ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 529/2012

Asupra cauzei penale de față, În baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: I. Prin sentința penală nr. 252 din 30 iunie 2011 a Tribunalului Dâmbovița, în baza dispozițiilor art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 320 1 C. proc. pen., art. 74 alin. (1) lit. b) și c) C. pen. și art. 76 alin. (1) lit. d) C. pen., a condamnat pe inculpatul M.M.S., la o pedeapsă de o lună închisoare. În baza dispozițiilor art. 71 C. pen., a interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a teza a II-a și lit. b) C. pen. În baza dispozițiilor art. 81 C. pen., a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei.

În baza dispozițiilor art. 82 C. pen., a stabilit termen de încercare de 2 ani și o lună, compus din cuantumul pedepsei închisorii aplicate de o lună, la care se adaugă un interval de timp de 2 ani. A atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 C. pen., referitor la revocarea suspendării condiționate a pedepsei dacă în termenul de încercare acesta va săvârși din nou o infracțiune. În baza art. 71 alin. (5) C. pen., pe durata suspendării executării pedepsei închisorii, a suspendat executarea pedepsei accesorii constând în interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. În baza dispozițiilor art. 14, art. 15 raportat la dispozițiile art. 346 C. proc.

pen. a respins acțiunea civilă formulată de către partea civilă Agenția Națională de Administrare Fiscală București, cu sediul în București, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Dâmbovița, cu sediul în Târgoviște, județul Dâmbovița. În baza dispozițiilor art. 191 alin. (1) C. proc. pen., a obligat pe inculpat la 500 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei reprezintă onorariul apărătorului desemnat acestuia din oficiu și s-a dispus să fie avansată din fondurile Ministerului Justiției în contul Baroului Dâmbovița, iar 250 lei reprezintă cheltuielile judiciare efectuate în faza de urmărire penală.

S-a reținut că prin rechizitoriul nr. 1024/P/2010 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Găești, înregistrat la instanță la data de 16 februarie 2011 sub nr. 1035/120/2011 s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului M.M.S., pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005. În fapt, s-a reținut că la data de 01 aprilie 2010 comisari din cadrul Gărzii Financiare Dâmbovița au efectuat un control la societatea comercială I.F.M.S.M.S., obiectivul controlului fiind verificarea soldului scriptic înregistrat în evidența gestionară comparativ cu stocul faptic existent în magazin la momentul controlului.

Întrucât s-a constatat că soldul scriptic înregistrat în evidența gestionară nu este real comparativ cu stocul de marfă existent, s-a dispus efectuarea inventarierii mărfurilor, iar în urma analizării listelor de inventar și raportului de gestiune din data de 06 aprilie 2010 a rezultat că în listele de inventariere a fost înregistrat un sold de 48.499 lei, iar în raportul de gestiune un sold de 360.196 lei, diferența dintre cele două sume în valoare de 311.697 lei reprezentând contravaloarea mărfurilor comercializate și neînregistrate în evidența operativă a contribuabilului în perioada 01 ianuarie 2006 – 31 martie 2010. S-a apreciat că fapta inculpatului M.M.S. de a nu înregistra în evidența contabilă toate veniturile realizate având ca scop neplata taxelor și impozitelor aferente întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

Conform actului de control întocmit de comisarii Gărzii Financiare în urma neînregistrării în evidența contabilă a I.F.M.S.M.S. a mărfurilor în valoare totală de 311.697 lei, au fost diminuate sumele datorate bugetului consolidat al statului cu suma de 70.314 lei din care impozit pe profit în sumă de 8.995 lei și taxa pe valoare adăugată în sumă de 61.319 lei. Situația de fapt a fost probată prin: declarațiile inculpatului, proces-verbal încheiat la data de 28 aprilie 2010 de către Garda Financiară Dâmbovița, raport de inspecție fiscală încheiat la 09 iunie 2010 de către D.G.F.P.

