ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1167/2005
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1167/2005 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2005)
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor
din dosar, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată
la data de 3 martie 2004, reclamantul Ț.N. a solicitat anularea hotărârii nr. 9047
din 30 ianuarie 2004, emisă de Casa Județeană de Pensii Bihor și recunoașterea
calității de beneficiar al Legii nr. 189/2000, motivând că a avut statutul de
persoană refugiată din motive etnice.
Curtea de Apel Oradea, secția
comercială și de contencios administrativ, a pronunțat sentința civilă nr. 261/CA/PI
din 5 aprilie 2004, prin care a admis acțiunea, a anulat hotărârea nr. 9047 din
30 ianuarie 2004, emisă de pârâtă și a obligat pârâta să recunoască reclamantului,
calitatea de beneficiar al prevederilor art. 1 lit. e) din Legea nr. 189/2000,
pentru perioada 6 septembrie 1940 - 6 martie 1945 și să-i acorde drepturile,
începând cu 1 ianuarie 2004.
Hotărând astfel, instanța de
fond a reținut că reclamantul s-a născut la data de 5 iulie 1941, dată la care
părinții săi erau refugiați, din motive etnice, din localitatea de domiciliu și
a dobândit prin naștere, statutul de refugiat, îndeplinind condițiile prevăzute
de art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000, pentru acordarea drepturilor
recunoscute prin această lege.
Împotriva acestei sentințe a
declarat recurs, pârâta Casa Județeană de Pensii Bihor, solicitând casarea
hotărârii și respingerea acțiunii formulate de Ț.N.
Recurenta a susținut că
hotărârea instanței de fond este lipsită de temei legal, în condițiile în care
Legea nr. 189/2000 și H.G. nr. 127/2002 nu cuprind prevederi referitoare la
persoanele care s-au născut în perioada de strămutare a părinților lor, iar
intimatul nu se încadrează în categoriile de persoane stabilite expres și
limitativ prin dispozițiile legale sus-menționate.
Recursul este nefondat.
Conform art. 1 din O.G. nr. 105/1999,
aprobată prin Legea nr. 189/2000, beneficiază de prevederile acesteia, persoana,
cetățean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6
septembrie 1940, până la 6 martie 1945, a avut de suferit persecuții din motive
etnice, după cum urmează (…) lit. c), a fost strămutată în altă localitate,
decât cea de domiciliu.
Prin Normele de aplicare a
ordonanței, aprobate prin H.G. nr. 127/2000, în art. 2, persoanelor strămutate
în altă localitate, decât cea de domiciliu, le-au fost asimilate și cele
expulzate, refugiate, precum și cele care au făcut obiectul unui schimb de
populație, ca urmare a unui tratat bilateral.
Cum strămutarea din
localitatea de domiciliu, în alta, pe criterii etnice, este o modalitate de
persecuție etnică, ce durează pe toată durata strămutării, în mod legal
instanța a apreciat că și copilul născut în localitatea în care părinții au
fost strămutați, are același statut ca aceștia, perioada fiind de la data
nașterii lui, la data retrocedării pământului românesc.
Situația de refugiat a
rezultat din probele administrate în cauză, respectiv „extrasul din registrul
stării civile pentru născuții pe anul 1941” și extrasul din „matricula
botezaților a parohiei greco-catolice române” Brașov, din anul 1943 și copia
actului de naștere al reclamantului.
Interpretarea dată de
instanță este legală și nu adaugă la lege.
În consecință, soluția
instanței fiind temeinică și legală, recursul se privește nefondat și în baza art.
312 C. proc. civ., urmează a fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat
de Casa Județeană de Pensii Bihor împotriva sentinței nr. 261/CA/PI din 5
aprilie 2004, a Curții de Apel Oradea, secția comercială și de contencios
administrativ, ca nefondat.
Pronunțată în ședință
publică, astăzi 23 februarie 2005.