ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 6357/2004

Asupra recursului penal de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 269 din 11 mai 2004, pronunțată în dosarul penal nr. 2511, Tribunalul Prahova a respins cererea de revizuire formulată de condamnatul G.M. deținut în Penitenciarul Ploiești, privind sentința penală nr. 235 din 5 iunie 2003 a Tribunalului Prahova. Revizuientul condamnat a fost obligat la 500.000 lei cheltuieli judiciare către stat. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că prin sentința penală nr. 235 din 5 iunie 2003 pronunțată de Tribunalul Prahova rămasă definitivă prin decizia penală nr. 5299 din 18 noiembrie 2003 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, s-a dispus condamnarea revizuientului G.M.

la o pedeapsă de 15 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) și c) C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat, prevăzută de art. 174 C. pen., raportat la art. 175 lit. c) C. pen., deoarece în data de 24 martie 2003 a lovit-o cu pumnii și picioarele pe soția sa, producându-i leziuni craniene care i-au determinat decesul. S-a reținut că a recunoscut fapta însă ulterior revizuientul a revenit, solicitând, în căile de atac, reținerea circumstanței legale atenuante a provocării. Cele invocate au fost avute în vedere la soluționarea fondului cauzei, astfel încât nu pot fi incidente în cauză prevederile art. 394 lit. a) C. proc. pen. Împotriva acestei sentințe, în termen legal a declarat apel revizuientul G.M.

care a solicitat desființarea hotărârii și în cadrul rejudecării achitarea sa întrucât nu se face vinovat de săvârșirea infracțiunii de omor calificat, prevăzută de art. 174 C. pen., raportat la art. 175 lit. c) C. pen. Prin decizia penală nr. 300 din 7 iulie 2004, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, în dosarul penal nr. 4424/2004 a fost respins, ca nefondat apelul declarat de revizuient. A fost obligat apelantul la plata sumei de 400.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare. Pentru a pronunța această decizie, Curtea de Apel Ploiești a reținut că elementele invocate de condamnatul revizuient au fost avute în vedere cu ocazia judecării fondului, cât și a căilor de atac neputând fi considerate probe noi, în sensul cerut de art. 394 lit. a) C. proc.

pen., probe care să conducă la achitarea sa. Împotriva acestor hotărâri, în termen legal, a declarat recurs condamnatul G.M. solicitând casarea lor și în cadrul rejudecării achitarea sa, întrucât nu a săvârșit infracțiunea de omor calificat, prevăzută de art. 174 C. pen., la art. 175 lit. c) C. pen. În motivele scrise revizuientul a invocat faptul că autorul infracțiunii este numitul R.A. care a părăsit domiciliul după declanșarea cercetărilor de către organele judiciare. Înalta Curte examinând motivele de recurs invocate, cât și din oficiu, ambele hotărâri, conform prevederilor art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., combinat cu art. 385 6 alin. (1) C. proc. pen., constată următoarele: Revizuirea este mijlocul procesual prin care sunt atacate hotărârile judecătorești definitive care conțin grave erori de fapt.

Ceea ce particularizează revizuirea de celelalte căi extraordinare de atac este faptul că tinde să anuleze o hotărâre definitivă care conține erori de fapt, erori care apar ca urmare a descoperirii unor fapte sau împrejurări necunoscute instanței și deci inexistente în materialul probator de la dosar. Din analiza dispozițiilor art. 394 lit. a) C. proc. pen., temei de text invocat de revizuient în cererea formulată, rezultă că revizuirea întemeiată pe fapte sau împrejurări noi este dublu condiționată, în sensul că trebuie să fie vorba de descoperirea unor fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanță, iar acestea să poată dovedi netemeinicia hotărârii de achitare, de încetare a procesului penal ori de condamnare.

Nu poate fi admisă, prin urmare, o cerere de revizuire, dacă împrejurarea de fapt invocată ca fiind nouă, pe care revizuientul tinde să o dovedească prin alte probatorii, în speță audierea martorilor, efectuarea testului A.D.N., a fost cunoscută de instanța de fond. Într-o atare situație este vorba doar de un mijloc de probă nou, în completarea dovezilor deja administrate. Ca atare nu se poate admite, în calea extraordinară de atac a revizuirii, o continuare a judecății prin prelungirea administrării de noi probe pentru dovedirea unor împrejurări de fapt cunoscute de instanțele de fond, apel, recurs. În speță, revizuientul G.M. a invocat, la soluționarea fondului cauzei, că nu este el autorul faptei, administrându-se astfel probele necesare și utile aflării adevărului.

De altfel, hotărârea instanței de fond a fost verificată de instanțele de control judiciar constatându-se legalitatea și temeinicia acesteia. Față de cele menționate mai sus, Înalta Curte, în conformitate cu dispozițiile art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge recursul declarat de revizuientul G.M. ca fiind nefondat. În temeiul art. 192 C. proc. pen., condamnatul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de condamnatul-revizuient G.M. împotriva deciziei penale nr. 300 din 7 iulie 2004 a Curții de Apel Ploiești. Obligă pe recurent la plata sumei de 800.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 29 noiembrie 2004.