ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4713/2004

Asupra recursului în anulare de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: La data de 17 februarie 2004, Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a declarat recurs în anulare împotriva sentinței civile nr. 43 din 24 ianuarie 2003 a Tribunalului Mureș și deciziei nr. 363/R din 25 martie 2003 a Curții de Apel Târgu-Mureș, considerând că hotărârile judecătorești criticate au fost pronunțate, în parte, cu încălcarea esențială a legii, ceea ce a determinat o soluționare greșită a cauzei pe fond. Prin sentința civilă nr. 43 din 24 ianuarie 2003, Tribunalul Mureș, secția civilă, a admis acțiunea formulată de reclamantul H.N.D.

împotriva pârâților Parchetul de pe lângă Tribunalul Mureș și Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiție, a obligat pârâții la plata în favoarea reclamantului a diferențelor de drepturi salariale pe perioada 1 mai – 31 octombrie 2000, actualizate în funcție de indicele inflației, a admis cererea de chemare în garanție a Ministerului Finanțelor Publice și a obligat chematul în garanție să plătească toate sumele reprezentând diferențe de drepturi salariale către pârât.

Prin aceeași hotărâre a fost admisă și acțiunea civilă având ca obiect un conflict de drepturi formulată de reclamant împotriva pârâților Tribunalul Mureș și Ministerului Justiției pe care i-a obligat la plata diferențelor de drepturi salariale în perioada 1 ianuarie 2002 – 31 decembrie 2002, actualizate în funcție de indicele de inflație, a obligat pe aceeași pârâți la plata drepturilor salariale calculate în funcție de valoarea de referință sectorială de 1.833.754 lei cu începere de la 1 ianuarie 2003 și până la modificarea legală a acestei valori, a obligat aceeași pârâți la plata diferențelor salariale ca urmare a neacordării sporului pentru condiții deosebite de muncă pentru perioada 1 ianuarie – 31 martie 2001,actualizate în funcție de indicele inflației, a admis cererea Ministerului Justiției de chemare în garanție a Ministerului Finanțelor Publice pe care l-a obligat la plata către pârâtă a tuturor acestor sume.

În motivarea acestei hotărâri, Tribunalul a reținut că prin O.U.G. nr. 134/1999, începând cu luna septembrie 1999, valoarea coeficientului de ierarhizare a salariilor de bază ale personalului din organele autorității judecătorești este egală cu valoarea de referință sectorială prevăzută de Legea nr. 154/1998 pentru funcțiile de demnitate publică alese și numite și că aplicarea acestor norme legale a fost condiționată de existența resurselor bugetare, numai în ceea ce privește anul 1999. Prin Legea nr. /6/2000, începând cu 1 mai 2000 a fost stabilită valoarea de referință sectorială de 1.140.000 lei iar prin O.G. nr. 83/2000 au fost preluate prevederile art. 1 alin. (1) din O.U.G.nr. 134/1999.

În ceea ce privește perioada 1 ianuarie – 31 decembrie 2002, s-a reținut că prin Legea nr. 216/2001 s-a suspendat aplicarea normelor de trimitere din art. 1 al O.U.G. nr. 134/1999, suspendarea operând numai pentru anul 2001. Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs pârâții Ministerul Justiției și Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiție precum și chematul în garanție Ministerul Finanțelor Publice.

Prin decizia nr. 363 din 25 martie 2003, Curtea de Apel Târgu-Mureș, secția civilă, a respins ca nefondate recursurile declarate, pentru motivele avute în vedere și de Tribunalul Mureș Prin recursul în anulare declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție se arată că instanțele au făcut o interpretare și aplicare greșită a legii de salarizare în ceea ce privește obligarea pârâților la plata diferenței dintre indemnizația cuvenită și cea efectiv încasată în perioada mai – octombrie 2000. Se arată că O.G. nr. 83/2000, publicată în M. Of.

nr. 425 din 1 septembrie 2000, a intrat în vigoare la data de 1 noiembrie 2000, potrivit art. 9 alin. (1) din acest act normativ, care prevede că „Prezenta ordonanță intră în vigoare la data de întâi a lunii următoare celei în care s-a suplimentat în mod corespunzător bugetul pe anul 2000 al instituțiilor publice prevăzute la art. II, cu excepția art. I pct. 38 care se aplică de la data de 1 ianuarie 2001. În consecință, Ministerul Public și Ministerul Justiției, în calitate de ordonatori principali de credite, precum și Parchetul de pe lângă Tribunalul Mureș și Tribunalul Mureș, în calitate de ordonatori secundari de credite, se aflau în imposibilitate de a efectua plata diferenței de indemnizație solicitată de reclamant pentru perioada 1 mai – 31 octombrie 2000. Analizând recursul în anulare declarat, Înalta Curte constată că acesta este fondat pentru următoarele motive: Potrivit art. 1 din O.U.G.

nr. 134/1999, aprobată prin Legea nr. 714 din 3 decembrie 2001, începând cu luna septembrie 1999, valoarea coeficientului de ierarhizare a salariilor de bază ale personalului din organele autorității judecătorești, reglementată de Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, cu modificările și completările ulterioare, este egală cu valoarea de referință sectorială prevăzută de Legea nr. 154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar și a indemnizațiilor pentru persoane care ocupă funcții de demnitate publică.

