Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 25.01.2005
respins

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 373/2005

HOTĂRÂRE
25.01.2005
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 373/2005 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2005)

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin contestația formulată la 26 noiembrie 2003, Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului Botoșani a solicitat în temeiul dispozițiilor art. 399 C. proc. civ., lămurirea întinderii și înțelesului dispozitivului sentinței civile nr. 151 din 13 octombrie 2003, pronunțată de Curtea de Apel Suceava, în contradictoriu cu Administrația Financiară a municipiului Botoșani, Ministerul Finanțelor Publice și SC T. SA Botoșani, fosta SC C.E. SA Botoșani. În motivarea contestației sale, Direcția Generală a Finanțelor Publice Botoșani a arătat că nu înțelege să critice valabilitatea titlului executor, care, însă, nu poate fi pus în executare, întrucât bugetul de stat nu poate fi obligat să restituie sume încasate și care aparțin bugetului local.

Prin sentința civilă nr. 269 din 10 decembrie 2003, Curtea de Apel Suceava a respins contestația, reținând că modalitatea de restituire a sumelor virate la bugetul de stat privește exclusiv executarea titlului și nu se înscrie printre condițiile prevăzute de art. 399 și 400 C. proc. civ. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, Direcția Generală a Finanțelor Publice și Controlului Financiar de Stat Botoșani, în nume propriu și în numele Administrației Financiare a municipiului Botoșani, susținând în esență că restituirea sumelor dispuse prin sentința nr. 151/2003, ar echivala de fapt cu o deturnare de fonduri, întrucât reglementările în materie nu permit ca din bugetul de stat să fie susținute bugetele locale, peste ceea ce s-a convenit prin legea bugetului.

Recursul nu este fondat. În conformitate cu dispozițiile art. 399 C. proc. civ., se poate face contestație la executare, printre altele, și în cazul în care sunt necesare lămuriri cu privire la înțelesul, întinderea sau aplicarea titlului executor. În speță, contestatoarea Direcția Generală a Finanțelor Publice și Controlului Financiar de Stat Botoșani a solicitat lămurirea întinderii și înțelesul dispozitivului sentinței civile nr. 151/2003, pronunțată de Curtea de Apel Suceava, susținând, de fapt, imposibilitatea executării acestuia, ca urmare a reglementărilor fiscale care nu permit restituirea unor sume de la bugetul de stat.

Astfel fiind și cum în cauză nu s-a dovedit existența unor nelămuriri privitoare la înțelesul și întinderea sau aplicarea dispozitivului hotărârii ce constituie titlu executor, care să facă necesare precizări suplimentare pe calea unei contestații la executare, legal și temeinic s-a apreciat că nu sunt îndeplinite cerințele art. 400 C. proc. civ. De altfel, contestatoarea însăși a precizat că nu înțelege să critice valabilitatea titlului, ci pur și simplu imposibilitatea punerii în executare, determinată exclusiv de reglementările care guvernează finanțele publice, în formarea și utilizarea surselor bugetare. Față de aceste considerente și în absența unor motive de casare de ordine publică, urmează a se respinge recursul declarat de Direcția Generală a Finanțelor Publice și Controlului Financiar de Stat Botoșani.

Văzând dispozițiile art. 312 C. proc. civ.,

D E C I D E Respinge recursul declarat de Direcția Generală a Finanțelor Publice Botoșani, în nume propriu și în numele Administrației Finanțelor Publice a municipiului Botoșani, împotriva sentinței civile nr. 269 din 10 decembrie 2003, a Curții de Apel Suceava, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 ianuarie 2005.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2005-04-22
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3263/2005
ție. Împotriva acestei decizii au declarat recurs Primăria municipiului Botoșani și Ministerul Finanțelor Publice, Direcția Generală a Finanțelor Publice Botoșani, respinse ca inadmisibile prin decizia nr. 5063 din 28 noiembrie 2003 a Înalt
ÎCCJ 2003-04-16
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1582/2003
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin acțiunea formulată la data de 12 februarie 2002, Primăria municipiului Botoșani a chemat în judecată Ministerul Finanțelor Publice și Direcția Genera
ÎCCJ 2012-11-15
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4812/2012
Asupra contestației în anulare de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Sentința civilă nr. 359 din 7 noiembrie 2011 Curtea de Apel Suceava, secția contencios administrativ și fiscal a respins ca nefondată ce
ÎCCJ 2003-05-08
0,93
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1722/2003
301.713.000 lei. Curtea de Apel Suceava, secția comercială și de contencios administrativ, prin sentința nr. 46 din 11 aprilie 2001, a admis acțiunea introdusă de SC C. SA Suceava, împotriva Ministerului Finanțelor Publice și Direcției Gene
ÎCCJ 2006-10-04
0,93
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7792/2006
restituită în natură, reclamanților fiindu-le recunoscut dreptul la restituire prin echivalent, respectiv titluri de valoare, așa cum și-au și precizat acțiunea la data de 18 decembrie 2002. Curtea de Apel Suceava, secția civilă, prin deciz
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă