ÎCCJ, Decizia nr. 37/2005

Asupra recursului de față;

În baza actelor și lucrărilor

dosarului, constată următoarele:

Prin sentința nr. 195 din 1

septembrie 2004, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a respins,

ca nefondată, plângerea formulată de petentul J.I. împotriva rezoluției nr. 571/II/2004

din 12 mai 2004 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galați.

Pentru a hotărî astfel, instanța de

fond a reținut că petentul a cerut cercetarea doamnei R.V., pentru săvârșirea infracțiunilor

prevăzute de art. 289 și 246 C. pen., constând în aceea că, în calitate de

judecător al cauzei, a respins ca nefondată, acțiunea în revendicare și în

daune, contrar probelor administrate.

Prin rezoluția nr. 34/P din 24 iunie

2002, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galați a dispus neînceperea

urmăririi penale, în temeiul art. 228 alin. (6), raportat la art. 10 lit. a) C.

proc. pen., întrucât din actele premergătoare efectuate, a rezultat că faptele

reclamate nu există.

Astfel, conform art. 297 și art. 304

pct. 10 C. proc. civ., hotărârile date cu încălcarea legii sau contrare

probelor din dosar, se modifică ori se casează pe calea căilor de atac, apel

sau recurs, și nu pe cale penală.

Potrivit art. 3 din Legea nr. 92/1992

și art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., judecătorul este independent și dă

hotărârile, în baza convingerilor ce și le formează, în dosar.

Din actele dosarului nu a rezultat

că judecătorul a falsificat vreun înscris oficial sau sub semnătură privată și

nici nu și-a depășit atribuțiile de serviciu.

Plângerea petentului împotriva

acestei soluții a fost respinsă prin rezoluția nr. 571/II/2 din 12 mai 2004, a

Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galați.

Pentru a respinge plângerea

formulată de petent împotriva acestei din urmă rezoluții, instanța de fond a

reținut că în mod corect s-a reținut lipsa indiciilor săvârșirii vreunei

infracțiuni de către doamna judecător R.V. și că hotărârea civilă la care face

referire petentul, nu este definitivă, împotriva acesteia fiind exercitată

calea de atac a apelului.

Împotriva hotărârii primei instanțe,

în termen, potrivit dispozițiilor art. 186 alin. (4) C. proc. pen., petentul a

declarat recurs, fără a formula critici apte a fi încadrate în vreunul din

cazurile de casare prevăzute în art. 385

9

C. proc. pen.

Recursul este nefondat, pentru

considerentele ce se vor arăta în continuare:

Este de reținut că legea procesual

civilă a stabilit un sistem coerent al judecării în fond a cauzelor, menit a

asigura egalitatea în fața legii, prin protecția judiciară oferită imparțial,

de natură a consolida situația juridică a titularului unui drept, prin

admiterea sau respingerea, după caz, a pretenției deduse judecății.

Este adevărat, însă, că hotărârile

judecătorești pot conține erori de judecată, cu referire la raționamente

jurisdicționale eronate, aplicarea greșită a legii sau neobservarea condițiilor

formale prevăzute pentru desfășurarea judecății.

Din acest motiv, legea procesual

civilă a recunoscut părților, posibilitatea de a provoca un nou examen al

procesului, prin exercitarea căilor de atac legal prevăzute.

Drept urmare, protecția judiciară a

dreptului subiectiv dedus judecății este extinsă și la căile de atac care,

împreună cu normele ce reglementează judecata în fond a cauzei, formează

sistemul procesului civil.

Acest sistem, același pentru

persoane aflate în situații identice, determinat prin norme imperative și având

ca finalitate intrarea în puterea lucrului judecat, numai a hotărârilor corespunzătoare

adevărului și legii, este de natură a răspunde exigențelor noii perspective

asupra protecției judiciare a drepturilor subiective, determinată de

dispozițiile art. 13 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților

Fundamentale.

