ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4713/2004

Asupra recursului în anulare de

față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

La data de 17 februarie 2004,

Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție a declarat recurs în anulare împotriva sentinței civile nr. 43 din 24

ianuarie 2003 a Tribunalului Mureș și deciziei nr. 363/R din 25 martie 2003 a

Curții de Apel Târgu-Mureș, considerând că hotărârile judecătorești criticate

au fost pronunțate, în parte, cu încălcarea esențială a legii, ceea ce a

determinat o soluționare greșită a cauzei pe fond.

Prin sentința civilă nr. 43 din 24

ianuarie 2003, Tribunalul Mureș, secția civilă, a admis acțiunea formulată de

reclamantul H.N.D. împotriva pârâților Parchetul de pe lângă Tribunalul Mureș

și Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiție, a

obligat pârâții la plata în favoarea reclamantului a diferențelor de drepturi

salariale pe perioada 1 mai – 31 octombrie 2000, actualizate în funcție de

indicele inflației, a admis cererea de chemare în garanție a Ministerului

Finanțelor Publice și a obligat chematul în garanție să plătească toate sumele

reprezentând diferențe de drepturi salariale către pârât. Prin aceeași hotărâre

a fost admisă și acțiunea civilă având ca obiect un conflict de drepturi

formulată de reclamant împotriva pârâților Tribunalul Mureș și Ministerului

Justiției pe care i-a obligat la plata diferențelor de drepturi salariale în

perioada 1 ianuarie 2002 – 31 decembrie 2002, actualizate în funcție de

indicele de inflație, a obligat pe aceeași pârâți la plata drepturilor

salariale calculate în funcție de valoarea de referință sectorială de 1.833.754

lei cu începere de la 1 ianuarie 2003 și până la modificarea legală a acestei

valori, a obligat aceeași pârâți la plata diferențelor salariale ca urmare a

neacordării sporului pentru condiții deosebite de muncă pentru perioada 1

ianuarie – 31 martie 2001,actualizate în funcție de indicele inflației, a admis

cererea Ministerului Justiției de chemare în garanție a Ministerului Finanțelor

Publice pe care l-a obligat la plata către pârâtă a tuturor acestor sume.

În motivarea acestei hotărâri,

Tribunalul a reținut că prin O.U.G. nr. 134/1999, începând cu luna septembrie

1999, valoarea coeficientului de ierarhizare a salariilor de bază ale

personalului din organele autorității judecătorești este egală cu valoarea de

referință sectorială prevăzută de Legea nr. 154/1998 pentru funcțiile de

demnitate publică alese și numite și că aplicarea acestor norme legale a fost

condiționată de existența resurselor bugetare, numai în ceea ce privește anul

de referință sectorială de 1.140.000 lei iar prin O.G. nr. 83/2000 au fost

preluate prevederile art. 1 alin. (1) din O.U.G.nr. 134/1999.

În ceea ce privește perioada 1

ianuarie – 31 decembrie 2002, s-a reținut că prin Legea nr. 216/2001 s-a suspendat

aplicarea normelor de trimitere din art. 1 al O.U.G. nr. 134/1999, suspendarea

operând numai pentru anul 2001.

Împotriva acestei hotărâri au

declarat recurs pârâții Ministerul Justiției și Ministerul Public, Parchetul de

pe lângă Curtea Supremă de Justiție precum și chematul în garanție Ministerul

Finanțelor Publice.

Prin decizia nr. 363 din 25 martie

2003, Curtea de Apel Târgu-Mureș, secția civilă, a respins ca nefondate

recursurile declarate, pentru motivele avute în vedere și de Tribunalul Mureș

Prin recursul în anulare declarat de

Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție se arată că instanțele au făcut o interpretare și aplicare greșită a

legii de salarizare în ceea ce privește obligarea pârâților la plata diferenței

dintre indemnizația cuvenită și cea efectiv încasată în perioada mai –

octombrie 2000.

Se arată că O.G. nr. 83/2000,

publicată în M. Of. nr. 425 din 1 septembrie 2000, a intrat în vigoare la data

de 1 noiembrie 2000, potrivit art. 9 alin. (1) din acest act normativ, care

prevede că „Prezenta ordonanță intră în vigoare la data de întâi a lunii

următoare celei în care s-a suplimentat în mod corespunzător bugetul pe anul

2000 al instituțiilor publice prevăzute la art. II, cu excepția art. I pct. 38

care se aplică de la data de 1 ianuarie 2001. În consecință, Ministerul Public

și Ministerul Justiției, în calitate de ordonatori principali de credite,

precum și Parchetul de pe lângă Tribunalul Mureș și Tribunalul Mureș, în

calitate de ordonatori secundari de credite, se aflau în imposibilitate de a

efectua plata diferenței de indemnizație solicitată de reclamant pentru

perioada 1 mai – 31 octombrie 2000.

