ÎCCJ, Decizia nr. 301/2004

Asupra recursului în anulare de

față,

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința nr. 100 din 7 iunie

2002, Tribunalul Militar Teritorial București a condamnat, între alții, pe

inculpatul locotenent de poliție V.N., la 3 ani închisoare și interzicerea timp

de 2 ani, a drepturilor prevăzute în art. 64 lit. a) - c) C. pen., pentru

săvârșirea infracțiunii de luare de mită prevăzută de art. 254 alin. (1) C.

pen., cu referire la art. 7 din Legea nr. 78/2000.

S-a reținut că, efectuând cercetări

cu privire la B.E., împotriva căreia se primiseră mai multe plângeri pentru

săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, inculpatul locotenent V.N., împreună cu

coinculpații lt. B.I. și slt. L.F. (condamnați prin aceeași sentință), din

cadrul Secției 11 Poliție București, au pretins acestei învinuite, să le dea

suma de 600 dolari SUA, pentru a nu fi reținută și a o cerceta în stare de

libertate, sau suma de 2.000 dolari SUA, în schimbul distrugerii dosarului

respectiv.

La data de 1 iulie 2001, după ce a

denunțat fapta, procurorului militar, B.E. s-a prezentat la biroul inculpatului

lt. B.I., înmânându-i suma de 600 dolari SUA.

Fapta a fost comisă în următoarele

împrejurări:

La data de 28 iunie 2001, P.E. și P.G.

au sesizat Secția 11 Poliție din București, că fiica lor, B.E., studentă, ar fi

fost sechestrată în ziua de 27 iunie 2001.

Repartizându-li-se sesizarea,

inculpații lt. B.I. și lt. V.N. au depistat apartamentul unde B.E. era ținută

sechestrată, aducând-o pe aceasta, împreună cu soții M.I. și M.T., care locuiau

în acel apartament, la sediul Secției 11 Poliție. Cu acest prilej, M.T. a depus

plângere împotriva numitei B.E., imputându-i faptul că l-a înșelat cu suma de

2.750 dolari SUA.

În aceeași zi, a fost depusă

plângere, tot la Secția 11 Poliție, de către R.A., care a susținut că B.E. l-a

înșelat și pe el.

Tot în acea zi, Secția 18 Poliție a

trimis Secției 11 Poliție, prin declinare de competență, un alt dosar privind

săvârșirea altei infracțiuni de înșelăciune, de către B.E., împotriva căreia

inculpatul lt. B.I. a și emis ordonanță de reținere.

În ziua de 29 iunie 2001, B.E. a

fost prezentată procurorului și, pentru că nu s-a emis mandat de arestare

preventivă, aceasta a fost readusă la sediul Secției 11 Poliție, unde

inculpații lt. B.I. și lt. V.N. i-au comunicat că va fi reținută încă 24 de

ore, în alte două cauze în care se începuse urmărirea penală, dacă nu aduce

banii necesari despăgubirii păgubașilor.

Pentru a nu fi reținută din nou, B.E.

a restituit cu ajutorul părinților săi, care i-au adus banii, suma de 2.750

dolari SUA, datorată soților M. Fiind chemat la sediul secției, ofițerul desemnat

să efectueze cercetarea cu privire la B.E. (inculpatul slt. L.F.), acesta și-a

exprimat intenția de a o reține în continuare.

Intervenind în prezența ofițerului

care efectua cercetarea penală, inculpații lt. B.I. și lt. V.N., i-au pretins

numitei B.E., suma de 600 dolari SUA, pentru a nu mai fi reținută și a fi

cercetată în stare de libertate. B.E. a fost de acord să dea suma pretinsă, în

care scop a stabilit cu inculpatul slt. L.F., ce urma să efectueze cercetarea

penală, să se prezinte, pentru a fi ascultată, în ziua de duminică 1 iulie

2001, la ora 17

00

.

A doua zi, însă, B.E. s-a prezentat la Parchetul Militar Teritorial, unde a denunțat pe inculpați, astfel că s-a organizat prinderea

acestora în flagrant. În acest scop, B.E. a prezentat 6 bancnote de câte 100

dolari SUA, care au fost tratate cu praf fluorescent și inscripționate cu

cuvântul „mită”. Apoi, pe baza autorizației emise de procuror, în ziua de 1

iulie 2001, s-a aplicat, în interiorul obiectelor de îmbrăcăminte ale

denunțătoarei, tehnică specifică de înregistrare audio.

