ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 15.03.2002

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4052/2005

HOTĂRÂRE
15.03.2002
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4052/2005 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2002)

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin cererea formulată la 21 mai 2003, R.V.M., R.V.T. și R.V.C.M. au

solicitat revizuirea deciziei civile nr. 996/AC din 12 decembrie 2002 a

Tribunalului Neamț, pe considerentul că este potrivnică unei alte hotărâri,

dată în una și aceeași pricină, respectiv sentinței civile nr. 601 din 18

ianuarie 1994 a Judecătoriei Piatra Neamț.

În motivarea cererii, întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 7 C.

proc. civ., revizuientul susține că prin sentința civilă nr. 601 din 18

ianuarie 1994 a Judecătoriei Piatra Neamț, rămasă irevocabilă prin nerecurare,

i s-a recunoscut dreptul de proprietate            pentru suprafața de 3,26 ha.

teren, situat în extravilanul comunei Grumăzești, județul Neamț.

Or, prin decizia atacată, ignorându-se această hotărâre intrată în

puterea lucrului judecat s-a dispus anularea titlului de proprietate nr.

35/2223/1995, emis de Comisia județeană Neamț de aplicare a Legii nr. 18/1991,

în favoarea revizuienților.

Investită cu soluționarea cauzei, Curtea de Apel Bacău, secția civilă,

prin decizia nr. 1426 din 27 octombrie 2003, a respins cererea de revizuire, ca

tardiv formulată.

Împotriva acestei hotărâri au formulat recurs, în termenul prevăzut de

art. 301 C. proc. civ., revizuienții R.V.M., R.V.T. și R.V.C.M.

Se susține în esență că în mod eronat, cu încălcarea dispozițiilor art.

328 alin. (1) C. proc. civ., s-a consemnat în dispozitivul deciziei atacate

mențiunea „irevocabilă” deși hotărârea este supusă căii de atac a recursului

iar pe de altă parte, s-a reținut greșit că revizuirea este tardivă, termenul

de o lună urmând a fi calculat de la pronunțarea ultimei hotărâri dată în

cauză, respectiv decizia nr. 577 din 23 aprilie 2003 a Curții de Apel Bacău.

Recursul este nefondat, pentru considerentele ce succed.

Potrivit dispozițiilor art. 328 alin. (1) C. proc. civ., hotărârea dată

asupra revizuirii este supusă căilor de atac prevăzute de lege pentru hotărârea

revizuită.

Conform alin. (2) al aceluiași text, dacă revizuirea s-a cerut pentru

hotărâri potrivnice, calea de atac este recursul.

Or, hotărârea atacată a fost dată cu drept de recurs, în termen de 15

zile de la comunicare, mențiune înserată în dispozitivul acesteia

(dos.1288/2003 al Curții de Apel Bacău, secția civilă).

În mod corect a reținut, de asemenea, instanța că cererea de revizuire

a fost tardiv formulată.

Astfel, în ipotezele prevăzute de art. 322 pct. 7 C. proc. civ.

termenul de o lună, pentru exercitarea căii extraordinare de atac a revizuirii,

curge diferit, fie de la comunicarea hotărârii definitive, fie de la

pronunțarea ultimei hotărâri, atunci când hotărârile pretins potrivnice au fost

date de instanțe de recurs, după evocarea fondului.

În speță, hotărârea atacată, pronunțată în soluționarea apelului

declarat împotriva sentinței civile nr. 660 din 15 martie 2002 a Judecătoriei

Târgu Neamț, a fost comunicată revizuienților la 30 ianuarie 2003, iar cererea

de revizuire a fost formulată la 21 mai 2003, cu depășirea termenului prevăzut

de art. 324 alin. (1) pct. 1 teza 1 C. proc. civ.

Pe cale de consecință, recursul formulat de revizuienți urmează a fi

respins, ca nefondat.

Respinge ca nefondat recursul declarat de

revizuienții R.V.M., R.V.T. și R.V.C.M. împotriva deciziei nr. 1426 din 27

octombrie 2003 a Curții de Apel Bacău, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 mai 2005.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2003-05-09
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1866/2003
R. și P.V.V., cauza fiind înregistrată pe rolul secției civile a Curții de Apel Bacău cu numărul de dosar 183/2000. Prin decizia civilă nr. 497 pronunțată la 20 martie 2000, instanța astfel sesizată a admis recursul și a casat decizia ataca
ÎCCJ 2005-04-05
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2231/2005
s-a admis recursul declarat de S.N.P. P., sucursala P. Neamț, s-a modificat decizia instanței de apel, nr. 1036/2002 a Tribunalului Neamț și s-a modificat titlul de proprietate nr. 3/158/1996, prin excluderea din acesta, a suprafeței de 552
ÎCCJ 2005-09-16
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6852/2005
Asupra conflictului negativ de competență de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele Prin sentința civilă nr. 2370 din 15 iunie 2004 Judecătoria Piatra Neamț a admis acțiunea în revendicare formulată de reclamanta O.
ÎCCJ 2002-10-17
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6292/2004
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea de revizuire adresată Tribunalului Neamț, revizuientul D.M., în contradictoriu cu C.N. a solicitat anularea sentinței civile nr. 4404 din 20
ÎCCJ 2005-10-12
0,93
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7927/2005
nței provizorii de proprietate nr. 189 din 4 septembrie 1991 și procesului-verbal de punere în posesie nr. 881/1992 privind pe S.E., reconstituirea dreptului de proprietate pentru o suprafață totală de teren de 5,54 ha și emiterea unui titl
Sursă