ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4514/2004

Asupra recursului de față: În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 163 din 15 mai 2003, Tribunalul Mehedinți a condamnat, între alții, pe inculpatul U.G.V. la: - un an și 9 luni închisoare, pentru tentativă la infracțiunea de tâlhărie, prevăzută de art. 20 C. pen., raportat la art. 211 alin. (2) lit. b) și alin. (3) lit. a) și c) C. pen., cu aplicarea art. 99 și urm. C. pen. (fapta săvârșită la data de 28 – 29 august 2002); - 3 ani și 6 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (3) lit. a) și c) C. pen., cu aplicarea art. 99 și urm. C. pen. (fapta săvârșită la data de 29 august 2002). În baza art. 33 și art. 34 C. pen., a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea și anume 3 ani și 6 luni închisoare.

S-a făcut aplicarea art. 71 și art. 64 C. pen. În baza art. 350 C. proc. pen., a fost menținută starea de arest a inculpatului iar, în temeiul art. 88 C. pen., din pedeapsa de executat s-a dedus reținerea de 24 de ore din data de 30 august 2002, precum și durata arestării preventive de la 9 noiembrie 2002, la zi. S-a constatat că partea vătămată B.P.D., nu s-a constituit parte civilă. A fost admisă, în parte, acțiunea civilă formulată de partea civilă B.E. și a obligat în solidar pe inculpatul U.G.V. și C.S.I. (condamnat în cauză) aceștia în solidar și cu părțile responsabile civilmente U.G. și C.D., să plătească numitei părți vătămate suma de 5.000.000 lei cu titlu de despăgubiri civile. A fost respinsă acțiunea civilă formulată de partea vătămată F.Șt.

Sus-numiții inculpați au mai fost obligați, în solidar, atât între ei cât și cu părțile responsabile civilmente U.G. și C.D. să plătească părții civile B.E. suma de 693.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată. Prin aceeași sentință, inculpatul U.G.V. a fost obligat să plătească statului, în solidar cu partea responsabilă civilmente U.G., suma de 1.200.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 300.000 lei, reprezentând onorariu de avocat cuvenit pentru apărarea din oficiu, urmează a se suporta din fondurile Ministerului Justiției. Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut, în fapt, următoarele: În seara zilei de 17 august 2002, inculpații U.G.V.

și C.S.I., împreună cu alte persoane, s-au deplasat la o discotecă din comuna Poroina Mare unde se afla și partea vătămată B.P.D., în vârstă de 14 ani. La sfârșitul programului de discotecă, partea vătămată a plecat spre domiciliul său cu mașina condusă de numitul G.V., însoțită fiind de inculpați și alte persoane. La locul numit P.C., conducătorul autoturismului, G.V., a oprit pentru a asculta muzică, ocazie cu care celelalte persoane au coborât în câmp. Fiind întuneric, inculpatul C.S.I. a luat-o cu forța pe partea vătămată și a deplasat-o la o distanță de cca. 40 m de autoturism, încercând să întrețină raporturi sexuale cu aceasta prin violență. Același lucru a intenționat să-l facă și inculpatul U.G.V.

Întrucât G.V. a pornit motorul autoturismului, inculpații au renunțat la intenția de a obliga pe partea vătămată să întrețină relații sexuale. 1. În noaptea de 28 – 29 august 2002, cei trei inculpați au pătruns fără drept în locuința părții vătămate F.Șt. și dintr-o încăpere au încercat să sustragă o butelie de aragaz. Întrucât au fost surprinși de partea vătămată, pentru a-și asigura scăparea au lovit-o cu pumnii și cu o bâtă, după care au fugit. 2. În ziua de 29 august 2002, în timp ce inculpatul C.S.I. a asigurat paza locuinței părții vătămate B.E., inculpatul U.G.V. a pătruns în casă de unde a sustras suma de 2.500.000 lei, tacâmuri, farfurii și alte bunuri. Fiind surprins de nepoata părții vătămate, numita B.A., inculpatul U.G.V.

a amenințat-o cu un cuțit, după care, împreună cu celălalt inculpat, au părăsit locul faptei, abandonând bunurile sustrase. Împotriva acestei hotărâri au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Mehedinți și inculpații U.G.V. și C.S.I. Prin apelul declarat, parchetul a criticat hotărârea primei instanțe cu privire la greșita schimbare a încadrării juridice a faptelor din infracțiunile de tâlhărie și respectiv tentativă la infracțiunea de tâlhărie într-o singură infracțiune de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. b) și alin. (3) lit. a) și c) C. pen., precum și la greșita individualizare a pedepselor aplicate inculpaților pe care le consideră ca fiind prea mici în raport cu activitatea infracțională desfășurată.

