ÎCCJ, Decizia nr. 153/2004

Asupra recursului de față,

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

La data de 4 decembrie 2004, D.M.L.,

parte vătămată în dosarul penal nr. 3398/2000 al Judecătoriei sectorului 4 București,

a formulat cerere de recuzare a tuturor judecătorilor secției penale a Înaltei

Curți de Casație și Justiție, în legătură cu soluționarea, în cadrul acestei

secții, a unei alte cereri, prin care a recuzat pe toți judecătorii Curții de

Apel București.

În conformitate cu dispozițiile art.

30 alin. (3) C. proc. civ., cererea de recuzare a fost repartizată, pentru

soluționare, secției comerciale a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Prin încheierea nr. 582 din 12

februarie 2004, secția comercială a Înaltei Curți de Casație și Justiție a

respins cererea, ca nefondată, cu motivarea că, în urma examinării actelor

dosarului, s-a constatat că nici unul dintre judecătorii secției penale a

instanței supreme nu se află în vreunul din cazurile de incompatibilitate

prevăzute în art. 46-48 C. proc. pen.

Petiționara a declarat recurs

împotriva acestei încheieri, susținând că nu s-a ținut seama că a recuzat și pe

judecătorii secției comerciale a instanței supreme, precum și că nu s-a intrat

în examinarea fondului cauzei, ceea ce este de natură a demonstra că

judecătorii secției respective ar fi interesați în cauză.

Recursul nu este fondat.

Din examinarea actelor dosarului

rezultă că, în adevăr, după repartizarea cererii de recuzare a judecătorilor secției

penale la secția comercială a Înaltei Curți de Casație și Justiție, petiționara

a recuzat și pe toți judecătorii acestei secții.

Dar, este de observat că această

nouă cerere de recuzare a fost respinsă prin încheierea nr. 444 din 4 februarie

2004 a secției de contencios administrativ a Înaltei Curți de Casație și

Justiție, astfel că secția comercială a procedat în mod corect la judecarea cererii

de recuzare a judecătorilor secției penale.

Pe de altă parte, mai este de

reținut că pretenția petiționarei de a se examina fondul cauzei de către

judecătorii care au soluționat cererea de recuzare, nu numai că este lipsită de

orice temei legal, dar este și vădit contrară prevederilor art. 52 C. proc.

pen., prin care este reglementată procedura de soluționare a cererii de

recuzare.

În fine, în raport cu motivele

invocate de petiționară prin cererea de recuzare a judecătorilor secției penale

a instanței supreme, care se referă doar la o pretinsă afirmație din partea

tatălui ei, împotriva căruia a îndreptat plângerea penală, potrivit căreia

acesta ar fi dat, prin avocatul său, o sumă de bani pentru judecătorii de la

prima instanță, se constată că în mod just s-a apreciat prin încheierea atacată

că judecătorii acelei secții nu se află în vreunul din cazurile de

incompatibilitate prevăzute în art. 46-48 C. proc. pen.

Așa fiind și cum, din examinarea

cauzei în ansamblu, nu se constată existența vreunui caz de casare susceptibil

de a fi luat în considerare din oficiu, urmează a se respinge recursul ca

nefondat și a obliga pe petiționară să plătească statului cheltuielile

judiciare efectuate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de petiționara D.M.L. împotriva încheierii nr. 582 din 12 februarie

2004 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția comercială.

Obligă pe petiționară să plătească

statului suma de 500.000 lei cheltuieli judiciare în recurs.

Pronunțată, în ședință publică, azi,

26 aprilie 2004.