ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7281/2004

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7281/2004 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2004)

Asupra recursului în anulare de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin

sentința civilă nr. 6551 din 16 iulie 2002, Judecătoria sectorului 1 București

a respins excepția lipsei calității procesuale active. A fost admisă cererea

formulată de reclamanta P.L., prin procurator P.D.N.M., în contradictoriu cu pârâții

M.V., M.T., Prefectura Municipiului București și Primăria sectorului 1

București, s-a dispus anularea titlului de proprietate nr. 20099/1 din 15

septembrie 2000 emis de Prefectura Municipiului București, privind terenul în

suprafață de 4500 mp, situat în București, și au fost obligați pârâții M.V. și M.T.

să lase reclamantei în deplină proprietate și liniștită posesie suprafața de

3865 mp teren, situată în București.

Pârâții M.V. și M.T. au fost obligați să

plătească reclamantei suma de 15.969.000 lei cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această hotărâre,

instanța de fond, în esență, a reținut următoarele:

Reclamantei i-a fost reconstituit,

conform titlului de proprietate nr. 36106 din 3 iunie 1997, dreptul de

proprietate pentru suprafața de 5000 mp teren, situată în București, în tarlaua

310, parcela 8, având ca vecinătăți: N- imobilul moștenitorilor numitelor D.E. și

V.E.; E- Intrarea O.; S- proprietatea numitei M.M.; V- proprietatea numitului M.D.

În certificatul nr. 12.615 din 25

septembrie 1997, Primăria municipiului București, precizează că terenul înscris

în titlul de proprietate emis în beneficiul reclamantei este situat pe strada D.L.

nr. 68-70, sector 1.

La data de 15 iunie 2000, Prefectura

Municipiului București emite titlul de proprietate nr. 20099/2000, prin care

atestă că terenul în suprafață de 4500 mp, situat în București, a fost trecut

în proprietatea pârâtei M.V.

Din raportul de expertiză efectuat de

expertul M.Ș. rezultă că terenurile înscrise în cele două titluri de proprietate

se suprapun pe suprafața de 3865 mp.

Conform art. 36 alin. (3) din Legea nr. 18/1991,

republicată, terenurile atribuite în folosință pe durata existenței

construcțiilor dobânditorilor acestora, ca efect al preluării terenurilor

aferente construcțiilor în condițiile art. 30 din Legea nr. 58/1974, trec în

proprietatea actualilor titulari ai dreptului de folosință a terenului,

proprietari ai locuințelor.

Pârâta a dobândit, prin contractul de

vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 8121 din 7 august 1984, dreptul de

proprietate asupra construcțiilor situate în București, și dreptul de folosință

asupra terenului în suprafață de 100 mp.

Prin decizia nr. 1416/1982,

cumpărătorului construcției G.Ș.T. i-a fost atribuită în folosință suprafața de

100 mp teren, din terenul în suprafață de 4500 mp trecut în proprietatea

statului, urmând ca diferența de 4400 mp să fie închiriată proprietarului

construcției.

Deoarece pârâta M.V. a avut în folosință

numai suprafața de 100 mp teren, titlul de proprietate în care s-a înscris

suprafața de 4500 mp teren a fost emis cu încălcarea dispozițiilor art. 36

alin. (3) din Legea nr. 18/1991. De altfel, la data emiterii titlului de

proprietate nr. 20099/2000, pentru aceeași suprafață de teren fusese emis

titlul de proprietate în beneficiul reclamantei, iar artera de circulație

„Intrarea O.” purta denumirea de „D.L.”.

Reține instanța de fond, că nu s-au

respectat nici dispozițiile art. 36 alin. (6) și art. 17 alin. (1) din Legea

nr. 18/1991, deoarece atribuirea terenurilor în proprietate prin ordin al prefectului

se face numai pe baza verificării situației juridice a suprafețelor atribuite,

iar titlul de proprietate poate fi eliberat numai după ce s-au făcut

delimitările necesare în teren, prin măsurători, stabilirea vecinătăților, a

amplasamentului și întocmirea documentelor constatatoare prealabile.

