ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 897/2005

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 897/2005 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2005)

Asupra recursului penal de față:

În baza lucrărilor de la dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 1016 din 06

noiembrie 2002 a Tribunalului București, secția I penală, în baza art. 174 și

art. 175 lit. i) C. pen., au fost condamnați inculpații C.B.N. și S.M. la câte

20 de ani închisoare și câte 5 ani pedeapsa complementară a interzicerii

drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen.

S-a făcut aplicarea art. 71 și art.

64 C. pen., pentru ambii inculpați.

A fost menținută starea de arest a

inculpaților și s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului S.M., prevenția de

la 17 aprilie 2001 la zi, iar pentru inculpatul C.B.N. de la 19 aprilie 2001 la

zi.

Au fost obligați inculpații, în

solidar, să plătească părților civile M.D. și M.A.R. câte 12.500.000 lei, cu

titlu de despăgubiri civile.

S-a reținut ca situație de fapt că,

în seara zilei de 16 aprilie 2001 inculpații C.B.N. și S.M., au intrat în

locuința victimei M.G., căreia i-au aplicat mai multe lovituri cu pumnii și

picioarele, apoi au dezbrăcat-o și au scos-o afară unde i-a aplicat o lovitură

puternică în zona gâtului primul inculpat.

În urma acestei lovituri, victima a

căzut în nemișcare, după care a fost dusă de inculpați cu autoturismul și

transportată pe un teren viran, în apropierea podului Fundeni, unde a fost

abandonată, iar a doua zi, victima a fost găsită moartă.

Prin decizia penală nr. 113/ A din

26 februarie 2003, Curtea de Apel București, secția a II-a penală, a respins

apelurile declarate de inculpați, ca nefondate în baza art. 379 pct. 1 lit. b) C.

proc. pen.

S-au declarat recursuri de către cei

doi inculpați și Curtea Supremă de Justiție, secția penală, prin decizia nr. 4452

din 14 octombrie 2002, a admis recursurile inculpaților și au fost casate

decizia și sentința, cu trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță

de fond, Tribunalul București, secția I penală.

S-a prelungit arestarea preventivă.

În considerentele deciziei de

casare, s-a menționat că, încheierea de ședință din 29 octombrie 2002, în care

au fost consemnate dezbaterile în fond și s-a amânat pronunțarea pentru 5

noiembrie 2002, nu a fost semnată de președintele completului, cum nici cea din

data de 5 noiembrie 2002, când de asemenea s-a amânat pronunțarea pentru 6

noiembrie 2002, astfel că încheierea prin care se consemnează desfășurarea

procesului în ședința de judecată și se amână pronunțarea, nefiind semnată

potrivit art. 305 alin. (2) C. proc. pen., este nulă.

Prin urmare, reținând că prin

nesemnarea încheierii de către președintele completului de judecată, nu se

poate verifica dacă, au fost respectate cu ocazia dezbaterilor dispozițiile

legale, privind compunerea instanței, participarea procurorului, publicitatea

ședinței, prezența părților și asistența acestora de către apărători, a fost

pronunțată o încheiere lovită de nulitate absolută și înscrisă la art. 197 pct.

2 C. proc. pen.

Ca atare, s-au admis recursurile și

s-au casat hotărârile, fără a mai fi verificate celelalte temeiuri de casare

invocate.

În fond, după casarea cu trimitere,

Tribunalul București secția I penală a pronunțat sentința penală nr. 770 din 7

iunie 2004, prin care au fost condamnați inculpații S.M. și C.B.N., în baza art.

174 și art. 175 lit. i) C. pen., la câte 16 ani închisoare fiecare și câte 5

ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor, prevăzute de art. 64 lit.

a) și b) C. pen.

S-a făcut aplicarea art. 71 și art.

64 C. pen. pentru inculpați.

A fost menținută starea de arest și

s-a dedus prevenția, de la 17 aprilie 2001 la zi pentru inculpatul S.M. și de

la 19 aprilie 2001 la zi, pentru inculpatul C.B.N.

