ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4514/2004

Asupra recursului de față:

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 163 din 15

mai 2003, Tribunalul Mehedinți a condamnat, între alții, pe inculpatul U.G.V.

la:

- un an și 9 luni închisoare, pentru

tentativă la infracțiunea de tâlhărie, prevăzută de art. 20 C. pen., raportat

la art. 211 alin. (2) lit. b) și alin. (3) lit. a) și c) C. pen., cu aplicarea

art. 99 și urm. C. pen. (fapta săvârșită la data de 28 – 29 august 2002);

- 3 ani și 6 luni închisoare, pentru

săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (3) lit. a) și

c) C. pen., cu aplicarea art. 99 și urm. C. pen. (fapta săvârșită la data de 29

august 2002).

În baza art. 33 și art. 34 C. pen.,

a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea și anume 3 ani și 6

luni închisoare.

S-a făcut aplicarea art. 71 și art.

64 C. pen.

În baza art. 350 C. proc. pen., a

fost menținută starea de arest a inculpatului iar, în temeiul art. 88 C. pen.,

din pedeapsa de executat s-a dedus reținerea de 24 de ore din data de 30 august

2002, precum și durata arestării preventive de la 9 noiembrie 2002, la zi.

S-a constatat că partea vătămată

B.P.D., nu s-a constituit parte civilă.

A fost admisă, în parte, acțiunea

civilă formulată de partea civilă B.E. și a obligat în solidar pe inculpatul

U.G.V. și C.S.I. (condamnat în cauză) aceștia în solidar și cu părțile

responsabile civilmente U.G. și C.D., să plătească numitei părți vătămate suma

de 5.000.000 lei cu titlu de despăgubiri civile.

A fost respinsă acțiunea civilă

formulată de partea vătămată F.Șt.

Sus-numiții inculpați au mai fost

obligați, în solidar, atât între ei cât și cu părțile responsabile civilmente

U.G. și C.D. să plătească părții civile B.E. suma de 693.000 lei cu titlu de

cheltuieli de judecată.

Prin aceeași sentință, inculpatul

U.G.V. a fost obligat să plătească statului, în solidar cu partea responsabilă

civilmente U.G., suma de 1.200.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către

stat, din care suma de 300.000 lei, reprezentând onorariu de avocat cuvenit

pentru apărarea din oficiu, urmează a se suporta din fondurile Ministerului

Justiției.

Pentru a pronunța această hotărâre,

prima instanță a reținut, în fapt, următoarele:

În seara zilei de 17 august 2002,

inculpații U.G.V. și C.S.I., împreună cu alte persoane, s-au deplasat la o

discotecă din comuna Poroina Mare unde se afla și partea vătămată B.P.D., în vârstă

de 14 ani.

La sfârșitul programului de

discotecă, partea vătămată a plecat spre domiciliul său cu mașina condusă de

numitul G.V., însoțită fiind de inculpați și alte persoane.

La locul numit P.C., conducătorul

autoturismului, G.V., a oprit pentru a asculta muzică, ocazie cu care celelalte

persoane au coborât în câmp.

Fiind întuneric, inculpatul C.S.I. a

luat-o cu forța pe partea vătămată și a deplasat-o la o distanță de cca. 40 m

de autoturism, încercând să întrețină raporturi sexuale cu aceasta prin violență.

Același lucru a intenționat să-l

facă și inculpatul U.G.V.

Întrucât G.V. a pornit motorul

autoturismului, inculpații au renunțat la intenția de a obliga pe partea

vătămată să întrețină relații sexuale.

2002, cei trei inculpați au pătruns fără drept în locuința părții vătămate

F.Șt. și dintr-o încăpere au încercat să sustragă o butelie de aragaz. Întrucât

au fost surprinși de partea vătămată, pentru a-și asigura scăparea au lovit-o

cu pumnii și cu o bâtă, după care au fugit.

timp ce inculpatul C.S.I. a asigurat paza locuinței părții vătămate B.E.,

inculpatul U.G.V. a pătruns în casă de unde a sustras suma de 2.500.000 lei,

tacâmuri, farfurii și alte bunuri.

Fiind surprins de nepoata părții

vătămate, numita B.A., inculpatul U.G.V. a amenințat-o cu un cuțit, după care,

împreună cu celălalt inculpat, au părăsit locul faptei, abandonând bunurile

sustrase.