Dâmbovița – Serviciul Inspecție Fiscală Persoane Fizice, nota de constatare din 01 aprilie 2010 întocmită de Garda Financiară Dâmbovița, procesul verbal de ridicare de documente din 15 aprilie 2010 întocmit de Garda Financiară Dâmbovița, listele de inventar din 06 aprilie 2010 și raportul de gestiune zilnic din data de 06 aprilie 2010. Prin adresa nr. 17355 din 13 aprilie 2011, înregistrată la instanță la data de 19 aprilie 2011, Agenția Națională de Administrare Fiscală s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 23.244 lei cu titlu de TVA și impozit pe venit, cât și accesoriile aferente acesteia calculate până la plata efectivă a debitului. Audiat în cursul cercetării judecătorești inculpatul M.M.S.

a recunoscut săvârșirea faptei pentru care a fost trimis în judecată, așa cum a fost reținută în actul de sesizare a instanței, precizând că înțelege să se judece în baza probelor administrate în faza de urmărire penală și să beneficieze de dispozițiile art. 320 1 alin. (7) C. proc. pen. Recunoașterea inculpatului M.M.S. potrivit căreia a comis infracțiunea de evaziune fiscală, prevăzută și pedepsită de art. 9 lit. b) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., se coroborează cu procesul-verbal încheiat la data de 28 aprilie 2010 de către Garda Financiară Dâmbovița, raportul de inspecție fiscală încheiat la 09 iunie 2010 de către D.G.F.P.

Dâmbovița – Serviciul Inspecție Fiscală Persoane Fizice, nota de constatare din 01 aprilie 2010 întocmită de Garda Financiară Dâmbovița, procesul verbal de ridicare de documente din 15 aprilie 2010 întocmit de Garda Financiară Dâmbovița, listele de inventar din 06 aprilie 2010 și raportul de gestiune zilnic din data de 06 aprilie 2010, precum și deciziile de impunere pe anii 2008 – 2009. Din materialul probator administrat până în prezent rezultă cu certitudine că inculpatul M.M.S. în perioada 2006 – 2010 nu a înregistrat în evidența contabilă a societății I.F.M.S.M.S. mărfurile comercializate, sustrăgându-se de la plata sumelor datorate bugetului consolidat al statului, astfel cum rezultă și din actul de control întocmit de comisarii Gărzii Financiare Dâmbovița, faptă ce întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de evaziune fiscală prevăzută și pedepsită de art. 9 lit. b) din Legea nr. 241/2005, text de lege în baza căruia inculpatul va fi condamnat.

Prin prisma dispozițiilor art. 320 1 alin. (7) C. proc. pen., instanța va stabili în concret cuantumul pedepsei, după ce vor fi reduse în prealabil cu o treime limitele de pedeapsă prevăzută de art. 9 lit. b) din Legea nr. 241/2005. La individualizarea pedepsei ce îi va fi aplicată inculpatului pentru infracțiunea săvârșită se va avea în vedere gradul de pericol social și circumstanțele săvârșirii faptei, cât și persoana inculpatului, care a avut o atitudine bună în societate până la momentul săvârșirii infracțiunii, nefiind cunoscut cu antecedente penale, astfel cum rezultă din fișa de cazier judiciar a acestuia. Totodată, instanța va avea în vedere și faptul că inculpatul a achitat întregul prejudiciu cauzat părții civile, astfel cum rezultă din adresa nr. 33508 din 20 iunie 2011 emisă de Agenția Națională de Administrare Fiscală – A.F.P.

Titu și din fișa sintetică totală din data de 13 aprilie 2011 eliberată inculpatului de către Administrația Finanțelor Publice a Orașului Titu, precum și din chitanțele seria A/2010 nr. 0034089 în sumă de 1.000 lei, seria A/2009 nr. 0091730 în sumă de 200 lei, seria A/2009 nr. 0104075 în sumă de 10.000 lei, seria A/2009 nr. 0104177 în sumă de 400 lei și seria A/2010 nr. 0042981 în sumă de 3.757 lei. Instanța apreciază că fapta săvârșită de către inculpat reprezintă un incident singular în viața sa și față de cele constatate consideră că scopul educativ și sancționator al pedepsei poate fi atins și prin aplicarea unei pedepse sub minimul special prevăzut de textul de lege incriminator, astfel cum a fost redus prin aplicarea dispozițiilor art. 320 1 C. proc.

pen., ca urmare a reținerii circumstanțelor atenuante prevăzute de art. 74 alin. (1) lit. b) și c) C. pen. și art. 76 alin. (1) lit. d) C. pen. Pe durata executării pedepsei principale, în baza dispozițiilor art. 71 C. pen., inculpatului i se va interzice exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., ca pedeapsă accesorie. Cum în cauză sunt îndeplinite condițiile cerute de dispozițiile art. 81 C. pen., se va dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei, neimpunându-se ca executarea pedepsei să se realizeze cu privare de libertate, în raport atât de împrejurările săvârșirii faptei, dar și de circumstanțele personale ale inculpatului. De asemenea, instanța are convingerea că pronunțarea condamnării inculpatului constituie un avertisment și chiar fără executarea pedepsei, acesta nu va mai săvârși alte infracțiuni.

