ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 9096/2004

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată

pe calea contenciosului administrativ, reclamantul F.M. a contestat hotărârea

Casei Județene de Pensii Harghita nr. 5619 din 27 mai 2004, solicitând

obligarea acestei autorități să-i recunoască drepturile prevăzute de Legea nr. 309/2002,

pentru perioada 30 octombrie 1949 - 6 ianuarie 1951 și 3 aprilie 1952 - 2

ianuarie 1954, întrucât în această perioadă a efectuat serviciul militar în

unități (detașamente) de muncă aparținând Direcției Generale a Serviciului

Muncii.

Curtea de Apel Târgu Mureș, secția

comercială și de contencios administrativ, prin sentința nr. 215 din 6

septembrie 2004, a admis contestația petiționarului F.M. A anulat hotărârea nr.

5619 din 27 mai 2004 și a obligat intimata să emită o nouă hotărâre prin care

să constate că perioada 30 octombrie 1949 - 6 ianuarie 1951 și 3 aprilie 1952 -

2 ianuarie 1954, petiționarul s-a aflat în situația prevăzută de art. 1 din

Legea nr. 309/2002, fiind îndreptățit la drepturile specifice prevăzute de

dispozițiile art. 2, 4 și 5 din legea menționată, începând cu 1 septembrie

2002.

Pentru a hotărî astfel,

prima instanță a reținut că din livretul militar depus în copie la dosarul

cauzei, rezultă că reclamantul a efectuat serviciul militar la Grup dep. Aero nr. 2 București și U.M. 04742 Săcălar, ca „mână de lucru”, în perioada 30

octombrie 1949 - 6 ianuarie 1951 și 3 aprilie 1952 - 2 ianuarie 1954.

Împotriva acestei hotărâri a

declarat recurs, pârâta Casa Județeană de Pensii Harghita, criticând-o pentru

nelegalitate și netemeinicie.

Recurenta a susținut, în

esență, că pentru perioada 14 ianuarie 1950 - 6 ianuarie 1951, Casa Județeană

de Pensii Harghita a emis decizia de revizuire nr. 230 din 1 iulie 2004,

constatând că reclamantul F.M. a efectuat serviciul militar în cadrul Grup dep.

Aero nr. 2 București, care a aparținut detașamentelor de muncă ale Direcției

Generale a Serviciului Muncii.

Pentru cealaltă perioadă

solicitată, reclamantul nu beneficiază de drepturile prevăzute de Legea nr. 309/2002,

întrucât a efectuat serviciul militar la U.M. 04792 Săcălar și chiar dacă a fost folosit ca „mână de lucru”, nu poate fi considerat ca aflându-se în

aceeași situație cu persoanele care au îndeplinit serviciul militar în

detașamente de muncă.

Pe de altă parte, a criticat

sentința instanței de fond, și sub aspectul perioadei care a fost avută în

vedere pentru stabilirea drepturilor prevăzute de Legea nr. 309/2002. A

precizat că, deși legea are în vedere perioada 14 ianuarie 1950 - 28 februarie

1961, instanța de fond a acordat drepturi, reclamantului, pentru perioade

anterioare celei prevăzute de lege (începând cu 30 octombrie 1949).

Curtea, analizând actele și

lucrările dosarului, constată că recursul este fondat, urmând a fi admis,

modificându-se în parte sentința atacată, în ceea ce privește perioada pentru

care s-au stabilit drepturile prevăzute de Legea nr. 309/2002.

Potrivit art. 1 din Legea nr.

309/2002, beneficiază de drepturile acordate de această lege, numai persoanele,

cetățeni români, care au efectuat stagiul militar în cadrul unor detașamente de

muncă aparținând Direcției Generale a Serviciului Muncii, în perioada 1950 -

1961.

Astfel că, sub acest prim

aspect, critica recurentei este întemeiată, întrucât instanța de fond a acordat

drepturi începând cu 30 octombrie 1949, iar nu cu 14 ianuarie 1950, cu toate că

legea precizează expres perioadele avute în vedere la acordarea drepturilor.

Totodată, instanța de recurs

constată că prin decizia nr. 230 din 1 iulie 2004, recurenta-pârâtă a acordat

indemnizația și drepturile prevăzute de Legea nr. 309/2002, pentru perioada 14

ianuarie 1950 - 6 ianuarie 1951.

În ceea ce privește critica

formulată cu privire la acordarea de către instanța de fond, a drepturilor

prevăzute de lege, și pentru perioada 3 aprilie 1952 - 2 ianuarie 1954,

instanța de recurs o apreciază ca întemeiată.

Din livretul militar seria

Bd nr. 038560, rezultă că reclamantul, în perioada 3 aprilie 1952 - 2 ianuarie

1954 a efectuat stagiul militar, fiind folosit ca „mână de lucru”.

Or, câtă vreme este dovedită

împrejurarea că reclamantul a prestat muncă în timpul stagiului militar într-o

unitate organizată în acest scop, nu există nici un temei de a-l excepta de la

recunoașterea drepturilor sale.

Faptul că se constată de

către recurentă, apartenența unităților militare la care reclamantul a

îndeplinit serviciul militar, la Direcția Generală a Serviciului Muncii, invocându-se subordonarea față de Ministerul Forțelor Armate, nu prezintă importanță

în soluționarea cauzei, deoarece s-ar ajunge nesocotirea scopului reparator al

legii, și anume, acela de a recompensa persoanele care au fost obligate să

presteze o muncă ordonată de regimul acelei epoci pe anumite criterii, în

perioada în care reclamantul trebuia să efectueze serviciul militar.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

Casa Județeană de Pensii Harghita împotriva sentinței nr. 215 din 6 septembrie

2004 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția comercială și de contencios administrativ.

Modifică sentința atacată și

admite în parte acțiunea formulată de reclamantul F.M.

Anulează hotărârea nr. 5619

din 27 mai 2004, emisă de Casa Județeană de Pensii Harghita și obligă pârâta să

acorde reclamantului, drepturile prevăzute de Legea nr. 309/2002, pentru

perioada 3 aprilie 1952 - 2 ianuarie 1954, începând cu data de 1 septembrie

2002.

Constată că pentru perioada

14 ianuarie 1950 - 6 ianuarie 1951, pârâta a acordat drepturile solicitate de

reclamant, prin decizia de revizuire nr. 230 din 1 iulie 2004.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 17 decembrie 2004.