ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 8622/2004
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 8622/2004 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2004)
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 8 ianuarie 2004, reclamantul S.I. a solicitat, în contradictoriu cu Casa Județeană de Pensii Cluj, anularea hotărârii nr. 12814 din 25 noiembrie 2003, emisă de pârâtă și recunoașterea calității de beneficiar al drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000. În motivarea acțiunii, reclamantul a susținut că părinții săi s-au refugiat în iulie 1941, din comuna Feurdeni, județul Cluj, în municipiul Timișoara, oraș în care reclamantul s-a născut la 11 martie 1944, deci, în timpul refugiului familiei. Curtea de Apel Cluj, secția comercială și de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 172 din 4 februarie 2004, a admis acțiunea, cu motivarea că, la data nașterii sale, părinții lui având statut de refugiați, acest statut a fost schimbat și de către reclamant.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, pârâta Casa Județeană de Pensii Cluj, susținând în motivarea acestuia că intimatul-reclamant nu poate beneficia de drepturile acordate de Legea nr. 189/2000, persoanelor refugiate, deoarece legea prevede expres și limitativ categoriile de persoane ce pot beneficia de prevederile ei, iar copiii născuți în timpul refugiului, nu se încadrează în niciuna dintre ele, cu atât mai mult, cu cât nu sunt în situația de a-și schimba domiciliul sau de a suferi persecuții etnice. Recursul este nefondat și urmează a fi respins pentru următoarele considerente. Dispozițiile Legii nr. 189/2000 nu prevăd în mod expres excluderea persoanelor născute în refugiu pe de o parte, iar pe de altă parte, copilul născut în refugiu nu are posibilitatea alegerii unui domiciliu, altul decât al părinților săi, astfel încât ar fi nejustificată aplicarea unui tratament discriminatoriu, în raport cu părinții săi.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge recursul declarat de Casa Județeană de Pensii Cluj împotriva sentinței civile nr. 172 din 4 februarie 2004 a Curții de Apel Cluj, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 30 noiembrie 2004.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.