ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 6357/2004

Asupra recursului penal de

față;

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 269

din 11 mai 2004, pronunțată în dosarul penal nr. 2511, Tribunalul Prahova a

respins cererea de revizuire formulată de condamnatul G.M. deținut în

Penitenciarul Ploiești, privind sentința penală nr. 235 din 5 iunie 2003 a

Tribunalului Prahova.

Revizuientul condamnat a

fost obligat la 500.000 lei cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunța această

hotărâre, instanța a reținut că prin sentința penală nr. 235 din 5 iunie 2003

pronunțată de Tribunalul Prahova rămasă definitivă prin decizia penală nr. 5299

din 18 noiembrie 2003 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, s-a dispus

condamnarea revizuientului G.M. la o pedeapsă de 15 ani închisoare și 5 ani

interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) și c) C. pen., pentru

săvârșirea infracțiunii de omor calificat, prevăzută de art. 174 C. pen.,

raportat la art. 175 lit. c) C. pen., deoarece în data de 24 martie 2003 a

lovit-o cu pumnii și picioarele pe soția sa, producându-i leziuni craniene care

i-au determinat decesul.

S-a reținut că a recunoscut

fapta însă ulterior revizuientul a revenit, solicitând, în căile de atac,

reținerea circumstanței legale atenuante a provocării. Cele invocate au fost

avute în vedere la soluționarea fondului cauzei, astfel încât nu pot fi

incidente în cauză prevederile art. 394 lit. a) C. proc. pen.

Împotriva acestei sentințe,

în termen legal a declarat apel revizuientul G.M. care a solicitat desființarea

hotărârii și în cadrul rejudecării achitarea sa întrucât nu se face vinovat de

săvârșirea infracțiunii de omor calificat, prevăzută de art. 174 C. pen.,

raportat la art. 175 lit. c) C. pen.

Prin decizia penală nr. 300

din 7 iulie 2004, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, în dosarul penal nr.

4424/2004 a fost respins, ca nefondat apelul declarat de revizuient.

A fost obligat apelantul la

plata sumei de 400.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.

Pentru a pronunța această

decizie, Curtea de Apel Ploiești a reținut că elementele invocate de

condamnatul revizuient au fost avute în vedere cu ocazia judecării fondului,

cât și a căilor de atac neputând fi considerate probe noi, în sensul cerut de

art. 394 lit. a) C. proc. pen., probe care să conducă la achitarea sa.

Împotriva acestor hotărâri,

în termen legal, a declarat recurs condamnatul G.M. solicitând casarea lor și

în cadrul rejudecării achitarea sa, întrucât nu a săvârșit infracțiunea de omor

calificat, prevăzută de art. 174 C. pen., la art. 175 lit. c) C. pen.

În motivele scrise

revizuientul a invocat faptul că autorul infracțiunii este numitul R.A. care a

părăsit domiciliul după declanșarea cercetărilor de către organele judiciare.

Înalta Curte examinând

motivele de recurs invocate, cât și din oficiu, ambele hotărâri, conform

prevederilor art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., combinat cu art. 385

6

alin. (1) C. proc. pen., constată următoarele:

Revizuirea este mijlocul

procesual prin care sunt atacate hotărârile judecătorești definitive care

conțin grave erori de fapt.

Ceea ce particularizează

revizuirea de celelalte căi extraordinare de atac este faptul că tinde să anuleze

o hotărâre definitivă care conține erori de fapt, erori care apar ca urmare a

descoperirii unor fapte sau împrejurări necunoscute instanței și deci

inexistente în materialul probator de la dosar.

Din analiza dispozițiilor

art. 394 lit. a) C. proc. pen., temei de text invocat de revizuient în cererea

formulată, rezultă că revizuirea întemeiată pe fapte sau împrejurări noi este

dublu condiționată, în sensul că trebuie să fie vorba de descoperirea unor

fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanță, iar acestea să poată

dovedi netemeinicia hotărârii de achitare, de încetare a procesului penal ori

de condamnare.

Nu poate fi admisă, prin

urmare, o cerere de revizuire, dacă împrejurarea de fapt invocată ca fiind

nouă, pe care revizuientul tinde să o dovedească prin alte probatorii, în speță

audierea martorilor, efectuarea testului A.D.N., a fost cunoscută de instanța

de fond.

Într-o atare situație este

vorba doar de un mijloc de probă nou, în completarea dovezilor deja

administrate.

Ca atare nu se poate admite,

în calea extraordinară de atac a revizuirii, o continuare a judecății prin

prelungirea administrării de noi probe pentru dovedirea unor împrejurări de

fapt cunoscute de instanțele de fond, apel, recurs.

În speță, revizuientul G.M.

a invocat, la soluționarea fondului cauzei, că nu este el autorul faptei,

administrându-se astfel probele necesare și utile aflării adevărului.

De altfel, hotărârea

instanței de fond a fost verificată de instanțele de control judiciar

constatându-se legalitatea și temeinicia acesteia.

Față de cele menționate mai

sus, Înalta Curte, în conformitate cu dispozițiile art. 385

15

pct. 1

lit. b) C. proc. pen., va respinge recursul declarat de revizuientul G.M. ca

fiind nefondat.

În temeiul art. 192 C. proc.

pen., condamnatul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de condamnatul-revizuient G.M. împotriva deciziei

penale nr. 300 din 7 iulie 2004 a Curții de Apel Ploiești.

Obligă pe recurent la plata

sumei de 800.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200.000

lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul

Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică,

azi 29 noiembrie 2004.