Au fost obligați inculpații, în

solidar, la despăgubiri civile în sumă de câte 12.500.000 lei către părțile

civile M.D. și M.A.R.

Au mai fost obligați inculpații să

plătească către stat câte 4.000.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare.

Pentru a hotărî astfel s-a reținut

următoarele:

M.G. a trăit în concubinaj cu S.E.

și a ieșit din executarea unei pedepse cu închisoare, la data de 11 aprilie

2001, când au reluat viața de concubinaj, într-o casă din str. Gheorghe

Iacobescu, proprietară fiind Ș.I., locuind împreună și cu fiul acesteia S.F.

Încă din prima zi, M.G. a început să

aibă un comportament violent față de concubină, reproșându-i că, în perioada în

care s-a aflat în penitenciar aceasta ar fi întreținut relații extraconjugale

cu alte persoane.

În dimineața zilei de 16 aprilie

2001, în ziua de „Paște”, inculpatul a reluat aceeași temă a discuțiilor, iar

la ele a participat și S.F., care a decis să-l cheme pe fratele său, S.M., în

ideea de a-i aplica o corecție sau de a se muta la domiciliul acestuia,

întrucât cei doi concubini ocupau o singură cameră.

În discuțiile purtate cu fratele său

i-a sugerat că, în cazul în care merge la mama sa este bine să fie însoțit și

de alte persoane deoarece victima, M.G., este o fire violentă, astfel că acesta

a apelat la prietenul său C.B.N. și toți trei au venit cu autoturismul inculpatului

S.M.

Ajunși în domiciliul mamei sale,

inculpații au intrat în cameră, i-au cerut acesteia să iasă afară, după care

cei doi au lovit pe victimă cca. 25-30 minute cu pumnii și picioarele în zona

capului, precum și în alte părți ale corpului apoi au dezbrăcat victima.

Inculpații au condus victima spre

mașină, spunându-le persoanelor adunate că o duc în pădure, iar până să ajungă

la autoturism, deși aceasta nu avea stabilitate, neputându-și ține capul în

echilibru, totuși, inculpatul C.B.N. i-a aplicat o lovitură în zona gâtului,

aceasta a căzut jos, după care cei doi deși au stropit-o cu apă aceasta nu și-a

revenit, fiind urcată în autoturism.

Victima a fost transportată de către

cei doi în apropierea podului Fundeni, unde, pe un teren viran, la o distanță

de cca. 15 – 20 metri de stradă, a fost abandonată.

Realizând gravitatea faptei de

moment, aceștia au mers la Spitalul Oncologic Fundeni, apoi la Spitalul Fundeni

anunțând paznicii că în apropierea podului se află o persoană căzută și în

stare de inconștiență și care are nevoie de ajutor, totodată apelând și la

serviciul de ambulanță.

Întrucât inculpații nu au dat date

precise serviciului de ambulanță, cu privire la locul unde se află victima,

personalul de specialitate a ajuns la locul indicat de aceștia, însă nu au

găsit-o, încercându-se de a se face investigații cu privire la apelul telefonic

primit, însă s-a renunțat deoarece nu a răspuns nimeni, considerându-se că este

o farsă.

A doua zi, M.G. a fost găsit mort.

S-a apreciat că activitatea materială

a celor doi inculpați, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de

omor calificat, prevăzut de art. 174 și art. 175 lit. i) C. pen., texte în baza

cărora, au fost condamnați cei doi inculpați la câte 16 ani închisoare.

La individualizarea și aplicare

pedepsei s-a arătat că au fost avute în vedere toate criteriile înscrise în art.

72 C. pen., astfel că, pedepsele aplicate sunt de natură să ducă la reeducarea

inculpaților.

Reținând că nu au încetat cauzele și

condițiile care au dus la arestarea celor doi, a fost menținută starea de arest

și s-a dedus din pedeapsa aplicată fiecăruia timpul executat preventiv.

