Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Respins
Instanța
Înalta Curte de Casație și Justiție (România) · Secția de contencios administrativ și fiscal
Data
29 martie 2005

Decizia nr. 2070/2005 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe calea contenciosului administrativ la data de 15 iulie 2003, reclamantul C.D. a solicitat, în contradictoriu cu Casa Județeană de Pensii Dolj, să se dispună anularea hotărârii nr. 3670 din 28 martie 2003, prin care i-a fost respinsă cererea privind acordarea drepturilor prevăzute de Legea nr. 309/2002. Motivându-și cererea, reclamantul a arătat că în perioada 14 februarie 1954 - 1 noiembrie 1954 a efectuat stagiul militar în detașamentele de muncă din cadrul Direcției Generale a Serviciului Muncii, în condițiile prevăzute de Legea nr. 309/2002, dar pârâta i-a refuzat acordarea drepturilor cuvenite.

Curtea de Apel Craiova, secția de contencios administrativ, prin sentința nr. 263 din 23 aprilie 2004, a admis acțiunea reclamantului, a anulat hotărârea nr. 3670 din 28 martie 2003, obligând pârâta să-i acorde drepturile prevăzute de Legea nr. 309/2002, pentru perioada 14 februarie 1954 - 1 noiembrie 1954, începând cu data de 1 septembrie 2002. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că din materialul probator administrat în cauză, rezultă că reclamantul a efectuat stagiul militar în perioada arătată, în detașamentele de muncă din cadrul Direcției Generale a Serviciului Muncii. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, Casa Județeană de Pensii Dolj, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Recurenta susține că din probele administrate nu rezultă că reclamantul a satisfăcut stagiul militar în detașamentele de muncă din cadrul Direcției Generale a Serviciului Muncii, ci în U.M. 04912. Examinându-se sentința atacată, în raport cu criticile formulate, cu probele administrate în cauză, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii, se constată că recursul este nefondat, pentru considerentele care vor fi expuse în continuare. Conform dispozițiilor art. 1 din Legea nr. 309/2002 privind recunoașterea și acordarea unor drepturi, persoanelor care au efectuat stagiul militar în cadrul Direcției Generale a Serviciului Muncii, în perioada 1950 - 1961, beneficiază de prevederile acestei legi, cetățeanul român, care a efectuat stagiul militar în detașamentele de muncă, în perioada menționată.

Stabilirea drepturilor prevăzute prin actul normativ menționat se face potrivit dispozițiilor art. 6 alin. (2) din lege, la cerere, pe baza înscrisurilor din livretele militare și din adeverințele eliberate de Centrele militare județene sau de U.M. 02405 Pitești. Din înregistrările efectuate în livretul militar rezultă că reclamantul și-a îndeplinit o parte din stagiul militar (14 februarie 1954 - 1 noiembrie 1954) în detașamente de muncă din cadrul Direcției Generale a Serviciului Muncii. În consecință, se constată că instanța de fond a pronunțat o hotărâre legală și temeinică, motiv pentru care recursul declarat în cauză se va respinge, ca nefondat.

DECIDE Respinge recursul declarat de Casa Județeană de Pensii Dolj împotriva sentinței nr. 263 din 23 aprilie 2004 a Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 29 martie 2005.

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.