ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 309/2003
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 309/2003 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2003)
Asupra conflictului negativ de
competență de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar,
constată următoarele:
Prin contestația înregistrată la
Tribunalul Bistrița Năsăud, contestatoarea I.F. a solicitat ca în
contradictoriu cu pârâtul Spitalul Orășenesc Năsăud, să se dispună prin
hotărârea ce se va pronunța, anularea deciziei de imputare nr. 131 din 31 mai
2002 și să fie exonerată de plata sumei de 4.762.857 lei, reprezentând drepturi
salariale încasate necuvenit.
Tribunalul Bistrița Năsăud a pus în
discuție excepția necompetenței materiale și prin sentința nr. 430/F/2002 a
declinat competența pentru soluționarea contestației, în favoarea Colegiului
jurisdicțional.
Pentru a pronunța această soluție,
instanța a motivat, în sensul că suma imputată face parte dintr-un prejudiciu
mai mare, ce reprezintă drepturi salariale greșit stabilite și acordate de
conducerea spitalului, constatare reținută în raportul de control intermediar
nr. 1855 din 31 mai 2002 al Camerei de Conturi – Direcția de Control Financiar
Ulterior – Bistrița Năsăud, iar aceste persoane fac parte din categoria celor
enumerate în art. 41 din Legea nr. 94/1992. În același sens se motivează că
spitalul orășenesc este unitate publică finanțată de la buget, deci este
persoană juridică supusă controlului Curții de Conturi, în baza competențelor
atribuite, conform art. 18 lit. e) din același act normativ, ce privește
organizarea și funcționarea Curții de Conturi. Instanța învestită cu judecarea
contestației, a mai argumentat soluția declinării competenței, și prin aceea că
pârâta fiind ordonator de credite, răspunde pentru prejudiciul cauzat, chiar
dacă pentru repararea acestuia s-a procedat la o recuperare de la beneficiarii
direcți ai sumelor acordate și încasate necuvenit, aceasta demonstrând că
prejudiciul a fost produs de conducerea instituției și de beneficiarii sumelor,
în calitatea lor de salariați, fiind aplicabile prevederile art. 41 din Legea
nr. 94/1992.
Colegiul jurisdicțional, prin
sentința nr. 71 din 22 octombrie 2002, în urma analizei expertizei invocate de
contestatoare, a admis excepția și a declinat competența de soluționare, în
favoarea Tribunalului Bistrița Năsăud, și constatând existența unui conflict
negativ de competență intervenit între instanțele jurisdicționale ale Curții de
Conturi și instanțele de judecată, a trimis cauza, în vederea soluționării
acestui conflict, la Curtea Supremă de Justiție.
Colegiul jurisdicțional și-a motivat
soluția de necompetență materială, în sensul că recuperarea prejudiciului s-a
început a se face prin emiterea deciziilor de imputare, cu procedura prevăzută
de art. 106 și art. 108 teza a II-a C. muncii, și nu prin sesizarea Colegiului
jurisdicțional, iar pe de altă parte, nici calitatea persoanelor nu este cea
prevăzută de art. 40 și 41 din Legea nr. 94/1992, adică să fie administrator,
gestionar sau contabil, sau să fi participat la producerea unui prejudiciu
unic, alte persoane, decât cele pentru care legea cere îndeplinirea unei anume
funcții.
Curtea constată că este legal învestită cu
soluționarea acestui conflict negativ de competență, în sensul că cele două
sentințe sunt irevocabile, dar și potrivit art. 50 din Legea nr. 94/1992.
Examinând acest conflict negativ de
competență ivit între Tribunalul Bistrița Năsăud și Colegiul jurisdicțional
Bistrița Năsăud, Curtea va stabilică acest din urmă organ cu activitate
jurisdicțională are competența să judece contestația.
Este stabilit prin actul de control
că prejudiciul este adus unității de conducătorul acesteia și împreună cu alte
persoane, angajate, care au primit drepturi salariale necuvenite.
De asemenea, este stabilit că pârâta
este o instituție publică din categoria celor care intră în competența de
control a Curții de Conturi, conform art. 18 din Legea nr. 94/1992.
În conformitate cu prevederile art.
41 din Legea nr. 94/1992, Colegiul jurisdicțional judecă în primă instanță,
contestațiile introduse împotriva actelor de imputație, de către
administratorii, gestionarii, contabilii, precum și de către ceilalți salariați
care au participat împreună cu aceștia, la producerea prejudiciului persoanelor
juridice, prevăzute la art. 18, în legătură cu formarea, administrarea și
întrebuințarea resurselor financiare ale statului și ale sectorului public,
precum și cu gestionarea patrimoniului public și privat al statului și al
unităților administrativ-teritoriale.
În consecință, art. 41 derogă de la
dreptul comun, dar nu cu referire la condițiile de drept substanțial al
răspunderii materiale, la procedura emiterii deciziilor de imputare ori de
asumare a angajamentelor de plată, ci exclusiv la contestarea titlurilor
executorii emise pentru recuperarea prejudiciului, în sensul că prima instanță
nu este tribunalul, ci competența revine Colegiului jurisdicțional.
Astfel fiind, la speță, paguba
produsă este rezultatul activității necorespunzătoare a conducerii unității,
însă ea este alcătuită exclusiv din totalitatea sumelor necuvenite, încasate de
contestator împreună și cu alți salariați, care au obligația să o acopere,
chiar dacă nu se află în culpă, obligație de restituire prevăzută de art. 106
C. muncii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabilește competența de soluționare
a cauzei privind pe I.F. și Spitalul Orășenesc Năsăud, în favoarea Colegiului
jurisdicțional al Camerei de Conturi Bistrița Năsăud.
Pronunțată în ședință publică,
astăzi 28 ianuarie 2003.