Drept urmare, admisibilitatea,

legalitatea și temeinicia unei căi de atac sunt examinate și corespunzător

dispozițiilor art. 2 din Protocolul nr. 7 la Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, cu referire la

faptul că orice hotărâre este supusă unei căi de atac, concordante cu

dispozițiile sistemului nostru procedural privitoare la dreptul examinării

cauzei în două grade de jurisdicție.

Așadar, noua perspectivă asupra

accesului la justiție, generată de dispozițiile art. 13 din Convenția pentru Apărarea

Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, concordantă cu dispozițiile art.

21 din Constituția României, revizuită, lipsește legea procesuală, de acele

zone de acceptabilitate în care căi procesuale diferite să fie, concomitent, corecte

și admisibile.

Sub acest aspect, plângerea prevăzută

de art. 278

1

C. proc. pen., având rolul unei căi de atac, are ca

finalitate, controlul judecătoresc al soluției de netrimitere în judecată.

Acest control privește exclusiv

temeinicia rezoluției de neîncepere a urmăririi penale, confirmată în

condițiile art. 278 C. proc. pen., în raport cu cercetările efectuate,

respectiv îndeplinirea actelor premergătoare, respectiv a urmăririi penale, în

condițiile determinate de legea procesual penală.

Drept urmare, instanța sesizată cu

plângerea menționată, nu are temei legal, fie a se substitui organului de

urmărire penală, fie să se pronunțe ca instanță de control judiciar, în cauza

civilă sau, după caz, penală, la soluționarea căreia, în fond și căi de atac,

se susține că au fost săvârșite infracțiuni.

Cu alte cuvinte, lipsește plângerii

prevăzute de art. 278

1

C. proc. pen., aptitudinea declanșării unui

control judiciar, în sensul complinirii căilor de atac legal prevăzute și

reformarea hotărârii incriminate, pe această cale mijlocită, în sensul vizat de

petent.

Așadar, cu referire la scopul vizat

de petent, prin plângerea formulată în temeiul art. 278

1

C. proc.

pen., excede competenței instanței penale sesizate, examinarea legalității și

temeiniciei hotărârii pronunțate de instanța civilă, în limita competenței

legal și exclusiv atribuită acesteia.

Este adevărat că retractarea unei

hotărâri judecătorești poate avea loc și pentru cazul prevăzut de art. 322 pct.

4 C. proc. civ.

Or, tocmai în considerarea acestei

ipoteze, sesizat în condițiile art. 221 C. proc. pen., organul de urmărire

penală a efectuat acte premergătoare, corespunzător scopului stabilit prin art.

200 din același cod și a constatat lipsa indiciilor săvârșirii infracțiunilor

reclamate.

Cum soluția de netrimitere în

judecată este susținută de situația de fapt stabilită corespunzător

materialului probator administrat, în mod corect prima instanță, sesizată cu plângerea

petentului, s-a pronunțat în sensul respingerii acesteia și menținerii

rezoluției atacate.

Totodată, cum eventualele erori de

judecată sau greșeli de ordin procedural fac obiectul controlului judiciar și

sunt remediate prin soluționarea de către instanțele competente, a căilor de

atac exercitate de părțile interesate, în condițiile legii procesuale, iar

petentul nu a produs alte probe din care să rezulte că în mod greșit s-a

reținut inexistența infracțiunilor reclamate, criticile formulate în recurs se

constată a fi neîntemeiate, hotărârea atacată nefiind supusă nici unuia din

cazurile de casare prevăzute de art. 385

9

C. proc. pen.

În fine, examinând cauza conform

dispozițiilor art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., nici motive de

casare susceptibile a fi puse în discuție din oficiu nu se constată.

În consecință, pentru considerentele

ce preced, conform art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Curtea

va respinge recursul declarat de petentul J.I., ca nefondat.

Totodată, în baza art. 192 alin. (2)

din același cod, recurentul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare

către stat, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de petentul J.I. împotriva sentinței nr. 195 din 1 septembrie 2004,

pronunțată de secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în dosarul nr.

4638/2004.

Obligă petentul să plătească

statului, 1.000.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare în recurs.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 14 februarie 2005.