Analizând recursul în anulare

declarat, Înalta Curte constată că acesta este fondat pentru următoarele

motive:

Potrivit art. 1 din

O.U.G. nr. 134/1999, aprobată prin Legea nr. 714 din 3 decembrie 2001, începând

cu luna septembrie 1999, valoarea coeficientului de ierarhizare a salariilor de

bază ale personalului din organele autorității judecătorești, reglementată de

Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din

organele autorității judecătorești, cu modificările și completările ulterioare,

este egală cu valoarea de referință sectorială prevăzută de Legea nr. 154/1998

privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar și a

indemnizațiilor pentru persoane care ocupă funcții de demnitate publică. În

același timp, prin art. 3 și art. 4 ale aceluiași act normativ se prevede că

aceste prevederi se aplică în limita bugetelor de venituri și cheltuieli ale

Ministerului Justiției, Ministerului Public și Curții Supreme de Justiție, după

caz, aprobate pentru anul 1999 și că până la data de 31 decembrie 1999

Ministerul Justiției va prezenta Guvernului proiectul de act normativ pentru

corelarea salarizării personalului din organele autorității judecătorești cu

prevederile Legii nr. 154/1998, cu modificările și completările ulterioare.

Aceste dispoziții

semnifică faptul că valoarea coeficientului de ierarhizare a salariilor de bază

ale personalului din organele autorității judecătorești nu se aplică din

momentul intrării în vigoarea a ordonanței de urgență. Pentru anul 1999 ea

trebuia aplicată numai în măsura în care în bugetul Ministerului Justiției și

Ministerului Public s-ar fi alocat fonduri pentru aceasta, pentru anii următori

aplicându-se numai în măsura în care un nou act normativ ar fi fost adoptat.

Acest nou act normativ a

fost O.G. nr. 83/2000, aprobată prin Legea nr. 370 din 9 iulie 2001, care

stabilește prin art. 1 alin. (1) că indemnizațiile pentru magistrați și

salariile de bază pentru celelalte categorii de personal din organele

autorității judecătorești se stabilesc pe baza valorii de referință sectorială

prevăzută de lege pentru funcțiile de demnitate publică alese și numite din

cadrul autorităților legislativă și executivă

. Ordonanța a intrat în vigoare la 1 noiembrie 2000

dar prin dispoziția tranzitorie a articolului II se precizează că

prevederile sale se aplică în limita

bugetelor aprobate Ministerului Justiției, Ministerului Public, Curții Supreme

de Justiție și Curții de Conturi, după suplimentarea lor corespunzătoare. Prin

urmare, spre deosebire de O.U.G. nr. 134/1999, nu mai există mențiuni speciale

referitoare la posibilitatea aplicării pentru anul în care actul normativ a

intrat în vigoare, condiționând aplicarea doar de suplimentarea bugetului

ordonatorului principal de credite.

Or, bugetul Ministerului

Public pe anul 2000 nu a fost suplimentat în acest scop în cursul anului 2000,

aspect ce face inaplicabile dispozițiile acestei ordonanțe.

Pe de altă parte, se

reține prin hotărârile criticate faptul că prin Legea nr. 76/2000, cu începere

de la 1 mai 2000 s-a stabilit valoarea de referință sectorială la 1.140.800 lei

iar art. 12 alin. (5) din acest act normativ nu abrogă prevederile art. 1 alin.

(1) din O.U.G. nr. 134/1999. Cu privire la acest aspect trebuie subliniat că

potrivit alin. (4) din Legea nr. 76/2000, valoarea de referință universală care

se utilizează în vederea determinării valorii de referință sectoriale și,

respectiv, a salariilor de bază pentru personalul prevăzut în anexele nr. II/1,

II/2 și III la Legea nr. 154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de

bază în sectorul bugetar și a indemnizațiilor pentru persoanele care ocupă

funcții de demnitate publică se stabilește la 1.840.000 lei iar potrivit alin.

(5), valoarea de referință universală prevăzută la alin. (4) se utilizează

numai la stabilirea drepturilor salariale pentru personalul care ocupă

funcțiile prevăzute în anexele menționate.

Prin urmare, majorarea

valorii de referință sectorială viza doar acele categorii prevăzute în anexele

la care se face referire, printre care nu se numără și magistrații salarizați

pe legea specială.

Pentru toate aceste

considerente, Înalta Curte va admite recursul în anulare declarat de Procurorul

General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție pe care

le va casa în sensul că acțiunea reclamantului și cererea de chemare în

garanție se va admite în parte și se va respinge capătul de cerere privind

obligarea la plata diferențelor de drepturi salariale și actualizarea acestora

în perioada 1 mai – 31 octombrie 2000.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul în anulare declarat de

Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție împotriva sentinței civile nr. 43 din 24 ianuarie 2003 a Tribunalului

Mureș, secția civilă, precum și a deciziei nr. 363/R din 25 martie 2003 a

Curții de Apel Târgu-Mureș, secția civilă, pe care le casează astfel: admite în

parte acțiunea reclamantului D.H.N. precum și cererea de chemare în garanție a

Ministerului Finanțelor Publice, în sensul că respinge capătul de cerere

privind obligarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Mureș și Ministerului

Public, Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiție și a chematului în

garanție Ministerul Finanțelor Publice la plata diferențelor de drepturi

salariale și actualizarea acestor sume pe perioada 1 mai – 31 octombrie 2000.

Menține celelalte dispoziții ale sentinței

civile nr. 43 din 24 ianuarie 2003 a tribunalului Mureș.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 iunie 2004.