940, până la 6 martie 1945, a avut de suferit persecuții din motive

etnice, fiind deportată.

Dovada încadrării în

situațiile prevăzute de O.G. nr. 105/1999, aprobată și modificată prin Legea nr.

189/2000, cu modificările ulterioare, se poate face, potrivit art. 4 din H.G. nr.

127/2002, cu acte oficiale eliberate de organele competente sau, în lipsa

actelor oficiale, prin declarație cu martori.

În cauză, din declarațiile

autentificate ale martorei S.S.M., care a fost și ea victimă a deportării și

căreia i s-au recunoscut drepturile prevăzute de legea precitată, rezultă că

reclamantul a fost deportat în lagărul din Transnistria - Bug.

Reclamantul a făcut, deci,

dovada, în condițiile legii, că îndeplinește cerințele pentru a beneficia, în

perioada iulie 1942 - iulie 1944, de drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000,

împrejurare, de altfel, necontestată de recurenta-pârâtă.

Cât privește data de început

a acordării drepturilor, se constată că în mod corect instanța, în considerarea

caracterului reparator și dispozițiilor imperative ale legii, a dispus

acordarea acestora din luna următoare celei în care s-a depus cererea inițială,

astfel încât critica adusă sentinței nu poate fi reținută.

În consecință, față de

considerentele arătate, se constată că instanța de fond a pronunțat o hotărâre

legală și temeinică, iar recursul fiind nefondat, urmează a fi respins ca

atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de Casa Județeană de Pensii Neamț împotriva sentinței civile nr. 57 din 27 ianuarie

2004, a Curții de Apel Bacău, secția comercială și de contencios administrativ,

ca nefondat.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 15 martie 2005.