Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 01.03.2005
casat

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1328/2005

HOTĂRÂRE
01.03.2005
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1328/2005 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2005)

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamantul U.G. a solicitat în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Dolj, anularea hotărârii nr. 6831 din 2 iulie 2003, emisă de pârâtă și obligarea acesteia la emiterea unei noi hotărâri care să constate că perioada 22 mai 1957 - 31 decembrie 1958 se încadrează în prevederile Legii nr. 309/2002, iar pentru perioada 14 septembrie 1959 - 15 noiembrie 1959, acordându-i-se drepturile de către pârâtă. În motivarea acțiunii, s-a arătat că, deși îndeplinea toate condițiile prevăzute de lege, pârâta a refuzat să-i acorde drepturile solicitate.

Curtea de Apel Dolj, secția de contencios administrativ, a admis acțiunea, a anulat hotărârea atacată și a obligat pârâta să emită o nouă hotărâre, prin care să constate că perioada menționată de reclamant, se încadrează în prevederile art. 1 din Legea nr. 309/2002, reținând, în esență, că reclamantul a făcut dovada efectuării stagiului militar într-un detașament de muncă.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, pârâta, susținând că, din actele dosarului nu rezultă că detașamentele de muncă în care a lucrat reclamantul, au făcut parte din Direcția Generală a Serviciului Muncii, ori de prevederile Legii nr. 309/2002 beneficiază numai persoanele care au efectuat stagiul militar în aceste detașamente de muncă, în perioada 14 ianuarie 1950 - 28 februarie 1961. Recursul este fondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare: Din livretul militar al reclamantului U.G., rezultă că acesta a efectuat stagiul militar în perioada 22 mai 1957 - 31 decembrie 1958, la U.M. 04195, iar în perioada 14 septembrie 1959 - 15 noiembrie 1959, a satisfăcut stagiul militar în detașamente de muncă din cadrul Direcției Generale a Serviciului Muncii.

Potrivit dispozițiilor art. 1 din Legea nr. 309/2002 beneficiază de drepturile acordate prin această lege, numai persoanele, cetățeni români, care au efectuat stagiul militar în detașamente de muncă din cadrul Direcției Generale a Serviciului Muncii. Prin această reglementare, legiuitorul a instituit două condiții care trebuie îndeplinite cumulativ de către persoana care pretinde acordarea drepturilor prevăzute de lege: să fi satisfăcut stagiul militar în detașamente de muncă, în perioada 1950 - 1961, iar detașamentul de muncă să fi făcut parte din cadrul Direcției Generale a Serviciului Muncii. Or, în cauză, recurentul-reclamant a satisfăcut stagiul militar în unități militare din sistemul fostului Minister al Forțelor Armate, motiv pentru care se constată că recursul este nefundat și în temeiul art. 312 alin. (1) teza I C. proc.

civ., urmează să fie admis.

D E C I D E Admite recursul declarat de Casa Județeană de Pensii Dolj împotriva sentinței civile nr. 252 din 22 aprilie 2004, a Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ. Casează sentința atacată și în fond, respinge acțiunea formulată de reclamantul U.G. Pronunțată în ședință publică, astăzi 1 martie 2005.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2005-03-01
0,98
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1330/2005
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamantul P.M. a solicitat în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Dolj, anularea hotărârii nr. 9049 din 15 ianuarie 2004, emisă de pârâtă
ÎCCJ 2005-03-01
0,98
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1331/2005
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamantul P.M. a solicitat în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Dolj, anularea hotărârii nr. 804 din 8 noiembrie 2002, emisă de pârâtă ș
ÎCCJ 2005-03-01
0,98
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1327/2005
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamantul C.G. a solicitat în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Dolj, anularea hotărârii nr. 378 din 6 noiembrie 2002, emisă de pârâtă ș
ÎCCJ 2005-03-01
0,98
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1332/2005
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamantul A.C. a solicitat în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Dolj, anularea hotărârii nr. 9444 din 26 februarie 2004, emisă de pârâtă
ÎCCJ 2005-03-01
0,98
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1334/2005
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamantul S.C. a solicitat în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Dolj, anularea hotărârii nr. 1293 din 13 noiembrie 2002, emisă de pârâtă
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă