ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2022/2004

Asupra recursului în anulare de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Judecătoria Blaj, prin sentința penală nr. 401 din 11 decembrie 2002, a condamnat pe inculpata: A.L. la un an închisoare, pentru comiterea infracțiunii de abandon de familie, prevăzută de art. 305 lit. c) C. pen. S-a reținut că, începând cu luna martie 2002, inculpata A.L., cu rea credință, nu a plătit pensia de întreținere stabilită pe cale judecătorească în favoarea minorului M.C. Tribunalul Alba a admis apelul declarat de inculpată, a desființat în parte sentința penală și, rejudecând în fond, în baza art. 305 alin. (4) C. pen., a suspendat condiționat executarea pedepsei de un an închisoare, pe un termen de încercare de 3 ani.

Totodată, în baza art. 1 și art. 8 din Legea nr. 543/2002, modificată prin O.U.G. nr. 18/2003, a constatat grațiată pedeapsa aplicată inculpatei. Curtea de Apel Alba Iulia a respins ca nefondat, recursul declarat de inculpată. Împotriva hotărârilor pronunțate Procurorul General a declarat recurs în anulare, în temeiul art. 409 și art. 410 alin. (1), partea I pct. 7 1 teza I C. proc. pen., criticându-le pentru nelegalitate sub aspectul greșitei aplicări a dispozițiilor Legii nr. 453/2002, privind grațierea unor pedepse. Recursul în anulare este întemeiat. Infracțiunea de abandon de familie, în varianta prevăzută de art. 305 lit. c) C. pen., este o infracțiune continuă, deoarece activitatea infracțională nu se sfârșește la expirarea termenului pentru plata pensiei, în condițiile în care îndeplinirea obligației nu a avut loc, ci continuă până în momentul efectuării plății sau până când intervine o condamnare.

În raport de această dată, a epuizării infracțiunii continue se produc și consecințele juridice referitoare la actul de grațiere. În cauză indiferent dacă infracțiunea se consideră epuizată la momentul stingerii obligației prin plată sau la momentul pronunțării unei hotărâri de condamnare, momentul epuizării infracțiunii considerat ca fiind momentul săvârșirii acesteia, este ulterior datei de 4 octombrie 2002. Este evident așadar că activitatea infracțională a inculpatului a continuat și după intrarea în vigoare a legii de grațiere, astfel că inculpatei nu-i erau aplicabile dispozițiile actului de clemență. Acordându-i inculpatei beneficiul grațierii pedepsei aplicate instanțele de control judiciar au pronunțat hotărâri nelegale sub acest aspect, ce urmează a fi casate și a se dispune înlăturarea acestor dispoziții.

Pe de altă parte este de observat că instanța de fond trebuia să observe că în cauză erau aplicabile, prevederile art. 305 alin. (4) C. pen., respectiv suspendarea condiționată a executării pedepsei deoarece, cum corect au reținut celelalte instanțe, inculpata și-a îndeplinit obligația de întreținere datorată minorului în timpul procesului penal. Pentru considerentele arătate, Curtea va admite recursul în anulare, va casa deciziile pronunțate și va dispune înlăturarea grațierii pedepsei de un an închisoare, aplicată inculpatei. Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (3) C. proc. pen.;

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul în anulare declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, împotriva deciziilor nr. 180 din 24 aprilie 2003 a Tribunalului Alba și nr. 405 din 26 iunie 2003 a Curții de Apel Alba Iulia, privind pe inculpata A.L. Casează hotărârile atacate numai cu privire la greșita constatare a grațierii pedepsei de un an închisoare, potrivit art. 1 și art. 8 din Legea nr. 543/2002 și la durata termenului de încercare, dispoziții pe care le înlătură. Onorariul apărătorului din oficiu, în sumă de 400.000 lei va fi plătit din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 15 aprilie 2004.