ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 892/2005

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Reclamanta C.E. a solicitat anularea

hotărârii nr. 533 din 12 septembrie 2003, emisă de pârâta Casa Județeană de Pensii

Bacău și obligarea acesteia să-i recunoască calitatea de beneficiară a O.G. nr.

105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000.

În motivarea cererii sale,

reclamanta a arătat că în perioada 15 martie 1944 - 6 martie 1945, a fost

strămutată împreună cu familia, din localitatea Rădăuți, județul Suceava, în

comuna Pleșoi, județul Olt.

A susținut că strămutarea a fost

determinată de persecuțiile etnice exercitate de armata sovietică, asupra

populației române, precizând că a fugit din fața ocupației ruse, deoarece

aceștia se răzbunau pe cetățenii români, iar familiile ofițerilor, printre care

se număra și familia ei, erau printre primele victime ale răzbunării.

Curtea de Apel Bacău, secția

comercială și de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 103 din 10

februarie 2004, a admis acțiunea, a anulat actul administrativ, a constatat că

reclamanta îndeplinește condițiile prevăzute de art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000

și beneficiază de drepturile prevăzute de lege, începând cu perioada1 octombrie

2003.

Instanța a reținut că din probele

administrate rezultă că reclamanta se încadrează în prevederile legale

sus-menționate.

Împotriva sentinței a declarat

recurs, pârâta, susținând în esență, că instanța a apreciat eronat probele

dosarului și a aplicat greșit legea.

A apreciat că nu se poate reține că

a existat o persecuție etnică, întrucât atât localitatea de domiciliu, cât și

cea unde reclamanta s-a refugiat, se aflau pe teritoriul României, iar simplul

fapt că România era în război cu Rusia, nu duce la concluzia că reclamanta a

suferit o persecuție din motive etnice.

Examinând hotărârea atacată, în

raport cu criticile formulate, actele dosarului și normele legale incidente

cauzei, se constată că recursul este nefondat.

Din probele administrate în cauză,

rezultă că reclamanta a făcut dovada, în condițiile legii că împreună cu familia

a plecat în refugiu din Rădăuți, Suceava, în localitatea Pleșoi, fostul județ

Romanați.

Astfel, din fișa nr. 1386 și nr.1387,

eliberată de Comisariatul general al refugiaților și evacuaților, rezultă că

reclamanta, împreună cu părinții și cei doi frați au fost evacuați din

localitatea de domiciliu.

Cât privește motivul evacuării,

acesta trebuia apreciat în funcție de realitățile istorice ale momentului,

fiind de notorietate persecuțiile etnice exercitate de către armata sovietică,

asupra populației române din zonă.

Împrejurarea că cele două localități

de domiciliu și cea de refugiu se aflau pe teritoriul aceleiași țări, nu este

relevantă, legea nefăcând o astfel de distincție, atâta timp, cât motivul

părăsirii localității de domiciliu îl constituie persecuția etnică.

În consecință, față de cele ce

preced, se constată că instanța a făcut o justă apreciere a probelor dosarului

și a aplicat corect legea, pronunțând o hotărâre legală și temeinică, iar

recursul fiind nefondat, urmează a se respinge ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Casa

Județeană de Pensii Bacău împotriva sentinței civile nr. 103 din 10 februarie 2004,

a Curții de Apel Bacău, secția comercială și de contencios administrativ, ca

nefondat.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 15 februarie 2005.