ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2454/2005

Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la data de 4 martie 2003, reclamantul P.E. a contestat hotărârea nr. 1348/1449 din 7 februarie 2003, emisă de Comisia pentru aplicarea prevederilor O.G. nr. 105/1999, susținând că este nelegală și netemeinică, pentru că a fost dată cu ignorarea probelor care confirmă efectuarea stagiului militar în perioada 1952 - 1955, într-un detașament de muncă din cadrul Direcției Generale a Serviciului Muncii. În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că a depus la Comisia pentru aplicarea prevederilor O.G. nr. 105/1999, actele necesare, din care rezultă că a satisfăcut stagiul militar integral în Detașamentul de munci nr. 16 - Dorobanțu, Poarta Albă și că în mod nejustificat, comisia sus-citată i-a respins cererea.

Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 1442 din 25 septembrie 2003, a admis acțiunea formulată de reclamantul P.E., a anulat hotărârea nr. 1348/1449 din 7 februarie 2003 a Comisiei pentru aplicarea prevederilor O.G. nr. 105/1999. Constată că în perioada 17 iulie 1952 - 27 iulie 1955, reclamantul a efectuat stagiul militar în cadrul detașamentelor de muncă și beneficiază de prevederile art. 1 din Legea nr. 309/2002.

A obligat pârâta să emită o nouă hotărâre prin care să acorde reclamantului, drepturile prevăzute de Legea nr. 309/2002, pentru perioada 17 iulie 1952 - 27 iulie 1955, începând cu 1 septembrie 2003. Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că reclamantul a fost încorporat la data de 17 iulie 1952, pentru Detașamentul 16 Dorobanțu și în timpul stagiului militar a fost pregătit și calificat ofițer în construcții, lucrând în perioada 1952 - 1955, în cadrul Direcției Generale a Serviciului Muncii, așa cum rezultă din adeverința nr. CTP/4223 din 30 iulie 2003, eliberată de U.M. 02405 Pitești. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, pârâta Casa de Pensii a municipiului București, criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate și invocând dispozițiile art. 305 pct. 8 și 9 C. proc.

civ., și reclamantul P.E. Recurenta-pârâtă a susținut, în esență, că din documentele prezentate a rezultat că pe perioada satisfacerii stagiului militar, petentul nu a prestat muncă fizică, fiind calificat pe funcția de contabil și economist contabil principal, rezultând că pentru aceste funcții a fost retribuit cu salariu. Recurentul-reclamant a recurat sentința, numai în ceea ce privește data de la care s-au acordat drepturile, solicitând acordarea drepturilor de la data de 1 septembrie 2002, iar nu de la 1 septembrie 2003. Pe parcursul soluționării cauzei, reclamantul P.E. a decedat, procesul fiind continuat de succesoarea acestuia, P.C.

Curtea, analizând actele și lucrările dosarului, constată că ambele recursuri sunt nefondate, pentru următoarele considerente: Potrivit dispozițiilor art. 1 din Legea nr. 309/2002, „beneficiază de prevederile prezentei legi, persoana, cetățean român, care a efectuat stagiul militar în detașamentele de muncă din cadrul Direcției Generale a Serviciului Muncii, în perioada 1950 - 1961 ” . Din actul emis de Serviciul Muncii, Direcția Generală a Efectivelor nr. 40931 din 28 iulie 1955, rezultă că reclamantul a fost încorporat la data de 17 iulie 1952, pentru Detașamentul 16 Dorobanțu și în timpul stagiului militar a fost pregătit și calificat ofițer în construcții. Acest act se coroborează cu certificatul nr. 527779 din 23 septembrie 1998, care confirmă faptul că reclamantul a lucrat în cadrul Direcției Generale a Efectivelor din cadrul Direcției Generale a Serviciului Muncii, în perioada 1952 - 1955, și cu adeverința nr. CTP/4223 din 30 iulie 2003, eliberată de U.M.

02405, din care rezultă efectuarea stagiului militar în perioada 17 iulie 1952 - 27 iulie 1955. Împrejurarea că în timpul efectuării stagiului militar a fost retribuit sau că după terminarea stagiului a fost angajat la același detașament, este irelevantă asupra recursului și acordării drepturilor prevăzute de Legea nr. 309/2002. În ceea ce privește recursul formulat de P.E., Curtea constată că prima instanță a admis acțiunea reclamantului, astfel cum a fost formulată. Așadar, înscrierea existentă în dispozitivul sentinței, în sensul că drepturile se acordă reclamantului, începând cu data de 1 septembrie 2003, în loc de 1 septembrie 2002, reprezintă o eroare materială care urmează să fie rectificată în condițiile art. 281 C. proc.

civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursurile declarate de P.E. și de Casa de Pensii a municipiului București împotriva sentinței civile nr. 1442 din 25 septembrie 2003, a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ, ca nefondate. Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 aprilie 2005.