Împotriva acestei hotărâri au

declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Mehedinți și inculpații U.G.V.

și C.S.I.

Prin apelul declarat, parchetul a

criticat hotărârea primei instanțe cu privire la greșita schimbare a încadrării

juridice a faptelor din infracțiunile de tâlhărie și respectiv tentativă la

infracțiunea de tâlhărie într-o singură infracțiune de tâlhărie, prevăzută de

art. 211 alin. (2) lit. b) și alin. (3) lit. a) și c) C. pen., precum și la

greșita individualizare a pedepselor aplicate inculpaților pe care le consideră

ca fiind prea mici în raport cu activitatea infracțională desfășurată.

Inculpații au criticat aceeași

hotărâre, în principal, cu privire la greșita lor condamnare, solicitând a se

dispune achitarea lor, întrucât nu a săvârșit faptele imputate iar, în

subsidiar, reducerea pedepselor pe care le consideră ca fiind prea severe.

Curtea de Apel Craiova, prin decizia

penală nr. 525 din 17 noiembrie 2003, a admis apelurile declarate de Parchetul

de pe lângă Tribunalul Mehedinți și inculpații U.G.V. și C.S.I., a desființat

sentința atacată și descontopit pedepsele aplicate.

În baza art. 334 C. proc. pen., a

schimbat încadrarea juridică a faptelor astfel:

- din tentativă la infracțiunea de

tâlhărie, prevăzută de art. 20 C. pen., raportat la art. 211 alin. (2) lit. b)

și de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (3) C. pen., în tentativă la

infracțiunea de tâlhărie, prevăzută de art. 20 C. pen., raportat la art. 211

alin. (2) lit. b) C. pen. și art. 211

1

lit. a) și c) C. pen., texte

de lege în baza cărora i-a condamnat pe inculpați la câte un an și 9 luni

închisoare, cu aplicarea art. 99 C. pen.;

- din infracțiunea de tâlhărie,

prevăzută de art. 211 alin. (3) lit. a) și c) C. pen., cu aplicarea art. 99 C.

pen., în infracțiunea de tâlhărie, prevăzută de art. 211

1

lit. a) și

c) C. pen., texte de lege în baza cărora a condamnat pe inculpatul U.G.V. la o

pedeapsă de 3 ani și 6 luni închisoare, și respectiv din complicitate la

infracțiunea de tâlhărie, prevăzută de art. 26 C. pen., raportat la art. 211

alin. (3) lit. a) și c) C. pen., cu aplicarea art. 99 C. pen., în complicitate

la infracțiunea de tâlhărie, prevăzută de art. 26 C. pen., raportat la art. 211

1

lit. a) și c) C. pen., cu aplicarea art. 99 C. pen., texte de lege în baza

cărora l-a condamnat pe inculpatul C.S.I. la o pedeapsă de 3 ani și 6 luni

închisoare.

S-a dispus contopirea pedepselor

aplicate fiecărui inculpat, astfel că acesta urmează să execute pedeapsa cea

mai grea și anume câte 3 ani și 6 luni închisoare.

A fost menținută starea de arest a

inculpaților și s-a dedus durata arestării preventive, la zi.

Au fost menținute celelalte

dispoziții ale hotărârilor atacate.

S-a dispus ca onorariul de avocat

cuvenit pentru apărarea din oficiu a inculpatului C.S.I. să fie suportat de

Ministerul Justiției.

În motivarea acestei decizii

instanța de apel a arătat că „Prin Legea nr. 169/2002, a fost modificat Codul

penal în ceeace privește conținutul constitutiv al infracțiunii de tâlhărie și

s-a introdus articolul 211

1

care prevede o pedeapsă mai mare dacă

fapta este săvârșită de două sau mai multe persoane împreună, de o persoană înarmată,

într-o locuință sau dependință a acesteia, în timpul unei calamități sau dacă

s-a produs o urmare dintre cele arătate în art. 182 C. pen.” și că, în raport

cu aceste modificări „În mod greșit instanța de fond a reținut ca agravantă

art. 211 alin. (3) C. pen., dintr-o numerotare neoficială dată în Codul penal,

publicat prin diferite edituri și că în realitate se referă la tâlhăria urmată

de moartea victimei”.

Față de cele menționate, s-a arătat

că în cauză se impune a se schimba încadrarea juridică a faptelor reținute în

sarcina inculpaților în acord cu prevederile C. pen. și textele în care acestea

se încadrează.