Latura civilă a cauzei s-a menționat

că a fost soluționată în raport de dispozițiile înscrise în art. 14 și art. 346

C. proc. pen., cum și de art. 998 C. civ., fiind obligați inculpații la

despăgubiri civile în cuantumul menționat în prima parte a considerentelor

deciziei și justificate cu actele și lucrările de la dosar.

Potrivit art. 362 și art. 363 C.

proc. pen., sentința a fost atacată cu apel de către inculpați, pe motive de

nelegalitate și netemeinicie.

Într-un prim motiv, s-a susținut că

greșit a fost încadrată activitatea lor materială în infracțiunea de omor

calificat, prevăzută de art. 174 și art. 175 lit. i) C. pen., în loc de leziuni

cauzatoare de moarte, deoarece ei nu au acționat cu intenția de a omorî

victima, rezultatul letal producându-se din culpă, scopul a fost acela de a-i

aplica o corecție cu privire la comportamentul agresiv ce-l avea față de S.E.

Al doilea motiv invocat, a vizat

greșita individualizare a pedepsei, ca fiind mare, exagerată, solicitând

redozarea.

Curtea de Apel București, secția a

II-a penală, a examinat apelurile declarate de inculpați sub prisma celor două

motive, a actelor și lucrărilor de la dosar, a sentinței pronunțate în cauză,

cum și din oficiu potrivit art. 371 C. proc. pen. și prin decizia penală nr. 584/

A din 5 august 2004, apelurile declarate au fost respinse ca nefondate, în baza

art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

În considerentele decizie s-a arătat

că nu sunt temeiuri care să justifice schimbarea încadrării juridice a faptei

în infracțiunea de leziuni cauzatoare de moarte, deoarece inculpații au lovit

pe M.G. în mod repetat, cu intensitate, în special în zona capului, zonă vitală

a corpului, și, deși nu au urmărit moartea acestuia au acceptat-o.

Și cel de-al doilea motiv de apel

invocat, referitor la greșita individualizare a pedepsei, s-a apreciat că este

neîntemeiat pe considerent că, instanța de fond a interpretat în mod just

criteriile înscrise în art. 72 C. pen.

Ca atare, apelurile au fost respinse

ca nefondate.

În temeiul art. 385

3

C.

proc. pen., în termen legal, inculpații au declarat recurs, invocând aceleași

critici ca și în apel, vizând greșita încadrare a faptei în art. 174 și art.

175 lit. i) C. pen., solicitând schimbarea încadrării în art. 183 C. pen., pe

considerent că rezultatul letal s-a datorat lovirii victimei cu pumnul de către

inculpatul C.B.N. în timp ce aceasta era condusă la mașină, având drept

consecință căderea de pietrele existente în curte, iar rezultatul a fost

moartea victimei, înainte de a ajunge pe terenul unde a fost abandonată.

Al doilea motiv, tot comun, se

referă la greșita individualizare a pedepsei, ca fiind mare, exagerată, fără să

se țină seama de atitudinea sinceră că nu au mai avut contact cu legea penală,

fiind deci la prima abatere.

Motivele de recurs invocate,

constituie cazuri de casare potrivit pct. 17 și 14 de la art. 385

9

C.

proc. pen.

Examinând recursurile declarate, sub

prisma celor două motive comune de recurs invocate de către recurenți, de

actele și lucrările de la dosar, de decizia și sentința pronunțate în cauză, se

constată că recursurile declarate sunt nefondate și se vor respinge pentru

considerentele ce vor fi expuse mai jos.

Cu privire la prima critică invocată

de către recurenți, constând în aceea că fapta lor nu întrunește elementele

constitutive ale infracțiunii de omor calificat, ci infracțiunea de lovituri

cauzatoare de moarte, se constată că este neîntemeiată.

Potrivit lucrărilor de la dosar,

respectiv declarațiile martorilor S.E. și S.F., rezultă că recurenții, cum au

intrat în camera în care se afla victima, aceasta a fost lovită de către cei

doi cu pumnii și picioarele în cap și în alte zone ale corpului în decurs de

cca. 25-30 minute.

Declarațiile acestor martori, vizând

perioada mare de timp în care a avut loc agresiunea celor doi asupra victimei,

se coroborează și cu declarațiile martorilor D.S., Ș.I. și C.C., care arată că

se auzeau lovituri aplicate victimei și aceasta, deși striga să-l lase în pace,

aceștia au continuat să-l lovească culminând cu ultima lovitură aplicată de

către inculpatul C.B.N. în momentul în care se deplasau către autoturism.

De altfel, martorii precizează că la

ieșirea din casă victima nu se mai putea ține pe picioare, se clătina, iar cei

doi îl țineau de braț, iar la reîntoarcere fiind întrebați unde au dus-o,

aceștia i-au răspuns martorei S.E. „nu-i nevoie să mai știi și matale unde l-am

dus”, „l-am aranjat noi” și „roagă-te să mai scape cu viață, iar dacă te

întreabă poliția să nu mă bagi și pe mine”, cu referire la C.B.N.

Potrivit raportului medico-legal

întocmit de I.M.L. București, completat printr-un supliment efectuat de către

instanța de fond după casarea cu trimitere, rezultă că moartea lui M.G. a fost

violentă și a fost consecința unei hemoragii cerebrale survenită în urma

traumatismelor cranio-cerebrale, prin lovire cu un corp dur. Aceste leziuni

traumatice s-au putut produce în cadrul unei agresiuni prin loviri multiple cu

corp dur.

În contextul mijloacelor de probă de

la dosar rezultă că, inculpații prin lovituri repetate în zona capului i-au

cauzat victimei traumatisme de natură ce au dus la decesul acesteia, iar moartea

s-a instalat cu rapiditate și urmarea faptului că, victima a fost abandonată în

frig, în luna aprilie, dezbrăcată pe un teren viran.

Prin urmare, în mod corect

instanțele au apreciat că în cauză nu se impune schimbarea încadrării juridice,

deoarece, inculpații au acționat cu intenție indirectă de a ucide victima, prin

lovituri repetate cu pumnii și picioarele, în zona capului, cauzându-i traumatisme,

care au avut drept consecință moartea victimei.

Susținerea celor doi, că moartea

victimei s-a datorat împrejurării că inculpatul B.C.N. a lovit-o în zona

capului, iar în cădere aceasta a suferit un traumatism ce a avut drept

consecință moartea, este infirmată de către actele medico legale potrivit

cărora, decesul victimei a avut loc în urma lovirii acesteia cu corpuri dure

(picioarele și pumnii) și nici de cum de corpuri dure, precum și de celelalte

lucrări de la dosar.

Așa fiind, această critică este

neîntemeiată întrucât inculpații au comis infracțiunea de omor calificat cu

intenție indirectă, în sensul că nu au dorit-o însă, au acceptat-o prin modul

în care au acționat.

Și cel de-al doilea motiv de recurs,

așa cum s-a arătat, vizând greșita neaplicare a art. 74-76 C. pen., se constată

că este neîntemeiat.

Potrivit art. 74 C. pen. pot

constitui circumstanțe atenuante, următoarele împrejurări:

- conduita bună a infractorului

înainte de săvârșirea infracțiunii;

- stăruința depusă de infractor

pentru a înlătura rezultatul infracțiunii sau a reparării pagubei pricinuite;

- atitudinea infractorului după

săvârșirea infracțiunii rezultând din prezentarea sa în fața autorității,

comportarea sinceră în cursul procesului, înlesnirea descoperirii ori arestării

participanților.