Potrivit înțelegerii anterioare,

denunțătoarea B.E. s-a prezentat la ora 17

00

, din ziua de 1 iulie

2001, la inculpatul slt. L.F., însă acesta a îndrumat-o să se prezinte, mai

întâi, la coinculpatul lt. B.I.

Mergând în biroul în care se afla

inculpatul lt. B.I., denunțătoarea B.E. i-a înmânat cele 6 bancnote de câte 100

dolari SUA, tratate cu praf fluorescent. După primirea banilor, acest inculpat

a părăsit în mare grabă, sediul Secției 11 Poliție, astfel că nu a putut fi

prins cu bancnotele tratate chimic asupra sa.

Inculpatul lt. B.I. a revenit la Secția 11 Poliție, abia după aproximativ o oră și jumătate, când, fiind examinat cu lampa UV,

s-au descoperit urme de praf fluorescent pe hainele sale.

Împotriva sentinței au declarat apel,

procurorul și inculpații.

Prin decizia nr. 4 din 22 ianuarie

2003, Curtea Militară de Apel a respins apelul declarat de procuror și,

admițând apelurile inculpaților, a desființat sentința, numai cu privire la

individualizarea pedepselor. Ca urmare, reținându-se circumstanțe atenuante, în

sensul prevederilor art. 74 lit. a) C. pen., s-a dispus reducerea pedepselor

privative de libertate aplicate inculpaților, la câte 2 ani închisoare, iar în

baza art. 81 C. pen., s-a suspendat condiționat, executarea pedepsei, pentru

inculpatul lt. V.N.

Prin decizia nr. 6094 din 22

decembrie 2003, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a respins,

ca nefondate, recursurile declarate de procuror și de cei trei inculpați.

Procurorul general al Parchetului de

pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, invocând dispozițiile art. 410 alin.

(1) partea I pct. 8 C. proc. pen., a declarat recurs în anulare împotriva

hotărârilor pronunțate în cauză, cu privire la inculpatul lt. V.N.

S-a susținut că soluția de condamnare

a acestui inculpat, este consecința unei erori grave de fapt, comisă de

instanțe, datorită aprecierii greșite și incomplete a materialului probator

administrat.

S-a relevat, în acest sens, că în

dosarul cauzei nu sunt probe certe din care să rezulte că între inculpații V.N.

și B.I. a existat o înțelegere, pentru a obține bani de la B.E., în schimbul neluării măsurii reținerii față de aceasta.

S-a mai învederat că nici

expertizele tehnice criminalistice, ce au avut ca obiect examinarea casetelor

audio și video, nu au confirmat participarea inculpatului V.N., la săvârșirea

infracțiunii de luare de mită, din conținutul acestora rezultând doar

convorbiri și imagini privind pe denunțătoare și pe ceilalți doi inculpați.

Conchizându-se, s-a subliniat că

inculpatul V.N. beneficiază de prezumția de nevinovăție, care nu a fost

înlăturată prin probele administrate, astfel că se impune achitarea sa, în

temeiul art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen.

Recursul în anulare este fondat.

Din examinarea actelor dosarului,

rezultă că B.E. a susținut în fața procurorului, că la data de 29 iunie 2001,

după ce a revenit de la Parchetul de pe lângă Judecătoria sectorului 5, unde s-a

considerat că nu sunt probe suficiente, pentru a se lua față de ea, măsura

arestării preventive, inculpații lt. B.I. și lt. V.N. i-au adus la cunoștință,

că urmează să fie cercetată și în alte două dosare, tot pentru înșelăciune,

astfel că a fost de acord cu propunerea acestora, de a cere părinților să vină

cu suma de 2.750 dolari SUA, în scopul de a o restitui soților M. Tot B.E. a

mai susținut că, în drum spre arestul Direcției Generale a Poliției

municipiului București, inculpatul B.I. i-a cerut să-i dea o sumă de bani,

pentru a-i ușura situația, iar ulterior, după ce părinții săi au adus și predat

suma pretinsă de soții M., inculpatul V.N. i-a pretins, în prezența celorlalți

doi inculpați, suma de 600 dolari SUA, pentru a o lăsa în stare de libertate,

această sumă fiind predată de ea, inculpatului B.I., în cadrul flagrantului ce

s-a organizat în urma denunțului ce l-a făcut la procuror.

Este adevărat că denunțătoarea B.E.

a declarat și în fața primei instanțe, că inculpatul lt. V.N. i-a cerut 2.000

dolari SUA, pentru a face ca dosarul să dispară sau să dea doar 600 dolari SUA,

pentru a fi lăsată în libertate.

