Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 24.03.2004
inadmisibil

ÎCCJ, Decizia nr. 134/2004

HOTĂRÂRE
24.03.2004
CAMERĂ
other
Citează această cauză
ÎCCJ, Decizia nr. 134/2004 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2004)

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin decizia penală nr. 28 din 4 februarie 2003, Curtea de Apel Craiova a condamnat pe inculpatul P.T., în urma desființării sentinței penale nr. 33 din 29 ianuarie 2001 a Tribunalului Dolj, ca efect al admiterii apelului procurorului și respingerii apelului inculpatului, la 10 ani închisoare și interzicerea timp de 5 ani a drepturilor prevăzute în art. 64 lit. a), b) și c) C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune prevăzută de art. 215 alin. (2), (4) și (5), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și la 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 215 alin. (2) și (4), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., dispunând, în baza art. 33 lit. a), 34 lit. b) și a art. 35 C. pen., ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 10 ani închisoare și interzicerea timp de 5 ani a drepturilor prevăzute în art. 64 lit. a), b) și c) C. pen.

S-a dedus din pedeapsă perioada arestării preventive, cu începere de la 15 martie 2000 până la 7 iulie 2000. Împotriva deciziei pronunțate în apel, inculpatul a declarat recurs, acesta fiind respins, ca nefondat, prin decizia nr. 2488 din 27 mai 2003 a Curții Supreme de Justiție, secția penală. Prin decizia nr. 293 din 16 ianuarie 2004, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a admis contestația în anulare formulată de inculpat și a desființat decizia nr. 2488 din 27 mai 2003, fixând termen pentru rejudecarea recursului la 12 martie 2004 și menținând starea de arest a inculpatului. Prin încheierea din 12 martie 2004, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a amânat judecarea cauzei la 23 aprilie 2004 și, întemeindu-se pe dispozițiile art. 300 2 cu referire la art. 160 b alin. (1) și (3) C. proc.

pen., a menținut măsura arestării preventive a inculpatului. Inculpatul a declarat recurs împotriva acestei încheieri. Recursul nu este admisibil. Prin art. 160 b , introdus în Codul de procedură penală prin Legea nr. 281/2003 și modificat prin O.U.G. nr. 109/2003, publicată în M. Of. nr. 748 din 26 octombrie 2003, s-a instituit obligația instanței de a verifica periodic, dar nu mai târziu de 60 de zile, legalitatea și temeinicia arestării preventive, prevăzându-se, în alin. (3) din acest articol că, atunci când „constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi, care justifică privarea de libertate, instanța dispune, prin încheiere motivată, menținerea arestării preventive”.

Este adevărat că, potrivit alin. (4) din același articol, „încheierea poate fi atacată cu recurs, prevederile art. 160 a alin. (2) aplicându-se în mod corespunzător”. Această dispoziție trebuie corelată, însă, cu prevederile art. 141 C. proc. pen., prin care este reglementată „calea de atac împotriva încheierii pronunțate de instanță în cursul judecății privind măsurile preventive”. Or, în art. 141 alin. (1) C. proc. pen. se prevede că „încheierea dată în primă instanță și în apel, prin care se dispune luarea, revocarea, înlocuirea, încetarea sau menținerea unei măsuri preventive ori prin care se constată încetarea de drept a arestării preventive, poate fi atacată separat, cu recurs, de procuror sau inculpat”.

Rezultă, deci, că încheierea la care se referă dispoziția menționată poate fi atacată separat cu recurs numai dacă este dată în primă instanță și în apel, iar nu și în cazul în care este pronunțată de o instanță de recurs. Ca urmare, din moment ce încheierea vizată a fost pronunțată de secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție ca instanță de recurs, este evident că recursul declarat de inculpat trebuie considerat inadmisibil. De altfel, încheierea instanței de recurs nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs și pentru că o asemenea posibilitate ar impune învestirea unei instanțe ierarhic superioare celei firești cu calea de atac a recursului, ceea ce ar fi inadmisibil, deoarece, în acest mod, s-ar nesocoti normele legale referitoare la competența instanțelor.

În fine, inadmisibilitatea unei alte interpretări mai este impusă și de reglementarea de ansamblu a Codului de procedură penală, din care se degajă principiul că recursul împotriva încheierilor se judecă totdeauna de instanța firească de recurs, indiferent dacă această cale de atac poate fi exercitată separat sau numai odată cu fondul. În consecință, constatându-se inadmisibilitatea recursului declarat, urmează ca acesta să fie respins, cu obligarea inculpatului să plătească statului cheltuielile judiciare efectuate.

D E C I D E Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de inculpatul P.T. împotriva încheierii din 12 martie 2004, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. 4351/2003. Obligă pe inculpat să plătească statului suma de 1.000.000 lei cheltuieli judiciare în recurs. Pronunțată, în ședință publică, azi, 24 martie 2004.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2004-04-23
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2217/2004
locuia. Neștiind de desfășurarea procesului, inculpatul nu s-a prezentat și astfel nu a avut posibilitatea să-și exercite dreptul la apărare și să propună probe în dovedirea susținerilor din motivele de apel. Așa fiind, Curtea urmează, ca î
ÎCCJ
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 407/2013
pen. a fost condamnat inculpatul la pedeapsa 3 ani închisoare (partea civilă S.N.P. - Sucursala Peco Dolj). În baza art. 33 lit. a) C. pen. raportat la art. 34 lit. b) C. pen. au fost contopite pedepsele aplicate, stabilindu-se ca inculpatu
ÎCCJ 2004-01-14
0,95
ÎCCJ, Decizia nr. 15/2004
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 710 din 11 decembrie 2002, Tribunalul Dolj a condamnat, printre alții, pe inculpatul V.M.F. la 1 an și 6 luni închisoare, pentru săvârși
ÎCCJ 2004-01-16
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 293/2004
. pen. În baza art. 215 alin. (2), 4 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., l-a condamnat pe inculpat la 3 ani închisoare. Conform art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa de 10 ani închisoare, în
ÎCCJ 2003-12-03
0,94
ÎCCJ, Decizia nr. 580/2003
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 157 din 10 martie 2003, Tribunalul Constanța a condamnat pe inculpatul C.V. la 10 ani închisoare și interzicerea timp de 4 ani a exercit
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă