ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7281/2004

Asupra recursului în anulare de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 6551 din 16 iulie 2002, Judecătoria sectorului 1 București a respins excepția lipsei calității procesuale active. A fost admisă cererea formulată de reclamanta P.L., prin procurator P.D.N.M., în contradictoriu cu pârâții M.V., M.T., Prefectura Municipiului București și Primăria sectorului 1 București, s-a dispus anularea titlului de proprietate nr. 20099/1 din 15 septembrie 2000 emis de Prefectura Municipiului București, privind terenul în suprafață de 4500 mp, situat în București, și au fost obligați pârâții M.V. și M.T. să lase reclamantei în deplină proprietate și liniștită posesie suprafața de 3865 mp teren, situată în București.

Pârâții M.V. și M.T. au fost obligați să plătească reclamantei suma de 15.969.000 lei cheltuieli de judecată. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond, în esență, a reținut următoarele: Reclamantei i-a fost reconstituit, conform titlului de proprietate nr. 36106 din 3 iunie 1997, dreptul de proprietate pentru suprafața de 5000 mp teren, situată în București, în tarlaua 310, parcela 8, având ca vecinătăți: N- imobilul moștenitorilor numitelor D.E. și V.E.; E- Intrarea O.; S- proprietatea numitei M.M.; V- proprietatea numitului M.D. În certificatul nr. 12.615 din 25 septembrie 1997, Primăria municipiului București, precizează că terenul înscris în titlul de proprietate emis în beneficiul reclamantei este situat pe strada D.L.

nr. 68-70, sector 1. La data de 15 iunie 2000, Prefectura Municipiului București emite titlul de proprietate nr. 20099/2000, prin care atestă că terenul în suprafață de 4500 mp, situat în București, a fost trecut în proprietatea pârâtei M.V. Din raportul de expertiză efectuat de expertul M.Ș. rezultă că terenurile înscrise în cele două titluri de proprietate se suprapun pe suprafața de 3865 mp. Conform art. 36 alin. (3) din Legea nr. 18/1991, republicată, terenurile atribuite în folosință pe durata existenței construcțiilor dobânditorilor acestora, ca efect al preluării terenurilor aferente construcțiilor în condițiile art. 30 din Legea nr. 58/1974, trec în proprietatea actualilor titulari ai dreptului de folosință a terenului, proprietari ai locuințelor.

Pârâta a dobândit, prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 8121 din 7 august 1984, dreptul de proprietate asupra construcțiilor situate în București, și dreptul de folosință asupra terenului în suprafață de 100 mp. Prin decizia nr. 1416/1982, cumpărătorului construcției G.Ș.T. i-a fost atribuită în folosință suprafața de 100 mp teren, din terenul în suprafață de 4500 mp trecut în proprietatea statului, urmând ca diferența de 4400 mp să fie închiriată proprietarului construcției. Deoarece pârâta M.V. a avut în folosință numai suprafața de 100 mp teren, titlul de proprietate în care s-a înscris suprafața de 4500 mp teren a fost emis cu încălcarea dispozițiilor art. 36 alin. (3) din Legea nr. 18/1991.

De altfel, la data emiterii titlului de proprietate nr. 20099/2000, pentru aceeași suprafață de teren fusese emis titlul de proprietate în beneficiul reclamantei, iar artera de circulație „Intrarea O.” purta denumirea de „D.L.”. Reține instanța de fond, că nu s-au respectat nici dispozițiile art. 36 alin. (6) și art. 17 alin. (1) din Legea nr. 18/1991, deoarece atribuirea terenurilor în proprietate prin ordin al prefectului se face numai pe baza verificării situației juridice a suprafețelor atribuite, iar titlul de proprietate poate fi eliberat numai după ce s-au făcut delimitările necesare în teren, prin măsurători, stabilirea vecinătăților, a amplasamentului și întocmirea documentelor constatatoare prealabile.

Prin decizia civilă nr. 181/A din 3.02.2003, Tribunalul București a respins excepțiile tardivității și netimbrării apelului declarat de Primăria sectorului 1 București. Apelurile declarate de pârâții Primăria sectorului 1 București și M.V. au fost admise și s-a schimbat în parte hotărârea apelată. S-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Primăriei sectorului 1 București și s-a respins acțiunea formulată în contradictoriu cu această pârâtă, pentru lipsa calității procesuale pasive. Acțiunea formulată în contradictoriu cu ceilalți pârâți a fost respinsă ca neîntemeiată, restul dispozițiilor sentinței au fost menținute, iar intimata reclamantă a fost obligată să plătească apelanților M.V.

și T. suma de 5.340.000 lei cheltuieli de judecată și apelantei Primăria sectorului 1 București suma de 5.370.000 lei cheltuieli de judecată. Instanța de apel a reținut, că reclamantei i-a fost reconstituit dreptul de proprietate pentru suprafața de 5000 mp teren, în temeiul Legii nr. 18/1991, iar pârâtei M.V. i-a fost constituit dreptul de proprietate pentru suprafața de 4500 mp teren. Suprafețele înscrise în cele două titluri de proprietate se suprapun pe o porțiune de 3865 mp, ceea ce atestă faptul că unul dintre cele două titluri de proprietate a fost emis cu încălcarea dispozițiilor înscrise în Legea nr. 18/1991. Reține tribunalul, că este greșită concluzia instanței de fond că titlul emis în beneficiul reclamantei ar fi cel valid, pentru că a fost emis anterior titlului care atestă dreptul pârâtei.

In raport cu dispozițiile art. 36 alin. (3) din Legea nr. 18/1991, este legal titlul emis în beneficiul pârâtei, pentru că aceasta era îndreptățită să i se constituie dreptul pentru întreaga suprafață de teren aferentă construcției, de 4500 mp, din care i s-a atribuit în folosință suprafața de 100 mp pe durata existentei construcției. În speță, trebuie aplicat art. 36 alin. (3) din lege, deoarece se asigură astfel respectarea unei normalități juridice, confirmându-se validitatea unui șir de acte de înstrăinare, începând cu proprietarul inițial al imobilului, autorul vânzătoarei J.C.G. Reclamanta nu era îndreptățită la reconstituirea dreptului de proprietate pentru terenul aflat pe acest amplasament, deoarece nu există înscrisuri care să ateste faptul că P.L.

ar fi avut teren pe amplasamentul respectiv sau că terenul în discuție s-ar fi aflat în patrimoniul vreunui C.A.P. Terenul a fost preluat de stat, conform art. 30 din Legea nr. 58/1974 și nu s-a făcut dovada că a fost transmis ulterior vreunei cooperative. In titlul de proprietate emis în beneficiul reclamantei, există mențiunea că terenul este situat în extravilan, deși este amplasat în intravilan, iar la baza emiterii titlului stă un proces verbal întocmit de Comisia comunală Otopeni pentru aplicarea Legii nr. 18/1991, care putea să întocmească actul numai dacă terenul aparținea cooperativei. Se mai reține, că titlul de proprietate invocat de reclamantă pentru justificarea dreptului său a fost emis de Comisia municipiului București și SAI și nu de Comisia județeană Ilfov pentru aplicarea Legii nr. 18/1991, care era competentă.

Prin decizia civilă nr. 1426 din 29 mai 2003, Curtea de Apel București a admis recursul declarat de reclamantă, a modificat hotărârea atacată, în sensul respingerii apelului declarat de pârâții Primăria sectorului 1 București și M.V. și au fost obligați intimații la plata sumei de 11.064.800 lei cheltuieli de judecată către reclamantă. Instanța de recurs a reținut că reclamanta este proprietara suprafeței de 5000 mp teren, dobândită prin reconstituire, în baza Legii nr. 18/1991, înscrisă în titlul de proprietate nr. 36106 din 3 iunie 1997. Ulterior, Prefectura Municipiului București, în temeiul art. 36 alin. (3) din Legea nr. 18/1991, a emis titlul de proprietate nr. 20099/1 din 15 iunie 2000, în beneficiul pârâtei M.V., pentru suprafața de 4500 mp teren, în care se include suprafața de 3865 mp, înscrisă și în titlul emis inițial.

Ordinul prefectului a fost emis, conform art. 36 alin. (6) din lege, pe baza propunerii trimisă de Primăria sectorului 1 București, cu adresa nr. 9012 din 15 mai 2001, însă acest act a fost emis cu respectarea în parte a prevederilor art. 36 alin. (6), deoarece în prealabil nu s-a verificat situația terenului. Dacă se făceau verificări, inclusiv la Comisia comunală Otopeni, care a efectuat lucrările prevăzute de Legea nr. 18/1991 până la înființarea județului Ilfov și pentru terenurile extravilane aflate în zona Băneasa, se constata că reclamanta fusese pusă în posesie cu acest teren, conform procesului-verbal nr. 593 din 9 septembrie 1994, încheiat de Comisia comunală Otopeni. La data punerii în posesie terenul se afla în extravilanul municipiului București, fiind inclus în intravilan prin Hotărârea Consiliului General al Municipiului București nr. 126/1995.

De aceea, neexistând temei legal pentru emiterea unui alt titlu pentru aceeași suprafață de teren, titlul emis în beneficiul pârâtei nu are bază legală, iar sancțiunea este nulitatea absolută a actului, care poate fi invocată de orice persoană interesată. Împotriva acestei hotărâri, Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a declarat recurs în anulare, susținând că hotărârea criticată a fost dată cu încălcarea esențială a legii. În motivarea recursului în anulare, în esență, se fac următoarele susțineri: - Pârâta M.V. era îndreptățită la constituirea dreptului de proprietate pentru întreaga suprafață de 4500 mp teren, în raport cu dispozițiile art. 36 alin. (3) din Legea nr. 18/1991, care nu îi limitează dreptul la suprafața de 100 mp, pentru că, dacă legiuitorul urmărea să realizeze o asemenea limitare, ar fi reglementat regimul juridic aplicabil terenului care depășește această suprafață.

