ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 29.11.2004

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 8580/2004

HOTĂRÂRE
29.11.2004
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 8580/2004 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2004)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la 28

iunie 2004, la Curtea de Apel Craiova, reclamanta V.A. a solicitat anularea

hotărârii nr. 9980 din 10 iunie 2004, emisă de pârâta Casa Județeană de Pensii

Dolj și obligarea pârâtei să emită o nouă hotărâre, prin care să constate că

perioada iunie 1954 - decembrie 1956 a fost executată în detașamentele de muncă

din cadrul Direcției Generale a Serviciului Muncii, cu consecința acordării

pentru această perioadă, a drepturilor prevăzute de Legea nr. 309/2002.

În motivarea acțiunii a susținut că,

în perioada menționată, soțul său, V.C., a efectuat stagiul militar în

detașamentele de muncă din cadrul Direcției Generale a Serviciului Muncii,

situație dovedită cu livretul militar și că, greșit, comisia din cadrul autorității

pârâte a concluzionat că nu îndeplinește cerințele Legii nr. 309/2002.

Instanța sesizată, prin sentința nr.

512 din 3 septembrie 2004, a respins acțiunea, reținând, în esență, că

reclamanta nu a făcut dovada că soțul său a satisfăcut stagiul militar în

unități militare din cadrul Direcției Generale a Serviciului Muncii.

Împotriva acestei sentințe a

declarat recurs, reclamanta, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie,

susținând că, a făcut dovada, cu copia livretului militar, cu adeverința eliberată

de U.M. 02405 Pitești și cu acte de stare civilă, că soțul său a efectuat

stagiul militar, în perioada menționată, în detașamente de muncă din cadrul

Direcției Generale a Serviciului Muncii.

Examinând sentința atacată, în

raport cu motivele de casare invocate, cu actele dosarului și normele legale

incidente cauzei, se constată că recursul este fondat, în sensul și pentru

considerentele ce urmează.

Prin Legea nr. 309/2002 s-au

recunoscut și acordat unele drepturi, persoanelor care au efectuat stagiul militar

în cadrul Direcției Generale a Serviciului Muncii, în perioada 1950 - 1961.

Conform art. 1 și 6 din legea

precitată, beneficiază de prevederile acesteia, persoana, cetățean român, care

a efectuat stagiul militar în detașamentele de muncă din cadrul Direcției

Generale a Serviciului Muncii, în perioada 1950 - 1961, stabilirea drepturilor

urmând a se face de Casele teritoriale de pensii și a municipiului București,

la cerere, pe baza înscrisurilor din livretele militare, din adeverințele

eliberate de Centrele militare județene sau de U.M. 02405 Pitești.

Potrivit art. 3 din aceeași lege,

soția celui decedat din categoria celor prevăzuți la art. 1, va beneficia de

prevederile legii, acordându-i-se o indemnizație lunară de 50% din indemnizația

ce s-ar fi cuvenit soțului decedat, în condițiile art. 2, dacă ulterior nu s-a

recăsătorit.

În cauză, din copia fișei de

evidență eliberată de U.M. 02405 Pitești rezultă că soțul reclamantei, în

perioada stagiului militar, iunie 1954 - decembrie 1956, a prestat muncă în

cadrul unei unități a Ministerului Forțelor Armate, fiind lucrător în

construcții.

Acest înscris este, însă, singura

probă produsă de reclamantă, în susținerea cererii sale, care, de altfel,

cuprinde și o serie de corecturi și care este insuficientă pentru a dovedi

împrejurarea că soțul acesteia a prestat muncă în timpul stagiului militar,

într-un detașament organizat în acest scop.

Prin urmare, pentru justa

soluționare a cauzei, se impune administrarea unor probe suplimentare, prin depunerea

de înscrisuri de la Centrul militar județean și/sau a unei noi adeverințe de la U.M. 02405 Pitești, pentru determinarea exactă a condițiilor în care soțul reclamantei a

prestat muncă în timpul stagiului militar.

În consecință, pentru considerentele

arătate, recursul va fi admis, se va casa hotărârea atacată și se va trimite

cauza, spre rejudecare, la aceeași instanță.

Admite recursul declarat de V.A.

împotriva sentinței nr. 512 din 3 septembrie 2004 a Curții de Apel Craiova, secția

de contencios administrativ.

Casează sentința atacată și trimite

cauza, spre rejudecare, aceleiași instanțe.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 29 noiembrie 2004.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2005-03-23
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1921/2005
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 4 martie 2004, reclamantul P.N. a solicitat, în contradictoriu cu Casa Județeană de Pensii Dolj, anularea hotărârii nr. 9407
ÎCCJ 2005-03-23
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1924/2005
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 26 martie 2004, reclamantul D.M. a solicitat, în contradictoriu cu Casa Județeană de Pensii Dolj, anularea hotărârii nr. 657
ÎCCJ 2005-03-02
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1350/2005
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la data de 26 februarie 2004, reclamanta T.M. a solicitat anularea hotărârii nr. 8946 din 8 ianuarie 2004, emisă de Casa Județe
ÎCCJ 2005-03-02
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1353/2005
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la data de 26 februarie 2004, reclamantul D.M. a solicitat anularea hotărârii nr. 9301 din 11 februarie 2004, emisă de Casa Jud
ÎCCJ 2005-03-23
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1923/2005
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 17 februarie 2004, reclamantul T.I. a solicitat, în contradictoriu cu Casa Județeană de Pensii Dolj, anularea hotărârii nr.
Sursă