ÎCCJ, Decizia nr. 301/2004

Asupra recursului în anulare de față, În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 100 din 7 iunie 2002, Tribunalul Militar Teritorial București a condamnat, între alții, pe inculpatul locotenent de poliție V.N., la 3 ani închisoare și interzicerea timp de 2 ani, a drepturilor prevăzute în art. 64 lit. a) - c) C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen., cu referire la art. 7 din Legea nr. 78/2000. S-a reținut că, efectuând cercetări cu privire la B.E., împotriva căreia se primiseră mai multe plângeri pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, inculpatul locotenent V.N., împreună cu coinculpații lt. B.I. și slt.

L.F. (condamnați prin aceeași sentință), din cadrul Secției 11 Poliție București, au pretins acestei învinuite, să le dea suma de 600 dolari SUA, pentru a nu fi reținută și a o cerceta în stare de libertate, sau suma de 2.000 dolari SUA, în schimbul distrugerii dosarului respectiv. La data de 1 iulie 2001, după ce a denunțat fapta, procurorului militar, B.E. s-a prezentat la biroul inculpatului lt. B.I., înmânându-i suma de 600 dolari SUA. Fapta a fost comisă în următoarele împrejurări: La data de 28 iunie 2001, P.E. și P.G. au sesizat Secția 11 Poliție din București, că fiica lor, B.E., studentă, ar fi fost sechestrată în ziua de 27 iunie 2001. Repartizându-li-se sesizarea, inculpații lt. B.I.

și lt. V.N. au depistat apartamentul unde B.E. era ținută sechestrată, aducând-o pe aceasta, împreună cu soții M.I. și M.T., care locuiau în acel apartament, la sediul Secției 11 Poliție. Cu acest prilej, M.T. a depus plângere împotriva numitei B.E., imputându-i faptul că l-a înșelat cu suma de 2.750 dolari SUA. În aceeași zi, a fost depusă plângere, tot la Secția 11 Poliție, de către R.A., care a susținut că B.E. l-a înșelat și pe el. Tot în acea zi, Secția 18 Poliție a trimis Secției 11 Poliție, prin declinare de competență, un alt dosar privind săvârșirea altei infracțiuni de înșelăciune, de către B.E., împotriva căreia inculpatul lt. B.I. a și emis ordonanță de reținere. În ziua de 29 iunie 2001, B.E.

a fost prezentată procurorului și, pentru că nu s-a emis mandat de arestare preventivă, aceasta a fost readusă la sediul Secției 11 Poliție, unde inculpații lt. B.I. și lt. V.N. i-au comunicat că va fi reținută încă 24 de ore, în alte două cauze în care se începuse urmărirea penală, dacă nu aduce banii necesari despăgubirii păgubașilor. Pentru a nu fi reținută din nou, B.E. a restituit cu ajutorul părinților săi, care i-au adus banii, suma de 2.750 dolari SUA, datorată soților M. Fiind chemat la sediul secției, ofițerul desemnat să efectueze cercetarea cu privire la B.E. (inculpatul slt. L.F.), acesta și-a exprimat intenția de a o reține în continuare. Intervenind în prezența ofițerului care efectua cercetarea penală, inculpații lt.

B.I. și lt. V.N., i-au pretins numitei B.E., suma de 600 dolari SUA, pentru a nu mai fi reținută și a fi cercetată în stare de libertate. B.E. a fost de acord să dea suma pretinsă, în care scop a stabilit cu inculpatul slt. L.F., ce urma să efectueze cercetarea penală, să se prezinte, pentru a fi ascultată, în ziua de duminică 1 iulie 2001, la ora 17 00 . A doua zi, însă, B.E. s-a prezentat la Parchetul Militar Teritorial, unde a denunțat pe inculpați, astfel că s-a organizat prinderea acestora în flagrant. În acest scop, B.E. a prezentat 6 bancnote de câte 100 dolari SUA, care au fost tratate cu praf fluorescent și inscripționate cu cuvântul „mită”. Apoi, pe baza autorizației emise de procuror, în ziua de 1 iulie 2001, s-a aplicat, în interiorul obiectelor de îmbrăcăminte ale denunțătoarei, tehnică specifică de înregistrare audio.

