Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 25.06.2004
casat

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3540/2004

HOTĂRÂRE
25.06.2004
CAMERĂ
penal
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3540/2004 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2004)

Asupra recursului penal de față, constată următoarele: Prin rechizitoriul întocmit la 16 ianuarie 2002 de Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiție, secția de combatere a corupției și criminalității organizate, a fost trimisă în judecată inculpata V.M., pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență, prevăzută de art. 257 C. pen., raportat la art. 7 din Legea nr. 78/2000. În fapt s-a reținut că, în cursul lunilor august – septembrie 2000 numitul B.G. s-a străduit să găsească o persoană influentă, care să intervină pentru obținerea unor acte medicale, prin care să dovedească că fiul său B.G.G. (arestat preventiv la 31 iulie 2000, în dosarul nr. 797/P/2000 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj, pentru infracțiunea de tentativă de omor), a suferit leziuni și că, în realitate, a fost victima conflictului pentru care este cercetat, sperând să fie pus în libertate.

În acest scop B.G. l-a rugat pe consăteanul său D.T. să-i recomande pe cineva care îl poate ajuta, relatându-i că fiul său a suferit leziuni grave, stare în care a fost încarcerat. D.T. i-a promis că în ziua următoare va încerca să aibă o întrevedere cu o persoană, care îl poate ajuta fără să precizeze numele acelei persoane, funcția și instituția unde lucrează. Numitul B.G. l-a dus pe D.T. la apartamentul norei sale, stabilind ca aceasta să-l însoțească și să discute cu persoana cunoscută de D.T. Înainte de a pleca din apartament, numitul D.T. le-a spus celor doi, B.G. și B.R., să-i dea ceva bani să cumpere un cadou persoanei la care va interveni, pentru că nu se poate duce „cu mâna goală”.

Primind suma de 1.000.000 lei de la B.R., numitul D.T. s-a deplasat la domiciliul inculpatei V.M., care în acea perioadă era prim-procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Motru, dar locuia în Târgu Jiu și care l-a primit în bucătăria apartamentului său. Numitul D.T. i-a expus inculpatei motivul vizitei respectiv situația arestatului B.G.G. așa cum îi fusese prezentată de familia acestuia și a rugat-o să discute cu soția arestatului să decidă dacă poate să o ajute într-un fel. Totodată, D.T. i-a dat inculpatei suma de 1.000.000 lei, scuzându-se că nu a știut ce cadou să-i cumpere din partea familiei B. S-a susținut că inculpata a primit suma de bani și a acceptat ca D.T. să vină împreună cu soția arestatului în seara următoare, dar că aceasta să mai aducă 5.000.000 lei.

În aceeași seară, D.T. a comunicat familiei B. rezultatul întrevederii și i-a sfătuit să facă rost de suma pretinsă și să i-o aducă în dimineața următoare inculpatei. A doua zi dimineață, D.T. i-a dus cu autoturismul său pe B.G. și B.R. la blocul unde locuia inculpata, ajungând în momentul în care aceasta coborâse din bloc pentru a pleca la serviciu. După ce D.T. i-a prezentat persoanele, care îl cunoșteau ca fiind cele despre care îi vorbise în seara precedentă, B.G. i-a înmânat inculpatei plicul cu 5 milioane lei, iar aceasta l-a primit, l-a băgat în geantă și le-a comunicat să vină seara să discute cazul, motivând că se grăbește să ajungă la serviciu. După plecarea inculpatei, D.T. le-a precizat că persoana cu care s-au întâlnit este procuror la Motru și că se numește d-na M. În aceeași seară D.T.

împreună cu B.R. s-au prezentat la domiciliul inculpatei, care i-a primit în bucătăria apartamentului, au discutat cazul arestatului, iar B.R. a întrebat-o pe inculpată dacă poate opera retragerea plângerii victimei, situație în care ar fi dispusă să-și vândă apartamentul și să despăgubească victima cu suma pretinsă. Se susține că inculpata i-a explicat că soțul său va fi pedepsit pentru fapta comisă, dar că o să vorbească cu medicul penitenciarului să-l examineze pe soțul ei și să emită acte medicale, care să-i fie de ajutor la soluționarea cauzei. La rândul lui, B.G. care nu a fost prezent la discuție, relatează că într-una din zilele următoare a căutat-o pe inculpată la domiciliu și aceasta l-a asigurat că a discutat cu doctorul, care știe ce acte trebuie să întocmească.