Prin decizia civilă nr. 181/A din

3.02.2003, Tribunalul București a respins excepțiile tardivității și

netimbrării apelului declarat de Primăria sectorului 1 București.

Apelurile declarate de pârâții Primăria

sectorului 1 București și M.V. au fost admise și s-a schimbat în parte

hotărârea apelată. S-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a

Primăriei sectorului 1 București și s-a respins acțiunea formulată în

contradictoriu cu această pârâtă, pentru lipsa calității procesuale pasive.

Acțiunea formulată în contradictoriu cu

ceilalți pârâți a fost respinsă ca neîntemeiată, restul dispozițiilor sentinței

au fost menținute, iar intimata reclamantă a fost obligată să plătească apelanților

M.V. și T. suma de 5.340.000 lei cheltuieli de judecată și apelantei Primăria

sectorului 1 București suma de 5.370.000 lei cheltuieli de judecată.

Instanța de apel a reținut, că

reclamantei i-a fost reconstituit dreptul de proprietate pentru suprafața de

5000 mp teren, în temeiul Legii nr. 18/1991, iar pârâtei M.V. i-a fost

constituit dreptul de proprietate pentru suprafața de 4500 mp teren.

Suprafețele înscrise în cele două titluri de proprietate se suprapun pe o

porțiune de 3865 mp, ceea ce atestă faptul că unul dintre cele două titluri de

proprietate a fost emis cu încălcarea dispozițiilor înscrise în Legea nr. 18/1991.

Reține tribunalul, că este greșită

concluzia instanței de fond că titlul emis în beneficiul reclamantei ar fi cel

valid, pentru că a fost emis anterior titlului care atestă dreptul pârâtei. In

raport cu dispozițiile art. 36 alin. (3) din Legea nr. 18/1991, este legal

titlul emis în beneficiul pârâtei, pentru că aceasta era îndreptățită să i se

constituie dreptul pentru întreaga suprafață de teren aferentă construcției, de

4500 mp, din care i s-a atribuit în folosință suprafața de 100 mp pe durata

existentei construcției. În speță, trebuie aplicat art. 36 alin. (3) din lege,

deoarece se asigură astfel respectarea unei normalități juridice,

confirmându-se validitatea unui șir de acte de înstrăinare, începând cu

proprietarul inițial al imobilului, autorul vânzătoarei J.C.G.

Reclamanta nu era îndreptățită la

reconstituirea dreptului de proprietate pentru terenul aflat pe acest amplasament,

deoarece nu există înscrisuri care să ateste faptul că P.L. ar fi avut teren pe

amplasamentul respectiv sau că terenul în discuție s-ar fi aflat în patrimoniul

vreunui C.A.P.

Terenul a fost preluat de stat, conform

art. 30 din Legea nr. 58/1974 și nu s-a făcut dovada că a fost transmis

ulterior vreunei cooperative. In titlul de proprietate emis în beneficiul

reclamantei, există mențiunea că terenul este situat în extravilan, deși este

amplasat în intravilan, iar la baza emiterii titlului stă un proces verbal

întocmit de Comisia comunală Otopeni pentru aplicarea Legii nr. 18/1991, care

putea să întocmească actul numai dacă terenul aparținea cooperativei.

Se mai reține, că titlul de proprietate

invocat de reclamantă pentru justificarea dreptului său a fost emis de Comisia

municipiului București și SAI și nu de Comisia județeană Ilfov pentru aplicarea

Legii nr. 18/1991, care era competentă.

Prin decizia civilă nr. 1426 din 29 mai

2003, Curtea de Apel București a admis recursul declarat de reclamantă, a

modificat hotărârea atacată, în sensul respingerii apelului declarat de pârâții

Primăria sectorului 1 București și M.V. și au fost obligați intimații la plata

sumei de 11.064.800 lei cheltuieli de judecată către reclamantă.

Instanța de recurs a reținut că

reclamanta este proprietara suprafeței de 5000 mp teren, dobândită prin

reconstituire, în baza Legii nr. 18/1991, înscrisă în titlul de proprietate nr.

