Chirino împotriva Țărilor de Jos

DECIZIA nr. 31898/04, de către Eldrich Hemenegilo Bicentero CHIRINO împotriva Țărilor de Jos Curtea Europeană a Drepturilor Omului (A treia secțiune), care a stat la 4 mai 2006 în calitate de Cameră compusă de: Președintele Hedigan Caflisch Bîrsan Zagrebelsky Myjer David Thór Björgvinsson, dna Ziemele, judecători și dl V. Berger , grefierul secțiunii, Având în vedere cererea depusă la 1 septembrie 2004, având în vedere decizia de a aplica art. 29 § 3 din Convenție și de a examina împreună admisibilitatea și fondurile cazului. Prin deliberare, decide după cum urmează: Reclamantul, dl Eldrich H.B. Chirino, este un cetățen Țările de Jos care s-a născut în 1984 și trăiește în Maastricht. El este reprezentat în fața Curții de către dl J.W.

Heemskerk, un avocat practicant în Maastricht. Faptele cazului, astfel cum a fost prezentat de solicitant, pot fi rezumate după cum urmează. La 12 martie 2004, reclamantul a fost arestat și plasat în custodie de poliție (inverzekeringstelling ) cu suspiciune de infracțiuni de narcotice. La 15 martie 2004, el a fost îndreptat la judecătorul de investigare ( rechter-commissaris ) la Curtea Regională de Maastricht ( arrondissementsrechtbank ), care a ordonat detenția reclamantului în reținere (inavertizare ) pentru o perioadă maximă de zece zile. La 18 martie 2004, după ce a auzit în camere ( raadkamer ) reclamantul care a fost asistat de un avocat, Curtea Regională de Maastricht a ordonat reținerea ulterioră a reclamantului pe o perioadă de 30 de zile.

La 15 aprilie 2004, după ce a auzit în camere reclamantul care a fost asistat de un avocat, Curtea Regională de Maastricht a prelungit reținerea ulterioră a reclamantului la reținere cu 30 de zile. La 13 mai 2004, Curtea Regională de Maastricht a examinat cererea procurorului public de o prelungire suplimentară cu treizeci de zile de detenție suplimentară a reclamantului la retragere. Acesta a remarcat că reclamantul a indicat în scris la 12 mai 2004 că renunța la dreptul său de a fi auzit în fața Curții Regionale cu privire la cererea de prelungire și că, prin urmare, nu va apărea la 13 mai 2004. Această derogare scrisă nu menționează avocatul său. Curtea regională, prin decizia din 13 mai 2004 și după ce a refuzat accesul avocatului reclamantului la audiere în camere, deoarece reclamantul și-a renunțat dreptul de a fi auzit, a prelungit ulterior detenția reclamantului la încarcerare cu 30 de zile.

În aceeași zi, avocatul reclamantului a depus un recurs împotriva acestei decizii cu „agenții” Curtea de Apel Hertogenbosch ( Gerechtshof ), care urmărește contestarea hotărârii Curții Regionale de a refuza accesul la ședință în camerele din 13 mai 2004. Prin decizia din 17 iunie 2004, după ce a auzit reclamantul care a fost asistat de avocatul său, Curtea de Apel a respins recursul reclamantului din 13 mai 2004 și a susținut decizia impugnată. La 6 iulie 2004, Curtea Regională de Maastricht a condamnat reclamantul și l-a condamnat la zece luni de închisoare a căror suspendare a patru luni. Întrucât reclamantul nu a depus un recurs împotriva acestei hotărâri, procedura penală împotriva lui s-a încheiat cu această hotărâre.

Reclamantul a fost eliberat de la detenție la o dată neespecificată. COMPLAINTS Reclamantul s-a plâns în temeiul articolului 5 § 4 și al articolului 6 § 1 din Convenție că avocatul său a fost refuzat accesul la audiere în camere cu privire la (o prelungire a) detenția anterioară și, prin urmare, a fost privată de posibilitatea de a formula cereri de apărare. La 8 decembrie 2005, Curtea a informat reprezentantul reclamantului, dl Heemskerk, că notificarea cererii a fost dată guvernului contestat. Potrivit informațiilor prezentate de dl Heemskerk la 16 februarie 2006 și 27 martie 2006, el nu a putut restabili contactul cu reclamantul de la eliberarea acesteia. Curtea este de părere că faptul că reclamantul nu și-a informat reprezentantul cu privire la locul său actual, trebuie considerat că a pierdut interesul în urmărirea cererii sale.

Deși este adevărat că reclamantul l-a autorizat pe dl Heemskerk să-l reprezinte în acțiunea dinaintea Curții, consideră că această autoritate nu justifică, în sine, examinarea cauzei. Având în vedere imposibilitatea de a înființa orice comunicare cu reclamantul, Curtea consideră că dl Heemskerk nu poate continua în mod semnificativ procedura dinaintea acesteia (a se vedea, mutatis mutandis Sevgi Erdoğan c. Turcia (striking off), nr. 28492/95, 29 aprilie 2003 și Ali c. Elveția , hotărâre din 5 august 1998, Raporturi de hotărâri și decizii 1998-V, p. 2149, § 32). Prin urmare, având în vedere art. 37 alineatul (1) litera (a) din Convenție, Curtea concluzionează că reclamantul a pierdut interesul în cererea sa și nu mai intenționează să-l urmărească în fața Curții.

