CASE OF GOLEK v. POLAND

Reclamantul s-a născut în 1972 și trăiește în Bielsko-Biała, Polonia. La 15 martie 2000, reclamantul a fost arestat de către poliție pe suspiciune de a fi comis omucidere. La 16 martie 2000, Curtea de District (Sād Rejonowy) a ordonat să fie reținută în funcție de suspiciunile rezonabile că a comis infracția în cauză, natura gravă a acestei infracțiuni, severitatea pedepsei anticipate și necesitatea de a asigura conducerea corectă a anchetei, în special procesul de obținere a probelor. În timpul anchetei, detenția reclamantului a fost prelungită în mai multe ocazii. El a depus numeroase cereri de eliberare, dar nefruntate, și a apelat, de asemenea, împotriva deciziilor de prelungire a detenției. Reclamantul a făcut cereri repetate de eliberare pe motive personale, susținând că a trebuit să asigure îngrijirea și bunăstarea fiului său de 3 ani. De asemenea, el a contestat raționalitatea acuzației împotriva lui, susținând că aceasta se bazează numai pe dovezi de la soția sa de drept comun care a fost presupusul său complice. La 7 iunie 2000, Curtea Regională Bielsko-Biała (Sād Okręgowy) a prelungit detenția până la 15 septembrie 2000. La 8 septembrie 2000, Curtea Regională de Bielsko-Biała a ordonat să fie păstrată în custodie până la 15 decembrie 2000. La 6 decembrie 2000, aceasta a prelungit această perioadă până la 15 martie 2001. Curtea a reiterat motivele inițial acordate pentru detenția reclamantului și a considerat, de asemenea, că necesitatea de a lua dovezi suplimentare de la experți a justificat continuarea măsurii respective. La 1 martie 2001, reclamantul, împreună cu soția sa de drept comun, a fost acuzat de omucidere, tentativă de omucidere, atac care provoacă amenințări corporale reale, declarând amenințări, furt, furt, fraudă și posedă ilegal explozivi și substanțe periculoase în fața Curții Regionale Bielsko-Biała. În total, 24 de acuzații au fost acuzate împotriva reclamantului. 10. Curtea regională a prelungit tot timpul detenția reclamantului în așteptarea procesului. La 7 martie 2001, a prelungit detenția până la 30 iunie 2001. 11. La 7 iunie 2001, instanța judecătorească a respins cererea reclamantului din 5 iunie 2001 de a-și anula cazul și de a-l atribui într-un set separat de proceduri. Acesta a suspendat audierea din cauza absenței avocatului co-apărător. 12. În urma, detenția reclamantului a fost prelungită la 25 iunie și 26 noiembrie 2001. Curtea a susținut că motivele inițial acordate pentru detenția sa erau încă valabile. Acesta a subliniat probabilitatea puternică că reclamantul a comis infracțiunile în cauză. 13. Între timp, la 6 iulie 2001, reclamantul a contestat fără succes compoziția instanței. 14. La 18 iulie 2001, el solicită instanței de judecată să-l numească un nou avocat de asistență juridică. 15. La 1 și, respectiv, 23 august 2001, el solicită instanței de judecată să-și atribuie cazul unei proceduri separate. În urma audierii care au avut loc la 6 septembrie 2001, reclamantul și-a retras moțiunea. 16. Audierile programate pentru 19 septembrie și 8 octombrie 2001 au fost suspendate din cauza absenței co-apăratului. Alte două audieri au fost suspendate din cauza absenței judecătorului raportor. 17. Curtea de judecată a organizat alte audieri: la 6 noiembrie 2001, 5 și 22 februarie 2002. Între timp, audierile enumerate pentru 15 noiembrie și 12 decembrie 2001 au fost anulate din cauza bolii judecătorului. 18. Ulterior, în timp ce durata deținerii reclamantului a ajuns la termenul legal de 2 ani prevăzut la art. 263 § 3 din Codul de Procedință Penală (Kodeks postępowania karnego), Curtea regională a formulat 4 cereri la Curtea de Apel Katowice (Sād Apelacyjny), cerând ca detenția reclamantului să fie prelungită dincolo de acest termen. Curtea de Apel a acordat cererile respective la 13 martie 2002 (extinderea detenției reclamantului până la 5 octombrie 2002), la 2 octombrie 2002 (extinderea detenției sale până la 5 martie 2003), la 26 februarie 2003 (prolongând acest termen până la 31 mai 2003) și la 21 mai 2003 (prelungirea detenției sale până la 31 august 2003). În toate aceste hotărâri, Curtea de Apel a considerat că motivele inițiale oferite pentru detenția reclamantului erau încă valabile. 19. Nu aveau niciun folos în cazul numeroaselor cereri de eliberare ale reclamantului, iar apelurile sale împotriva hotărârilor de detenție. 20. Între martie și septembrie 2002, instanța de judecată a înscris 10 audieri. Reclamantul și avocatul său au fost prezente la toate audierile. Pe parcursul acestei perioade, reclamantul a refuzat în mai multe ocazii să participe la proces, în două ocazii el a contestat compoziția instanței. El a solicitat, de asemenea, instanței să-l numească un nou avocat de asistență juridică și a solicitat ca cazul său să fie atribuit unei proceduri separate. Toate deliberările sale au fost respinse. Între timp, audierea programată pentru 17 mai 2002 a fost anulată. Audierile enumerate în perioada 12 și 13 iunie 2002 au fost, de asemenea, anulate din cauza bolii judecătorului. 21. Mai multe audieri au fost desfășurate la 2, 15 și 30 octombrie, 14 și 28 noiembrie 2002. La 12 decembrie 2002, reclamantul a refuzat să participe la ședința din cauza bolii sale. Curtea de probă a probăt și a ordonat ca un aviz expert în sănătatea reclamantului să fie obținut. 