ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 169/2003
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 169/2003 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2003)
Asupra conflictului negativ de
competență de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar,
constată următoarele:
Prin contestația înregistrată la
Tribunalul Bistrița Năsăud, contestatoarea D.M. a solicitat ca în
contradictoriu cu pârâtul Spitalul Orășenesc Năsăud, să se dispună prin
hotărârea ce se va pronunța, anularea deciziei de imputare nr. 162 din 31 mai
2002 și să fie exonerată de plata sumei de 3.908.160 lei, reprezentând drepturi
salariale încasate necuvenit.
Tribunalul Bistrița Năsăud a pus în
discuție excepția necompetenței materiale și prin sentința nr. 405/F/2002, a
declinat competența pentru soluționarea contestației, în favoarea Colegiului
jurisdicțional.
Pentru a pronunța această soluție,
instanța a motivat, în sensul că suma imputată face parte dintr-un prejudiciu
mai mare, ce reprezintă drepturi salariale greșit stabilite și acordate de
conducerea spitalului, constatare reținută în Raportul de control nr. 1855 din
31 mai 2002 al Camerei de Conturi – Direcția de Control Financiar Ulterior
Bistrița Năsăud, iar aceste persoane fac parte din categoria celor enumerate în
art. 41 din Legea nr. 94/1992. În același sens, se motivează că spitalul
orășenesc este unitate publică finanțată de la buget, deci este persoană
juridică supusă controlului Curții de Conturi, în baza competențelor atribuite,
conform art. 18 lit. e) din același act normativ, ce privește organizarea și
funcționarea Curții de Conturi. Instanța învestită cu judecarea contestației, a
mai argumentat soluția declinării competenței, și prin aceea că pârâta fiind
ordonator de credite, răspunde pentru prejudiciul cauzat, chiar dacă pentru
repararea acestuia s-a procedat la o recuperare de la beneficiarii direcți ai
sumelor acordate și încasate necuvenit, aceasta demonstrând că prejudiciul a
fost produs de conducerea instituției și de beneficiarii sumelor, în calitatea
lor de salariați, fiind aplicabile prevederile art. 41 din Legea nr. 94/1992.
Colegiul jurisdicțional, prin
sentința nr. 60/2002, în urma analizei expertizei invocate de contestatoare, a
admis excepția și a declinat competența de soluționare, în favoarea
Tribunalului Bistrița Năsăud, și constatând existența unui conflict negativ de
competență intervenit între instanțele jurisdicționale ale Curții de Conturi și
instanțele de judecată, a trimis cauza în vederea soluționării acestui
conflict, la Curtea Supremă de Justiție.
Colegiul jurisdicțional și-a motivat soluția de
necompetență materială, în sensul că recuperarea prejudiciului s-a început a se
face prin emiterea deciziilor de imputare, cu procedura prevăzută de art. 106
și art. 108 teza a II-a C. muncii, și nu prin sesizarea Colegiului
jurisdicțional, iar pe de altă parte, nici calitatea persoanelor nu este cea
prevăzută de art. 40 și 41 din Legea nr. 94/1992, adică să fie administrator,
gestionar sau contabil sau să fi participat la producerea unui prejudiciu unic,
alte persoane, decât cele pentru care legea cere îndeplinirea unei anume
funcții.
Curtea constată că este legal
învestită cu soluționarea acestui conflict negativ de competență, în sensul că
cele două sentințe sunt irevocabile, dar și potrivit art. 50 din Legea nr.
94/1992.
Examinând acest conflict negativ de
competență ivit între Tribunalul Bistrița Năsăud și Colegiul jurisdicțional
Bistrița Năsăud, Curtea va stabilică acest din urmă organ cu activitate
jurisdicțională, are competența să judece contestația.
Este stabilit prin actul de control
că prejudiciul este adus unității de conducătorul acesteia și împreună cu alte
persoane, angajate, care au primit drepturi salariale necuvenite.
De asemenea, este stabilit că pârâta
este o instituție publică din categoria celor care intră în competența de
control a Curții de Conturi, conform art. 18 din Legea nr. 94/1992.
În conformitate cu prevederile art.
41 din Legea nr. 94/1992, Colegiul jurisdicțional judecă în primă instanță,
contestațiile introduse împotriva actelor de imputație, de către
administratorii, gestionarii, contabilii, precum și de către ceilalți salariați
care au participat împreună cu aceștia, la producerea prejudiciului persoanelor
juridice prevăzute la art. 18, în legătură cu formarea, administrarea și întrebuințarea
resurselor financiare ale statului și ale sectorului public, precum și cu
gestionarea patrimoniului public și privat al statului și al unităților
administrativ-teritoriale.
În consecință, art. 41 derogă de la
dreptul comun – dar nu cu referire la condițiile de drept substanțial al
răspunderii materiale, la procedura emiterii deciziilor de imputare ori de
asumare a angajamentelor de plată, ci exclusiv la contestarea titlurilor
executorii emise pentru recuperarea prejudiciului, în sensul că prima instanță
nu este tribunalul, ci competența revine Colegiului jurisdicțional.
Astfel fiind, la speță, paguba
produsă este rezultatul activității necorespunzătoare a conducerii unității,
însă ea este alcătuită exclusiv din totalitatea sumelor necuvenite încasate de
contestator împreună și cu alți salariați, care au obligația să o acopere,
chiar dacă nu se află în culpă, obligație de restituire prevăzută de art. 106
C. muncii.
În conformitate cu considerentele
expuse și în baza art. 22 C. proc. civ. și art. 50 din Legea nr. 94/1992,
republicată, Curtea Supremă va stabili competența de soluționare a
contestației, în favoarea Colegiului jurisdicțional al Camerei de Conturi
Bistrița Năsăud.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabilește competența de soluționare
a cauzei privind pe D.M. și Spitalul Orășenesc Năsăud, în favoarea Colegiului
jurisdicțional al Camerei de Conturi Bistrița Năsăud.
Pronunțată în ședință publică,
astăzi 21 ianuarie 2003.