- Instanța
- Înalta Curte de Casație și Justiție (România) · Secția penală
- Data
- 11 iunie 2004
Decizia nr. 3233/2004 — ÎCCJ, Secția penală — recurs împotriva sentinței nr. 17/2004 a Tribunalului Ialomița
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 17 din 28 ianuarie 2004, Tribunalul Ialomița a respins, ca nefondată, cererea condamnatului S.V.L., de întrerupere a executării pedepsei de 22 ani închisoare la care a fost condamnat pentru săvârșirea infracțiunii de omor. Prin decizia penală nr. 221/ A din 29 martie 2004, Curtea de Apel București, secția penală, a respins, ca nefondat, apelul declarat de condamnat împotriva sentinței primei instanțe. Împotriva deciziei instanței de apel, petentul S.V.L. a declarat recurs, susținând cererea de întrerupere a executării pedepsei, în considerarea situației dificile în care se află familia sa.
Recursul nu este fondat. Din ancheta socială efectuată în cauză rezultă că familia petentului prezintă o stare materială grea, care datează dinainte de condamnarea acestuia și că eventuala întrerupere a executării pedepsei nu ar ameliora situația, nefiind, astfel, îndeplinite condițiile prevăzute de art. 453 lit. c) C. proc. pen., pentru admiterea cererii de întrerupere a executării pedepsei. Ținând seama de rezultatul verificărilor judiciare efectuate, ca și de starea de pericol care s-ar crea prin lăsarea în libertate, fie și temporară, a petentului care, așa cum s-a arătat, execută o pedeapsă pentru săvârșirea unei infracțiuni de mare pericol social, se constată că respingerea cererii sale de întrerupere a executării pedepsei este legală și întemeiată.
În consecință, recursul urmează să fie respins ca nefondat, cu obligarea petentului la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE Respinge, ca nefondat, recursul declarat de condamnatul S.V.L. împotriva deciziei penale nr. 221/ A din 29 martie 2004 a Curții de Apel București, secția I penală. Obligă recurentul condamnat să plătească statului suma de 800.000 lei cheltuieli judiciare, din care 200.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 11 iunie 2004.