Prin urmare, raportând aceste

împrejurări înscrise în art. 74 C. pen., la datele personale ale inculpaților

care nu au recunoscut comiterea infracțiunii de omor, că au avut o poziție

oscilantă pe parcursul procesului penal, că nu au acordat despăgubiri civile,

se constată că în cauză nu sunt incidente prevederile art. 74 C. pen., astfel

încât să le fie reduse pedepsele sub limita minimă de 15 ani închisoare, așa

cum prevăd dispozițiile art. 76 lit. a) C. pen.

Ca atare, instanțele, au făcut o

justă și corectă individualizare a pedepsei fiind avute în vedere toate

criteriile de individualizare înscrise la art. 72 C. pen., referitoare la

gradul de pericol social mărit al faptei comise, împrejurările și modul în care

a fost săvârșită, limitele de pedeapsă prevăzute de lege, care sunt cuprinse

între 15 - 25 ani închisoare, precum și datele personale ale inculpaților.

Pedeapsa de 16 ani închisoare nu

este o pedeapsă mare, exagerată, fiind aproape de limita minimă prevăzută de

lege și ea reflectă gravitatea faptei, vinovăția fiecărui inculpat și

periculozitatea lor socială, fiind de natură să ducă la reeducarea acestora și

să atingă finalitatea înscrisă în art. 52 C. pen.

Conchizând că, în cauză au fost

pronunțate hotărâri legale și temeinice, atât sub aspectul reținerii corecte a

situației de fapt, a încadrării juridice, a vinovăției inculpaților, cum și a

tragerii la răspundere penală prin durata pedepsei aplicate, că motivele de

recurs invocate nu constituie cazuri de casare în sensul art. 385

9

pct.

14 și 17 C. proc. pen., iar din oficiu nu se constată cazuri de casare,

recursurile declarate se vor respinge ca nefondate, în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

Se va deduce detenția față de

inculpați.

Prin încheierea din 07 decembrie

2004, s-a dispus amendarea cu 1.000.000 lei a apărătorului desemnat din oficiu

pentru inculpatul S.M., avocat E.N., întrucât în mod nejustificat nu s-a

prezentat pentru a susține apărarea.

Avocatul E.N., apărător desemnat din

oficiu pentru inculpatul S.M., la data de 1 februarie 2005, a depus o cerere

prin care solicită anularea amenzii de 1.000.000 lei aplicată prin încheierea

din 7 decembrie 2004, pe două considerente; unul legal de faptul că a fost în

eroare cu privire la termenul fixat, iar celălalt vizează faptul că inculpatul

a solicitat termen pentru a-și angaja apărător ales și cum nu a mai avut loc o

amânare a cauzei din vina sa, trebuie să fie avute în vedere aceste aspecte.

Înalta Curte, apreciază că această

cerere este întemeiată, că apărătorul a fost în eroare față de solicitarea

inculpatului S.M. că își va angaja apărător ales și în consecință, se va admite

și va fi scutit de plata amenzii aplicate prin încheierea din 7 decembrie 2004.

Văzând și dispozițiile art. 189 și

urm. C. proc. pen.,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile

declarate de inculpații C.B.N. și S.M., împotriva deciziei penale nr. 584/ A

din 5 august 2004 a Curții de Apel București, secția a II-a penală.

Deduce din pedepsele aplicate

inculpaților, timpul arestării preventive de la 17 aprilie 2001, la 8 februarie

2005, pentru inculpatul S.M. și de la 19 aprilie 2001, la 8 februarie 2005,

pentru inculpatul C.B.N.

Admite cererea formulată de avocat E.N.

și în baza art. 199 alin. (3) C. proc. pen., dispune scutirea de plata amenzii

de 1.000.000 lei, aplicată prin încheierea de ședință din 7 decembrie 2004.

Obligă pe recurentul inculpat C.B.N.

la plata sumei de 1.200.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat,

iar pe recurentul inculpat S.M., la plata cu același titlu, a sumei de

1.600.000 lei din care, suma de 400.000 lei, reprezentând onorariul

apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului

Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 8

februarie 2005.