Dar, din verificarea în ansamblu a

întregului material probator administrat în cauză, se constată că nu există

nici o probă sau indiciu care să se coroboreze cu relatările făcute de

denunțătoarea B.E., cu privire la inculpatul V.N.

În această privință, este de

observat că nici unul dintre cei doi coinculpați nu face referire la vreo

propunere sau intervenție de genul celor pe care denunțătoarea le atribuie

inculpatului V.N.

Tot astfel, nici inculpatul lt. V.N.

nu a recunoscut săvârșirea faptei imputate, prin declarațiile ce le-a făcut, în

fața procurorului și în fața instanței, susținând constant că nu a pretins sau

sugerat denunțătoarei B.E., să dea vreo sumă de bani, în schimbul distrugerii

dosarului care o privea sau pentru a fi lăsată în libertate.

De asemenea, din declarațiile date

de P.E. și P.G., de M.I., precum și de toți ceilalți martori ascultați în cauză,

nu rezultă nici o împrejurare de natură a confirma susținerea denunțătoarei B.E.,

că inculpatul V.N. ar fi fost cel care a fixat sumele pe care să le aducă în

schimbul distrugerii dosarului sau pentru a fi lăsată în libertate.

Mai mult, din declarațiile

inculpaților și ale martorilor audiați în cauză, ca și din procesele-verbale

încheiate la data de 1 iulie 2001, când B.E. a înmânat suma de 600 dolari SUA,

lt. B.I., inculpatul lt. V.N. nici nu s-a aflat în sediul Secției 11 Poliție,

iar din procesele-verbale încheiate cu ocazia înregistrării pe suport magnetic,

a convorbirilor avute de B.E., în sediul poliției și din raportul de expertiză

criminalistică, efectuat în această privință, asupra casetelor audio și video,

rezultă că inculpatul V.N. nu a fost implicat în nici un fel în primirea

banilor aduși de B.E.

Pe de altă parte, din actele

dosarului rezultă că toate plângerile formulate împotriva denunțătoarei B.E. au

fost repartizate, pentru soluționare, inculpatului lt. B.I. și locotenentului T.M.,

care au dispus începerea urmăririi penale, iar inculpatul slt. L.F. a fost

desemnat să finalizeze cercetările, inculpatului lt. V.N., care doar a făcut

parte din echipa de ofițeri care au adus-o la poliție pe B.E., din apartamentul

în care fusese sechestrată, nerevenindu-i nici o atribuție în legătură cu

verificarea plângerilor respective.

Or, în aceste condiții, nu se poate

considera că relatarea denunțătoarei B.E., referitoare la inculpatul V.N., s-ar

corobora cu împrejurări de natură a convinge că este expresia adevărului,

încât, față de vădita insuficiență a materialului probator, cu privire la fapta

ce i s-a imputat, s-a reținut greșit că el a pretins sumele de bani menționate

de denunțătoare.

Așa fiind, în raport cu prevederile art.

66 alin. (1) C. proc. pen., referitoare la prezumția de nevinovăție, precum și

cu reglementarea dată prin art. 62 din același cod, modului de apreciere a

probelor, se constată că numai prin comiterea unei erori grave de fapt, s-a

ajuns la concluzia, de către instanțe, că inculpatul V.N. ar fi săvârșit fapta

ce i s-a imputat de denunțătoarea B.E.

În consecință, hotărârile pronunțate

în cauză fiind supuse cazului de casare prevăzut în art. 385

9

alin.

(1) pct. 18 C. proc. pen., corespunzând temeiului înscris în art. 410 alin. (1)

partea I pct. 8 din același cod, ce a fost invocat prin recursul în anulare, urmează

ca această cale extraordinară de atac să fie admisă în conformitate cu art. 414

1

alin. (1), cu referire la art. 385

15

pct. 2 lit. b) C. proc. pen.,

să se caseze hotărârile atacate, cu privire la inculpatul V.N. și să se dispună

achitarea acestui inculpat, în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10

lit. c) C. proc. pen., pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită ce i s-a

imputat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul în anulare declarat

de Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție.

Casează sentința nr. 100 din 7 iunie

2002, a Tribunalului Militar Teritorial București, decizia nr. 4 din 22

ianuarie 2003, a Curții Militare de Apel și decizia nr. 6094 din 22 decembrie

2003, a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, numai cu privire

la inculpatul V.N.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a),

raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen., achită pe inculpatul V.N., pentru

săvârșirea infracțiunii de luare de mită, prevăzută de art. 254 alin. (1) C.

pen., cu referire la art. 7 din Legea nr. 78/2000.

Pronunțată în ședință publică, azi

15 noiembrie 2004.