ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 308/2003
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 308/2003 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2003)
Asupra conflictului negativ de
competență de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar,
constată următoarele:
Prin contestația înregistrată la
Tribunalul Bistrița Năsăud, contestatorul I.C. a solicitat ca în contradictoriu
cu pârâtul Spitalul Orășenesc Năsăud, să se dispună prin hotărârea ce se va
pronunța, anularea deciziei de imputare nr. 149 din 31 mai 2002 și să fie
exonerat de plata sumei de 3.565.083 lei, reprezentând drepturi salariale
încasate necuvenit.
Tribunalul Bistrița Năsăud a pus în
discuție excepția necompetenței materiale și prin sentința nr. 414/F/2002 a
declinat competența pentru soluționarea contestației, în favoarea Colegiului
jurisdicțional.
Pentru a pronunța această soluție
instanța a motivat, în sensul că suma imputată face parte dintr-un prejudiciu
mai mare, ce reprezintă drepturi salariale greșit stabilite și acordate de conducerea
spitalului, constatare reținută în raportul de control intermediar nr. 1855 din
31 mai 2002 al Camerei de Conturi – Direcția de Control Financiar Ulterior –
Bistrița Năsăud, iar aceste persoane fac parte din categoria celor enumerate în
art. 41 din Legea nr. 94/1992. În același sens se motivează că spitalul
orășenesc este unitate publică finanțată de la buget, deci este persoană
juridică supusă controlului Curții de Conturi, în baza competențelor atribuite,
conform art. 18 lit. e) din același act normati, ce privește organizarea și
funcționarea Curții de Conturi. Instanța învestită cu judecarea contestației, a
mai argumentat soluția declinării competenței, și prin aceea că pârâta fiind
ordonator de credite, răspunde pentru prejudiciul cauzat, chiar dacă pentru
repararea acestuia s-a procedat la o recuperare de la beneficiarii direcți ai
sumelor acordate și încasate necuvenit, aceasta demonstrând că prejudiciul a
fost produs de conducerea instituției și de beneficiarii sumelor, în calitatea
lor de salariați, fiind aplicabile prevederile art. 41 din Legea nr. 94/1992.
Colegiul jurisdicțional, prin
sentința nr. 72 din 22 octombrie 2002, în urma analizei expertizei invocate de
contestator, a admis excepția și a declinat competența de soluționare, în favoarea
Tribunalului Bistrița Năsăud, și constatând existența unui conflict negativ de
competență intervenit între instanțele jurisdicționale ale Curții de Conturi și
instanțele de judecată, a trimis cauza, în vederea soluționării acestui
conflict, la Curtea Supremă de Justiție.
Colegiul jurisdicțional și-a motivat
soluția de necompetență materială, în sensul că recuperarea prejudiciului s-a
început a se face prin emiterea deciziilor de imputare, cu procedura prevăzută
de art. 106 și art. 108 teza a II-a C. muncii, și nu prin sesizarea Colegiului
jurisdicțional, iar pe de altă parte, nici calitatea persoanelor nu este cea
prevăzută de art. 40 și 41 din Legea nr. 94/1992, adică să fie administrator,
gestionar sau contabil, sau să fi participat la producerea unui prejudiciu
unic, alte persoane, decât cele pentru care legea cere îndeplinirea unei anume
funcții.
Curtea constată că este legal
învestită cu soluționarea acestui conflict negativ de competență, în sensul că
cele două sentințe sunt irevocabile, dar și potrivit art. 50 din Legea nr.
94/1992.
Examinând acest conflict negativ de
competență ivit între Tribunalul Bistrița Năsăud și Colegiul jurisdicțional
Bistrița Năsăud, Curtea va stabili că acest din urmă organ cu activitate
jurisdicțională are competența să judece contestația.
Este stabilit prin actul de control
că prejudiciul este adus unității, de conducătorul acesteia și împreună cu alte
persoane, angajate, care au primit drepturi salariale necuvenite.
De asemenea, este stabilit că pârâta
este o instituție publică din categoria celor care intră în competența de
control a Curții de Conturi, conform art. 18 din Legea nr. 94/1992.
În conformitate cu prevederile art.
41 din Legea nr. 94/1992, Colegiul jurisdicțional judecă în primă instanță,
contestațiile introduse împotriva actelor de imputație, de către
administratorii, gestionarii, contabilii, precum și de către ceilalți salariați
care au participat împreună cu aceștia, la producerea prejudiciului persoanelor
juridice, prevăzute la art. 18, în legătură cu formarea, administrarea și
întrebuințarea resurselor financiare ale statului și ale sectorului public,
precum și cu gestionarea patrimoniului public și privat al statului și al
unităților administrativ-teritoriale.
În consecință, art. 41 derogă de la dreptul comun,
dar nu cu referire la condițiile de drept substanțial al răspunderii materiale,
la procedura emiterii deciziilor de imputare ori de asumare a angajamentelor de
plată, ci exclusiv la contestarea titlurilor executorii emise pentru
recuperarea prejudiciului, în sensul că prima instanță nu este tribunalul, ci
competența revine Colegiului jurisdicțional.
Astfel fiind, la speță, paguba
produsă este rezultatul activității necorespunzătoare a conducerii unității,
însă ea este alcătuită exclusiv din totalitatea sumelor necuvenite, încasate de
contestator împreună și cu alți salariați, care au obligația să o acopere,
chiar dacă nu se află în culpă, obligație de restituire prevăzută de art. 106
C. muncii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabilește competența de soluționare
a cauzei privind pe I.C. și Spitalul Orășenesc Năsăud, în favoarea Colegiului
jurisdicțional al Camerei de Conturi Bistrița Năsăud.
Pronunțată în ședință publică,
astăzi 28 ianuarie 2003.