ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2042/2005

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 14 noiembrie 2003, reclamanta O.I. a solicitat, în contradictoriu cu Casa Județeană de Pensii Bistrița Năsăud, anularea hotărârii nr. 1132 din 10 septembrie 2003, emisă de pârâtă și recunoașterea calității de beneficiară a Legii nr. 189/2000. Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, prin sentința nr. 105 din 23 ianuarie 2004, a admis excepția de necompetență teritorială a acestei instanțe, invocată de pârâtă și, a declinat competența de soluționare a cauzei, Curții de Apel Cluj.

Primind cauza, spre competentă soluționare, Curtea de Apel Cluj, secția comercială și de contencios administrativ, prin sentința nr. 539 din 20 aprilie 2004, a admis acțiunea, a anulat hotărârea nr. 1132 din 10 septembrie 2003, emisă de pârâtă și a obligat-o pe aceasta să recunoască reclamantei, drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000, pentru perioada 5 martie 1944 - 6 martie 1945, începând cu data de 1 octombrie 2003. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că reclamanta a fost obligată să se refugieze, urmare a persecuțiilor etnice suferite, din comuna Târnăuca, în martie 1944, „datorită ocupației străine a teritoriilor românești”. De asemenea, instanța a respins excepția de tardivitate a acțiunii invocată de pârâtă, ca nefondată, apreciind că nu s-a făcut comunicarea hotărârii contestate la domiciliul reclamantei, indicat în cererea de la dosarul Curții de Apel București, respectiv în comuna Hiliscu Horia, sat Corjăuți, județul Botoșani.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, pârâta Casa Județeană de Pensii Bistrița Năsăud, cu motivarea că în mod cu totul neîntemeiat, instanța de fond a respins excepția de tardivitate a acțiunii, din moment ce comunicarea hotărârii emisă de ea, s-a făcut intimatei-reclamante, la adresa pe care aceasta a menționat-o expres în cererea sa adresată Comisiei Casei de Pensii și la data ce rezultă din borderoul de expediere nr. 18 din 12 septembrie 2003. Recursul este fondat. Potrivit dispozițiilor art. 5 alin. (2) din Legea nr. 29/1990, precum și a art. 7 alin. (4) din Legea nr. 189/2000, „în cazul în care cel vătămat nu este mulțumit de soluția dată reclamației sale, el poate sesiza instanța, în termen de 30 de zile de la comunicarea soluției”.

Cum din borderoul de expediere depus la dosar, de către recurenta-pârâtă, rezultă că intimatei-reclamante i s-a făcut comunicarea actului contestat, respectiv hotărârea nr. 1130 din 10 septembrie 2003, la data de 12 septembrie 2003 și cum cererea de sesizare a Curții de Apel Cluj a fost înregistrată la 15 aprilie 2004, după 8 luni de la data comunicării, tardivitatea acțiunii este evidentă. Nu poate fi primită susținerea din considerentele hotărârii de fond, în sensul că hotărârea contestată a fost comunicată la altă adresă, întrucât comunicarea s-a făcut la adresa indicată expres de reclamantă, în cererea adresată Casei de Pensii, respectiv comuna Lechința. Față de aceste considerente, văzând și dispozițiile art. 304 și 304 1 C. proc.

civ., Curtea va admite recursul formulat în cauză, de pârâta Casa Județeană de Pensii Bistrița Năsăud.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de Casa Județeană de Pensii Bistrița Năsăud împotriva sentinței civile nr. 539 din 20 aprilie 2004, a Curții de Apel Cluj, secția comercială și de contencios administrativ. Modifică sentința atacată și în fond, respinge acțiunea formulată de reclamanta O.I., ca tardivă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 29 martie 2005.