Inculpații au criticat aceeași hotărâre, în principal, cu privire la greșita lor condamnare, solicitând a se dispune achitarea lor, întrucât nu a săvârșit faptele imputate iar, în subsidiar, reducerea pedepselor pe care le consideră ca fiind prea severe. Curtea de Apel Craiova, prin decizia penală nr. 525 din 17 noiembrie 2003, a admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Mehedinți și inculpații U.G.V. și C.S.I., a desființat sentința atacată și descontopit pedepsele aplicate. În baza art. 334 C. proc. pen., a schimbat încadrarea juridică a faptelor astfel: - din tentativă la infracțiunea de tâlhărie, prevăzută de art. 20 C. pen., raportat la art. 211 alin. (2) lit. b) și de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (3) C. pen., în tentativă la infracțiunea de tâlhărie, prevăzută de art. 20 C. pen., raportat la art. 211 alin. (2) lit. b) C. pen.

și art. 211 1 lit. a) și c) C. pen., texte de lege în baza cărora i-a condamnat pe inculpați la câte un an și 9 luni închisoare, cu aplicarea art. 99 C. pen.; - din infracțiunea de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (3) lit. a) și c) C. pen., cu aplicarea art. 99 C. pen., în infracțiunea de tâlhărie, prevăzută de art. 211 1 lit. a) și c) C. pen., texte de lege în baza cărora a condamnat pe inculpatul U.G.V. la o pedeapsă de 3 ani și 6 luni închisoare, și respectiv din complicitate la infracțiunea de tâlhărie, prevăzută de art. 26 C. pen., raportat la art. 211 alin. (3) lit. a) și c) C. pen., cu aplicarea art. 99 C. pen., în complicitate la infracțiunea de tâlhărie, prevăzută de art. 26 C. pen., raportat la art. 211 1 lit. a) și c) C. pen., cu aplicarea art. 99 C. pen., texte de lege în baza cărora l-a condamnat pe inculpatul C.S.I.

la o pedeapsă de 3 ani și 6 luni închisoare. S-a dispus contopirea pedepselor aplicate fiecărui inculpat, astfel că acesta urmează să execute pedeapsa cea mai grea și anume câte 3 ani și 6 luni închisoare. A fost menținută starea de arest a inculpaților și s-a dedus durata arestării preventive, la zi. Au fost menținute celelalte dispoziții ale hotărârilor atacate. S-a dispus ca onorariul de avocat cuvenit pentru apărarea din oficiu a inculpatului C.S.I. să fie suportat de Ministerul Justiției.

În motivarea acestei decizii instanța de apel a arătat că „Prin Legea nr. 169/2002, a fost modificat Codul penal în ceeace privește conținutul constitutiv al infracțiunii de tâlhărie și s-a introdus articolul 211 1 care prevede o pedeapsă mai mare dacă fapta este săvârșită de două sau mai multe persoane împreună, de o persoană înarmată, într-o locuință sau dependință a acesteia, în timpul unei calamități sau dacă s-a produs o urmare dintre cele arătate în art. 182 C. pen.” și că, în raport cu aceste modificări „În mod greșit instanța de fond a reținut ca agravantă art. 211 alin. (3) C. pen., dintr-o numerotare neoficială dată în Codul penal, publicat prin diferite edituri și că în realitate se referă la tâlhăria urmată de moartea victimei”.

