ÎCCJ, Decizia nr. 153/2004

Asupra recursului de față, În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: La data de 4 decembrie 2004, D.M.L., parte vătămată în dosarul penal nr. 3398/2000 al Judecătoriei sectorului 4 București, a formulat cerere de recuzare a tuturor judecătorilor secției penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în legătură cu soluționarea, în cadrul acestei secții, a unei alte cereri, prin care a recuzat pe toți judecătorii Curții de Apel București. În conformitate cu dispozițiile art. 30 alin. (3) C. proc. civ., cererea de recuzare a fost repartizată, pentru soluționare, secției comerciale a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Prin încheierea nr. 582 din 12 februarie 2004, secția comercială a Înaltei Curți de Casație și Justiție a respins cererea, ca nefondată, cu motivarea că, în urma examinării actelor dosarului, s-a constatat că nici unul dintre judecătorii secției penale a instanței supreme nu se află în vreunul din cazurile de incompatibilitate prevăzute în art. 46-48 C. proc. pen. Petiționara a declarat recurs împotriva acestei încheieri, susținând că nu s-a ținut seama că a recuzat și pe judecătorii secției comerciale a instanței supreme, precum și că nu s-a intrat în examinarea fondului cauzei, ceea ce este de natură a demonstra că judecătorii secției respective ar fi interesați în cauză. Recursul nu este fondat.

Din examinarea actelor dosarului rezultă că, în adevăr, după repartizarea cererii de recuzare a judecătorilor secției penale la secția comercială a Înaltei Curți de Casație și Justiție, petiționara a recuzat și pe toți judecătorii acestei secții. Dar, este de observat că această nouă cerere de recuzare a fost respinsă prin încheierea nr. 444 din 4 februarie 2004 a secției de contencios administrativ a Înaltei Curți de Casație și Justiție, astfel că secția comercială a procedat în mod corect la judecarea cererii de recuzare a judecătorilor secției penale. Pe de altă parte, mai este de reținut că pretenția petiționarei de a se examina fondul cauzei de către judecătorii care au soluționat cererea de recuzare, nu numai că este lipsită de orice temei legal, dar este și vădit contrară prevederilor art. 52 C. proc.

pen., prin care este reglementată procedura de soluționare a cererii de recuzare. În fine, în raport cu motivele invocate de petiționară prin cererea de recuzare a judecătorilor secției penale a instanței supreme, care se referă doar la o pretinsă afirmație din partea tatălui ei, împotriva căruia a îndreptat plângerea penală, potrivit căreia acesta ar fi dat, prin avocatul său, o sumă de bani pentru judecătorii de la prima instanță, se constată că în mod just s-a apreciat prin încheierea atacată că judecătorii acelei secții nu se află în vreunul din cazurile de incompatibilitate prevăzute în art. 46-48 C. proc. pen. Așa fiind și cum, din examinarea cauzei în ansamblu, nu se constată existența vreunui caz de casare susceptibil de a fi luat în considerare din oficiu, urmează a se respinge recursul ca nefondat și a obliga pe petiționară să plătească statului cheltuielile judiciare efectuate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiționara D.M.L. împotriva încheierii nr. 582 din 12 februarie 2004 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția comercială. Obligă pe petiționară să plătească statului suma de 500.000 lei cheltuieli judiciare în recurs. Pronunțată, în ședință publică, azi, 26 aprilie 2004.