- Dosarul nr.
- 82/2003
- Instanța
- Înalta Curte de Casație și Justiție (România) · Secția de contencios administrativ și fiscal
- Data
- 16 noiembrie 2004
Decizia nr. 8233/2004 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal · Dosar nr. 82/2003 — recurs
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 78 din 23 septembrie 2003, pronunțată de Colegiul jurisdicțional Bistrița Năsăud, în dosarul nr. 82/2003, prin care s-a dispus respingerea contestației formulate de contestatoarea-recurentă, la decizia de imputare nr. 166 din 31 mai 2002, emisă de Spitalul Orășenesc Năsăud, pentru suma de 5.439.522 lei, reprezentând drepturi salariale încasate necuvenit. Împotriva sentinței a declarat recurs, H.F., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. Dosarul cauzei și cererea de recurs au fost trimise secției jurisdicționale a Curții de Conturi, care le-a trimis, spre soluționare, Înaltei Curți de Casație și Justiție.
În ședința publică de la data de 16 noiembrie 2004, s-a invocat excepția necompetenței materiale a instanței, în raport cu prevederile art. 299 alin. (3) C. proc. civ., introduse prin Legea nr. 195/2004. Excepția este întemeiată, pentru următoarele motive: La data intrării în vigoare a O.U.G. nr. 117/2003, privind preluarea activității jurisdicționale a Curții de Conturi, de către instanțele judecătorești, recursul împotriva hotărârilor judecătorești se soluționează, potrivit O.U.G. nr. 58/2003, exclusiv de către Curtea Supremă de Justiție. În concordanță cu dispozițiile art. 299 C. proc. civ., introduse prin O.U.G. nr. 58/2003, care reglementau competența instanței supreme, în judecarea recursurilor, s-a prevăzut prin art. 2 din O.U.G.
nr. 117/2003, ca dosarele aflate pe rolul secției jurisdicționale a Curții de Conturi, să fie preluate de secția de contencios administrativ a Curții Supreme de Justiție. Ulterior, dispozițiile art. 299 alin. (3) C. proc. civ., au fost din nou modificate prin Legea nr. 195/2004, de aprobare a O.U.G. nr. 58/2003, în sensul că în situațiile în care hotărârile sunt supuse numai recursului, judecarea acestei căi de atac este de competența instanței imediat superioare celei care a pronunțat hotărârea. Întrucât în cauză, recursul privește sentința Colegiului jurisdicțional Bistrița Năsăud, a cărui activitate jurisdicțională a fost preluată de Tribunalul Bistrița Năsăud, competența soluționării acestei căi de atac revine Curții de Apel Cluj, ca instanță imediat ierarhic superioară, căreia urmează a i se trimite dosarul.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE Trimite recursul declarat de H.F. împotriva sentinței civile nr. 78 din 23 septembrie 2003, a Colegiului jurisdicțional Bistrița Năsăud, la Curtea de Apel Cluj, spre competentă soluționare. Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 noiembrie 2004.