ÎCCJ, Decizia nr. 118/2005

Asupra recursului de față, În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 388 din 6 iunie 2001, Tribunalul București, secția a II-a penală, a condamnat, între alții, pe inculpatul G.S., la 10 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. a), b), c), d) și e), cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., precum și la 11 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat prevăzută de art. 208 alin. (1), raportat la art. 209 alin. (1) lit. a), e), g) și i), cu aplicarea art. 41 alin. (2) și a art. 37 lit. b) C. pen., dispunând, în baza art. 33 lit. a) și a art. 34 lit. b) din acest cod, ca acest inculpat să execute pedeapsa cea mai grea, sporită cu un an, în total 12 ani închisoare.

În baza art. 65 C. pen., i s-au interzis, acestui inculpat, drepturile prevăzute în art. 64 lit. a) și b) C. pen., pe o durată de 5 ani. Sentința a rămas definitivă față de inculpatul menționat, în urma respingerii apelului ce l-a declarat, prin decizia penală nr. 655 din 11 februarie 2003, a Curții de Apel București, această decizie nefiind recurată. Condamnatul G.S. a formulat cerere de revizuire a sentinței, susținând, în esență, că a fost condamnat pentru fapte pe care nu le-a comis, că încadrarea juridică dată acestora este greșită și că nu s-a respectat principiul prezumției de nevinovăție, fiindu-i încălcat, totodată, dreptul la apărare. Prin sentința penală nr. 664 din 18 mai 2004, Tribunalul București, secția a II-a penală, a respins cererea de revizuire, cu motivarea că aceasta nu este admisibilă în principiu, deoarece motivele invocate nu se încadrează în nici unul dintre cazurile de revizuire prevăzute în mod expres și limitativ în art. 394 C. proc.

pen., iar condamnatul nu s-a referit la fapte probatorii noi, de natură a demonstra netemeinicia hotărârii de condamnare. Împotriva sentinței, condamnatul G.S. a declarat apel, acesta fiind respins, ca nefondat, prin decizia penală nr. 548/A din 28 iulie 2004, a Curții de Apel București, secția I penală. Condamnatul a declarat recurs împotriva deciziei pronunțate în apel. Înalta Curte de Casație și Justiție, prin decizia nr. 494 din 21 ianuarie 2005, a respins recursul, ca nefondat, cu motivarea că instanța de fond și aceea de apel au apreciat pe deplin justificat că situațiile invocate de condamnat nu corespund cazurilor de revizuire expres prevăzute în art. 394 C. proc. pen. S-a relevat că, în realitate, recurentul încearcă doar să i se admită suplimentarea mijloacelor de probă, cerere specifică, însă, căilor ordinare de atac, și nicidecum unei cereri de revizuire, care este o cale extraordinară de atac.

Condamnatul G.S. a declarat recurs împotriva acestei decizii. Recursul nu este admisibil. În adevăr, prin nici o dispoziție a legii nu este prevăzută posibilitatea atacării cu recurs a deciziilor prin care sunt soluționate recursurile. În această privință, în cuprinsul art. 385 1 C. proc. pen., prin care sunt reglementate hotărârile supuse recursului, deciziile pronunțate în recurs nu sunt menționate printre hotărârile susceptibile de a fi atacate pe această cale. De altfel, este de observat că, potrivit art. 417 lit. c) C. proc. pen., hotărârea instanței de recurs rămâne definitivă la data pronunțării acesteia, atunci când în cazul respingerii recursului cuprinde, ca în speță, obligarea la plata cheltuielilor judiciare.

Așa fiind, din moment ce decizia, prin care a fost soluționat recursul declarat împotriva deciziei instanței de apel, a rămas definitivă la data pronunțării, iar potrivit reglementărilor în vigoare, o astfel de decizie nu mai poate fi atacată pe o atare cale, urmează ca recursul declarat de inculpatul sus-menționat să fie respins, ca inadmisibil, cu obligarea sa la plata cheltuielilor judiciare efectuate de către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca inadmisibil,recursul declarat de inculpatul G.M. împotriva deciziei nr. 494 din 21 ianuarie 2005, a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală. Obligă pe inculpat să plătească statului, suma de 1.000.000 lei cheltuieli judiciare în recurs, din care 200.000 lei, reprezentând onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu, vor fi avansați din fondul Ministerului Justiției. Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 mai 2005.