ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3540/2004

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3540/2004 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2004)

Asupra recursului penal de față,

constată următoarele:

Prin rechizitoriul întocmit la 16

ianuarie 2002 de Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiție, secția de

combatere a corupției și criminalității organizate, a fost trimisă în judecată

inculpata V.M., pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență,

prevăzută de art. 257 C. pen., raportat la art. 7 din Legea nr. 78/2000.

În fapt s-a reținut că, în cursul

lunilor august – septembrie 2000 numitul B.G. s-a străduit să găsească o

persoană influentă, care să intervină pentru obținerea unor acte medicale, prin

care să dovedească că fiul său B.G.G. (arestat preventiv la 31 iulie 2000, în

dosarul nr. 797/P/2000 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj, pentru

infracțiunea de tentativă de omor), a suferit leziuni și că, în realitate, a

fost victima conflictului pentru care este cercetat, sperând să fie pus în

libertate.

În acest scop B.G. l-a rugat pe

consăteanul său D.T. să-i recomande pe cineva care îl poate ajuta, relatându-i

că fiul său a suferit leziuni grave, stare în care a fost încarcerat.

D.T. i-a promis că în ziua următoare

va încerca să aibă o întrevedere cu o persoană, care îl poate ajuta fără să

precizeze numele acelei persoane, funcția și instituția unde lucrează.

Numitul B.G. l-a dus pe D.T. la

apartamentul norei sale, stabilind ca aceasta să-l însoțească și să discute cu

persoana cunoscută de D.T.

Înainte de a pleca din apartament,

numitul D.T. le-a spus celor doi, B.G. și B.R., să-i dea ceva bani să cumpere

un cadou persoanei la care va interveni, pentru că nu se poate duce „cu mâna

goală”.

Primind suma de 1.000.000 lei de la B.R.,

numitul D.T. s-a deplasat la domiciliul inculpatei V.M., care în acea perioadă

era prim-procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Motru, dar locuia în

Târgu Jiu și care l-a primit în bucătăria apartamentului său. Numitul D.T. i-a

expus inculpatei motivul vizitei respectiv situația arestatului B.G.G. așa cum

îi fusese prezentată de familia acestuia și a rugat-o să discute cu soția

arestatului să decidă dacă poate să o ajute într-un fel. Totodată, D.T. i-a dat

inculpatei suma de 1.000.000 lei, scuzându-se că nu a știut ce cadou să-i

cumpere din partea familiei B.

S-a susținut că inculpata a primit

suma de bani și a acceptat ca D.T. să vină împreună cu soția arestatului în

seara următoare, dar că aceasta să mai aducă 5.000.000 lei.

În aceeași seară, D.T. a comunicat familiei

B. rezultatul întrevederii și i-a sfătuit să facă rost de suma pretinsă și să

i-o aducă în dimineața următoare inculpatei.

A doua zi dimineață, D.T. i-a dus cu

autoturismul său pe B.G. și B.R. la blocul unde locuia inculpata, ajungând în

momentul în care aceasta coborâse din bloc pentru a pleca la serviciu. După ce D.T.

i-a prezentat persoanele, care îl cunoșteau ca fiind cele despre care îi

vorbise în seara precedentă, B.G. i-a înmânat inculpatei plicul cu 5 milioane

lei, iar aceasta l-a primit, l-a băgat în geantă și le-a comunicat să vină

seara să discute cazul, motivând că se grăbește să ajungă la serviciu.

După plecarea inculpatei, D.T. le-a

precizat că persoana cu care s-au întâlnit este procuror la Motru și că se

numește d-na M.

