ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1893/2005

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată

pe calea contenciosului administrativ, reclamanta B.S. a chemat în judecată

Casa Județeană de Pensii Timișoara, solicitând anularea hotărârii nr. 8622 din 5

ianuarie 2004 și obligarea pârâtei de a-i stabili calitatea de persoană

strămutată, conform art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000.

În motivarea acțiunii,

reclamanta a susținut că din motive etnice s-a refugiat din localitatea de

domiciliu (sat Buteni, comuna Margau, județul Cluj), din motive de persecuție

etnică, pentru prima dată în anul 1943, la Timișoara, întrucât soțului său, concentrat din 1939, i s-a interzis întoarcerea la domiciliu și a doua oară în vara-toamna

anului 1944, datorită persecuțiilor hortyste.

Curtea de Apel Timișoara, secția

comercială și de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 162/CA din

16 martie 2004, a admis acțiunea formulată, a anulat hotărârea nr. 8622 din 5

ianuarie 2004, emisă de Casa Județeană de Pensii Timiș, obligând această

autoritate să emită reclamantei, o nouă decizie prin care să-i acorde

drepturile prevăzute de art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000.

Pentru a hotărî astfel,

prima instanță a reținut că reclamanta a dovedit condiția dreptului vătămat

conform art. 1 alin. (1) din Legea nr. 29/1990, prin declarațiile martorilor B.G.,

C.I. și F.M. potrivit acestor declarații, reclamanta împreună cu fiica sa s-au

refugiat din localitatea Buteni, județul Cluj, în orașul Turda și apoi în

orașul Timișoara, în toamna anului 1994, datorită persecuției pe motive etnice

exercitată de regimul hortyst în Ardealul de Nord și nu s-au mai întors în

localitatea de domiciliu.

Împotriva acestei hotărâri a

declarat recurs, pârâta Casa Județeană de Pensii Timiș, criticând-o pentru

nelegalitate și netemeinicie.

Recurenta a susținut, în esență, că

reclamanta nu a dovedit calitatea de persoană strămutată în altă localitate,

întrucât din adresa Casei Județene de Pensii Timiș nr. C/1965 din 6 noiembrie

2003, emisă de Arhivele Naționale - Direcția Județeană Timiș, rezultă că

familia reclamanților nu a fost persecutată etnic, iar declarațiile

autentificate ale martorilor nu reflectă realitatea.

Recursul este nefondat,

pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Potrivit dispozițiilor art. 1

din O.G. nr. 105/1999, așa cum a fost modificată și completată prin Legea nr. 189/2000,

„beneficiază de prevederile prezentei ordonanțe, persoana, cetățean român, care

în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940, până la

6 martie 1945, a avut de suferit persecuții din motive etnice.

Potrivit dispozițiilor art. 6

1

din aceeași lege, dovedirea situațiilor prevăzute la art. 1 se face de către

persoanele interesate, cu acte oficiale eliberate, la cerere, de către organele

competente, iar în cazul în care aceasta nu este posibil, prin orice mijloc de

probă prevăzut de lege.

În cauză, reclamanta a făcut

dovada persecuției etnice cu declarațiile autentificate ale martorilor B.G., C.I.

și F.M., potrivit cărora reclamanta împreună cu fiica sa s-au refugiat din localitatea

Buteni, județul Cluj, în orașul Turda și apoi în orașul Timișoara, în toamna

anului 1944.

Înscrisul emis de Arhivele

Naționale - Direcția Județeană Timiș nu poate răsturna situația de fapt

stabilită prin declarațiile martorilor, ținând cont că evidența oficială a refugiaților

este incompletă.

Pentru considerentele expuse

și cum în cauză nu se constată nici motive de casare de ordine publică, se va

respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de Casa Județeană de Pensii Timiș împotriva sentinței civile nr. 162/CA din 16

martie 2004, a Curții de Apel Timișoara, secția comercială și de contencios

administrativ, ca nefondat.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 22 martie 2005.