ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1814/2005

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel București, la data de 20 iulie 2004, reclamantul B.T. a chemat în judecată pe pârâta Casa de Pensii a municipiului București, solicitând anularea hotărârii nr. 12351/11480 din 13 mai 2004, emisă de pârâtă. În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că în hotărârea contestată s-a reținut greșit că nu ar fi dovedit perioada exactă a refugiului, fără a se ține seama de legitimația nr. 3307/1942, act oficial emis de Compania 2 Grăniceri Pază Pretura Plașii Dorna, în care sunt trecute data eliberării (3 iulie 1942) și data încheierii perioadei de refugiu (2 iulie 1944). Prin sentința civilă nr. 2055 din 12 octombrie 2004, Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, a admis acțiunea formulată de reclamantul B.T., în contradictoriu cu pârâta Casa de Pensii a municipiului București.

A anulat hotărârea nr. 12351/11480 din 13 mai 2004, emisă de pârâtă, pe care a obligat-o să emită o nouă hotărâre prin care să-i recunoască reclamantului, drepturile prevăzute de O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, pentru perioada 3 iulie 1942 - 2 iulie 1944, începând cu data de 1 decembrie 2003. Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că reclamantul a făcut dovada calității de persoană persecutată din motive etnice. Împotriva sentinței sus-menționate a declarat recurs, Casa de Pensii a municipiului București care a motivat, în esență, că în dosarul depus la comisie nu s-au depus dovezi concludente cauzei. Recursul este nefondat. Se reține că reclamantul a făcut dovada calității de persoană persecutată din motive etnice, conform art. 1 lit. c) din O.G.

nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu legitimația eliberată de Comisariatul General al Refugiaților din Nordul Transilvaniei, la 3 iulie 1942, sfârșitul perioadei de refugiu fiind la data de 2 iulie 1944, menționată, de asemenea, în legitimația respectivă. Împrejurarea că martorii F.V. și I.I., ale căror declarații autentificate au fost depuse la dosar, l-au cunoscut pe reclamant după refugiu, nu justifică înlăturarea forței probante a legitimației de refugiat, act oficial în sensul art. 6 1 din O.G. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 319/2002. Față de considerentele mai sus expuse, recursul declarat se vădește nefondat și urmează a fi respins, în temeiul art. 312 C. proc.

civ., menținându-se sentința criticată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Casa de Pensii a municipiului București împotriva sentinței civile nr. 2055 din 12 octombrie 2004, a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 martie 2005.