ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2454/2005

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată

la data de 4 martie 2003, reclamantul P.E. a contestat hotărârea nr. 1348/1449

din 7 februarie 2003, emisă de Comisia pentru aplicarea prevederilor O.G. nr. 105/1999,

susținând că este nelegală și netemeinică, pentru că a fost dată cu ignorarea

probelor care confirmă efectuarea stagiului militar în perioada 1952 - 1955,

într-un detașament de muncă din cadrul Direcției Generale a Serviciului Muncii.

În motivarea acțiunii,

reclamantul a arătat că a depus la Comisia pentru aplicarea prevederilor O.G. nr.

105/1999, actele necesare, din care rezultă că a satisfăcut stagiul militar

integral în Detașamentul de munci nr. 16 - Dorobanțu, Poarta Albă și că în mod

nejustificat, comisia sus-citată i-a respins cererea.

Curtea de Apel București, secția

de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 1442 din 25 septembrie

2003, a admis acțiunea formulată de reclamantul P.E., a anulat hotărârea nr. 1348/1449

din 7 februarie 2003 a Comisiei pentru aplicarea prevederilor O.G. nr. 105/1999.

Constată că în perioada 17

iulie 1952 - 27 iulie 1955, reclamantul a efectuat stagiul militar în cadrul

detașamentelor de muncă și beneficiază de prevederile art. 1 din Legea nr. 309/2002.

A obligat pârâta să emită o

nouă hotărâre prin care să acorde reclamantului, drepturile prevăzute de Legea nr.

309/2002, pentru perioada 17 iulie 1952 - 27 iulie 1955, începând cu 1

septembrie 2003.

Pentru a hotărî astfel,

prima instanță a reținut că reclamantul a fost încorporat la data de 17 iulie

1952, pentru Detașamentul 16 Dorobanțu și în timpul stagiului militar a fost

pregătit și calificat ofițer în construcții, lucrând în perioada 1952 - 1955,

în cadrul Direcției Generale a Serviciului Muncii, așa cum rezultă din

adeverința nr. CTP/4223 din 30 iulie 2003, eliberată de U.M. 02405 Pitești.

Împotriva acestei hotărâri a

declarat recurs, pârâta Casa de Pensii a municipiului București, criticând-o

pentru netemeinicie și nelegalitate și invocând dispozițiile art. 305 pct. 8 și

9 C. proc. civ., și reclamantul P.E.

Recurenta-pârâtă a susținut,

în esență, că din documentele prezentate a rezultat că pe perioada satisfacerii

stagiului militar, petentul nu a prestat muncă fizică, fiind calificat pe

funcția de contabil și economist contabil principal, rezultând că pentru aceste

funcții a fost retribuit cu salariu.

Recurentul-reclamant a

recurat sentința, numai în ceea ce privește data de la care s-au acordat

drepturile, solicitând acordarea drepturilor de la data de 1 septembrie 2002,

iar nu de la 1 septembrie 2003.

Pe parcursul soluționării

cauzei, reclamantul P.E. a decedat, procesul fiind continuat de succesoarea

acestuia, P.C.

Curtea, analizând actele și

lucrările dosarului, constată că ambele recursuri sunt nefondate, pentru

următoarele considerente:

Potrivit dispozițiilor art. 1

din Legea nr. 309/2002, „beneficiază de prevederile prezentei legi, persoana,

cetățean român, care a efectuat stagiul militar în detașamentele de muncă din

cadrul Direcției Generale a Serviciului Muncii, în perioada 1950 - 1961

”

.

Din actul emis de Serviciul

Muncii, Direcția Generală a Efectivelor nr. 40931 din 28 iulie 1955, rezultă că

reclamantul a fost încorporat la data de 17 iulie 1952, pentru Detașamentul 16

Dorobanțu și în timpul stagiului militar a fost pregătit și calificat ofițer în

construcții.

Acest act se coroborează cu

certificatul nr. 527779 din 23 septembrie 1998, care confirmă faptul că

reclamantul a lucrat în cadrul Direcției Generale a Efectivelor din cadrul Direcției

Generale a Serviciului Muncii, în perioada 1952 - 1955, și cu adeverința nr. CTP/4223

din 30 iulie 2003, eliberată de U.M. 02405, din care rezultă efectuarea

stagiului militar în perioada 17 iulie 1952 - 27 iulie 1955.

Împrejurarea că în timpul

efectuării stagiului militar a fost retribuit sau că după terminarea stagiului

a fost angajat la același detașament, este irelevantă asupra recursului și

acordării drepturilor prevăzute de Legea nr. 309/2002.

În ceea ce privește recursul

formulat de P.E., Curtea constată că prima instanță a admis acțiunea

reclamantului, astfel cum a fost formulată.

Așadar, înscrierea existentă

în dispozitivul sentinței, în sensul că drepturile se acordă reclamantului,

începând cu data de 1 septembrie 2003, în loc de 1 septembrie 2002, reprezintă

o eroare materială care urmează să fie rectificată în condițiile art. 281 C.

proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile

declarate de P.E. și de Casa de Pensii a municipiului București împotriva

sentinței civile nr. 1442 din 25 septembrie 2003, a Curții de Apel București, secția

de contencios administrativ, ca nefondate.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 12 aprilie 2005.