Față de cele menționate, s-a arătat că în cauză se impune a se schimba încadrarea juridică a faptelor reținute în sarcina inculpaților în acord cu prevederile C. pen. și textele în care acestea se încadrează. S-a făcut precizarea că în mod corect s-a apreciat de către prima instanță că infracțiunea de violare de domiciliu se absoarbe în conținutul infracțiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 1 C. pen., deoarece, indiferent de modul de pătrundere în locuință, consumarea acesteia nu poate să aibă loc decât în locuință sau într-o dependință așa cum prevăd dispozițiile art. 211 1 lit. c) C. pen.

Cu privire la individualizarea pedepselor aplicate inculpaților s-a arătat că acestea „corespund gradului de pericol social ridicat al faptelor, instanța de fond având în vedere și datele ce caracterizează pe fiecare inculpat, care a săvârșit fapta în timpul minorității” și că executarea acestora vor „contribui la realizarea scopului prevăzut de lege atât sub aspectul educativ cât și sub aspect represiv preventiv”. Decizia curții de apel a fost atacată cu recurs de către inculpatul U.G.V. pe care a criticat-o, în principal, cu privire la greșita sa condamnare, întrucât nu a săvârșit faptele imputate solicitând a se dispune achitarea, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) și art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc.

pen. iar, în subsidiar, cu privire la pedeapsa aplicată pe care o consideră prea severă solicitând reducerea acesteia până la limita deja executată. Recursul declarat de inculpat este nefondat. Analizând actele și lucrările de la dosar prin prisma motivelor de casare invocate de inculpat se constată că atât prima instanță, cât și instanța de apel au reținut o corectă situație de fapt, încadrând fapta comisă de acesta (cu corecturile aduse de instanța de apel) în textele de lege corespunzătoare, pentru care s-a aplicat pedepse just individualizate, cu respectarea prevederilor art. 72 și art. 52 C. pen.

a) Susținerea inculpatului, recurent că nu se face vinovat de săvârșirea faptelor imputate este nefondată, fiind contrazisă de probele de la dosar și anume: plângerile și declarațiile părților vătămate, procesele verbale de cercetare la locul faptei, certificatul medico - legal eliberat în cauză, declarațiile martorilor și procesele verbale de confruntare care duc la concluzia univocă că acesta este autorul și deci a săvârșit faptele pentru care a fost trimis în judecată. Prin urmare existând dovezi din care rezultă vinovăția inculpatului simpla susținere a acestuia că nu a săvârșit faptele imputate, necoroborate cu alte probe care să confirme această apărare, critica prin care se solicită a se dispune achitarea este nefondată.

b) În ce privește individualizarea pedepselor aplicate pentru fiecare faptă în parte, cât și pedeapsa de executat se constată că s-a făcut cu respectarea prevederilor art. 72 C. pen., în cauză avându-se în vedere, pe lângă pericolul social al faptelor și datele ce caracterizează persoana acestuia faptul că este tânăr și nu are antecedente penale, numai în acest fel justificându-se aplicarea unei pedepse de executat în imediata apropiere a limitei minime a textelor incriminatorii și executarea pedepsei celei mai grele, fără a se aplica un spor de pedeapsă ținând seama de faptul că în cauză sunt aplicabile prevederile art. 33 și art. 34 C. pen. Și în ce privește modalitatea de executare se constată că a fost bine aleasă executarea pedepsei prin privare de libertate fiind în măsură să realizeze prevederile art. 52 C. pen.

Pentru considerentele ce preced, având în vedere și faptul că verificând decizia atacată în raport și cu prevederile art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., în sensul că verificând decizia atacată și din oficiu nu se constată existența unor motive care să ducă la casare, urmează a se constata că recursul declarat de inculpatul U.G.V. este nefondat și a fi respins ca atare în temeiul art. 385 15 pct. 1 lit. a) C. proc. pen. și a se dispune potrivit dispozitivului prezentei decizii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul U.G.V. împotriva deciziei penale nr. 525 din 17 noiembrie 2003 a Curții de Apel Craiova. Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul reținerii de 24 de ore din data de 30 august 2002 și al arestării preventive de la 9 noiembrie 2002, la 14 septembrie 2004. Obligă pe recurent la plata sumei de 1.600.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat din care, suma de 400.000 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 14 septembrie 2004.