În aceeași seară D.T. împreună cu B.R.

s-au prezentat la domiciliul inculpatei, care i-a primit în bucătăria

apartamentului, au discutat cazul arestatului, iar B.R. a întrebat-o pe

inculpată dacă poate opera retragerea plângerii victimei, situație în care ar

fi dispusă să-și vândă apartamentul și să despăgubească victima cu suma

pretinsă. Se susține că inculpata i-a explicat că soțul său va fi pedepsit

pentru fapta comisă, dar că o să vorbească cu medicul penitenciarului să-l

examineze pe soțul ei și să emită acte medicale, care să-i fie de ajutor la

soluționarea cauzei. La rândul lui, B.G. care nu a fost prezent la discuție,

relatează că într-una din zilele următoare a căutat-o pe inculpată la domiciliu

și aceasta l-a asigurat că a discutat cu doctorul, care știe ce acte trebuie să

întocmească.

La data de 6 septembrie 2001, D.T. a

căutat-o pe B.R. știind că este chemat la parchet, care i-a spus că inculpata

nu i-a ajutat și nici nu le-a restituit suma de 6 milioane lei. În aceeași

seară, D.T. a mers la domiciliul inculpatei și în urma discuției pe care a

avut-o, aceasta i-a promis că a doua zi va restitui suma de bani. În după-amiaza

zilei de 4 septembrie 2001, inculpata s-a prezentat la magazinul numitului D.T.

și a restituit suma de 6 milioane lei familiei B., prin intermediul martorei Z.P.

Prin sentința penală nr. 12 din 5

septembrie 2002, Curtea de Apel Craiova a achitat pe inculpată pentru

infracțiunea de trafic de influență, în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat

la art. 10 lit. a) C. proc. pen., apreciind că fapta nu există.

S-a reținut că a avut loc o discuție

între numiții B.G., B.R. și inculpată în cadrul căreia primii i-au cerut sfatul

inculpatei în legătură cu situația lui B.G.G., iar inculpata le-a spus că

acesta a comis o faptă gravă și că va răspunde.

De asemenea, din probe nu rezultă că

ar fi existat o vizită a lui D.T. la domiciliul inculpatei cu ocazia căreia

inculpata ar fi solicitat 5 milioane lei.

Nu s-a putut dovedi că D.T. și B.R.

ar fi dat inculpatei suma de un milion lei, cu ocazia unei vizite prealabile,

la domiciliul inculpatei și că aceasta ar fi promis că îl ajută pe B.G.G.

În ceea ce privește a doua

activitate descrisă și reținută în rechizitoriu, în sensul că inculpata ar fi

pretins și primit suma de 5 milioane lei de la familia B. într-o dimineață în

fața imobilului în care locuiește, iar ulterior ar fi restituit-o, instanța de

fond a reținut că suma nu a fost primită și nici restituită de inculpată

această situație rezultând din contradicțiile esențiale existente între

declarațiile numiților B.G., B.R. și D.T. dar și din declarațiile martorilor N.G.,

N.T., L.I., Z.P., G.F. și D.T. junior.

Împotriva sentinței penale a

declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova, invocând

dispozițiile art. 385

9

pct. 18 C. proc. pen., în sensul că hotărârea

de achitare a inculpatei este nelegală, pentru că nu este susținută de probe,

acestea dovedind o altă situație de fapt și anume cea avută în vedere la

sesizarea instanței, astfel că se impune condamnarea inculpatei.

S-a susținut că instanța a nesocotit

dispozițiile art. 62 și art. 63 alin. (2) C. proc. pen., aprecierea probelor

fiind făcută potrivit convingerii formată în urma examinării doar a unor

declarații ale martorilor sau doar a unor părți din ele, cele în sprijinul

soluției de achitare pierzându-se din vedere că probele nu au valoare mai

dinainte stabilită.

Prin decizia penală nr. 1901 din 15

aprilie 2003, pronunțată în dosarul nr. 4785/2002 Curtea Supremă de Justiție, a

admis recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova, casând

hotărârea pronunțată și trimițând cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

În esență s-a reținut că instanța de

fond, cu ocazia administrării probelor nu a stăruit să afle în ce constă

ajutorul promis de inculpată, ce anume acte urma să-l determine inculpata pe

medic să facă și care să intre în atribuțiile sale de serviciu, în ce constau

ele pentru a-i fi de ajutor arestatului la soluționarea cauzei, pentru a fi

judecat în stare de libertate sau să-l examineze și să fie tratat corespunzător,

pentru că a suferit leziuni grave.