36106 din 3 iunie 1997. Ulterior, Prefectura Municipiului București, în temeiul

art. 36 alin. (3) din Legea nr. 18/1991, a emis titlul de proprietate nr. 20099/1

din 15 iunie 2000, în beneficiul pârâtei M.V., pentru suprafața de 4500 mp

teren, în care se include suprafața de 3865 mp, înscrisă și în titlul emis

inițial. Ordinul prefectului a fost emis, conform art. 36 alin. (6) din lege,

pe baza propunerii trimisă de Primăria sectorului 1 București, cu adresa nr.

9012 din 15 mai 2001, însă acest act a fost emis cu respectarea în parte a

prevederilor art. 36 alin. (6), deoarece în prealabil nu s-a verificat situația

terenului. Dacă se făceau verificări, inclusiv la Comisia comunală Otopeni,

care a efectuat lucrările prevăzute de Legea nr. 18/1991 până la înființarea

județului Ilfov și pentru terenurile extravilane aflate în zona Băneasa, se

constata că reclamanta fusese pusă în posesie cu acest teren, conform

procesului-verbal nr. 593 din 9 septembrie 1994, încheiat de Comisia comunală

Otopeni. La data punerii în posesie terenul se afla în extravilanul

municipiului București, fiind inclus în intravilan prin Hotărârea Consiliului

General al Municipiului București nr. 126/1995.

De aceea, neexistând temei legal pentru

emiterea unui alt titlu pentru aceeași suprafață de teren, titlul emis în

beneficiul pârâtei nu are bază legală, iar sancțiunea este nulitatea absolută a

actului, care poate fi invocată de orice persoană interesată.

Împotriva acestei hotărâri, Procurorul

general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a

declarat recurs în anulare, susținând că hotărârea criticată a fost dată cu

încălcarea esențială a legii.

În motivarea recursului în anulare, în

esență, se fac următoarele susțineri:

- Pârâta M.V. era îndreptățită la

constituirea dreptului de proprietate pentru întreaga suprafață de 4500 mp

teren, în raport cu dispozițiile art. 36 alin. (3) din Legea nr. 18/1991, care

nu îi limitează dreptul la suprafața de 100 mp, pentru că, dacă legiuitorul

urmărea să realizeze o asemenea limitare, ar fi reglementat regimul juridic

aplicabil terenului care depășește această suprafață. De aceea, în spiritul

Legii nr. 18/1991 și a dispozițiilor art. 36 alin. (4) din lege, care trimit la

art. 23, întinderea dreptului la constituire poate fi determinată prin

deducerea intenției părților din convenție, din ansamblul probelor administrate

și din faptul că proprietarul construcției (cumpărătorul) a folosit numai

terenul atribuit prin decizia de atribuire sau întreaga suprafață aferentă

construcției.

În cauză, pârâtei M.V., care a

cumpărat locuința situată în București, Intrarea O., prin contractul autentificat

sub nr. 8121 din 7 august 1984, i s-a atribuit în folosință, pe durata

existenței construcției, suprafața de 100 mp teren.

G.Ș.T., care i-a vândut imobilul,

cumpărase casa de la J.C.G., prin contractul de vânzare cumpărare nr. 6722 din

25 iunie 1982. La data încheierii acestui contract, suprafața de 4500 mp teren

a trecut în proprietatea statului, conform art. 30 alin. (2) din Legea nr. 58/1974,

cumpărătorului fiindu-i atribuită în folosință suprafața de 100 mp teren, prin

decizia nr. 1416 din 14 august 1982, iar diferența de 4400 mp teren a fost

închiriată de către ICRAL, inițial lui G.Ș.T., și apoi pârâtei M.V. De altfel,

anterior datei când s-a încheiat actul în formă autentică, G.Ș.T. a vândut

pârâtei prin chitanța sub semnătură privată, datată 5 mai 1983, construcția și

terenul în suprafață de 4500 mp.