La data de 6 septembrie 2001, D.T. a căutat-o pe B.R. știind că este chemat la parchet, care i-a spus că inculpata nu i-a ajutat și nici nu le-a restituit suma de 6 milioane lei. În aceeași seară, D.T. a mers la domiciliul inculpatei și în urma discuției pe care a avut-o, aceasta i-a promis că a doua zi va restitui suma de bani. În după-amiaza zilei de 4 septembrie 2001, inculpata s-a prezentat la magazinul numitului D.T. și a restituit suma de 6 milioane lei familiei B., prin intermediul martorei Z.P. Prin sentința penală nr. 12 din 5 septembrie 2002, Curtea de Apel Craiova a achitat pe inculpată pentru infracțiunea de trafic de influență, în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 lit. a) C. proc.

pen., apreciind că fapta nu există. S-a reținut că a avut loc o discuție între numiții B.G., B.R. și inculpată în cadrul căreia primii i-au cerut sfatul inculpatei în legătură cu situația lui B.G.G., iar inculpata le-a spus că acesta a comis o faptă gravă și că va răspunde. De asemenea, din probe nu rezultă că ar fi existat o vizită a lui D.T. la domiciliul inculpatei cu ocazia căreia inculpata ar fi solicitat 5 milioane lei. Nu s-a putut dovedi că D.T. și B.R. ar fi dat inculpatei suma de un milion lei, cu ocazia unei vizite prealabile, la domiciliul inculpatei și că aceasta ar fi promis că îl ajută pe B.G.G.

În ceea ce privește a doua activitate descrisă și reținută în rechizitoriu, în sensul că inculpata ar fi pretins și primit suma de 5 milioane lei de la familia B. într-o dimineață în fața imobilului în care locuiește, iar ulterior ar fi restituit-o, instanța de fond a reținut că suma nu a fost primită și nici restituită de inculpată această situație rezultând din contradicțiile esențiale existente între declarațiile numiților B.G., B.R. și D.T. dar și din declarațiile martorilor N.G., N.T., L.I., Z.P., G.F. și D.T. junior. Împotriva sentinței penale a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova, invocând dispozițiile art. 385 9 pct. 18 C. proc. pen., în sensul că hotărârea de achitare a inculpatei este nelegală, pentru că nu este susținută de probe, acestea dovedind o altă situație de fapt și anume cea avută în vedere la sesizarea instanței, astfel că se impune condamnarea inculpatei.

S-a susținut că instanța a nesocotit dispozițiile art. 62 și art. 63 alin. (2) C. proc. pen., aprecierea probelor fiind făcută potrivit convingerii formată în urma examinării doar a unor declarații ale martorilor sau doar a unor părți din ele, cele în sprijinul soluției de achitare pierzându-se din vedere că probele nu au valoare mai dinainte stabilită. Prin decizia penală nr. 1901 din 15 aprilie 2003, pronunțată în dosarul nr. 4785/2002 Curtea Supremă de Justiție, a admis recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova, casând hotărârea pronunțată și trimițând cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

În esență s-a reținut că instanța de fond, cu ocazia administrării probelor nu a stăruit să afle în ce constă ajutorul promis de inculpată, ce anume acte urma să-l determine inculpata pe medic să facă și care să intre în atribuțiile sale de serviciu, în ce constau ele pentru a-i fi de ajutor arestatului la soluționarea cauzei, pentru a fi judecat în stare de libertate sau să-l examineze și să fie tratat corespunzător, pentru că a suferit leziuni grave. S-a considerat că în raport de clarificarea acestor aspecte instanța urmează a stabili și încadrarea juridică corectă a faptei. La rejudecare, după primirea cauzei, instanța de fond a procedat la reascultarea inculpatei și a martorilor B.G., B.R.

