Golek împotriva Poloniei

Reclamantul s-a născut în 1972 și trăiește în Bielsko-Biała, Polonia. La 15 martie 2000, reclamantul a fost arestat de către poliție pe suspiciune de a fi comis omucidere. La 16 martie 2000, Curtea de District (Sād Rejonowy) a ordonat să fie reținută în funcție de suspiciunile rezonabile că a comis infracția în cauză, natura gravă a acestei infracțiuni, severitatea pedepsei anticipate și necesitatea de a asigura conducerea corectă a anchetei, în special procesul de obținere a probelor. În timpul anchetei, detenția reclamantului a fost prelungită în mai multe ocazii. El a depus numeroase cereri de eliberare, dar nefruntate, și a apelat, de asemenea, împotriva deciziilor de prelungire a detenției.

Reclamantul a făcut cereri repetate de eliberare pe motive personale, susținând că a trebuit să asigure îngrijirea și bunăstarea fiului său de 3 ani. De asemenea, el a contestat raționalitatea acuzației împotriva lui, susținând că aceasta se bazează numai pe dovezi de la soția sa de drept comun care a fost presupusul său complice. La 7 iunie 2000, Curtea Regională Bielsko-Biała (Sād Okręgowy) a prelungit detenția până la 15 septembrie 2000. La 8 septembrie 2000, Curtea Regională de Bielsko-Biała a ordonat să fie păstrată în custodie până la 15 decembrie 2000. La 6 decembrie 2000, aceasta a prelungit această perioadă până la 15 martie 2001. Curtea a reiterat motivele inițial acordate pentru detenția reclamantului și a considerat, de asemenea, că necesitatea de a lua dovezi suplimentare de la experți a justificat continuarea măsurii respective.

La 1 martie 2001, reclamantul, împreună cu soția sa de drept comun, a fost acuzat de omucidere, tentativă de omucidere, atac care provoacă amenințări corporale reale, declarând amenințări, furt, furt, fraudă și posedă ilegal explozivi și substanțe periculoase în fața Curții Regionale Bielsko-Biała. În total, 24 de acuzații au fost acuzate împotriva reclamantului. 10. Curtea regională a prelungit tot timpul detenția reclamantului în așteptarea procesului. La 7 martie 2001, a prelungit detenția până la 30 iunie 2001. 11. La 7 iunie 2001, instanța judecătorească a respins cererea reclamantului din 5 iunie 2001 de a-și anula cazul și de a-l atribui într-un set separat de proceduri. Acesta a suspendat audierea din cauza absenței avocatului co-apărător.

12. În urma, detenția reclamantului a fost prelungită la 25 iunie și 26 noiembrie 2001. Curtea a susținut că motivele inițial acordate pentru detenția sa erau încă valabile. Acesta a subliniat probabilitatea puternică că reclamantul a comis infracțiunile în cauză. 13. Între timp, la 6 iulie 2001, reclamantul a contestat fără succes compoziția instanței. 14. La 18 iulie 2001, el solicită instanței de judecată să-l numească un nou avocat de asistență juridică. 15. La 1 și, respectiv, 23 august 2001, el solicită instanței de judecată să-și atribuie cazul unei proceduri separate. În urma audierii care au avut loc la 6 septembrie 2001, reclamantul și-a retras moțiunea. 16. Audierile programate pentru 19 septembrie și 8 octombrie 2001 au fost suspendate din cauza absenței co-apăratului.

Alte două audieri au fost suspendate din cauza absenței judecătorului raportor. 17. Curtea de judecată a organizat alte audieri: la 6 noiembrie 2001, 5 și 22 februarie 2002. Între timp, audierile enumerate pentru 15 noiembrie și 12 decembrie 2001 au fost anulate din cauza bolii judecătorului. 18. Ulterior, în timp ce durata deținerii reclamantului a ajuns la termenul legal de 2 ani prevăzut la art. 263 § 3 din Codul de Procedință Penală (Kodeks postępowania karnego), Curtea regională a formulat 4 cereri la Curtea de Apel Katowice (Sād Apelacyjny), cerând ca detenția reclamantului să fie prelungită dincolo de acest termen.