Potrivit dispozițiilor art. 82 C. pen., se va stabili termen de încercare ce va fi compus din cuantumul pedepsei aplicate la care se va adăuga un interval de timp de 2 ani. Totodată, i se va atrage atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 C. pen., referitoare la revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei dacă în termenul de încercare va săvârși din nou o infracțiune, iar în baza dispozițiilor art. 71 alin. (5) C. pen., pe durata suspendării executării pedepsei închisorii, se va suspenda executarea pedepsei accesorii constând în interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. În ce privește latura civilă a cauzei, instanța constată că Agenția Națională de Administrare Fiscală s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 23.244 lei reprezentând TVA și impozit pe venit, cât și accesoriile aferente acestuia calculate până la data efectivă a debitului.

La termenele din 22 aprilie 2011 și 20 iunie 2011 inculpatul a depus la dosar copii de pe fișa sintetică totală din data de 13 aprilie 2011 eliberată de către Administrația Finanțelor Publice a Orașului Titu și chitanțele seria A/2010 nr. 0034089 în sumă de 1.000 lei, seria A/2009 nr. 0091730 în sumă de 200 lei, seria A/2009 nr. 0104075 în sumă de 10.000 lei, seria A/2009 nr. 0104177 în sumă de 400 lei și seria A/2010 nr. 0042981 în sumă de 3.757 lei, precum și adresa nr. 33508 din 20 iunie 2011 emisă de Agenția Națională de Administrare Fiscală – A.F.P. Titu, înscrisuri din care rezultă că acesta a achitat obligațiile față de bugetul general consolidat al statului. În raport de actele depuse la dosar și de dispozițiile art. 14, 15 raportat la art. 346 C. proc.

pen., instanța va constata că prejudiciul cauzat părții civile a fost achitat, astfel încât va respinge acțiunea civilă formulată de către partea civilă Agenția Națională de Administrare Fiscală. În baza dispozițiilor art. 191 alin. (1) C. proc. pen., inculpatul va fi obligat la 500 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. II. Împotriva acestei sentințe penale au declarat apel partea civilă A.N.A.F. prin D.G.F.P. Dâmbovița și inculpatul M.M.S. În motivarea scrisă a apelului, partea civilă a solicitat desființarea sentinței și admiterea acțiunii civile întrucât, prin actul de sesizare s-a reținut că inculpatul a prejudiciat bugetul de stat cu suma de 61.319 lei reprezentând TVA și 2.476 lei impozit pe profit.

Referitor la impozitul pe profit de 8.995 lei, această sumă a fost stabilită suplimentar ca diferență între declarațiile depuse de inculpat și situația concretă existentă în actele societății, iar pentru această sumă au fost calculate accesorii de 2.476 lei. Inculpatul – apelant M.M.S., nu s-a prezentat în fața instanței de apel pentru a-și susține motivele căii de atac și nici nu a depus la dosar astfel de motive. Examinând hotărârea atacată, în raport de probele administrate în cauză, de criticile invocate, dar și din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept, conform art. 371 C. proc. pen. Curtea va aprecia că apelurile sunt nefondate. În ceea ce privește situația de fapt, Curtea constată că inculpatul M.M.S.

a solicitat aplicarea prevederilor dispozițiilor art. 320/1 C. proc. pen., recunoscând faptele pentru care a fost trimis în judecată. În aceste condiții, prima instanță, în procedura simplificată, nu poate reține o altă situație de fapt decât cea descrisă în rechizitoriu, verificând doar dacă la dosarul de urmărire penală sunt suficiente probe pentru a se putea reține faptele comise de către inculpat, nemaifiind necesară administrarea altor probe pentru elucidarea acesteia. Astfel, s-a reținut, pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală, că inculpatul M.M.S. în perioada 01 ianuarie 2006 – 31 martie 2010 nu a înregistrat în evidențele contabile toate veniturile realizate și stabilite în urma controlului organelor fiscale, prejudiciind bugetul de stat cu suma de 61.319 lei reprezentând TVA și 8.995 lei impozit pe profit.