și D.T. Toți cei ascultați au declarat că-și mențin declarațiile date anterior, ceea ce duce la concluzia că situația de fapt avută în vedere la soluționarea cauzei nu s-a schimbat. De fapt, din analiza probelor pe care o face instanța de fond după casarea cu trimitere spre rejudecare, rezultă că instanța reține aceeași situație de fapt și aceeași încadrare juridică. Prin sentința penală nr. 4 din 28 ianuarie 2004, pronunțată în dosarul nr. 2011/P/2003 a Curții de Apel Craiova, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., s-a dispus achitarea inculpatei pentru infracțiunea de trafic de influență, prevăzută de art. 257 C. pen., raportat la art. 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova, care a criticat-o sub următoarele aspecte: - instanța a încălcat dispozițiile art. 385 18 alin. (1) C. proc. pen., prin faptul că nu s-a conformat hotărârii instanței de recurs deși a reținut aceeași situație de fapt; - instanța nu a făcut o apreciere corectă a probelor administrate reținând o situație de fapt contrară celei reținute, în actul de inculpare. Curtea, examinând sentința atacată atât prin prisma motivelor invocate, cât și, din oficiu sub toate aspectele de fapt și de drept, consideră că recursul declarat este întemeiat. Potrivit dispozițiilor art. 385 18 alin. (1) C. proc. pen., instanța de rejudecare trebuie să se conformeze hotărârii instanței de recurs, în măsura în care situația de fapt rămâne cea avută în vedere la soluționarea recursului.

După primirea cauzei pentru rejudecare, instanța de fond a procedat la reaudierea inculpatei și a martorilor B.G., B.R. și D.T., care au declarat că își mențin declarațiile date anterior, ceea ce duce la concluzia că situația de fapt avută în vedere la soluționarea recursului, nu s-a schimbat. Este de menționat faptul că instanța de recurs a reținut următoarele: - instanța de fond analizând probele administrate și fiind preocupată să demonstreze că inculpata nu a primit suma de un milion lei de la martorul D.T. și nici nu a pretins și apoi primit suma de 5 milioane lei de la martorii B.R. și B.G. a procedat la scoaterea în evidență a contradicțiilor existente între declarațiile celor trei martori principali, B.G., B.R.

și D.T., reținând unele declarații sau fragmente din ele, iar pe celelalte înlăturându-le ca fiind mincinoase. Astfel s-au pierdut din vedere declarațiile constante ale martorilor B.G. și B.R., în sensul că au dat martorului D.T. suma de 1 milion de lei pentru persoana care urma să-i ajute, persoană pe care au văzut-o pentru prima dată în dimineața când i-au dat și suma de 5 milioane lei, declarații ce se coroborează cu declarația martorului D.T., dată la 20 noiembrie 2001. Că ulterior, de teama antrenării propriei răspunderi penale, martorul D.T. și-a schimbat declarația susținând, fie că a dat suma de un milion lei, în prezența martorei B.R., fie că suma a fost dată personal de martoră și nu de el, nu are relevanță, deoarece aceste susțineri sunt infirmate de martora B.R., care a precizat că nu a cunoscut-o pe inculpată decât cu ocazia predării sumei de 5 milioane lei și deci, nu l-a însoțit pe martorul D.T., în prima vizită făcută inculpatei.

- cu privire la pretinderea și primirea sumei de 5 milioane lei, instanța de fond motivează că aceste episoade nu au avut loc, pentru că martorul D.T. a arătat în unele declarații că inculpata a cerut suma de bani martorei B.R. și nu lui, că martorul N.T., șoferul care conducea, de regulă, mașina cu care inculpata se deplasa la serviciu nu confirmă susținerile martorilor, că declarațiile martorilor B.G. și B.R., nu concordă în ceea ce privește persoana care a înmânat plicul inculpatei sau cu privire la discuțiile ce au avut loc, omițând un aspect și anume, că nici unul din cei trei martori nu neagă predarea sumei de 5 milioane lei către inculpată și nici restituirea ei la data de 4 septembrie 2001, în magazinul martorului D.T., întâlnire despre care are cunoștință și martora Z.P.