S-a considerat că în raport de

clarificarea acestor aspecte instanța urmează a stabili și încadrarea juridică

corectă a faptei.

La rejudecare, după primirea cauzei,

instanța de fond a procedat la reascultarea inculpatei și a martorilor B.G., B.R.

și D.T.

Toți cei ascultați au declarat că-și

mențin declarațiile date anterior, ceea ce duce la concluzia că situația de

fapt avută în vedere la soluționarea cauzei nu s-a schimbat.

De fapt, din analiza probelor pe

care o face instanța de fond după casarea cu trimitere spre rejudecare, rezultă

că instanța reține aceeași situație de fapt și aceeași încadrare juridică.

Prin sentința penală nr. 4 din 28

ianuarie 2004, pronunțată în dosarul nr. 2011/P/2003 a Curții de Apel Craiova,

în baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., raportat la art. 10 lit. a) C.

proc. pen., s-a dispus achitarea inculpatei pentru infracțiunea de trafic de

influență, prevăzută de art. 257 C. pen., raportat la art. 7 alin. (3) din

Legea nr. 78/2000.

Împotriva acestei sentințe a

declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova, care a criticat-o

sub următoarele aspecte:

- instanța a încălcat dispozițiile art.

385

18

alin. (1) C. proc. pen., prin faptul că nu s-a conformat

hotărârii instanței de recurs deși a reținut aceeași situație de fapt;

- instanța nu a făcut o apreciere

corectă a probelor administrate reținând o situație de fapt contrară celei

reținute, în actul de inculpare.

Curtea, examinând sentința atacată

atât prin prisma motivelor invocate, cât și, din oficiu sub toate aspectele de

fapt și de drept, consideră că recursul declarat este întemeiat.

Potrivit dispozițiilor art. 385

18

alin. (1) C. proc. pen., instanța de rejudecare trebuie să se conformeze

hotărârii instanței de recurs, în măsura în care situația de fapt rămâne cea

avută în vedere la soluționarea recursului.

După primirea cauzei pentru

rejudecare, instanța de fond a procedat la reaudierea inculpatei și a

martorilor B.G., B.R. și D.T., care au declarat că își mențin declarațiile date

anterior, ceea ce duce la concluzia că situația de fapt avută în vedere la

soluționarea recursului, nu s-a schimbat.

Este de menționat faptul că instanța

de recurs a reținut următoarele:

- instanța de fond analizând probele

administrate și fiind preocupată să demonstreze că inculpata nu a primit suma

de un milion lei de la martorul D.T. și nici nu a pretins și apoi primit suma

de 5 milioane lei de la martorii B.R. și B.G. a procedat la scoaterea în

evidență a contradicțiilor existente între declarațiile celor trei martori

principali, B.G., B.R. și D.T., reținând unele declarații sau fragmente din

ele, iar pe celelalte înlăturându-le ca fiind mincinoase.

Astfel s-au pierdut din vedere

declarațiile constante ale martorilor B.G. și B.R., în sensul că au dat martorului

D.T. suma de 1 milion de lei pentru persoana care urma să-i ajute, persoană pe

care au văzut-o pentru prima dată în dimineața când i-au dat și suma de 5

milioane lei, declarații ce se coroborează cu declarația martorului D.T., dată

la 20 noiembrie 2001. Că ulterior, de teama antrenării propriei răspunderi

penale, martorul D.T. și-a schimbat declarația susținând, fie că a dat suma de

un milion lei, în prezența martorei B.R., fie că suma a fost dată personal de

martoră și nu de el, nu are relevanță, deoarece aceste susțineri sunt infirmate

de martora B.R., care a precizat că nu a cunoscut-o pe inculpată decât cu

ocazia predării sumei de 5 milioane lei și deci, nu l-a însoțit pe martorul D.T.,

în prima vizită făcută inculpatei.

- cu privire la pretinderea și

primirea sumei de 5 milioane lei, instanța de fond motivează că aceste episoade

nu au avut loc, pentru că martorul D.T. a arătat în unele declarații că

inculpata a cerut suma de bani martorei B.R. și nu lui, că martorul N.T.,

șoferul care conducea, de regulă, mașina cu care inculpata se deplasa la

serviciu nu confirmă susținerile martorilor, că declarațiile martorilor B.G. și

B.R., nu concordă în ceea ce privește persoana care a înmânat plicul inculpatei

sau cu privire la discuțiile ce au avut loc, omițând un aspect și anume, că

nici unul din cei trei martori nu neagă predarea sumei de 5 milioane lei către

inculpată și nici restituirea ei la data de 4 septembrie 2001, în magazinul

martorului D.T., întâlnire despre care are cunoștință și martora Z.P.

- împrejurările reținute de instanță

pentru a susține soluția de achitare referitoare la inutila intervenție pe

lângă martorul M.G., pentru că arestatul fusese expertizat medical sau, că

martorul B.G. a cerut restituirea sumei de 6 milioane lei de la martorul D.T.

și nu de la inculpată, nu au relevanță. În primul caz, pentru că nu interesează

dacă intervenția promisă s-a realizat sau nu, nici dacă prin intervenție s-a

urmărit îndeplinirea de către funcționar a unui act legal sau ilegal și nici

dacă actul a fost sau nu efectuat important fiind ca inculpata să aibă

influență sau să lase să se creadă că are influență asupra funcționarului. În

cel de-al doilea caz, faptul că martorul B.G. a cerut restituirea banilor de la

martorul D.T. nu este o dovadă a faptului că inculpata nu i-a primit, martorul B.G.,

adresându-se acestuia în calitatea sa de intermediar, persoană ce i-a făcut

legătura cu inculpata, pe care o cunoștea.

- deși inculpata a negat constant

săvârșirea infracțiunii, din probe rezultă, pe de o parte că inculpata a

primit-o în locuința sa pe martora B.R., că martora s-a deplasat la cabinetul

medical al martorului M.G., fapt confirmat de acesta, că martorul B.G. l-a

căutat pe doctor la Penitenciarul Târgu Jiu, astfel cum susține, iar pe de altă

parte că faptul primirii, în materialitatea lui, a celor două sume de bani de

către inculpată, a fost dovedit pe baza declarațiilor date de martori.

De asemenea, Curtea constată că

instanța de fond cu ocazia readministrării probelor, deși i se recomandase, nu

a stăruit să afle în ce constă ajutorul promis de inculpată, ce anume acte urma

să-l determine inculpata pe doctor să facă și care să intre în atribuțiile sale

de serviciu, în ce constau ele pentru a-i fi de ajutor arestatului la

soluționarea cauzei pentru a fi judecat în stare de libertate sau să-l

examineze și să fie tratat corespunzător, pentru că a suferit leziuni grave.

În raport de clarificarea acestor

aspecte, instanța urma să stabilească și încadrarea juridică a faptei.

Având în vedere această situație, Curtea

consideră că instanța de fond a încălcat dispozițiile art. 385

18

alin.

(1) C. proc. pen., neconformându-se hotărârii instanței de recurs și, în

consecință, urmează, ca în conformitate cu dispozițiile art. 385

15

alin.

(1) pct. 2 lit. c) C. proc. pen., să admită recursul declarat, să caseze

sentința atacată și să trimită cauza spre rejudecare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova, împotriva sentinței penale nr. 4

din 28 ianuarie 2004 a Curții de Apel Craiova, privind pe inculpata V.M.

Casează sentința penală

sus-menționată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi

25 iunie 2004.