- Constatarea primăriei, făcută în condițiile art. 36 alin. ultim din

Legea nr. 18/1991, că pentru terenul la care se referă litigiul fusese deja

emis un titlu de proprietate, nu putea influența propunerea în vederea emiterii

ordinului prefectului, pentru că în titlul emis în beneficiul reclamantei

există mențiunea că terenul este situat în extravilan, în timp ce terenul

folosit de pârâta M.V. se află în intravilanul municipiului București, fiind trecut

în intravilan prin Hotărârea Consiliului General al Municipiului București nr. 126/1995,

iar nerespectarea dispozițiilor art. 36 alin. ultim din lege nu este

sancționată cu nulitatea titlului.

- Capătul de cerere privind

revendicarea trebuie soluționat prin compararea titlurilor prezentate de părți,

avându-se în vedere faptul că, deși pârâții nu au formulat cerere

reconvențională pentru constatarea nulității titlului emis în beneficiul

reclamantei, au invocat totuși motive de nulitate absolută.

Titlul invocat de pârâtă este

preferabil, fiind mai bine caracterizat, pentru că terenul fiind trecut în

intravilanul municipiului București, conform art. 25 din Legea nr. 18/1991

reconstituirea este posibilă numai pe vechiul amplasament, iar terenul,

dobândit de reclamantă prin contractul datat 2 mai 1947, nu s-a aflat pe acest

amplasament. Reconstituirea dreptului s-a făcut de Comisia Locală SAI, care nu

era competentă, și este menționată categoria de folosință arabil, deși terenul

ocupat de pârâți este curte aferentă locuinței.

- Pârâta

Primăria sectorului 1 București nu are calitate procesuală pasivă, pentru că în

cererea de anulare privind un act emis de prefect , are calitate procesuală

pasivă persoana care a emis actul, iar acțiunea în revendicare se formulează în

contradictoriu cu persoanele care dețin imobilul, în speță, pârâții M.

Recursul în

anulare va fi admis, pentru următoarele considerente:

Prin

hotărârea atacată cu recurs în anulare, s-a produs o încălcare esențială a

legii.

Legalitatea

titlului de proprietate emis în beneficiul pârâtei nu a fost analizată în

raport cu dispozițiile legale privitoare la constituirea dreptului de

proprietate.

Instanța de

recurs se referă la dispozițiile de ordine publică înscrise în Legea nr.

18/1991, reținând că nu există temei legal pentru emiterea titlului de

proprietate în beneficiul pârâtei, după ce anterior, pentru aceeași suprafață

de teren, fusese emis titlul în beneficiul reclamantei.

Or,

constatarea nulității titlului prin care s-a constituit dreptul de proprietate

în beneficiul pârâtei M.V., cerere cu soluționarea căreia reclamanta a investit

instanța, este posibilă, conform art. III lit. a) din Legea nr. 169/1997, numai

dacă pârâta nu era îndreptățită, potrivit legii, la constituire.

De aceea,

trebuia să se stabilească existența și întinderea dreptului pârâtei la

constituire, în raport cu art. 36 alin. (3) și (4) din Legea nr. 18/1991, așa

cum se susține în declarația de recurs în anulare.

Instanța de

fond și cea de apel au analizat existența dreptului la constituire, în raport

cu art. 36 alin. (3) din lege, interpretat diferit cu privire la întinderea

suprafeței de teren care se atribuie, dar, au nesocotit dispoziția înscrisă în

alin. (4), iar prin sentința pronunțată de prima instanță, menținută prin

decizia instanței de recurs, a fost anulat în totalitate titlul emis în

beneficiul pârâtei, deși se reține că aceasta era îndreptățită la constituire

pentru suprafața înscrisă în decizia de atribuire în folosință și că numai

suprafața de 3865 mp teren se suprapune cu terenul înscris în titlul de

proprietate emis în beneficiul reclamantei.

Art. 36 alin.