22. ulterior, auudirile au fost desfășurate la următoarele date: 16 ianuarie, 12 și 27 februarie 2003. La 12 februarie 2003, instanța judecătorească a recunoscut întârziarea procedurii și a declarat că aceaceasta a fost cauzată de complexitatea specifică a cazului și de alte obstacole care nu ar fi putut fi eliminate de autoritățile relevante. 23. Audierea planificată pentru 13 martie 2003 a fost suspendată din cauza lipsei reclamantului. Au avut loc noi audieri la: 8 și 17 aprilie, 6, 7 și 28 mai, 3 și 10 iunie 2003. Reclamantul și avocatul său au fost prezenți la audieri. În aprilie 2003, instanța a auzit dovezi de la 85 de martori. 24. La 12 iunie 2003, Curtea Regională a condamnat reclamantul ca fiind acuzat și condamnat la închisoarea pe viață. 25. La 24 iunie 2004, Curtea de Apel Katowice a susținut hotărârea de prima instanță. 26. La 12 octombrie 2004, reclamantul a depus un recurs de casă. 27. Codul de procedură penală din 1997, care a intrat în vigoare la 1 septembrie 1998, definește detenția rezidențială ca una dintre așa-numitele „mesure preventive” (środki zapobiegawcze). Celelalte măsuri sunt cauțiunea (poręczenie majātkowe), supravegherea poliției (dozór policyji), garanția unei persoane responsabile (poręczenie osoby godnej zaufania), garanția unei entități sociale (poręczenie społeczne), interzicerea temporară a acționării într-o anumită activitate (zawieszenie oskarżonego w określonej działalności) și interzicerea părăsirii țării (zakaz opuszczania kraju). 28. art. 249 § 1 stabilește motivele generale de impunere a măsurilor preventive. Această dispoziție menționează: „Poate fi impusă măsuri preventive pentru a asigura conduita corectă a procedurilor și, în mod excepțional, pentru a preveni că un acuzat comite o altă infracțiune gravă; acestea pot fi impuse numai dacă dovezile colectate demonstrează o probabilitate semnificativă că un acuzat a comis o infracțiune.” 29. art. 258 menționează motivele de detenție pe cale penală. Aceasta prevede, în măsura în care este relevantă: „1. Se poate impune detenția în reținere în cazul în care: (1) există un risc rezonabil ca un acuzat să se ascundă sau să se ascundă, în special în cazul în care identitatea sa nu poate fi stabilită sau atunci când nu are locuință permanentă [în Polonia]; (2) există o teamă justificată că un acuzat va încerca să induce [testiți sau co-acuzați] să dea mărturie falsă sau să obstrugă calea corectă a procedurii prin alte mijloace ilegale; 2. În cazul în care un acuzat a fost acuzat de o infracțiune gravă sau de o infracțiune pentru comisie a căror condamnare poate fi responsabilă cu o condamnare maximă legală de cel puțin 8 ani de închisoare, sau în cazul în care o instanță de primă instanță l-a condamnat la cel puțin 3 ani de închisoare, necesitatea de a continua deținerea pentru a asigura buna desfășurare a procedurii poate fi bazată pe probabilitatea ca o penalitate severă să fie impusă.” 30. Codul stabilește marja de discreție în ceea ce privește continuarea unei măsuri preventive specifice. art. 257 afirmă, în măsura în care este cazul: „1. Detenția împotriva reziduurilor nu se impune dacă o altă măsură preventivă este suficientă.” art. 259, în partea sa relevantă, spune: „1. În cazul în care nu există motive speciale în contrar, detenția în custodie se ridică, în special în cazul în care privarea unui acuzat de libertate ar fi: (1) să-și pună în pericol viața sau sănătatea în mod grav; sau (2) să implice consecințe extrem de dure pentru acuzat sau familia sa.” 31. Codul de 1997 stabilește nu numai termenele maxime legale de detenție pentru recludere, ci, de asemenea, în art. 252 § 2, prevede că instanța relevantă – în termenele respective – trebuie să stabilească în fiecare decizie de detenție termenul exact pentru care se va continua detenția. 32. art. 263 stabilește termenele de detenție. În versiunea aplicabilă până la 20 iulie 2000 a prevăzut: „1. Imposarea detenției în cursul unei anchete, instanța stabilește termenul său pentru o perioadă de maximum 3 luni. nu poate fi încheiat în termenul menționat la alineatul (1), instanța de primă instanță competentă să trateze cazul poate – dacă este necesar și pe cererea depusă de procurorul [relevant] – să prelungească detenția pentru o perioadă [sau perioade] care, în ansamblu, nu poate depăși 12 luni. Întreaga perioadă de detenție la închidere până la data la care se impune prima condamnare în primă instanță nu poate depăși 2 ani. Numai Curtea Supremă poate, la cererea depusă de instanța în care se întâmpină cazul sau, la faza anchetei, la cererea depusă de Procurorul General, să prelungească deținerea deținută pentru o perioadă stabilită suplimentară depășește perioadele menționate la alineatele (2) și (3), atunci când este necesar în legătură cu șederea procedurii, o observație psihiatrica prelungită a acuzatului, o pregătire prelungită a unui raport de experți, atunci când trebuie obținute dovezi într-un caz deosebit de complex sau din străinătate, atunci când acuzatul a prelungit în mod deliberat procedurile, precum și din cauza altor obstacole semnificative care nu ar putea fi depășite.” 33. La 20 iulie 2000, alineatul (4) a fost modificat și, de atunci, competența de a prelungi detenția dincolo de termenele prevăzute la alineatele (2) și (3) a fost conferită instanței de recurs în cadrul căror jurisdicție a fost comisă infracțiunile în cauză.