Curtea de Apel a acordat cererile respective la 13 martie 2002 (extinderea detenției reclamantului până la 5 octombrie 2002), la 2 octombrie 2002 (extinderea detenției sale până la 5 martie 2003), la 26 februarie 2003 (prolongând acest termen până la 31 mai 2003) și la 21 mai 2003 (prelungirea detenției sale până la 31 august 2003). În toate aceste hotărâri, Curtea de Apel a considerat că motivele inițiale oferite pentru detenția reclamantului erau încă valabile. 19. Nu aveau niciun folos în cazul numeroaselor cereri de eliberare ale reclamantului, iar apelurile sale împotriva hotărârilor de detenție. 20. Între martie și septembrie 2002, instanța de judecată a înscris 10 audieri. Reclamantul și avocatul său au fost prezente la toate audierile.

Pe parcursul acestei perioade, reclamantul a refuzat în mai multe ocazii să participe la proces, în două ocazii el a contestat compoziția instanței. El a solicitat, de asemenea, instanței să-l numească un nou avocat de asistență juridică și a solicitat ca cazul său să fie atribuit unei proceduri separate. Toate deliberările sale au fost respinse. Între timp, audierea programată pentru 17 mai 2002 a fost anulată. Audierile enumerate în perioada 12 și 13 iunie 2002 au fost, de asemenea, anulate din cauza bolii judecătorului. 21. Mai multe audieri au fost desfășurate la 2, 15 și 30 octombrie, 14 și 28 noiembrie 2002. La 12 decembrie 2002, reclamantul a refuzat să participe la ședința din cauza bolii sale.

Curtea de probă a probăt și a ordonat ca un aviz expert în sănătatea reclamantului să fie obținut. 22. ulterior, auudirile au fost desfășurate la următoarele date: 16 ianuarie, 12 și 27 februarie 2003. La 12 februarie 2003, instanța judecătorească a recunoscut întârziarea procedurii și a declarat că aceaceasta a fost cauzată de complexitatea specifică a cazului și de alte obstacole care nu ar fi putut fi eliminate de autoritățile relevante. 23. Audierea planificată pentru 13 martie 2003 a fost suspendată din cauza lipsei reclamantului. Au avut loc noi audieri la: 8 și 17 aprilie, 6, 7 și 28 mai, 3 și 10 iunie 2003. Reclamantul și avocatul său au fost prezenți la audieri. În aprilie 2003, instanța a auzit dovezi de la 85 de martori.

24. La 12 iunie 2003, Curtea Regională a condamnat reclamantul ca fiind acuzat și condamnat la închisoarea pe viață. 25. La 24 iunie 2004, Curtea de Apel Katowice a susținut hotărârea de prima instanță. 26. La 12 octombrie 2004, reclamantul a depus un recurs de casă. 27. Codul de procedură penală din 1997, care a intrat în vigoare la 1 septembrie 1998, definește detenția rezidențială ca una dintre așa-numitele „mesure preventive” (środki zapobiegawcze). Celelalte măsuri sunt cauțiunea (poręczenie majātkowe), supravegherea poliției (dozór policyji), garanția unei persoane responsabile (poręczenie osoby godnej zaufania), garanția unei entități sociale (poręczenie społeczne), interzicerea temporară a acționării într-o anumită activitate (zawieszenie oskarżonego w określonej działalności) și interzicerea părăsirii țării (zakaz opuszczania kraju).

28. art. 249 § 1 stabilește motivele generale de impunere a măsurilor preventive. Această dispoziție menționează: „Poate fi impusă măsuri preventive pentru a asigura conduita corectă a procedurilor și, în mod excepțional, pentru a preveni că un acuzat comite o altă infracțiune gravă; acestea pot fi impuse numai dacă dovezile colectate demonstrează o probabilitate semnificativă că un acuzat a comis o infracțiune.” 29. art. 258 menționează motivele de detenție pe cale penală. Aceasta prevede, în măsura în care este relevantă: „1.

