Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Instanța
Înalta Curte de Casație și Justiție (România) · Secția penală
Data
28 martie 2005

Decizia nr. 2120/2005 — ÎCCJ, Secția penală — conflict de competență împotriva sentinței nr. 2525/2004 a Judecătoriei Satu Mare

Asupra conflictului de competență de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 2525 din 17 decembrie 2004, Judecătoria Satu Mare și-a declinat competența judecării plângerii formulate de L.S. și B.A.I. deținuți în Penitenciarul Timișoara împotriva inculpatului H.I., prin care au solicitat condamnarea acestuia pentru infracțiunea de abuz de încredere și insultă, în favoarea Judecătoriei Timișoara. La rândul său, Judecătoria Timișoara, prin sentința penală nr. 467 din 9 februarie 2005, a declarat competența în favoarea Judecătoriei Satu Mare, declanșând astfel conflictul negativ de competență, sesizând totodată și Înalta Curte de Casație și Justiție conform art. 43 alin. (1) și (3) C. proc.

pen. Din examinarea dosarului rezultă că faptele s-au comis pe raza teritorială a județului Satu Mare. În ordinea competenței, locul săvârșirii faptei are prioritate conform art. 30 alin. (1) C. proc. pen., față de celelalte criterii de competență, locul unde a fost prins făptuitorul, unde locuiește făptuitorul sau partea vătămată. Față de această situație, competent a judeca cauza în primă instanță, este Judecătoria Satu Mare, căreia i se va trimite dosarul. Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

DECIDE Stabilește competența de soluționare a cauzei privind inculpatul H.I., în favoarea Judecătoriei Satu Mare. Trimite dosarul acestei instanțe. Onorariile în sumă de câte 200.000 lei pentru asigurarea asistenței juridice a intimatelor părți vătămate, se vor plăti din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 28 martie 2005.

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.