Potrivit înțelegerii anterioare, denunțătoarea B.E. s-a prezentat la ora 17 00 , din ziua de 1 iulie 2001, la inculpatul slt. L.F., însă acesta a îndrumat-o să se prezinte, mai întâi, la coinculpatul lt. B.I. Mergând în biroul în care se afla inculpatul lt. B.I., denunțătoarea B.E. i-a înmânat cele 6 bancnote de câte 100 dolari SUA, tratate cu praf fluorescent. După primirea banilor, acest inculpat a părăsit în mare grabă, sediul Secției 11 Poliție, astfel că nu a putut fi prins cu bancnotele tratate chimic asupra sa. Inculpatul lt. B.I. a revenit la Secția 11 Poliție, abia după aproximativ o oră și jumătate, când, fiind examinat cu lampa UV, s-au descoperit urme de praf fluorescent pe hainele sale.

Împotriva sentinței au declarat apel, procurorul și inculpații. Prin decizia nr. 4 din 22 ianuarie 2003, Curtea Militară de Apel a respins apelul declarat de procuror și, admițând apelurile inculpaților, a desființat sentința, numai cu privire la individualizarea pedepselor. Ca urmare, reținându-se circumstanțe atenuante, în sensul prevederilor art. 74 lit. a) C. pen., s-a dispus reducerea pedepselor privative de libertate aplicate inculpaților, la câte 2 ani închisoare, iar în baza art. 81 C. pen., s-a suspendat condiționat, executarea pedepsei, pentru inculpatul lt. V.N. Prin decizia nr. 6094 din 22 decembrie 2003, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a respins, ca nefondate, recursurile declarate de procuror și de cei trei inculpați.

Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, invocând dispozițiile art. 410 alin. (1) partea I pct. 8 C. proc. pen., a declarat recurs în anulare împotriva hotărârilor pronunțate în cauză, cu privire la inculpatul lt. V.N. S-a susținut că soluția de condamnare a acestui inculpat, este consecința unei erori grave de fapt, comisă de instanțe, datorită aprecierii greșite și incomplete a materialului probator administrat. S-a relevat, în acest sens, că în dosarul cauzei nu sunt probe certe din care să rezulte că între inculpații V.N. și B.I. a existat o înțelegere, pentru a obține bani de la B.E., în schimbul neluării măsurii reținerii față de aceasta.

S-a mai învederat că nici expertizele tehnice criminalistice, ce au avut ca obiect examinarea casetelor audio și video, nu au confirmat participarea inculpatului V.N., la săvârșirea infracțiunii de luare de mită, din conținutul acestora rezultând doar convorbiri și imagini privind pe denunțătoare și pe ceilalți doi inculpați. Conchizându-se, s-a subliniat că inculpatul V.N. beneficiază de prezumția de nevinovăție, care nu a fost înlăturată prin probele administrate, astfel că se impune achitarea sa, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen. Recursul în anulare este fondat. Din examinarea actelor dosarului, rezultă că B.E. a susținut în fața procurorului, că la data de 29 iunie 2001, după ce a revenit de la Parchetul de pe lângă Judecătoria sectorului 5, unde s-a considerat că nu sunt probe suficiente, pentru a se lua față de ea, măsura arestării preventive, inculpații lt.

B.I. și lt. V.N. i-au adus la cunoștință, că urmează să fie cercetată și în alte două dosare, tot pentru înșelăciune, astfel că a fost de acord cu propunerea acestora, de a cere părinților să vină cu suma de 2.750 dolari SUA, în scopul de a o restitui soților M. Tot B.E. a mai susținut că, în drum spre arestul Direcției Generale a Poliției municipiului București, inculpatul B.I. i-a cerut să-i dea o sumă de bani, pentru a-i ușura situația, iar ulterior, după ce părinții săi au adus și predat suma pretinsă de soții M., inculpatul V.N. i-a pretins, în prezența celorlalți doi inculpați, suma de 600 dolari SUA, pentru a o lăsa în stare de libertate, această sumă fiind predată de ea, inculpatului B.I., în cadrul flagrantului ce s-a organizat în urma denunțului ce l-a făcut la procuror.