Inculpatul recunoscând faptele, a fost implicit de acord și cu sumele stabilite de către organele fiscale și în baza cărora a fost trimis în judecată. Faptele așa cum au fost reținute, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, în formă continuată. În privința individualizării pedepsei, Curtea constată că prima instanță a ținut seama de criteriile prevăzute de art. 72 C. pen., respectiv de limitele reduse conform art. 320/1 alin. (7) C. proc. pen., de persoana inculpatului, de rezultatul produs și împrejurările săvârșirii faptelor. Astfel, s-a considerat în mod justificat că inculpatul este la primul contact cu legea penală, a avut o conduită bună și în societate, a recunoscut săvârșirea faptelor și a acoperit și prejudiciul cauzat aspecte pentru care a reținut corect în favoarea lui și circumstanțele atenuante prevăzute de art. 74 lit. b) și c) C. pen.

Având în vedere datele speței și persoana inculpatului s-a conchis în mod corect că scopul pedepsei poate fi atins și fără privarea inculpatului de libertate, fiindu-i aplicabile dispozițiile art. 81 C. pen. În ceea ce privește latura civilă a cauzei se constată că prin adresa nr. 33568 din 20 iunie 2011 A.N.A.F. – D.G.F.P. Dâmbovița (fila 127) a precizat că inculpatul M.M.S. a achitat toate obligațiile către bugetul consolidat al statului. În aceste condiții, în mod legal și temeinic tribunalul a respins ca nefondată acțiunea civilă exercitată de către partea civilă A.N.A.F. prin D.G.F.P. Dâmbovița ținând seama că pretențiile civile (prejudiciul cauzat bugetului de stat) au fost achitate de inculpat.

Susținerea apelantei părți civile de acordare și a unor cheltuieli suplimentare și accesorii de 2.476 lei, stabilite ulterior actului de sesizare, nu poate fi primită în condițiile în care, pentru sumele reținute în rechizitoriu s-a precizat că au fost achitate. Pentru a putea fi acordate și aceste accesorii, partea civilă trebuia să-și precizeze pretențiile civile până la citirea actului de sesizare sau, eventual, ulterior la prima instanță, dacă inculpatul nu se opunea, dar acest lucru nu a avut loc astfel că hotărârea este legală și temeinică în această privință. Față de toate aceste considerente, Curtea neconstatând și alte motive de nelegalitate și/sau netemeinicie, în baza art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc.

pen., va respinge ca nefondate apelurile. Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen. Așa fiind, prin decizia penală nr. 145 din 03 octombrie 2011 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, s-au respins ca nefondate apelurile declarate de partea civilă AGENȚIA NAȚIONALĂ de ADMINISTRARE FISCALĂ BUCUREȘTI, cu sediul în București, prin DIRECȚIA GENERALĂ a FINANȚELOR PUBLICE DÂMBOVIȚA, cu sediul în Târgoviște, județul Dâmbovița și inculpatul M.M.S., împotriva sentinței penale nr. 252 din 30 iunie 2011 a Tribunalului Dâmbovița. A obligat partea civilă A.N.A.F. la plata sumei de 100 lei cheltuieli judiciare către stat, iar pe inculpatul M.M.S. la plata sumei de 300 lei cheltuieli judiciare către stat din care 200 lei onorariu pentru apărătorul din oficiu s-a dispus să se avanseze din fondurile Ministerului Justiției în contul Baroului Prahova.

III. Împotriva acestei decizii penale a declarat recurs Ministerul Finanțelor Publice - Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală a Finanțelor Publice Dâmbovița, criticând-o ca netemeinică, solicitând desființarea în parte a deciziei criticate, în ceea ce privește latura civilă, iar pe fond admiterea cererii de constituire parte civilă cu suma de 61.319 lei. Recurenta susindicată a arătat prin motivele descrise de critică că din cuprinsul rechizitoriului rezultă că inculpatul a prejudiciat bugetul consolidat de stat cu sumele de 61.319 lei reprezentând TVA și 2.476 lei reprezentând impozit pe profit, aceste date rezultând din actul de control efectuat de organele de specialitate din instituția noastră.