Se poate impune detenția în reținere în cazul în care: (1) există un risc rezonabil ca un acuzat să se ascundă sau să se ascundă, în special în cazul în care identitatea sa nu poate fi stabilită sau atunci când nu are locuință permanentă [în Polonia]; (2) există o teamă justificată că un acuzat va încerca să induce [testiți sau co-acuzați] să dea mărturie falsă sau să obstrugă calea corectă a procedurii prin alte mijloace ilegale; 2. În cazul în care un acuzat a fost acuzat de o infracțiune gravă sau de o infracțiune pentru comisie a căror condamnare poate fi responsabilă cu o condamnare maximă legală de cel puțin 8 ani de închisoare, sau în cazul în care o instanță de primă instanță l-a condamnat la cel puțin 3 ani de închisoare, necesitatea de a continua deținerea pentru a asigura buna desfășurare a procedurii poate fi bazată pe probabilitatea ca o penalitate severă să fie impusă.” 30. Codul stabilește marja de discreție în ceea ce privește continuarea unei măsuri preventive specifice.

art. 257 afirmă, în măsura în care este cazul: „1. Detenția împotriva reziduurilor nu se impune dacă o altă măsură preventivă este suficientă.” art. 259, în partea sa relevantă, spune: „1. În cazul în care nu există motive speciale în contrar, detenția în custodie se ridică, în special în cazul în care privarea unui acuzat de libertate ar fi: (1) să-și pună în pericol viața sau sănătatea în mod grav; sau (2) să implice consecințe extrem de dure pentru acuzat sau familia sa.” 31. Codul de 1997 stabilește nu numai termenele maxime legale de detenție pentru recludere, ci, de asemenea, în art. 252 § 2, prevede că instanța relevantă – în termenele respective – trebuie să stabilească în fiecare decizie de detenție termenul exact pentru care se va continua detenția.

32. art. 263 stabilește termenele de detenție. În versiunea aplicabilă până la 20 iulie 2000 a prevăzut: „1. Imposarea detenției în cursul unei anchete, instanța stabilește termenul său pentru o perioadă de maximum 3 luni. nu poate fi încheiat în termenul menționat la alineatul (1), instanța de primă instanță competentă să trateze cazul poate – dacă este necesar și pe cererea depusă de procurorul [relevant] – să prelungească detenția pentru o perioadă [sau perioade] care, în ansamblu, nu poate depăși 12 luni. Întreaga perioadă de detenție la închidere până la data la care se impune prima condamnare în primă instanță nu poate depăși 2 ani.

Numai Curtea Supremă poate, la cererea depusă de instanța în care se întâmpină cazul sau, la faza anchetei, la cererea depusă de Procurorul General, să prelungească deținerea deținută pentru o perioadă stabilită suplimentară depășește perioadele menționate la alineatele (2) și (3), atunci când este necesar în legătură cu șederea procedurii, o observație psihiatrica prelungită a acuzatului, o pregătire prelungită a unui raport de experți, atunci când trebuie obținute dovezi într-un caz deosebit de complex sau din străinătate, atunci când acuzatul a prelungit în mod deliberat procedurile, precum și din cauza altor obstacole semnificative care nu ar putea fi depășite.” 33. La 20 iulie 2000, alineatul (4) a fost modificat și, de atunci, competența de a prelungi detenția dincolo de termenele prevăzute la alineatele (2) și (3) a fost conferită instanței de recurs în cadrul căror jurisdicție a fost comisă infracțiunile în cauză.

5. The applicant was born in 1972 and lives in Bielsko-Biała, Poland. 6. On 15 March 2000 the applicant was arrested by the police on suspicion of having committed homicide. On 16 March 2000 the Żywiec District Court (Sąd Rejonowy) ordered that he be detained on remand in view of the reasonable suspicion that he had committed the offence in question, the serious nature of that offence, the severity of the anticipated penalty and the need to secure the proper conduct of the investigation, in particular the process of obtaining evidence. 7. During the investigation the applicant’s detention was extended on several occasions. He filed numerous but unsuccessful applications for release and appealed, likewise unsuccessfully, against the decisions prolonging his detention.