În plus, în conformitate cu art. 37 alineatul (1) în amenzi , Curtea nu constată nicio circumstanță specială în ceea ce privește respectarea drepturilor omului, astfel cum este definită în Convenția și în Protocolurile sale, care necesită continuarea examinării cererii. În consecință, art. 29 § 3 din Convenție nu se mai aplică cazului și ar trebui eliminat din listă. Din aceste motive, Curtea hotărăște în unanimitate pentru a elimina cererea din lista de cazuri. Vincent Berger John Hedigan Președintele grefierului

THIRD SECTION

DECISION Application no. 31898/04 by Eldrich Hemenegilo Bicento CHIRINO against the Netherlands The European Court of Human Rights (Third Section), sitting on 4 May 2006 as a Chamber composed of: Mr J. Hedigan , President , Mr L. Caflisch , Mr C. Bîrsan , Mr V. Zagrebelsky , Mr E. Myjer , Mr David Thór Björgvinsson , Mrs I. Ziemele, judges , and Mr V. Berger , Section Registrar, Having regard to the above application lodged on 1 September 2004, Having regard to the decision to apply Article 29 § 3 of the Convention and examine the admissibility and merits of the case together. Having deliberated, decides as follows: THE FACTS The applicant, Mr Eldrich H.B. Chirino, is a Netherlands national who was born in 1984 and lives in Maastricht.

He is represented before the Court by Mr J.W. Heemskerk, a lawyer practising in Maastricht. The facts of the case, as submitted by the applicant, may be summarised as follows. On 12 March 2004, the applicant was arrested and placed in police custody ( inverzekeringstelling ) on suspicion of narcotic offences. On 15 March 2004, he was brought before the investigating judge ( rechter-commissaris ) at the Maastricht Regional Court ( arrondissementsrechtbank ), who ordered the applicant’s detention on remand ( inbewaringstelling ) for a maximum period of ten days. On 18 March 2004, after having heard in chambers ( raadkamer ) the applicant who was assisted by a lawyer, the Maastricht Regional Court ordered the applicant’s further detention on remand ( gevangenhouding ) for a period of 30 days.

On 15 April 2004, after having heard in chambers the applicant who was assisted by a lawyer, the Maastricht Regional Court prolonged the applicant’s further detention on remand by thirty days. On 13 May 2004, the Maastricht Regional Court examined the public prosecutor’s request for a further prolongation by thirty days of the applicant’s further detention on remand. It noted that the applicant had indicated in writing on 12 May 2004 that he waived his right to be heard before the Regional Court on the prolongation request and that, consequently, he would not appear on 13 May 2004. This written waiver does not mention his lawyer. The Regional Court, by decision of 13 May 2004 and after having refused the applicant’s lawyer access to the hearing in chambers as the applicant had waived his right to be heard, prolonged the applicant’s further detention on remand by thirty days.

On the same day, the applicant’s lawyer filed an appeal against this decision with the ‘s ‑ Hertogenbosch Court of Appeal ( gerechtshof ), seeking to challenge the decision of the Regional Court to refuse him access to the hearing in chambers of 13 May 2004. By decision of 17 June 2004, after having heard the applicant who was assisted by his lawyer, the Court of Appeal rejected the applicant’s appeal of 13 May 2004 and upheld the impugned decision. No further appeal lay against this decision. On 6 July 2004, the Maastricht Regional Court convicted the applicant and sentenced him to ten months’ imprisonment of which four months suspended. As the applicant did not file an appeal against this judgment, the criminal proceedings against him ended with this ruling.

The applicant was released from detention on an unspecified date. COMPLAINTS The applicant complained under Article 5 § 4 and Article 6 § 1 of the Convention that his lawyer was denied access to the hearing in chambers on (a prolongation of) his pre-trial detention and thus was deprived of the possibility to make submissions for the defence. THE LAW On 8 December 2005, the Court informed the applicant’s representative Mr Heemskerk that notice of the application had been given to the respondent Government. According to information submitted by Mr Heemskerk on 16 February 2006 and 27 March 2006, he had been unable to re-establish contact with the applicant since the latter’s release from detention.

The Court is of the opinion that the applicant’s failure to inform his representative of his current whereabouts must be taken as indicating that he has lost interest in pursuing his application. Although it is true that the applicant did authorise Mr Heemskerk to represent him in the proceedings before the Court, it considers that this authority does not by itself justify pursuing the examination of the case. Given the impossibility of establishing any communication with the applicant, the Court considers that Mr Heemskerk cannot now meaningfully pursue the proceedings before it (see, mutatis mutandis , Sevgi Erdoğan v. Turkey (striking out), no. 28492/95, 29 April 2003 and Ali v. Switzerland , judgment of 5 August 1998, Reports of Judgments and Decisions 1998-V, p. 2149, § 32). That being so, the Court finds that further examination of the case is not justified.

Consequently, having regard to Article 37 § 1 (a) of the Convention, the Court concludes that the applicant has lost interest in his application and no longer intends to pursue it before the Court. Furthermore, in accordance with Article 37 § 1 in fine , the Court finds no special circumstances regarding respect for human rights as defined in the Convention and its Protocols which require the examination of the application to be continued. Accordingly, Article 29 § 3 of the Convention should no longer apply to the case and it should be struck out of the list. For these reasons, the Court unanimously Decides to strike the application out of its list of cases. Vincent Berger John Hedigan Registrar President