Astfel diferența în sumă de 61.319 lei se datorează necalculării TVA colectată pentru diferența între stocul faptic și cel scriptic și declarării eronate a TVA, încălcându-se astfel prevederile art. 156.2 alin. (2) C. fisc. Pentru TVA stabilită suplimentar au fost calculate majorări de întârziere pentru perioada 25 aprilie 2010 până la 09 iunie 2010, în cuantum de 992 lei. În ceea ce privește impozitul pe profit în sumă de 8.995 lei acesta a fost stabilit suplimentar ca diferență între declarațiile depuse de inculpat și situația concretă existentă în actele societății la data efectuării controlului. Pentru această sumă au fost calculate accesorii în sumă de 2.476 lei. Examinând actele și lucrările dosarului, decizia recurată în raport de motivul de critică invocat și care se încadrează în cazul de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 14 C. proc.

pen., Înalta Curte are în vedere că recursul de față declarat de recurenta parte civilă Ministerul Finanțelor Publice - Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală a Finanțelor Publice Dâmbovița, se privește ca nefondat și urmează a fi respins ca atare în baza dispozițiilor art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. Aceasta, întrucât prin decizia recurată a instanței de apel în mod judicios a fost menținută soluția instanței de fond prin care a fost rezolvată corespunzător în drept latura civilă a cauzei, constatându-se că prejudiciul cauzat de inculpatul M.M.S. - prin săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 și pentru care s-a aplicat pedeapsa de 1 lună închisoare cu suspendarea condiționată a acesteia pe durata unui termen de încercare de 2 ani și 1 lună - a fost achitat.

Se reține că, în mod judicios ambele instanțe de fond și prim control judiciar au reținut corect pe planul rezolvării laturii civile a cauzei că la termenele din 22 aprilie 2011 și 20 iunie 2011 inculpatul nominalizat a depus la dosar copii de pe fișa sintetică totală din data de 13 aprilie 2011 eliberată de către Administrația Finanțelor Publice a Orașului Titu și chitanțele seria A/2010 nr. 0034089 în sumă de 1.000 lei, seria A/2009 nr. 0091730 în sumă de 200 lei, seria A/2009 nr. 0104075 în sumă de 10.000 lei, seria A/2009 nr. 0104177 în sumă de 400 lei și seria A/2010 nr. 0042981 în sumă de 3.757 lei, precum și adresa nr. 33508 din 20 iunie 2011 emisă de Agenția Națională de Administrare Fiscală – A.F.P.

Titu, înscrisuri din care rezultă că acesta a achitat obligațiile față de bugetul general consolidat al statului. Or, față de cele iterate prin adresa deja descrisă mai sus nr. 33508 din 2001 a Direcției Generale a Finanțelor Publice Dâmbovița (fila 127 dosar instanța de fond) se are în vedere că aceleași instanțe au statuat în mod legal și temeinic caracterul nefondat al acțiunii civile exercitată de către partea civilă A.N.A.F. prin D.G.F.P. Dâmbovița ținând seama că pretențiile civile (prejudiciul cauzat bugetului de stat) au fost achitate de inculpatul M.M.S. Susținerea recurentei părți civile de acordare și a unor cheltuieli suplimentare și accesorii de 2.476 lei, stabilite ulterior actului de sesizare, nu poate fi primită în condițiile în care, pentru sumele reținute în rechizitoriu s-a precizat că au fost achitate.

Pentru a putea fi acordate și aceste accesorii, recurenta partea civilă trebuia să-și precizeze pretențiile civile până la citirea actului de sesizare sau, eventual, ulterior la prima instanță, dacă inculpatul nu se opunea; dar întrucât acest lucru nu a avut loc rezultă că decizia recurată prin care a fost menținută sentința primei instanțe este legală și temeinică în această privință. Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen. PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat, recursul declarat de partea civilă AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ PRIN DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE DÂMBOVIȚA împotriva deciziei penale nr. 145 din 03 octombrie 2011 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, privind pe intimatul inculpat M.M.S. Obligă recurenta parte civilă la plata sumei de 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu intimatului inculpat, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 22 februarie 2012.