S-a făcut precizarea că în mod

corect s-a apreciat de către prima instanță că infracțiunea de violare de

domiciliu se absoarbe în conținutul infracțiunii de tâlhărie, prevăzută de art.

211

1

C. pen., deoarece, indiferent de modul de pătrundere în

locuință, consumarea acesteia nu poate să aibă loc decât în locuință sau într-o

dependință așa cum prevăd dispozițiile art. 211

1

lit. c) C. pen.

Cu privire la individualizarea

pedepselor aplicate inculpaților s-a arătat că acestea „corespund gradului de

pericol social ridicat al faptelor, instanța de fond având în vedere și datele

ce caracterizează pe fiecare inculpat, care a săvârșit fapta în timpul minorității”

și că executarea acestora vor „contribui la realizarea scopului prevăzut de

lege atât sub aspectul educativ cât și sub aspect represiv preventiv”.

Decizia curții de apel a fost

atacată cu recurs de către inculpatul U.G.V. pe care a criticat-o, în

principal, cu privire la greșita sa condamnare, întrucât nu a săvârșit faptele

imputate solicitând a se dispune achitarea, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a)

și art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. iar, în subsidiar, cu privire la

pedeapsa aplicată pe care o consideră prea severă solicitând reducerea acesteia

până la limita deja executată.

Recursul declarat de inculpat este

nefondat.

Analizând actele și lucrările de la

dosar prin prisma motivelor de casare invocate de inculpat se constată că atât

prima instanță, cât și instanța de apel au reținut o corectă situație de fapt,

încadrând fapta comisă de acesta (cu corecturile aduse de instanța de apel) în

textele de lege corespunzătoare, pentru care s-a aplicat pedepse just

individualizate, cu respectarea prevederilor art. 72 și art. 52 C. pen.

a) Susținerea inculpatului, recurent

că nu se face vinovat de săvârșirea faptelor imputate este nefondată, fiind

contrazisă de probele de la dosar și anume: plângerile și declarațiile părților

vătămate, procesele verbale de cercetare la locul faptei, certificatul medico -

legal eliberat în cauză, declarațiile martorilor și procesele verbale de

confruntare care duc la concluzia univocă că acesta este autorul și deci a

săvârșit faptele pentru care a fost trimis în judecată.

Prin urmare existând dovezi din care

rezultă vinovăția inculpatului simpla susținere a acestuia că nu a săvârșit

faptele imputate, necoroborate cu alte probe care să confirme această apărare,

critica prin care se solicită a se dispune achitarea este nefondată.

b) În ce privește individualizarea

pedepselor aplicate pentru fiecare faptă în parte, cât și pedeapsa de executat

se constată că s-a făcut cu respectarea prevederilor art. 72 C. pen., în cauză

avându-se în vedere, pe lângă pericolul social al faptelor și datele ce

caracterizează persoana acestuia faptul că este tânăr și nu are antecedente

penale, numai în acest fel justificându-se aplicarea unei pedepse de executat

în imediata apropiere a limitei minime a textelor incriminatorii și executarea

pedepsei celei mai grele, fără a se aplica un spor de pedeapsă ținând seama de

faptul că în cauză sunt aplicabile prevederile art. 33 și art. 34 C. pen.

Și în ce privește modalitatea de

executare se constată că a fost bine aleasă executarea pedepsei prin privare de

libertate fiind în măsură să realizeze prevederile art. 52 C. pen.

Pentru considerentele ce preced,

având în vedere și faptul că verificând decizia atacată în raport și cu

prevederile art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., în sensul că

verificând decizia atacată și din oficiu nu se constată existența unor motive

care să ducă la casare, urmează a se constata că recursul declarat de

inculpatul U.G.V. este nefondat și a fi respins ca atare în temeiul art. 385

15

pct. 1 lit. a) C. proc. pen. și a se dispune potrivit dispozitivului prezentei

decizii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de inculpatul U.G.V. împotriva deciziei penale nr. 525 din 17

noiembrie 2003 a Curții de Apel Craiova.

Deduce din pedeapsa aplicată

inculpatului, timpul reținerii de 24 de ore din data de 30 august 2002 și al

arestării preventive de la 9 noiembrie 2002, la 14 septembrie 2004.

Obligă pe recurent la plata sumei de

1.600.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat din care, suma de

400.000 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va

avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi

14 septembrie 2004.