ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 123/2005

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 176/CA

din 8 martie 2004, a Curții de Apel Oradea, secția comercială și de contencios

administrativ, s-a admis acțiunea reclamantului B.F., formulată în

contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Bihor și, în consecință, a

fost anulată hotărârea nr. 6813/2004, emisă de această autoritate publică, cu

obligarea pârâtei de a recunoaște reclamantului, calitatea de beneficiar al O.G.

nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările și completările

ulterioare, pentru perioada 28 aprilie 1944 - 6 martie 1945.

Pentru a hotărî astfel,

instanța a reținut că reclamantul a fost strămutat din localitatea de domiciliu,

Chistag, în localitatea Budoi, din motive etnice.

Împotriva sentinței a

declarat recurs, Casa Județeană de Pensii Bihor, susținând că aceasta este

nelegală și netemeinică, întrucât a fost dată cu aplicarea greșită a legii.

În esență, prin motivele de

recurs depuse la dosar, se susține că reclamantul-intimat nu are calitate de

refugiat din motive etnice, deoarece el a fost mutat dintr-o localitate, în

alta, ambele situate pe teritoriul cedat Ungariei, urmare a Dictatului de la Viena, așa încât nu poate invoca persecuții de natură etnică.

Recursul este întemeiat.

Într-adevăr, potrivit

prevederilor art. 1 lit. c) din O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000,

cu modificările și completările ulterioare, „beneficiază de prevederile

prezentei ordonanțe, persoana, cetățean român, care în perioada regimurilor

instaurate în România, cu începere de la 6 septembrie 1940, până la 6 martie

1945, a suferit persecuții din motive etnice, după cum urmează (..) a fost refugiată,

expulzată sau strămutată într-o altă localitate”.

Or, în cauză, intimatul-reclamant

a fost evacuat împreună cu familia, în luna aprilie 1944m din satul Chiștag, în

satul Budoi, unde a locuit până în luna martie 1945, ambele localități fiind

situate în Ardealul de Nord, sub regimul maghiar instaurat în 1940, după Dictatul

de la Viena.

Evacuarea survenită după 4

ani, dintr-o localitate aflată sub administrație maghiară, într-o altă

localitate cu același tip de administrație, nu poate fi pusă în mod automat pe

seama persecuțiilor din motive etnice, astfel de persecuții determinând, în

multe alte cazuri, părăsirea teritoriilor ocupate, în favoarea celor românești,

neocupate. În raport cu cele prezentate, Curtea constată că intimatul-reclamant

nu a făcut dovada persecuțiilor din motive etnice, cum greșit a reținut

instanța de fond, așa încât sentința atacată va fi desființată, prin admiterea

recursului, iar acțiunea reclamantului va fi respinsă pentru neîndeplinirea

condițiilor prevăzute de art. 1 lit. c) din O.G. nr. 105/1999, aprobată prin

Legea nr. 183/2000.

Văzând și prevederile art. 313

și 315 C. proc. civ.,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

Casa de Pensii Bihor împotriva sentinței civile nr. 176 din 8 martie 2004, a

Curții de Apel Oradea, secția comercială și de contencios administrativ,

casează sentința atacată și, pe fond, respinge acțiunea.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 13 ianuarie 2005.