- împrejurările reținute de instanță pentru a susține soluția de achitare referitoare la inutila intervenție pe lângă martorul M.G., pentru că arestatul fusese expertizat medical sau, că martorul B.G. a cerut restituirea sumei de 6 milioane lei de la martorul D.T. și nu de la inculpată, nu au relevanță. În primul caz, pentru că nu interesează dacă intervenția promisă s-a realizat sau nu, nici dacă prin intervenție s-a urmărit îndeplinirea de către funcționar a unui act legal sau ilegal și nici dacă actul a fost sau nu efectuat important fiind ca inculpata să aibă influență sau să lase să se creadă că are influență asupra funcționarului. În cel de-al doilea caz, faptul că martorul B.G. a cerut restituirea banilor de la martorul D.T.

nu este o dovadă a faptului că inculpata nu i-a primit, martorul B.G., adresându-se acestuia în calitatea sa de intermediar, persoană ce i-a făcut legătura cu inculpata, pe care o cunoștea. - deși inculpata a negat constant săvârșirea infracțiunii, din probe rezultă, pe de o parte că inculpata a primit-o în locuința sa pe martora B.R., că martora s-a deplasat la cabinetul medical al martorului M.G., fapt confirmat de acesta, că martorul B.G. l-a căutat pe doctor la Penitenciarul Târgu Jiu, astfel cum susține, iar pe de altă parte că faptul primirii, în materialitatea lui, a celor două sume de bani de către inculpată, a fost dovedit pe baza declarațiilor date de martori.

De asemenea, Curtea constată că instanța de fond cu ocazia readministrării probelor, deși i se recomandase, nu a stăruit să afle în ce constă ajutorul promis de inculpată, ce anume acte urma să-l determine inculpata pe doctor să facă și care să intre în atribuțiile sale de serviciu, în ce constau ele pentru a-i fi de ajutor arestatului la soluționarea cauzei pentru a fi judecat în stare de libertate sau să-l examineze și să fie tratat corespunzător, pentru că a suferit leziuni grave. În raport de clarificarea acestor aspecte, instanța urma să stabilească și încadrarea juridică a faptei. Având în vedere această situație, Curtea consideră că instanța de fond a încălcat dispozițiile art. 385 18 alin. (1) C. proc.

pen., neconformându-se hotărârii instanței de recurs și, în consecință, urmează, ca în conformitate cu dispozițiile art. 385 15 alin. (1) pct. 2 lit. c) C. proc. pen., să admită recursul declarat, să caseze sentința atacată și să trimită cauza spre rejudecare.

D E C I D E Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova, împotriva sentinței penale nr. 4 din 28 ianuarie 2004 a Curții de Apel Craiova, privind pe inculpata V.M. Casează sentința penală sus-menționată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 25 iunie 2004.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2003-04-15
0,97
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1901/2003
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin rechizitoriul întocmit la data de 16 ianuarie 2002 de Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiție, secția de combatere a corupției și a criminalității
ÎCCJ 2004-02-10
0,93
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 784/2004
„serviciul” ce urma să îl facă, inculpatul P.N. a pretins și a primit 2000 dolari S.U.A. și 5.000.000 lei în două tranșe de la martorul D.G. precizând că trebuie să dea și la persoanele la care pretindea că poate să intervină. Văzând că fiu
ÎCCJ 2005-10-10
0,92
ÎCCJ, Decizia nr. 247/2005
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: La data de 9 martie 2004, petenta D.M.D. a depus plângere la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, prin care a solicitat să fie efectuate ce
ÎCCJ
0,92
ÎCCJ, decizie (scj.ro #86575)
nța lor era necesară" și că punerea în libertate ar putea dăuna desfășurării anchetei judiciare și ar putea prezenta un pericol pentru ordinea publică. În fine, în ultimele două decizii, tribunalul a justificat menținerea sub arest prin fap
ÎCCJ 2009-11-10
0,92
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3690/2009
C. această sumă de bani, în scopul de a administra probatoriul în favoarea martorului I.I. - parte vătămată în cauză - și de a încheia cercetările într-un termen rezonabil, acte care intrau în îndatoririle de serviciu ale inculpatului, într
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă