Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 01.02.2005
respins

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 510/2005

HOTĂRÂRE
01.02.2005
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 510/2005 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2005)

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamantul C.F. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele Direcția Generală a Vămilor (în prezent Autoritatea Națională a Vămilor), Direcția Regională Vamală Galați și Agenția Națională a Funcționarilor Publici, obligarea acestora să respecte reîncadrarea efectuată în baza Legii nr. 161/2003, prin decizia nr. 1163/2003 a Directorului general a Direcției Generale a Vămilor. De asemenea, a solicitat anularea deciziilor nr. 1194/2003, nr. 1264/2003, nr. 1266/2003, emise de Directorul general al Direcției Generale a Vămilor și adresa nr. 21372 din 19 august 2003, emisă de Direcția Regională Vamală Galați și a notei de constatare nr. 43254 din 25 iulie 2003, întocmită de Secretarul general al Agenției Naționale a Funcționarilor Publici.

În motivarea acțiunii a arătat că, în conformitate cu art. XVI și XVII din Legea nr. 161/2003, Direcția Generală a Vămilor avea obligația de a efectua reîncadrarea funcționarilor publici pe noile funcții publici stabilite prin acest act normativ, până la data de 15 iulie 2003. Reclamantul consideră că deciziile nr. 1194/2003, nr. 1264/2003 și nr. 1266/2003, emise de Directorul general al Direcției Generale a Vămilor și nota de constatare întocmită de Secretarul general al Agenției Naționale a Funcționarilor Publici, sunt nelegale, deoarece contravin unor dispoziții imperative, ceea ce îl prejudiciază. Curtea de Apel Galați, secția comercială și de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 184/F din 8 decembrie 2003, a admis acțiunea și a dispus anularea actelor administrative contestate.

Instanța a reținut că reîncadrarea funcționarilor publici efectuată în baza Legii nr. 161/2003, trebuia făcută în limita funcțiilor publice stabilite și avizate conform legii, de către Agenția Națională a Funcționarilor Publici, ori prevederile Legii nr. 161/2003, Legii nr. 188/1999 și cele ale Ordinului nr. 213/2003 nu au fost respectate decât la prima reîncadrare. Împotriva sentinței a declarat recurs, pârâta Agenția Națională a Funcționarilor Publici, întemeiat pe motivele de casare prevăzute de art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ. Motivându-și recursul, pârâta a susținut, în esență „că instanța în mod greșit a respins excepția inadmisibilității capătului de cerere privind anularea notei de constatare nr. 43254 din 25 iulie 2003, fără a motiva această soluție; instanța a schimbat natura juridică a notei de constatare și, de asemenea, a procedat la anularea notei de constatare, fără a avea un temei legal în acest sens.

Examinând sentința atacată, în raport cu motivele de casare invocate, actele dosarului și normele legale incidente cauzei, se constată că recursul este nefondat. Reclamantul C.F. a fost numit în funcția de consilier juridic principal, prin decizia nr. 1163 din 15 iulie 2003, a Directorului general al Direcției Generale a Vămilor, cu un punctaj de 9,4 puncte, punctajul maxim fiind de 10 puncte. Prin nota de constatare nr. 43254 din 25 iulie 2003, Agenția Națională a Funcționarilor Publici a stabilit limitări artificiale de punctaje, care nu au în vedere complexitatea și importanța activităților prevăzute în fișa postului aferentă funcției publice deținută până la data reîncadrării și care contravin dispozițiilor Legii nr. 161/2003, Legii nr. 188/1999 și Ordinului nr. 218/2003.

Totodată, s-a dispus reanalizarea tuturor reîncadrărilor funcționarilor publici efectuate până la 15 iulie 2003 și revocarea actelor administrative de reîncadrare a funcționarilor publici adoptate până la data de 25 iulie 2003. În baza dispozițiilor cuprinse în nota de constatare, Directorul general al Direcției Generale a Vămilor a emis: deciziile nr. 1194 și nr. 1195 din 25 iulie 2003, prin care se dispune aplicarea unitară și corectă a criteriului prevăzut de art. 2 alin. (1) lit. d) din Ordinul nr. 218 din 27 mai 2003; decizia nr. 1264 din 14 august 2003, prin care au fost revocate deciziile prin care se aprobase statul de personal al Direcției Generale a Vămilor, respectiv statele de funcții și de personal ale direcțiilor regionale vamale și ale birourilor vamale și deciziile prin care funcționarii publici din cadrul autorității vamale fuseseră reîncadrați în funcțiile publice de conducere și de execuție, precum și decizia nr. 1266 din 14 august 2003, prin care, începând cu data de 15 iulie 2003, funcționarii publici din cadrul direcțiilor regionale vamale și al birourilor vamale sunt reîncadrați în funcțiile publice de conducere și de execuție.