De aceea, în spiritul Legii nr. 18/1991 și a dispozițiilor art. 36 alin. (4) din lege, care trimit la art. 23, întinderea dreptului la constituire poate fi determinată prin deducerea intenției părților din convenție, din ansamblul probelor administrate și din faptul că proprietarul construcției (cumpărătorul) a folosit numai terenul atribuit prin decizia de atribuire sau întreaga suprafață aferentă construcției. În cauză, pârâtei M.V., care a cumpărat locuința situată în București, Intrarea O., prin contractul autentificat sub nr. 8121 din 7 august 1984, i s-a atribuit în folosință, pe durata existenței construcției, suprafața de 100 mp teren.

G.Ș.T., care i-a vândut imobilul, cumpărase casa de la J.C.G., prin contractul de vânzare cumpărare nr. 6722 din 25 iunie 1982. La data încheierii acestui contract, suprafața de 4500 mp teren a trecut în proprietatea statului, conform art. 30 alin. (2) din Legea nr. 58/1974, cumpărătorului fiindu-i atribuită în folosință suprafața de 100 mp teren, prin decizia nr. 1416 din 14 august 1982, iar diferența de 4400 mp teren a fost închiriată de către ICRAL, inițial lui G.Ș.T., și apoi pârâtei M.V. De altfel, anterior datei când s-a încheiat actul în formă autentică, G.Ș.T. a vândut pârâtei prin chitanța sub semnătură privată, datată 5 mai 1983, construcția și terenul în suprafață de 4500 mp.

- Constatarea primăriei, făcută în condițiile art. 36 alin. ultim din Legea nr. 18/1991, că pentru terenul la care se referă litigiul fusese deja emis un titlu de proprietate, nu putea influența propunerea în vederea emiterii ordinului prefectului, pentru că în titlul emis în beneficiul reclamantei există mențiunea că terenul este situat în extravilan, în timp ce terenul folosit de pârâta M.V. se află în intravilanul municipiului București, fiind trecut în intravilan prin Hotărârea Consiliului General al Municipiului București nr. 126/1995, iar nerespectarea dispozițiilor art. 36 alin. ultim din lege nu este sancționată cu nulitatea titlului. - Capătul de cerere privind revendicarea trebuie soluționat prin compararea titlurilor prezentate de părți, avându-se în vedere faptul că, deși pârâții nu au formulat cerere reconvențională pentru constatarea nulității titlului emis în beneficiul reclamantei, au invocat totuși motive de nulitate absolută.

Titlul invocat de pârâtă este preferabil, fiind mai bine caracterizat, pentru că terenul fiind trecut în intravilanul municipiului București, conform art. 25 din Legea nr. 18/1991 reconstituirea este posibilă numai pe vechiul amplasament, iar terenul, dobândit de reclamantă prin contractul datat 2 mai 1947, nu s-a aflat pe acest amplasament. Reconstituirea dreptului s-a făcut de Comisia Locală SAI, care nu era competentă, și este menționată categoria de folosință arabil, deși terenul ocupat de pârâți este curte aferentă locuinței.

- Pârâta Primăria sectorului 1 București nu are calitate procesuală pasivă, pentru că în cererea de anulare privind un act emis de prefect , are calitate procesuală pasivă persoana care a emis actul, iar acțiunea în revendicare se formulează în contradictoriu cu persoanele care dețin imobilul, în speță, pârâții M. Recursul în anulare va fi admis, pentru următoarele considerente: Prin hotărârea atacată cu recurs în anulare, s-a produs o încălcare esențială a legii. Legalitatea titlului de proprietate emis în beneficiul pârâtei nu a fost analizată în raport cu dispozițiile legale privitoare la constituirea dreptului de proprietate. Instanța de recurs se referă la dispozițiile de ordine publică înscrise în Legea nr. 18/1991, reținând că nu există temei legal pentru emiterea titlului de proprietate în beneficiul pârâtei, după ce anterior, pentru aceeași suprafață de teren, fusese emis titlul în beneficiul reclamantei.

Or, constatarea nulității titlului prin care s-a constituit dreptul de proprietate în beneficiul pârâtei M.V., cerere cu soluționarea căreia reclamanta a investit instanța, este posibilă, conform art. III lit. a) din Legea nr. 169/1997, numai dacă pârâta nu era îndreptățită, potrivit legii, la constituire. De aceea, trebuia să se stabilească existența și întinderea dreptului pârâtei la constituire, în raport cu art. 36 alin. (3) și (4) din Legea nr. 18/1991, așa cum se susține în declarația de recurs în anulare.

