ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1114/2005
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1114/2005 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2005)
Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 1 din 6 ianuarie 2004 Tribunalul Dâmbovița a respins contestația reclamantului contra dispoziției nr. 887/B a Primarului orașului Pucioasa de respingere a notificării sale privind cererea de despăgubiri pentru terenul în suprafață de 800 mp donat de autorul său fostului Consiliu Popular Pucioasa. Curtea de Apel Ploiești, prin decizia nr. 690 din 10 martie 2004 a respins apelul reclamantului, pe considerentul că nu îndeplinește condiția imperativă din art. 2 alin. (1) lit. c) al Legii nr. 10/2001, în sensul că actul de donație nu a fost anulat printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă.
Contra deciziei reclamantul a declarat recurs olograf, fără a indica temeiul din art. 304 C. proc. civ., susținând generic că nu a cunoscut de donație decât la data notificării, astfel termenul de prescripție de 3 ani pentru anularea actului de donație, trebuia să curgă de la această dată. Recursul este nefondat. Motivul de recurs este străin de obiectul cauzei, el vizând repunerea în termenul de introducere acțiunii în anularea actului de donație. Dar, prin decizia civilă nr. 1306/B a Curții de Apel Ploiești s-a respins, irevocabil, această acțiune a reclamantului în anularea actului de donație făcut de autorul său la 31 mai 1977, soluție intrată în autoritatea lucrului judecat, și care nu mai poate fi repusă în discuție în cauza de față.
Potrivit art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 10/2001 restituirea imobilelor donate statului sau altor persoane publice în baza unor acte normative speciale în perioada 6 martie – 22 decembrie 1989, precum și a altor imobile donate statului, este condiționată de existența unei hotărâri definitive și irevocabile de anulare ori constatarea nulității actului de donație. Nici această condiție nu o îndeplinește acțiunea reclamantului astfel că acesta nu poate beneficia de măsurile reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001.
PENTRU ACESTE
MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE: Respinge recursul declarat de reclamantul I.I. împotriva deciziei nr. 690 din 10 martie 2004 a Curții de Apel Ploiești, secția civilă, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 februarie 2005.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.