Este adevărat că denunțătoarea B.E. a declarat și în fața primei instanțe, că inculpatul lt. V.N. i-a cerut 2.000 dolari SUA, pentru a face ca dosarul să dispară sau să dea doar 600 dolari SUA, pentru a fi lăsată în libertate. Dar, din verificarea în ansamblu a întregului material probator administrat în cauză, se constată că nu există nici o probă sau indiciu care să se coroboreze cu relatările făcute de denunțătoarea B.E., cu privire la inculpatul V.N. În această privință, este de observat că nici unul dintre cei doi coinculpați nu face referire la vreo propunere sau intervenție de genul celor pe care denunțătoarea le atribuie inculpatului V.N. Tot astfel, nici inculpatul lt. V.N.

nu a recunoscut săvârșirea faptei imputate, prin declarațiile ce le-a făcut, în fața procurorului și în fața instanței, susținând constant că nu a pretins sau sugerat denunțătoarei B.E., să dea vreo sumă de bani, în schimbul distrugerii dosarului care o privea sau pentru a fi lăsată în libertate. De asemenea, din declarațiile date de P.E. și P.G., de M.I., precum și de toți ceilalți martori ascultați în cauză, nu rezultă nici o împrejurare de natură a confirma susținerea denunțătoarei B.E., că inculpatul V.N. ar fi fost cel care a fixat sumele pe care să le aducă în schimbul distrugerii dosarului sau pentru a fi lăsată în libertate. Mai mult, din declarațiile inculpaților și ale martorilor audiați în cauză, ca și din procesele-verbale încheiate la data de 1 iulie 2001, când B.E.

a înmânat suma de 600 dolari SUA, lt. B.I., inculpatul lt. V.N. nici nu s-a aflat în sediul Secției 11 Poliție, iar din procesele-verbale încheiate cu ocazia înregistrării pe suport magnetic, a convorbirilor avute de B.E., în sediul poliției și din raportul de expertiză criminalistică, efectuat în această privință, asupra casetelor audio și video, rezultă că inculpatul V.N. nu a fost implicat în nici un fel în primirea banilor aduși de B.E. Pe de altă parte, din actele dosarului rezultă că toate plângerile formulate împotriva denunțătoarei B.E. au fost repartizate, pentru soluționare, inculpatului lt. B.I. și locotenentului T.M., care au dispus începerea urmăririi penale, iar inculpatul slt.

L.F. a fost desemnat să finalizeze cercetările, inculpatului lt. V.N., care doar a făcut parte din echipa de ofițeri care au adus-o la poliție pe B.E., din apartamentul în care fusese sechestrată, nerevenindu-i nici o atribuție în legătură cu verificarea plângerilor respective. Or, în aceste condiții, nu se poate considera că relatarea denunțătoarei B.E., referitoare la inculpatul V.N., s-ar corobora cu împrejurări de natură a convinge că este expresia adevărului, încât, față de vădita insuficiență a materialului probator, cu privire la fapta ce i s-a imputat, s-a reținut greșit că el a pretins sumele de bani menționate de denunțătoare. Așa fiind, în raport cu prevederile art. 66 alin. (1) C. proc.

pen., referitoare la prezumția de nevinovăție, precum și cu reglementarea dată prin art. 62 din același cod, modului de apreciere a probelor, se constată că numai prin comiterea unei erori grave de fapt, s-a ajuns la concluzia, de către instanțe, că inculpatul V.N. ar fi săvârșit fapta ce i s-a imputat de denunțătoarea B.E. În consecință, hotărârile pronunțate în cauză fiind supuse cazului de casare prevăzut în art. 385 9 alin. (1) pct. 18 C. proc. pen., corespunzând temeiului înscris în art. 410 alin. (1) partea I pct. 8 din același cod, ce a fost invocat prin recursul în anulare, urmează ca această cale extraordinară de atac să fie admisă în conformitate cu art. 414 1 alin. (1), cu referire la art. 385 15 pct. 2 lit. b) C. proc.

pen., să se caseze hotărârile atacate, cu privire la inculpatul V.N. și să se dispună achitarea acestui inculpat, în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen., pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită ce i s-a imputat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul în anulare declarat de Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Casează sentința nr. 100 din 7 iunie 2002, a Tribunalului Militar Teritorial București, decizia nr. 4 din 22 ianuarie 2003, a Curții Militare de Apel și decizia nr. 6094 din 22 decembrie 2003, a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, numai cu privire la inculpatul V.N. În baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen., achită pe inculpatul V.N., pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită, prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen., cu referire la art. 7 din Legea nr. 78/2000. Pronunțată în ședință publică, azi 15 noiembrie 2004.