Instanța de fond și cea de apel au analizat existența dreptului la constituire, în raport cu art. 36 alin. (3) din lege, interpretat diferit cu privire la întinderea suprafeței de teren care se atribuie, dar, au nesocotit dispoziția înscrisă în alin. (4), iar prin sentința pronunțată de prima instanță, menținută prin decizia instanței de recurs, a fost anulat în totalitate titlul emis în beneficiul pârâtei, deși se reține că aceasta era îndreptățită la constituire pentru suprafața înscrisă în decizia de atribuire în folosință și că numai suprafața de 3865 mp teren se suprapune cu terenul înscris în titlul de proprietate emis în beneficiul reclamantei.

Art. 36 alin. (3) din lege, aplicabil în cauză, dispune „terenurile atribuite în folosință pe durata existenței construcțiilor dobânditorilor acestora, ca efect al preluării terenurilor aferente construcțiilor în condițiile art. 30 din Legea nr. 58/1974 cu privire la sistematizarea teritoriului și localităților urbane și rurale, trec în proprietatea actualilor titulari ai dreptului de folosință a terenului, proprietari ai locuințelor”. Legea nu precizează întinderea suprafeței de teren care trece în proprietatea persoanei îndreptățite la atribuire, dar față de formularea, trec în proprietatea actualilor deținători terenurile atribuite în folosință, se deduce că legiuitorul a avut în vedere suprafața atribuită în folosință, înscrisă în decizia de atribuire, însă nu poate fi ignorată dispoziția cuprinsă în alin. (4) al art. 36, prin raportare la art. 23 din lege, care trimite la art. 8 din Decretul–lege nr. 42/1990.

Alin. (4) al art. 36 din Legea nr. 18/1991 determină modul de stabilire a întinderii suprafeței de teren care poate fi dobândită prin constituire, dacă terenul, la data intrării în vigoare a legii, se afla într-o zonă cooperativizată. Dacă terenul se afla într-o zonă necooperativizată, se atribuie numai suprafața înscrisă în decizia de atribuire în folosință. O asemenea delimitare se impune, în raport cu art. 8 din Decretul-lege nr. 42/1990, la care face trimitere art. 23 din Legea nr. 18/1991. Or, în cauză, împrejurarea dacă terenul s-a aflat sau nu în zonă cooperativizată nu este pe deplin stabilită.

Instanța de apel a reținut, că nu s-au depus înscrisuri care să ateste faptul că terenul s-ar fi aflat în patrimoniul vreunei cooperative, însă în cazul terenurilor la care se referă art. 36 alin. (3) din lege, esențial pentru aplicarea art. 23 din Legea nr. 18/1991, care trimite la art. 8 din Decretul–lege nr. 42/1990, este ca terenul proprietatea statului să se fi aflat într-o zonă cooperativizată. Acest fapt se impune a fi stabilit, deoarece, potrivit actelor depuse la dosar, la data formulării cererilor de reconstituire și constituire a dreptului de proprietate de către reclamantă și pârâta M.V., terenul era amplasat în extravilan, iar cererile au fost adresate Comisiei pentru aplicarea Legii nr. 18/1991 Otopeni.

La dosar nu au fost însă depuse înscrisuri privitoare la împrejurarea de fapt, în raport cu care se aplică în mod corespunzător art. 23 din Legea nr. 18/1991, menționat la alin. (4) al art. 36 din lege. În privința calității procesuale pasive a Primăriei sectorului 1 București, curtea de apel, admițând recursul declarat de reclamantă, a modificat în tot hotărârea recurată, respingând și apelul declarat de primărie, deși în declarația de recurs nu s-au formulat critici privitoare la soluția admiterii excepției lipsei calității procesuale și respingerii acțiunii formulate în contradictoriu cu această pârâtă, pronunțată de tribunal, iar prin întâmpinarea depusă la instanța de recurs, primăria a susținut că nu are calitate procesuală.

Pentru considerentele expuse și pentru că soluția ce se pronunță în acțiunea în revendicare atârnă de modul de soluționare a cererii care are ca obiect constatarea nulității titlului de proprietate, va fi admis recursul în anulare, va fi casată hotărârea atacată și, conform art. 314 C. proc. civ., se va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe, urmând ca instanța de trimitere să stabilească împrejurarea de fapt în raport cu care se determină dreptul la constituire al pârâtei și să se pronunțe, în limitele investirii, asupra tuturor mijloacelor de apărare invocate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Admite recursul în anulare declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție împotriva deciziei civile nr. 1426 din 29 mai 2003 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă. Casează decizia atacată și trimite cauza aceleiași instanțe spre rejudecare. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 decembrie 2004.