The applicant made repeated applications for release on personal grounds, submitting that he had to secure the care and wellbeing of his 3 year old son. He also contested the reasonableness of the charge against him, maintaining that it was solely based on evidence from his common-law wife who was his alleged accomplice. 8. On 7 June 2000 the Bielsko-Biała Regional Court (Sąd Okręgowy) prolonged his detention until 15 September 2000. On 8 September 2000 it ordered that he be kept in custody until 15 December 2000. On 6 December 2000 it extended that period until 15 March 2001. The court reiterated the grounds originally given for the applicant’s detention. It also considered that the need to take further evidence from experts justified the continuation of that measure.

9. On 1 March 2001 the applicant, together with his common-law wife, was indicted on charges of homicide, attempted homicide, assault occasioning actual bodily harm, uttering threats, theft, burglary, fraud and illegally possessing explosives and dangerous substances before the Bielsko-Biała Regional Court. In all, 24 charges were brought against the applicant. The prosecution asked the court to hear evidence from 95 witnesses. 10. The Regional Court continually prolonged the applicant’s detention pending trial. On 7 March 2001 it extended his detention until 30 June 2001. 11. On 7 June 2001 the trial court dismissed the applicant’s request of 5 June 2001 to sever his case and assign it to a separate set of proceedings.

It adjourned the hearing due to the absence of the co-defendant’s counsel. 12. Subsequently, the applicant’s detention was prolonged on 25 June and 26 November 2001. The court held that the grounds originally given for his detention were still valid. It stressed the strong likelihood that the applicant had committed the offences in question. 13. In the meantime, on 6 July 2001, the applicant had unsuccessfully challenged the composition of the court. 14. On 18 July 2001 he requested the trial court to appoint him a new legal aid counsel. 15. On 1 and 23 August 2001 respectively he requested the trial court to assign his case to a separate set of proceedings. Subsequently, at the hearing held on 6 September 2001 the applicant withdrew his motion.

16. The hearings scheduled for 19 September and 8 October 2001 had to be adjourned due to the co-defendant’s absence. Two other hearings were adjourned due to the absence of the judge rapporteur. 17. The trial court held further hearings: on 6 November 2001, 5 and 22 February 2002. In the meantime, the hearings listed for 15 November and 12 December 2001 were cancelled due to the illness of the judge. 18. Subsequently, as the length of the applicant’s detention reached the statutory time-limit of 2 years laid down in Article 263 § 3 of the Code of Criminal Procedure (Kodeks postępowania karnego), the Regional Court made 4 applications to the Katowice Court of Appeal (Sąd Apelacyjny), asking for the applicant’s detention to be prolonged beyond that term.

The Court of Appeal granted those applications on 13 March 2002 (extending the applicant’s detention until 5 October 2002), on 2 October 2002 (extending his detention until 5 March 2003), on 26 February 2003 (prolonging that term until 31 May 2003) and on 21 May 2003 (ordering his continued detention until 31 August 2003). In all those decisions the Court of Appeal considered that the original grounds given for the applicant’s detention were still valid. 19. The applicant’s numerous applications for release and his appeals against the detention decisions were to no avail. 20. Between March and September 2002, the trial court listed 10 hearings. The applicant and his lawyer were present at all the hearings.

During this period the applicant on several occasions refused to participate in the trial, on two occasions he challenged the composition of the court. He also requested the court to appoint him a new legal aid counsel and applied for his case to be assigned to a separate set of proceedings. All his motions were dismissed. In the meantime, the hearing scheduled for 17 May 2002 had been cancelled. The hearings listed for 12 and 13 June 2002 had likewise been cancelled due to the illness of the judge. 21. Further hearings were held on 2, 15 and 30 October, 14 and 28 November 2002. On 12 December 2002 the applicant refused to participate in the hearing due to his illness. The trial court proceeded with taking evidence and ordered that an expert opinion on the applicant’s health be obtained.