(3) din lege, aplicabil în cauză, dispune „terenurile atribuite în folosință pe

durata existenței construcțiilor dobânditorilor acestora, ca efect al preluării

terenurilor aferente construcțiilor în condițiile art. 30 din Legea nr. 58/1974

cu privire la sistematizarea teritoriului și localităților urbane și rurale,

trec în proprietatea actualilor titulari ai dreptului de folosință a terenului,

proprietari ai locuințelor”.

Legea nu

precizează întinderea suprafeței de teren care trece în proprietatea persoanei

îndreptățite la atribuire, dar față de formularea, trec în proprietatea

actualilor deținători terenurile atribuite în folosință, se deduce că

legiuitorul a avut în vedere suprafața atribuită în folosință, înscrisă în

decizia de atribuire, însă nu poate fi ignorată dispoziția cuprinsă în alin. (4)

al art. 36, prin raportare la art. 23 din lege, care trimite la art. 8 din

Decretul–lege nr. 42/1990.

Alin. (4) al

art. 36 din Legea nr. 18/1991 determină modul de stabilire a întinderii

suprafeței de teren care poate fi dobândită prin constituire, dacă terenul, la

data intrării în vigoare a legii, se afla într-o zonă cooperativizată. Dacă

terenul se afla într-o zonă necooperativizată, se atribuie numai suprafața

înscrisă în decizia de atribuire în folosință.

O asemenea

delimitare se impune, în raport cu art. 8 din Decretul-lege nr. 42/1990, la

care face trimitere art. 23 din Legea nr. 18/1991.

Or, în cauză,

împrejurarea dacă terenul s-a aflat sau nu în zonă cooperativizată nu este pe

deplin stabilită.

Instanța de

apel a reținut, că nu s-au depus înscrisuri care să ateste faptul că terenul

s-ar fi aflat în patrimoniul vreunei cooperative, însă în cazul terenurilor la

care se referă art. 36 alin. (3) din lege, esențial pentru aplicarea art. 23

din Legea nr. 18/1991, care trimite la art. 8 din Decretul–lege nr. 42/1990,

este ca terenul proprietatea statului să se fi aflat într-o zonă

cooperativizată.

Acest fapt se

impune a fi stabilit, deoarece, potrivit actelor depuse la dosar, la data

formulării cererilor de reconstituire și constituire a dreptului de proprietate

de către reclamantă și pârâta M.V., terenul era amplasat în extravilan, iar

cererile au fost adresate Comisiei pentru aplicarea Legii nr. 18/1991 Otopeni.

La dosar nu au

fost însă depuse înscrisuri privitoare la împrejurarea de fapt, în raport cu

care se aplică în mod corespunzător art. 23 din Legea nr. 18/1991, menționat la

alin. (4) al art. 36 din lege.

În privința calității

procesuale pasive a Primăriei sectorului 1 București, curtea de apel, admițând

recursul declarat de reclamantă, a modificat în tot hotărârea recurată,

respingând și apelul declarat de primărie, deși în declarația de recurs nu s-au

formulat critici privitoare la soluția admiterii excepției lipsei calității

procesuale și respingerii acțiunii formulate în contradictoriu cu această

pârâtă, pronunțată de tribunal, iar prin întâmpinarea depusă la instanța de

recurs, primăria a susținut că nu are calitate procesuală.

Pentru

considerentele expuse și pentru că soluția ce se pronunță în acțiunea în

revendicare atârnă de modul de soluționare a cererii care are ca obiect

constatarea nulității titlului de proprietate, va fi admis recursul în anulare,

va fi casată hotărârea atacată și, conform art. 314 C. proc. civ., se va

trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe, urmând ca instanța de

trimitere să stabilească împrejurarea de fapt în raport cu care se determină

dreptul la constituire al pârâtei și să se pronunțe, în limitele investirii,

asupra tuturor mijloacelor de apărare invocate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite

recursul în anulare declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție împotriva deciziei civile nr. 1426 din 29 mai 2003

a Curții de Apel București, secția a III-a civilă.

Casează decizia atacată și trimite cauza

aceleiași instanțe spre rejudecare.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 decembrie

2004.