ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 28.01.2003

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 304/2003

HOTĂRÂRE
28.01.2003
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 304/2003 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2003)

Asupra conflictului negativ de

competență de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin contestația înregistrată la

Tribunalul Bistrița Năsăud, contestatoarea M.V.a solicitat ca în contradictoriu

cu pârâtul Spitalul Orășenesc Năsăud, să se dispună prin hotărârea ce se va

pronunța, anularea deciziei de imputare nr. 86 din 31 mai 2002 și să fie

exonerată de plata sumei de 4.999.179 lei, reprezentând drepturi salariale

încasate necuvenit.

Tribunalul Bistrița Năsăud a pus în

discuție excepția necompetenței materiale și prin sentința nr. 417/F/2002 a

declinat competența pentru soluționarea contestației, în favoarea Colegiului

jurisdicțional.

Pentru a pronunța această soluție,

instanța a motivat, în sensul că suma imputată face parte dintr-un prejudiciu

mai mare, ce reprezintă drepturi salariale greșit stabilite și acordate de conducerea

spitalului, constatare reținută în raportul de control intermediar nr. 1855 din

31 mai 2002 al Camerei de Conturi – Direcția de Control Financiar Ulterior –

Bistrița Năsăud, iar aceste persoane fac parte din categoria celor enumerate în

art. 41 din Legea nr. 94/1992. Se motivează că spitalul orășenesc este unitate

publică finanțată de la buget, deci este persoană juridică supusă controlului

Curții de Conturi, în baza competențelor atribuite, conform art. 18 lit. e) din

același act normativ, ce privește organizarea și funcționarea Curții de

Conturi. Instanța învestită cu judecarea contestației a mai argumentat soluția

declinării competenței și prin aceea, că pârâta fiind ordonator de credite,

răspunde pentru prejudiciul cauzat, chiar dacă pentru repararea acestuia, s-a

procedat la o recuperare de la beneficiarii direcți ai sumelor acordate și

încasate necuvenit, aceasta demonstrând că prejudiciul a fost produs de

conducerea instituției și de beneficiarii sumelor, în calitatea lor de

salariați, fiind aplicabile prevederile art. 41 din Legea nr. 94/1992.

Colegiul jurisdicțional, prin

sentința nr. 77 din 22 octombrie 2002, în urma analizei expertizei invocate de

contestatoare, a admis excepția și a declinat competența de soluționare, în

favoarea Tribunalului Bistrița Năsăud, și constatând existența unui conflict

negativ de competență intervenit între instanțele jurisdicționale ale Curții de

Conturi și instanțele de judecată, a trimis cauza, în vederea soluționării

acestui conflict, la Curtea Supremă de Justiție.

Colegiul jurisdicțional și-a motivat

soluția de necompetență materială, în sensul că recuperarea prejudiciului s-a

început a se face prin emiterea deciziilor de imputare, cu procedura prevăzută

de art. 106 și art. 108 teza a II-a C. muncii, și nu prin sesizarea Colegiului

jurisdicțional, iar pe de altă parte nici calitatea persoanelor nu este cea

prevăzută de art. 40 și 41 din Legea nr. 94/1992, adică să fie administrator,

gestionar sau contabil, sau să fi participat la producerea unui prejudiciu unic

alte persoane, decât cele pentru care legea cere îndeplinirea unei anume

funcții.

Curtea constată că este legal

învestită cu soluționarea acestui conflict negativ de competență, în sensul că

cele două sentințe sunt irevocabile, dar și potrivit art. 50 din Legea nr.

94/1992.

Examinând acest conflict negativ de

competență ivit între Tribunalul Bistrița Năsăud și Colegiul jurisdicțional

Bistrița Năsăud, Curtea va stabilică acest din urmă organ cu activitate

jurisdicțională are competența să judece contestația.

Este stabilit prin actul de control

că prejudiciul este adus unității, de conducătorul acesteia și împreună cu alte

persoane, angajate, care au primit drepturi salariale necuvenite.

De asemenea, este stabilit că pârâta

este o instituție publică din categoria celor care intră în competența de

control a Curții de Conturi, conform art. 18 din Legea nr. 94/1992.

În conformitate cu prevederile art.

41 din Legea nr. 94/1992, colegiul jurisdicțional judecă în primă instanță,

contestațiile introduse împotriva actelor de imputație de către

administratorii, gestionarii, contabilii, precum și de către ceilalți salariați

care au participat împreună cu aceștia, la producerea prejudiciului persoanelor

juridice, prevăzute la art. 18, în legătură cu formarea, administrarea și

întrebuințarea resurselor financiare ale statului și ale sectorului public,

precum și cu gestionarea patrimoniului public și privat al statului și al

unităților administrativ-teritoriale.

În consecință, art. 41 derogă de la

dreptul comun, dar nu cu referire la condițiile de drept substanțial al

răspunderii materiale, la procedura emiterii deciziilor de imputare ori de

asumare a angajamentelor de plată, ci exclusiv la contestarea titlurilor

executorii emise pentru recuperarea prejudiciului, în sensul că prima instanță

nu este tribunalul, ci competența revine colegiului jurisdicțional.

Astfel fiind, la speță, paguba

produsă este rezultatul activității necorespunzătoare a conducării unității,

însă ea este alcătuită exclusiv din totalitatea sumelor necuvenite, încasate de

contestatoare împreună și cu alți salariați, care au obligația să o acopere,

chiar dacă nu se află în culpă, obligația de restituire prevăzută de art. 106

Stabilește competența de soluționare

a cauzei privind pe M.V. și Spitalul Orășenesc Năsăud, în favoarea Colegiului

jurisdicțional al Camerei de Conturi Bistrița Năsăud.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 28 ianuarie 2003.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2003-01-28
1,00
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 305/2003
Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin contestația înregistrată la Tribunalul Bistrița Năsăud, contestatoarea M.T. a solicitat ca în contradictoriu cu pârâtul Spita
ÎCCJ 2003-01-28
0,99
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 309/2003
Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin contestația înregistrată la Tribunalul Bistrița Năsăud, contestatoarea I.F. a solicitat ca în contradictoriu cu pârâtul Spita
ÎCCJ 2003-01-21
0,99
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 167/2003
Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin contestația înregistrată la Tribunalul Bistrița Năsăud, contestatoarea D.E. a solicitat ca în contradictoriu cu pârâtul Spita
ÎCCJ 2003-01-28
0,99
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 307/2003
Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin contestația înregistrată la Tribunalul Bistrița Năsăud, contestatoarea K.V. a solicitat ca în contradictoriu cu pârâtul Spita
ÎCCJ 2003-01-28
0,99
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 310/2003
Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin contestația înregistrată la Tribunalul Bistrița Năsăud, contestatorul I.F. a solicitat ca în contradictoriu cu pârâtul Spital
Sursă