În același timp, prin art. 3 și art. 4 ale aceluiași act normativ se prevede că aceste prevederi se aplică în limita bugetelor de venituri și cheltuieli ale Ministerului Justiției, Ministerului Public și Curții Supreme de Justiție, după caz, aprobate pentru anul 1999 și că până la data de 31 decembrie 1999 Ministerul Justiției va prezenta Guvernului proiectul de act normativ pentru corelarea salarizării personalului din organele autorității judecătorești cu prevederile Legii nr. 154/1998, cu modificările și completările ulterioare. Aceste dispoziții semnifică faptul că valoarea coeficientului de ierarhizare a salariilor de bază ale personalului din organele autorității judecătorești nu se aplică din momentul intrării în vigoarea a ordonanței de urgență.

Pentru anul 1999 ea trebuia aplicată numai în măsura în care în bugetul Ministerului Justiției și Ministerului Public s-ar fi alocat fonduri pentru aceasta, pentru anii următori aplicându-se numai în măsura în care un nou act normativ ar fi fost adoptat. Acest nou act normativ a fost O.G.

nr. 83/2000, aprobată prin Legea nr. 370 din 9 iulie 2001, care stabilește prin art. 1 alin. (1) că indemnizațiile pentru magistrați și salariile de bază pentru celelalte categorii de personal din organele autorității judecătorești se stabilesc pe baza valorii de referință sectorială prevăzută de lege pentru funcțiile de demnitate publică alese și numite din cadrul autorităților legislativă și executivă . Ordonanța a intrat în vigoare la 1 noiembrie 2000 dar prin dispoziția tranzitorie a articolului II se precizează că prevederile sale se aplică în limita bugetelor aprobate Ministerului Justiției, Ministerului Public, Curții Supreme de Justiție și Curții de Conturi, după suplimentarea lor corespunzătoare.

Prin urmare, spre deosebire de O.U.G. nr. 134/1999, nu mai există mențiuni speciale referitoare la posibilitatea aplicării pentru anul în care actul normativ a intrat în vigoare, condiționând aplicarea doar de suplimentarea bugetului ordonatorului principal de credite. Or, bugetul Ministerului Public pe anul 2000 nu a fost suplimentat în acest scop în cursul anului 2000, aspect ce face inaplicabile dispozițiile acestei ordonanțe. Pe de altă parte, se reține prin hotărârile criticate faptul că prin Legea nr. 76/2000, cu începere de la 1 mai 2000 s-a stabilit valoarea de referință sectorială la 1.140.800 lei iar art. 12 alin. (5) din acest act normativ nu abrogă prevederile art. 1 alin. (1) din O.U.G.

nr. 134/1999. Cu privire la acest aspect trebuie subliniat că potrivit alin. (4) din Legea nr. 76/2000, valoarea de referință universală care se utilizează în vederea determinării valorii de referință sectoriale și, respectiv, a salariilor de bază pentru personalul prevăzut în anexele nr. II/1, II/2 și III la Legea nr. 154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar și a indemnizațiilor pentru persoanele care ocupă funcții de demnitate publică se stabilește la 1.840.000 lei iar potrivit alin. (5), valoarea de referință universală prevăzută la alin. (4) se utilizează numai la stabilirea drepturilor salariale pentru personalul care ocupă funcțiile prevăzute în anexele menționate.

Prin urmare, majorarea valorii de referință sectorială viza doar acele categorii prevăzute în anexele la care se face referire, printre care nu se numără și magistrații salarizați pe legea specială. Pentru toate aceste considerente, Înalta Curte va admite recursul în anulare declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție pe care le va casa în sensul că acțiunea reclamantului și cererea de chemare în garanție se va admite în parte și se va respinge capătul de cerere privind obligarea la plata diferențelor de drepturi salariale și actualizarea acestora în perioada 1 mai – 31 octombrie 2000.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Admite recursul în anulare declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție împotriva sentinței civile nr. 43 din 24 ianuarie 2003 a Tribunalului Mureș, secția civilă, precum și a deciziei nr. 363/R din 25 martie 2003 a Curții de Apel Târgu-Mureș, secția civilă, pe care le casează astfel: admite în parte acțiunea reclamantului D.H.N. precum și cererea de chemare în garanție a Ministerului Finanțelor Publice, în sensul că respinge capătul de cerere privind obligarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Mureș și Ministerului Public, Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiție și a chematului în garanție Ministerul Finanțelor Publice la plata diferențelor de drepturi salariale și actualizarea acestor sume pe perioada 1 mai – 31 octombrie 2000. Menține celelalte dispoziții ale sentinței civile nr. 43 din 24 ianuarie 2003 a tribunalului Mureș.

Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 iunie 2004.