ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 9096/2004

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe calea contenciosului administrativ, reclamantul F.M. a contestat hotărârea Casei Județene de Pensii Harghita nr. 5619 din 27 mai 2004, solicitând obligarea acestei autorități să-i recunoască drepturile prevăzute de Legea nr. 309/2002, pentru perioada 30 octombrie 1949 - 6 ianuarie 1951 și 3 aprilie 1952 - 2 ianuarie 1954, întrucât în această perioadă a efectuat serviciul militar în unități (detașamente) de muncă aparținând Direcției Generale a Serviciului Muncii. Curtea de Apel Târgu Mureș, secția comercială și de contencios administrativ, prin sentința nr. 215 din 6 septembrie 2004, a admis contestația petiționarului F.M.

A anulat hotărârea nr. 5619 din 27 mai 2004 și a obligat intimata să emită o nouă hotărâre prin care să constate că perioada 30 octombrie 1949 - 6 ianuarie 1951 și 3 aprilie 1952 - 2 ianuarie 1954, petiționarul s-a aflat în situația prevăzută de art. 1 din Legea nr. 309/2002, fiind îndreptățit la drepturile specifice prevăzute de dispozițiile art. 2, 4 și 5 din legea menționată, începând cu 1 septembrie 2002. Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că din livretul militar depus în copie la dosarul cauzei, rezultă că reclamantul a efectuat serviciul militar la Grup dep. Aero nr. 2 București și U.M. 04742 Săcălar, ca „mână de lucru”, în perioada 30 octombrie 1949 - 6 ianuarie 1951 și 3 aprilie 1952 - 2 ianuarie 1954. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, pârâta Casa Județeană de Pensii Harghita, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Recurenta a susținut, în esență, că pentru perioada 14 ianuarie 1950 - 6 ianuarie 1951, Casa Județeană de Pensii Harghita a emis decizia de revizuire nr. 230 din 1 iulie 2004, constatând că reclamantul F.M. a efectuat serviciul militar în cadrul Grup dep. Aero nr. 2 București, care a aparținut detașamentelor de muncă ale Direcției Generale a Serviciului Muncii. Pentru cealaltă perioadă solicitată, reclamantul nu beneficiază de drepturile prevăzute de Legea nr. 309/2002, întrucât a efectuat serviciul militar la U.M. 04792 Săcălar și chiar dacă a fost folosit ca „mână de lucru”, nu poate fi considerat ca aflându-se în aceeași situație cu persoanele care au îndeplinit serviciul militar în detașamente de muncă.

Pe de altă parte, a criticat sentința instanței de fond, și sub aspectul perioadei care a fost avută în vedere pentru stabilirea drepturilor prevăzute de Legea nr. 309/2002. A precizat că, deși legea are în vedere perioada 14 ianuarie 1950 - 28 februarie 1961, instanța de fond a acordat drepturi, reclamantului, pentru perioade anterioare celei prevăzute de lege (începând cu 30 octombrie 1949). Curtea, analizând actele și lucrările dosarului, constată că recursul este fondat, urmând a fi admis, modificându-se în parte sentința atacată, în ceea ce privește perioada pentru care s-au stabilit drepturile prevăzute de Legea nr. 309/2002.

Potrivit art. 1 din Legea nr. 309/2002, beneficiază de drepturile acordate de această lege, numai persoanele, cetățeni români, care au efectuat stagiul militar în cadrul unor detașamente de muncă aparținând Direcției Generale a Serviciului Muncii, în perioada 1950 - 1961. Astfel că, sub acest prim aspect, critica recurentei este întemeiată, întrucât instanța de fond a acordat drepturi începând cu 30 octombrie 1949, iar nu cu 14 ianuarie 1950, cu toate că legea precizează expres perioadele avute în vedere la acordarea drepturilor. Totodată, instanța de recurs constată că prin decizia nr. 230 din 1 iulie 2004, recurenta-pârâtă a acordat indemnizația și drepturile prevăzute de Legea nr. 309/2002, pentru perioada 14 ianuarie 1950 - 6 ianuarie 1951. În ceea ce privește critica formulată cu privire la acordarea de către instanța de fond, a drepturilor prevăzute de lege, și pentru perioada 3 aprilie 1952 - 2 ianuarie 1954, instanța de recurs o apreciază ca întemeiată.

Din livretul militar seria Bd nr. 038560, rezultă că reclamantul, în perioada 3 aprilie 1952 - 2 ianuarie 1954 a efectuat stagiul militar, fiind folosit ca „mână de lucru”. Or, câtă vreme este dovedită împrejurarea că reclamantul a prestat muncă în timpul stagiului militar într-o unitate organizată în acest scop, nu există nici un temei de a-l excepta de la recunoașterea drepturilor sale. Faptul că se constată de către recurentă, apartenența unităților militare la care reclamantul a îndeplinit serviciul militar, la Direcția Generală a Serviciului Muncii, invocându-se subordonarea față de Ministerul Forțelor Armate, nu prezintă importanță în soluționarea cauzei, deoarece s-ar ajunge nesocotirea scopului reparator al legii, și anume, acela de a recompensa persoanele care au fost obligate să presteze o muncă ordonată de regimul acelei epoci pe anumite criterii, în perioada în care reclamantul trebuia să efectueze serviciul militar.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de Casa Județeană de Pensii Harghita împotriva sentinței nr. 215 din 6 septembrie 2004 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția comercială și de contencios administrativ. Modifică sentința atacată și admite în parte acțiunea formulată de reclamantul F.M. Anulează hotărârea nr. 5619 din 27 mai 2004, emisă de Casa Județeană de Pensii Harghita și obligă pârâta să acorde reclamantului, drepturile prevăzute de Legea nr. 309/2002, pentru perioada 3 aprilie 1952 - 2 ianuarie 1954, începând cu data de 1 septembrie 2002. Constată că pentru perioada 14 ianuarie 1950 - 6 ianuarie 1951, pârâta a acordat drepturile solicitate de reclamant, prin decizia de revizuire nr. 230 din 1 iulie 2004. Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 decembrie 2004.