22. Subsequently, hearings were held on the following dates: 16 January, 12 and 27 February 2003. On 12 February 2003 the trial court acknowledged the delay in the proceedings and stated that it was caused by the particular complexity of the case and other obstacles which could not have been removed by the relevant authorities. 23. The hearing scheduled for 13 March 2003 had to be adjourned due to the applicant’s absence. Further hearings were held on: 8 and 17 April, 6, 7 and 28 May, 3 and 10 June 2003. The applicant and his counsel were present at the hearings. As of April 2003 the court had heard evidence from 85 witnesses. 24. On 12 June 2003 the Regional Court convicted the applicant as charged and sentenced him to life imprisonment.

25. On 24 June 2004 the Katowice Court of Appeal upheld the firstinstance judgment. 26. On 12 October 2004 the applicant lodged a cassation appeal. 27. The Code of Criminal Procedure of 1997, which entered into force on 1 September 1998, defines detention on remand as one of the so-called “preventive measures” (środki zapobiegawcze). The other measures are bail (poręczenie majątkowe), police supervision (dozór policji), guarantee by a responsible person (poręczenie osoby godnej zaufania), guarantee by a social entity (poręczenie społeczne), temporary ban on engaging in a given activity (zawieszenie oskarżonego w określonej działalności) and prohibition to leave the country (zakaz opuszczania kraju).

28. Article 249 § 1 sets out the general grounds for imposition of the preventive measures. That provision reads: “Preventive measures may be imposed in order to ensure the proper conduct of proceedings and, exceptionally, also in order to prevent an accused’s committing another, serious offence; they may be imposed only if evidence gathered shows a significant probability that an accused has committed an offence.” 29. Article 258 lists grounds for detention on remand. It provides, in so far as relevant: “1.

Detention on remand may be imposed if: (1) there is a reasonable risk that an accused will abscond or go into hiding, in particular when his identity cannot be established or when he has no permanent abode [in Poland]; (2) there is a justified fear that an accused will attempt to induce [witnesses or co-defendants] to give false testimony or to obstruct the proper course of proceedings by any other unlawful means; 2. If an accused has been charged with a serious offence or an offence for the commission of which he may be liable to a statutory maximum sentence of at least 8 years’ imprisonment, or if a court of first instance has sentenced him to at least 3 years’ imprisonment, the need to continue detention to ensure the proper conduct of proceedings may be based on the likelihood that a severe penalty will be imposed.” 30. The Code sets out the margin of discretion as to the continuation of a specific preventive measure.

Article 257 reads, in so far as relevant: “1. Detention on remand shall not be imposed if another preventive measure is sufficient.” Article 259, in its relevant part, reads: “1. If there are no special reasons to the contrary, detention on remand shall be lifted, in particular if depriving an accused of his liberty would: (1) seriously jeopardise his life or health; or (2) entail excessively harsh consequences for the accused or his family.” 31. The 1997 Code not only sets out maximum statutory time-limits for detention on remand but also, in Article 252 § 2, lays down that the relevant court – within those time-limits – must in each detention decision determine the exact time for which detention shall continue.

32. Article 263 sets out time-limits for detention. In the version applicable up to 20 July 2000 it provided: “1. Imposing detention in the course of an investigation, the court shall determine its term for a period not exceeding 3 months. cannot be terminated within the term referred to in paragraph 1, the court of first instance competent to deal with the case may – if need be and on the application made by the [relevant] prosecutor – prolong detention for a period [or periods] which as a whole may not exceed 12 months. 3. The whole period of detention on remand until the date on which the first conviction at first instance is imposed may not exceed 2 years.

4. Only the Supreme Court may, on application made by the court before which the case is pending or, at the investigation stage, on application made by the Prosecutor General, prolong detention on remand for a further fixed period exceeding the periods referred to in paragraphs 2 and 3, when it is necessary in connection with a stay of the proceedings, a prolonged psychiatric observation of the accused, a prolonged preparation of an expert report, when evidence needs to be obtained in a particularly complex case or from abroad, when the accused has deliberately prolonged the proceedings, as well as on account of other significant obstacles that could not be overcome.” 33. On 20 July 2000 paragraph 4 was amended and since then the competence to prolong detention beyond the time-limits set out in paragraphs 2 and 3 has been vested with the court of appeal within whose jurisdiction the offence in question has been committed.