Cum prin decizia nr. 1264/2003 a fost revocată și decizia nr. 1163/2003, prin care reclamantul, pe baza punctajului - 9,4 puncte, a fost încadrat în funcția de consilier juridic principal, s-a ajuns la o retrogradare a acestuia în funcție, și anume, consilier juridic asistent. Or, prin efectuarea reîncadrărilor, prin decizia nr. 1163/2003, nu a fost reținută încălcarea vreunei dispoziții legale și nici numirea unui funcționar într-o funcție publică în mod nelegal, astfel că nu se justifica anularea tuturor reîncadrărilor efectuate de Direcția Generală a Vămilor. În condițiile în care prima reîncadrare a funcționarilor publici a fost efectuată de Direcția Generală a Vămilor, în baza avizului eliberat de Agenția Națională a Funcționarilor Publici, în vederea efectuării unei alte reîncadrări, trebuia să fie solicitat un nou aviz.

Însă, ca urmare a efectuării unei noi reîncadrări, structura funcțiilor publice de la nivelul Direcției Generale a Vămilor și a unităților sale subordonate a fost schimbată în totalitate. Reîncadrarea funcționarilor publici efectuată în baza Legii nr. 161/2003, trebuia făcută în limita funcțiilor publice stabilite și avizate conform legii, de către Agenția Națională a Funcționarilor Publici. Prevederile Legii nr. 161/200, ale Legii nr. 188/1999 și cele ale Ordinului nr. 213/2003 nu au fost respectate decât la prima reîncadrare. Cât privește nota de constatare nr. 43254/2003, întocmită de reprezentantul Agenției Naționale a Funcționarilor Publici, acest act a determinat declanșarea litigiului dintre părți, astfel că în mod corect instanța de fond a respins ca neîntemeiată, excepția inadmisibilității capătului de cerere, privind anularea acesteia.

De altfel, la data de 29 noiembrie 2004, Secretarul de Stat al Autorității Naționale a Vămilor a emis Ordinul nr. 1519, prin care au fost revocate deciziile Directorului general al Direcției Generale a Vămilor, emise cu privire la reîncadrarea funcționarilor publici după data de 15 iulie 2003, astfel că încadrarea funcționarilor publici este cea prevăzută în deciziile emise la data de 15 iulie 2003, inclusiv. În consecință, față de considerente arătate, se constată că hotărârea atacată este legală și temeinică, iar recursul fiind nefondat, urmează a fi respins ca atare.

D E C I D E Respinge recursul declarat de pârâta Agenția Națională a Funcționarilor Publici împotriva sentinței civile nr. 184/F din 8 decembrie 2003, a Curții de Apel Galați, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 1 februarie 2005.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2005-01-31
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 464/2005
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința atacată cu recurs, sentința civilă nr. 81, pronunțată la data de 19 aprilie 2004, în dosarul nr. 305/2004, Curtea de Apel Galați, secția com
ÎCCJ 2005-01-31
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 465/2005
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința atacată cu recurs, sentința civilă nr. 66, pronunțată la data de 22 martie 2004, în dosarul nr. 201/2004, Curtea de Apel Galați, secția come
ÎCCJ 2005-01-31
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 466/2005
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința atacată cu recurs, sentința civilă nr. 64, pronunțată la data de 22 martie 2004, în dosarul nr. 199/2004, Curtea de Apel Galați, secția come
ÎCCJ 2004-11-30
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 8641/2004
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată cu nr. 308 din 26 martie 2004, la Curtea de Apel Galați, secția comercială și de contencios administrativ, reclamanta R.S. a so
ÎCCJ 2005-04-14
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2529/2005
nu a generat efecte juridice asupra raporturilor de serviciu ale reclamantei, astfel încât capătul de cerere formulat împotriva notei de constatare este inadmisibil; - în mod greșit, instanța a reținut că emiterea deciziei după data de 15 i
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă